Episodul 15: Planul de afaceri – Sectiunea 3 Resursa Umana

//Episodul 15: Planul de afaceri – Sectiunea 3 Resursa Umana

Episodul 15: Planul de afaceri – Sectiunea 3 Resursa Umana

Continuam serialul nostru despre cum sa aplici si singur la Romania Startup Nation cu un nou episod. Am trecut prin sectiunea 1 aferenta informatiilor de baza si sectiunea 2, unde am prezentat viziunea companiei. In episodul de azi,  vom trece rapid prin sectiunea de resurse umane, pentru a ajunge la poate cea mai importanta sectiune a planului de afaceri. Aceea in care detaliem bugetul planului de afaceri, practic, pentru ce solicitam noi banii din finantare.

La punctul 3 din planul de afaceri se vor detalia aspectele ce tin de resursa umana. In primul rand se stabileste numarul de angajati existent la momentul deschiderii aplicatiei electronice de inscriere. Atentie! Nu la momentul in care va inscrieti, ci la momentul deschiderii oficiale a aplicatiei electronice. Practic care e prima zi de inscrieri posibila. Daca veti avea angajati la momentul deschiderii aplicatiei, sa spunem 2 angajati si prin planul de afaceri va angajati  sa mai creati inca 2 locuri de munca, in perioada de monitorizare va trebui sa aveti 2+2, adica 4 locuri de munca mentinute. De asemenea, locurile noi de munca trebuie create abia dupa ce ati semnat contractul de finantare. Deci partea de angajari necesita o atentie deosebita, pentru a fi siguri ca va creati o serie de obligatii suplimentare inutile.

Managementul unei companii este determinant pentru succesul acesteia, de aceea este important ca in sectiunea aferenta sa detaliati avantajele si punctele forte ale oamenilor implicati in conducerea afacerii. De cele mai multe ori, chiar intreprinzatorul conduce afacerea, dar daca mai sunt si alte persoane cu impact important in conducerea firmei, pot fi si ele adaugate.

Se va specifica numele si prenumele precum si varsta. Se vor mentiona functia in societate (de obicei denumirea postului din fisa de post, sau doar actionar/asociat/administrator daca persoana implicata nu se va si angaja) dar si principalele responsabilitati pe scurt (ce va face concret in companie persoana respectiva din postura de conducere: realizarea strategiei de dezvoltare, implementarea ei, recrutarea si selectia de personal, design de produs, coordonarea activitatii operationale, realizarea strategiei de marketing, implementarea programului de finantare etc). La partea de experienta se vor scoate in evidenta locurile de munca din trecut si lucrurile invatate in cadrul acestora cu impact direct asupra activitatii finantate. Ca si in cazul studiilor exemplificat in episodul trecut si aici trebuie sa gasiti o legatura intre ceea ce ati facut in trecut si cum ar putea sa va ajute acest lucru in noua afacere. Daca ati lucrat ca agent de vanzari, acum puteti sa realizati si sa aplicati o strategie de vanzari eficienta. Daca ati fost lucrator in aprovizionare, puteti folosi cunostintele acestea pentru a avea cei mai buni furnizori. Si tot asa. La partea de studii, puteti enumera studiile efectuate, incepand cu liceul si terminand cu ultimele cursuri pe care le-ati urmat, chiar daca poate nu le-ati finalizat. Puteti trece atat studii de lunga durata, cat si cursuri de scurta durata.

Nume si prenume si varsta: Draganescu Silviu – 33 ani

Functia in societate si principalele responsabilitati pe scurt – Administrator/Asociat unic – In cadrul companiei ma ocup de transformarea si implementarea viziunii mele intr-o strategie de dezvoltare sustenabila, stabilesc obiectivele si principalele modalitati de actiune. Ma ocup de recrutarea si selectarea noului personal, asigur coordonarea activiatii operationale, mentin relatiile cu principalii stakeholderi ai companiei, ma implic in realizarea planurilor de afaceri si asigur si controlul financiar-contabil al activitatii

Experienta in domeniu: 6 ani in consultanta in obtinerea de fonduri nerambursabila, 8 ani de marketing, 7 ani in pozitii manageriale.

Studii/Specializari cu impact asupra afacerii propuse: licenta si disertatie Facultatea de Management in cadrul ASE Bucuresti,  specializare Management si Marketing European, curs Empretec, Master Antreprenoriat – Anglia Ruskin University – Cambridge.

Se mentioneaza mai apoi cateva date de idendificare pentru reprezentatul legal, de obicei administratorul/asociatul unic al companiei. Daca sunt mai multi administratori, se trece administratorul care se va ocupa de proiect si de implementarea lui. In sectiunea urmatoarea, se va mentiona numarul de noi locuri de munca ce vor fi create, dupa semnarea contractului de finantare si pana la momentul solicitarii ultimilor bani din finantare.

Sectiunea este foarte importanta, pentru ca se vor obtine puncte atat pentru numarul locurilor de munca, dar si pentru calitatea celor care vor ocupa noile posturi. Chiar daca punctajul este limitat si chiar daca vei selecta mai mult de 2 locuri de munca la fiecare categorie, nu poti obtine mai multe puncte, insa este important de stiut, ca numarul va deveni criteriu de departaje la punctaje egale.

Pentru ca este foarte probabil ca in multe cazuri aceasta departajare sa conteze foarte mult, va trebui sa acordati o mare atentie acestei sectiuni. Trebuie examinata ultima varianta a grilei de evaluare, de inteles care sunt factorii de departajare la punctaje egale si care e ordinea de aplicare a acestora si apoi stabilit ce decizie se va lua. Daca ai nevoie si estimezi ca in cadrul afacerii va trebui sa angajezi 4-5 angajati, probabil decizia nu este chiar atat de importanta, numarul celor la care acest criteriu va fi criteriu de departajare fiind oarecum mai mic. In schimb, daca ai nevoie de doar 2 angajati si vrei sa pui 3 pentru a lua finantare, trebuie sa incepi sa-ti faci calcule. Chiar daca inventezi un loc de munca fictiv si chiar daca platesti doar taxele la stat, pe 2 ani, la nivelul actual al unui salariu minim pe econoniem, fara sa luam in calcul eventualele cresteri, tot vorbim de aproape 20.000 de lei cheltuiti in plus. In cost suplimentar care iti diminueaza beneficiul total despre care am mai vorbit si in episoadele trecute.

In ceea ce priveste categoriile de angajati, putem face urmatoarele precizari: in ceea ce priveste parte de absolventi, sunt acceptati cei care au terminat liceul, facultatea, masteratul, doctoratul, intr-un an ulterior lui 2012. Deci incepand cu 2013, cu diplomana adeverinta sau certificat de absolvire conform legii educaiei nationale nr 1/2011. Pe partea de someri, sunt acceptati atat cei aflati in somaj cu indemnizatie, cat si cei fara indemnizatie. Un om care isi da demisia si a doua zi se inscrie la somaj in vederea cautarii unui loc de munca este acceptat si el. Pentru persoanele defavorizate, cel mai bine se va consulta HG 799/2014, aceasta avand o descriere detaliata.

De asemenea, in final, nu uita, ca pe langa aspectul poate diferentiator in evaluare, resursa umana va reprezenta in practica poate cel mai important factor de succes al afacerii. Sustenabilitatea unei afaceri este data de oamenii din care este alcatuita si trebuie sa ii alegi foarte bine  pentru a nu te trezi cu un absolvent fara experienta sau cu un somer care nu vrea sa munceasca.

 

 

 

 

 

By | septembrie 18th, 2018|Planul de afaceri|1 Comment

About the Author:

One Comment

  1. […] Episodul 15: Planul de afaceri – Sectiune 3 Resursa umana  […]

Leave A Comment Anulează răspunsul

Informatii necesare

Ce activitate faceti sau doriti sa intreprindeti? Daca se poate cat mai specific, eventual cu furnizarea unui cod CAEN (acesta din urma este in final elementul cheie care determina daca o activitate e eligibila sau nu).

Unde doriti sa implementati proiectul?

Pentru ce aveti nevoie de bani? Care sunt cheltuielile la care v-ati ganditi, cel putin in mare? Ne intereseaza cat de cat detaliate si cu valori numerice, de preferat in LEI fara TVA. Acestea e al doilea cel mai important criteriu de eligibilitate, care determina daca puteti obtine finantare sau nu. Mai mult, daca ne furnizati o lista de cheltuieli detaliata, noi putem sa identificam si alte surse de finantare pentru dumneavoastra, poate chiar mai bune decat cele pe care le-ati gasit dumneavoastra.

Care este contributia proprie cu care sunteti dispus sa veniti in implementarea proiectului. Atentie insa, chiar si in proiectele in care contributia proprie este zero, tot este nevoie de bani pentru cheltuieli neeligibile, neprevazute sau eventual de acoperit TVA-ul. Asadar, de cati bani dispuneti ca sa implementati proiectul?

Cand doriti sa implementati proiectul? Peste o luna? Peste 6 luni? Peste 1 an?

– Ce numar de telefon aveti? De cele mai multe ori, discutia despre o finantare, cel putin preliminara, este una destul de complexa si interactiva, astfel incat, telefonul este cea mai rapida si eficienta metoda pentru a lamuri aspectele initiale.

– Nu in cele din urma, ati citit informatiile existe pe site deja? Acesta e gandit sa ofere oamenilor interesati raspunsul la cele mai importante intrebari. Lucram din greu sa oferim pe el cele mai noi si importante informatii, iar lectura lui va ofera nu doar raspunsul la intrebarile pe care le aveti, dar si la intrebarile pe care inca nu stiati ca le aveti.

Va multumim pentru timpul acordat citirii acestui articol.

×
Reguli privind comentariile

Noi cei de la planul-de-afaceri.ro lucram zilnic din greu sa asiguram vizitatorii site-ului ca au la dispozitie cele mai noi si corecte informatii. Site-ul este gandit sa ofere un acces facil la acestea, pentru ca dorim sa nu le pierdem timpul vizitatorilor. Reciproca e valabila insa, asa ca, inainte de a posta un comentariu, asigura-te de urmatoarele lucruri:

Raspunsul la intrebarea ta nu se afla deja pe site. Daca pui o intrebare la care s-a mai raspuns deja, cel mai probabil nu ti se va raspunde. Site-ul este unul usor de citit si intr-o ora probabil poti sa-l parcurgi pe tot. Consideram ca nu este o investitie de timp foarte mare, mai ales comparativ cu zecile, poate sutele de ore pe care noi le petrecem sa intretinem acest site.

Fii specific atunci cand pui intrebarile. Daca sunt prea generale, nu putem sa dam un raspuns exact.

Asigura-te ca ai postat la articolul corespunzator. De asemenea, daca pui o intrebare care nu are legatura cu articolul, nu ti se va raspunde.

– Daca vrei sa obtii finantare si ai nevoie de consultanta, cel mai rapid insa este sa ne suni direct folosind numerele de telefon de la contact.

Am introdus aceste reguli, de bun simt o mare parte din ele, pentru ca incercam sa mentinem acest site usor de parcurs si o sursa importanta de informatii (gratuite) pentru cei interesati de deschiderea sau dezvoltarea unei afaceri. Daca am aproba si raspunde la toate comentariile, nu doar ca ne-ar consuma o mare parte din timp, dar ar face si site-ul foarte greu de parcurs, mai ales pentru cei care sunt cu adevarat interesati si carora le-am pierde timpul cand vor parcurge acelasi intrebari puse de zeci de ori.

×