Plan de afacere SRL-D

//Plan de afacere SRL-D

Programul incepand cu 2017 nu mai este activ, fiind inlocuit de Romania Startup Nation. Click aici pentru mai multe detalii legate de acesta. 

 

Programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii debutanti consta in acordarea unui ajutor financiar nerambursabil de pana la 10.000 de euro

Am sanse sa obtin finantare cu afacerea mea? 

Poti afla si singur foarte simplu. In primul rand trebuie sa citesti foarte bine acest articol, nu iti ia mai mult de 3 minute. Trebuie sa stabilesti eligibilitatea, care e data in primul rand de domeniul de activitate si de tipul de cheltuieli pe care vrei sa le efectuezi. De asemenea, tine cont si de punctajul obtinut, pentru ca banii se dau in functie de punctaj, iar un punctaj mic de obicei duce efectiv la imposibilitatea obtinerii unei finantari. Despre modul in care sa iti alegi finantarea potrivita am vorbit si aici. Nu in ultimul rand, trebuie sa stii ca daca nu ai niciun ban nu poti implementa niciun program de finantare. Am explicat mai bine de ce in linkul acesta. Acum, spor la citit.

       Cine poate să obţină aceşti bani?

Programul este destinat persoanelor juridice cu forma de organizare SRL-D (Societate cu răspundere limitată – Debutant), ce nu au mai fost beneficiare în trecut ale acestui program. Dacă vrei mai multe informaţii despre SRL-D, despre infiinţarea lui şi avantajele principale pe care le are, accesează pagina de prezentare SRL-D.

De asemenea, nu trebuie neglijat faptul că o serie de coduri CAEN sunt neeligibile pentru accesarea acestui program. Lista cu acestea o puteţi regăsi în Ghidul Solicitantului ataşat în partea de jos a acestei pagini. Dintre cele mai importante activitati neeligibile amintim de agricultură, creşterea animalelor sau intermedierile financiare si pariurile si jocurile de noroc. Dacă nu vă regăsiți activitatea în lista cu codurile CAEN neeligibile, înseamnă că aceasta este eligibila.

       Câţi bani pot să iau?

Statul român oferă 10.000 de euro, sub formă de ajutor financiar NERAMBURSABIL,  fiecărui SRL-D ce respectă procedură de obţinere a acestora. Cei 10.000 de euro reprezintă doar o contribuţie de 50% din valoarea intregului proiect pentru care se accesează finanţarea. Asta înseamnă că cel puţin 50% din restul proiectului, trebuie să fie furnizat din alte surse.

De obicei, acestea se împart în două tipuri: surse proprii (economii personale, contribuţie proprie sau chiar veniturile generate de afacere pe timpul implementării proiectului) sau credit bancar.

În al doilea caz, în momentul înscrierii cu planul de afaceri pe site-ul Agenţiei pentru implementarea proiectelor şi programelor pentru IMM-uri, se poate alege furnizarea unui credit bancar. Valoarea acestuia trebuie să fie egală cel puţin cu valoarea AFN-ului solicitat, institutia de credit acceptata anul acesta urmand inca a se stabili. Cu toate acestea, având în vedere experiența de până acum, CEC Bank va fi probabil banca, ea fiind și singura banca ce a acordat credite în cadrul acestui proiect în ultimii 4 ani. De anul acesta, institutia partenera e obligata sa acorde creditul in 20 de zile.

      Cum pot cheltui aceşti bani?

În două moduri:

Minimum 40% trebuie investiţi, adică se pot cumpăra: active corporale (terenuri, construcţii, mobilier, echipament tehnologic, mijloace de transport marfa doar în directă legătură cu activităţile codului CAEN cu care se accesează programul ) şi active necorporale (brevete, licenţe, francize) dar şi realizare site (maximum 10.000 lei). Procentul de 40% este minim, adica se pot achizitiona si de 45% din bani sau 90%.

Maximum 60% cheltuieli operaţionale: materii prime, stocuri, chirie, salarii, utilităţi, publicitate, consultanţă realizare plan de afacere (singura cheltuială eligibilă ce poate fi efectuată înaintea obţinerii finanţării).

Precum spuneam, contribuţia AFN-ului este de 50% din intreaga valoare a proiectului. Asta înseamnă că orice cheltuială va fi acoperită de către AFN doar în proporţie de 50%. Restul de 50%, precum şi TVA (nu este cheltuială eligibilă) trebuie acoperite din surse proprii sau din credit.

Exemplu: Doresc să achiziţionez un laptop în valoare de 2000 de lei, fără TVA. Contributia statului este de 1000 de lei, iar eu trebuie sa platesc 1000 de le plus tva-ul aferent sumei de 2000 de lei, adica inca 480 de lei. In total 1480 de lei contributie proprie.

Atentie, conform proiectului de procedura pentru 2016, intreprinzatorul trebuie sa faca dovada că deține cei 10.000 de euro, contribuție proprie, în momentul semnării contractului de finanțare. In cazul in care solicita credit bancar, acesta trebuie sa incheie contractul de credit in maximum 30 de zile de cand a fost notificat ca a fost acceptat la finantare. 

Accesarea AFN-ului este condiţionată de folosirea a minimum 40% din valoarea acestuia în vederea realizării unor investiţii.

Exemplu: Doresc să obţin intreaga sumă de 10.000 de euro. Înseamna ca valoarea proiectului este de 10.000 de euro AFN plus 10.000 de euro contribuție proprie. 20.000 de euro în total. 40% din acesta, adică 8000 de euro, trebuie să-i investesc. In categoriile de cheltuieli mai sus descrise. Dacă valoarea investiţiei este mai mică de atât, atunci şi suma totală a AFN-ului ce se poate obține se va micşora proporţional.

       Cum mă înscriu?

Înscrierea se face pe site-ul Direcţiei pentru implementarea proiectelor şi programelor pentru IMM-uri. Deschiderea inscrierilor va fi anuntata cu 5 zile inainte pe acelasi site. După înregistrarea pe site printr-o procedură simulară cu crearea unui cont de email, se completează online secţiunile planului de afaceri pentru SRL-D iar în final, se selectează trimiterea formulalelor. Durata de inscriere este de 15 zile, dupa care se va afisa lista cu cei admisi la evaluare. In termen de 10 zile participantii trebuie sa se prezinte la sediul OTIMMC cu o serie de documente. Ca mai apoi, in aproximativ o luna jumatate sa primeasca un raspuns privind acceptarea la finantare sau nu.

       Cum se face evaluarea?

Evaluarea se face intr-un mod foarte obiectiv şi transparent. Fiecare secţine a planului de afaceri presupune selectarea unor răspunsuri la intrebări obiective. Intrebările pot fi regăsite în modelul de plan de afaceri ataşat mai jos în pagină. Fiecare răspuns are un punctaj. În momentul în care aţi obţinut minimum de 60 de puncte, sunteţi eligibil pentru obţinerea finanţării. Finantarea totusi se acorda in functie de punctajul obtinut, nematinandu-se cont de primul venit primul servit.

Dacă planul de afaceri este unul corect realizat, respectă cheile de verificare, este realist şi respectă criteriile esenţiale (precum ponderea investiţiilor sau natura acestora) si are si un punctaj suficient de mare, atunci se va obtine finantare.

In continuare regasiti grila de punctaj:

Clipboard01

Mai jos aveţi ataşate proiectul pe 2016 al Ghidului Solicitantului şi Modelul de plan de afaceri folosit in ultimii ani. În acestea puteţi regăsi principalele reguli de respectat dar şi puteţi să vă faceţi o idee despre conţinutul planului de afaceri ce trebuie completat pe site-ul Agenţiei. De asemenea, nu uitaţi să consultaţi şi secţiunea de Întrebări frecvente. In versiunea finala a programului este posibil sa apara noi modificari.

  • Cum putem sa te ajutăm noi? Click aici!
  • Vrei o cotaţie de preţ în ceea ce priveşte consultanţa acordată pentru realizarea planului de afaceri? Poți merge direct la Contact.
  • Finantarea aceasta nu ti se potriveste? Mergi pe prima pagina pentru a identifica o noua oportunitate sau poti intra pe tabelul centralizator cu finantarile disponibile.

 

STATUS: Program inactiv. Inlocuit de Romania Startup Nation.

DOWNLOAD LEGISLATIE 2016
 ARHIVA

1.033 Comments

  1. Elena 31 ianuarie 2018 at 18:33 - Reply

    Buna ziua,
    Tatal meu detine un bar de aproximativ 25 de ani pe teren propriu de 800 mp,barul avand circa 60mp. Ar dori sa faca un cabinet stomatologic cu fonduri eurpene nerambursabile si sa inchirieze spatiul .Se poate?
    Multumesc anticipat!

    • CILV Consulting 1 februarie 2018 at 22:26 - Reply

      Descrierea e mult prea generala. Va recomandam sa ne contactati pentru a discuta mai pe larg.

  2. Gladis 29 decembrie 2017 at 21:23 - Reply

    buna vrei sa infiintez o firma DRL-D pentr-u contructii cum pot obtine un ajutor pentr-u achizitiona scule de santier si salariile pentr-u prima luna ?sa pot plati mucitorii

    • CILV Consulting 2 ianuarie 2018 at 9:07 - Reply

      Daca aplicati pe Romania Startup Nation, da.

  3. […] Update: Înscrierile deschise din 22 aprilie 2013. Mai multe detalii aici. […]

  4. […] multe informatii despre obtinerea celor 10.000 de euro pentru SRL-D poţi gasi in pagina dedicata de aici. Dacă mai ai alte întrebări legate de înfiinţarea unui SRL-D, verifica te rog pagina dedicata […]

  5. […] Programul SRLD 2015: […]

  6. […] Plan de afacere SRL-D […]

  7. Marian Solomon 18 februarie 2017 at 11:45 - Reply

    Am un srl asociat unic pot să deschid altul prin asociere cu fata şi se poate accesa fonduri nerambursabile

    • Silviu Draganescu 18 februarie 2017 at 15:48 - Reply

      Da

  8. Vlad Ilaș 12 februarie 2017 at 18:03 - Reply

    Bună ziua. Aveți idee când pornește cu programul SRL-d pentru 2017?
    Mulțumesc.

    • Silviu Draganescu 12 februarie 2017 at 21:59 - Reply

      Nu va mai porni anul acesta.

  9. Ionut 10 februarie 2017 at 17:12 - Reply

    Salut.Doresc sa deschid o afacere in domeniul auto,mai precis un parc auto cu masini 2hand,sunt eligibil pentru a accesa fonduri ?Multumesc

    • Silviu Draganescu 12 februarie 2017 at 21:59 - Reply

      Da, dar nu puteti cumara din fonduri masini sh.

  10. Anam 9 februarie 2017 at 12:36 - Reply

    Buna ziua, Imi doresc sa deschid un SRL-D si sa aplic pentru finantare. In cazul in care obtin finantarea, este obligatoriu ca echipamentele finantate sa se gaseasca la sediul social al firmei? Sau pot sa deschid un punct de lucru si sa le am la punctul respectiv? Chiria pentru punctul de lucru este eligibila pentru finantare? Multumesc!

    • Silviu Draganescu 12 februarie 2017 at 21:57 - Reply

      Programul SRLD nu va mai functiona anul acesta.

  11. Amalia 8 februarie 2017 at 7:26 - Reply

    Am avut un srl acum as dori sa deschid un srl-d impreuna cu iubitul meu ca asociati. Se poate?

    • Silviu Draganescu 8 februarie 2017 at 8:37 - Reply

      Nu

  12. Laura birtad 3 februarie 2017 at 10:25 - Reply

    Buna daca am un pfa pot sa deschid si sa accesez si un srl d ?

    • Silviu Draganescu 7 februarie 2017 at 8:14 - Reply

      Da

  13. Daniel 12 ianuarie 2017 at 14:19 - Reply

    Vreau sa deschid un srl-d ma ajutați pentru optinere unui fond european

    • Silviu Draganescu 7 februarie 2017 at 8:09 - Reply

      Va rog sa ne contactati telefonic pentru a discuta mai pe larg.

  14. Alex Munteanu 11 decembrie 2016 at 20:18 - Reply

    Se poate sa deschid firma cu sediu social intr.un judet si ca punct de lucru in cazut acceptarii in program in alt judet?

    • Silviu Draganescu 13 decembrie 2016 at 20:50 - Reply

      Da

  15. Constantin 17 noiembrie 2016 at 10:32 - Reply

    Daca aplic pentru aceasta finantare,mai pot aplica si pentru proiecte de fonduri europene,gen masura 6.4 AFIR?

    • Silviu Draganescu 19 noiembrie 2016 at 16:15 - Reply

      Da

  16. Antonio 3 noiembrie 2016 at 22:41 - Reply

    Bună , am un Magazin Mixt în rural , pe Srl-D și doresc sa aflu dacă în momentul în care reîncepe programul , deschid un alt punct de lucru ( pizzerie ) tot în rural as putea începe demersurile pentru finantare?

    • Silviu Draganescu 4 noiembrie 2016 at 9:41 - Reply

      Da

  17. Elena 26 octombrie 2016 at 18:53 - Reply

    Buna ziua. In anul 2017 sunt inscreri pentru programul neramburasil de 10.000€in primele luni ale anului, sau doar august-septembrie? Multumesc

    • Silviu Draganescu 31 octombrie 2016 at 7:13 - Reply

      Perioada de inscriere din pacate este cunoscuta abia cu 1 saptamana inainte sa se produca. Nu avem de unde sa stim. In anii trecuti s-a dat drumul si in februarie dar si in septembrie.

  18. stanciu nic 3 octombrie 2016 at 7:15 - Reply

    Buna ziua..Am infiintat un srl-d cu activutate principala transport marfuri.Auto cu care vreau sa desfasor activitatea il iau cu chirie dupa care vreau sa-l cumpar.Pot accesa vreun fond nerambursabil pentru a-l putea plati? Va multumesc !

    • Silviu Draganescu 3 octombrie 2016 at 11:00 - Reply

      Nu se dau deloc bani pentru mijloace de transport marfa pentru servicii de transport marfa.

  19. Gavril Madalina 28 septembrie 2016 at 18:31 - Reply

    Buna seara! Tocmai am demarat procedurile pentru a deschide un SRL-D acum la sfarsitul lui Septembrie 2016. Din cate inteleg acum nu este nici o sesiune pentru fonduri nerambursabile. In cazul in care se deschide o noua sesiune in 2017, mai sunt eligibila pentru aceste fonduri, chiar daca activitatea este deja inceputa?

    • Silviu Draganescu 2 octombrie 2016 at 20:03 - Reply

      Da

  20. Anca 25 septembrie 2016 at 14:18 - Reply

    buna ziua! as putea sa.mi deschid un srl-d fara sa accesesz acei 10.000 euro?

    • Silviu Draganescu 2 octombrie 2016 at 19:47 - Reply

      Da

  21. Traian 6 septembrie 2016 at 14:30 - Reply

    Buna ziua

    Am auzit ca data limita pentru obtinerea fondurilor pe un SRL-D a fost 30.08.2016, sau candva in august oricum…

    Este adevarat?

    • Silviu Draganescu 11 septembrie 2016 at 17:00 - Reply

      S-a prelungit pana pe 14 septembrie.

  22. negutescu mihai 3 septembrie 2016 at 22:42 - Reply

    am un if.pot sa l transform in srl d avand ca obiect de activitate foraje pentru constructii,comfectionarea elementelor de beton,si mai nou am mai adaugat si comertul cu produse nealimentare in zona rurala si urbana.

    • Silviu Draganescu 11 septembrie 2016 at 16:58 - Reply

      Nu merge transformat, ci va faceti un srld nou.

  23. VoicuDumitruCosmin 3 septembrie 2016 at 4:49 - Reply

    Am un SRL D ce ar trebuii sa fac sa obtin cei 10000 de euro eu sunt pe piata cu comert cu cereale

    • Silviu Draganescu 11 septembrie 2016 at 16:59 - Reply

      Sa ne contactati telefonic pentru a discuta mai pe larg.

  24. Petris Dumitru 1 septembrie 2016 at 15:03 - Reply

    Cu un srl-d infiintat in ianuarie 2015 si activ de atunci si pana in prezent cu activitate de transport de marfuri intern si international cu masina proprie de 3,5t.as putea obtine 10000 de euro pentru dezvoltare?Mentionez ca nu am avut angajati doar eu lucrez deocamdata si am angajare cu jumatate de norma de cateva luni.

    • Silviu Draganescu 11 septembrie 2016 at 16:59 - Reply

      Puteti aplica, dar nu prea aveti cheltuieli elibile.

  25. Grig 27 august 2016 at 19:15 - Reply

    Buna ziua!

    Se pot accesa fonduri si dupa acceptare sa inmatriculez firma?

    • Silviu Draganescu 28 august 2016 at 17:24 - Reply

      La SRLD nu.

  26. savu 23 august 2016 at 20:47 - Reply

    SRL-d ul poate avea 2sau 3 asociati sau e obligatoriu sa aibe asociat unic? daca infiintez srld ul si intrunesc punctajul sunt riscuri sa nu obtin finantarea, adica as putea infiinta srld ul in momentul in care am certitudinea ca obtin finantarea?

    • Silviu Draganescu 26 august 2016 at 10:23 - Reply

      Poate avea pana la 5 asociati. Firma trebuie infiintata pentru a putea participa la finantare.

  27. Tudor Florentina 22 august 2016 at 12:23 - Reply

    Am un studiu cu activități de inginerie și consultanta în domeniu. Mai pe scurt sunt verificator de proiecte. Pot sa solicit o finanțare și sa cumpăr o mașină din banii primiți cu care sa ma deplasez la clienți,

  28. Bucatariu Ana-Maria 22 august 2016 at 12:07 - Reply

    Buna ziua! Am inteles din intrebariile de mai sus ca dupa ce mi se aproba proiectul pt fonduri europene neramb pt srl d trebuie sa am un minim de 2 angajati ? Acestor angajati sunt obligata sa le fac contract pe 8 ore amandurora sau pot unuia sai fac pe mai putin de 8 ore? Daca salariile sunt plati eligibile si ele in proiect pot sa scriu in planul de afaceri pt fonduri ca vreau fiinantare si pt angajati pe un an de zile pt plata salariilor ? Iar daca si chiriile sunt plati eligible la fel intrebarea mea este daca pot sa cer fiinantare in planu de afacerii pt fondurii plata chiriei spatiului pt care voi opta pt un an de zile ? Si as mai avea o intrebare toate bunurile si materialele pe care le voi trece ca si necesare planului de afacere pt fondurii nerambursabile folositoare mie in afacerea mea va trebuii sa le asigur printr-o asigurare obligatorie ? pt ca asa prevede proiectu de fonduri europ neram sau e optional atata timp cat depozitarea lor este asigurata de o firma de paza sau de un sistem de alarma? Va multumesc!

    • Silviu Draganescu 26 august 2016 at 10:24 - Reply

      2 locuri minim nomra intreaga. Salarii doar pe perioada de implementare de 60 de zile. La fel si la chirie. Da, trebuie asigurare.

  29. MILEA 22 august 2016 at 11:53 - Reply

    Salut.Doresc sa ma axez pe o activitate de comert:gen un magazin cu de toate intr-o zona rurala.As putea sa ma inscriu pentru a accesa cei 10000 Euro,contributia mea fiind de 50%.Va multumesc

    • Silviu Draganescu 26 august 2016 at 9:47 - Reply

      Da

  30. barbu 22 august 2016 at 11:15 - Reply

    Buna ziua!!!As dori sa-mi fac si eu un magazin intr-o zona rurala,contributia mea fiind de 50%.Pot aplica pentru a accesa cei 10000 Euro.Va multumesc

    • Silviu Draganescu 26 august 2016 at 9:03 - Reply

      Da

  31. BARBU 22 august 2016 at 10:12 - Reply

    Buna ziua!! As dori sa-mi fac un magazin intr-o zona rurala,eu sa vin cu partea de 50%,acest proiect este eligibil pentru a ma inscrie in acest program.Va multumesc

  32. Andrei 22 august 2016 at 9:23 - Reply

    Doresc sa deschid un proiect nou un coafor modern Se acorda fonduri pentru acest tip de afacere ?

    • Silviu Draganescu 25 august 2016 at 14:23 - Reply

      La SRLD da.

  33. Doru 15 august 2016 at 15:21 - Reply

    Buna ziua , am infiintat un srl-d , de anul acesta din Ianuarie ,am o franciza,pot accesa cei 10 000 de euro pentru dezvoltare (deschiderea unui alt magazin de acest gen)?

    • Silviu Draganescu 16 august 2016 at 7:29 - Reply

      Activitatea este eligibila. Dar acesta nu e singurul criteriu de respectat. Va rog sa ne contactati telefonic pentru mai multe detalii.

  34. Mihaela 10 august 2016 at 17:39 - Reply

    Buna ziua.Daca costul noii afaceri este mai mare de 20000 E acest proiect imi poate acorda acei 10000 pentru SRL-D?

    • Silviu Draganescu 12 august 2016 at 6:15 - Reply

      Da

  35. Clapa 10 august 2016 at 16:45 - Reply

    Buna ziua,urmeaza in cursul urmatoarelor zile sa deschid un SRLD,cod-uri CAEN 812,802,432,433 cu sediul in mediul rural,o investitie din partea mea de 2500e.Ma incadrez pentru fonduri?Multumesc

    • Silviu Draganescu 12 august 2016 at 6:17 - Reply

      Activitatea e eligibila. Dar implementarea va solicita mai multi bani de la dvs.

  36. Annamaria 9 august 2016 at 23:55 - Reply

    Sunt simplu SRL(in prezent comert)—-Ma incadrez?

    • Silviu Draganescu 12 august 2016 at 6:16 - Reply

      Daca nu sunteti srld, normal ca nu.

  37. Denuvo 8 august 2016 at 0:05 - Reply

    Salut,

    Vreau sa deschid o afacere in domeniul de transport marfa in international.

    1) Inteleg ca minim 40% trebuie sa fie investiti in echipamente (scule, masini, etc.). Daca eu trec cod CAEN 452 (intretinerea si reaprarea autovehiculelor) voi putea sa imi achizitionez scule (chei, pistoale pneumatice, prese, etc.) pentru a acoperi acei 40%?
    2) Pot trece cod CAEN 452 daca eu voi repara DOAR pentru mine?
    3) Din cate am inteles nu pot utiliza acei 10,000 de euro pentru achizitia unui camion, dar pentru motorina, consumabile (ulei, filtre, piese de schimb) pot utiliza?
    4) Daca eu, spre exemplu, vreau sa-mi cumpar un smartphone (n-are treaba cu activitatea firmei) pot sa folosesc din acei 10,000 de euro? Intra ca investitie?
    5) Ce banci accepta acea garantie de 80% oferita din partea statului?

    • Silviu Draganescu 8 august 2016 at 16:37 - Reply

      1. Trebuie sa generati venituri din acea activitate
      2. Vedeti 1
      3. Da
      4. Cheltuielile trebuie sa aiba directa legatura cu activitatea. Daca puteti argumenta ca au legatura …
      5. Momentan inca nu e stabilita banca finala.

      • Denuvo 8 august 2016 at 19:11 - Reply

        Este suficient ca daca facturez o singura data pentru mecanica (o suma modica) sa am acces la echipamente?

  38. Razvan 6 august 2016 at 18:27 - Reply

    Buna ziua!
    Imi puteti spune daca codul CAEN 4932
    domeniul taximetriei este eligibil?

    • Silviu Draganescu 8 august 2016 at 16:36 - Reply

      Da

  39. mihai 28 iunie 2016 at 1:07 - Reply

    Buna ziua, doua intrebari am, ce inseamna mai concret ca statul garanteaza un posibil credit, creditul ala poate reprezenta cei 50 % care trebuie sa vina din partea noastra.
    Pentru partea de consultare dumneavoatra aveti nevoie doar de o idee sau de mai mult ? Multumesc anticipat

    • Silviu Draganescu 3 iulie 2016 at 19:11 - Reply

      Fondul National de garantare garanteaza 80% din creditul care se poate lua pentru a acoperi contributia proprie de 50%.

  40. George Sitaru 27 iunie 2016 at 14:26 - Reply

    Din experienta anilor anteriori, puteti sa aproximati daca lansarea va fi in prima jumatate a lui iulie sau in a doua?

    • Silviu Draganescu 3 iulie 2016 at 19:11 - Reply

      Experienta anilor trecuti a aratat ca programul s-a lansat in fiecare an in luni diferite. Desi …

  41. Bogdan 22 iunie 2016 at 23:10 - Reply

    Daca se zicem se aproba planul de 10000 euro trebuie sa am intreaga suma de 20000 de euro care trebuiee folosita si apoi se face decontul de 10000? Daca dispun doar de partea mea de 10000 euro nu pot beneficia de finantare?

    • Silviu Draganescu 23 iunie 2016 at 18:12 - Reply

      Inca nu se cunosc conditiile finale. Se doreste sa se poata implementa si daca aveti doar 10.000.

  42. Silvian 10 iunie 2016 at 11:30 - Reply

    Buna ziua,
    Un SRL-D poate aplica la programul pentru SRL-D-uri daca aplica si pentru fonduri UE (masura6.2), desigur coduri CAEN diferite.Mulțumesc.

    • Silviu Draganescu 10 iunie 2016 at 19:50 - Reply

      Da

  43. elena 5 iunie 2016 at 7:13 - Reply

    Buna ziua…am deschisa o intreprindere individuala… ma pot incadra la un astfel d proiect?

    • Silviu Draganescu 5 iunie 2016 at 20:04 - Reply

      Nu, doar SRLD-urile pot participa. De unde si numele.

  44. Sergiu 4 iunie 2016 at 19:50 - Reply

    Buna ziua!

    Daca deja am o afacere srl-d in desfasurare de un 1 an jumatate si nu am accesat aceste fonduri,intrebare este acuma mai pot?Multumesc!

    • Silviu Draganescu 5 iunie 2016 at 20:06 - Reply

      Da, oricand in perioada cat sunteti srld.

  45. Daniel 24 mai 2016 at 13:35 - Reply

    salut,

    vreau sa infintez o spalatorie dar am nevoie sa cumpar terenul unde va fi amplasat.sunt eligibil pentru acest proiect?

    • Silviu Draganescu 29 mai 2016 at 17:30 - Reply

      Da

  46. VALENTIN 11 mai 2016 at 1:41 - Reply

    buns ziua , pt a dezvolta o afacere in domeniul confectiilor metalice pot accesa fondurile in vederea costruirii unui atelier in regie proprie precum si achizitionarea echipamentelor necesare ?

    • Silviu Draganescu 11 mai 2016 at 13:58 - Reply

      Discutia e un pic mai complexa. Va recomand sa ne sunati.

  47. Alexandra 10 mai 2016 at 22:03 - Reply

    Cu ce punctaj s-a obtinut finantare anul trecut, in 2015?
    Multumesc frumos.

    • Silviu Draganescu 11 mai 2016 at 13:59 - Reply

      Si cu 60.

  48. MC 5 mai 2016 at 17:11 - Reply

    Buna ziua,

    As dori sa infiintez o SRL-D iar obiectul de activitate va fi preluarea unei francize pentru un magazin alimentar si bunuri de larg consum („La doi pasi”, „Carrefour Express”, etc … nu m-am decis inca). Mentionez ca nu am mai fost asociat si nici nu am mai detinut pana acum o firma in spatiul european. In urma unor calcule sumare am ajuns la concluzia ca am nevoie de aproximativ 35.000 Euro (20.000 – investitie in mijloace fixe si mobile si 15.000 – stocuri).
    Intrebare: sunt eligibil pentru primirea unui ajutor nerambursabil de 10.000 Euro?

    Multumesc anticipat

    • Silviu Draganescu 8 mai 2016 at 19:26 - Reply

      Da.

  49. ionut 2 mai 2016 at 23:57 - Reply

    buna ziua, eu as dori sa deschid o firma de instalatii electrice civile . As dori sa stiu daca as putea accesa aceste fonduri pentru asa ceva avand la dispozitie suma de 2000 de euro. As folosi veniturile petru materiale si echipamentele necesare. va multumesc

    • Silviu Draganescu 4 mai 2016 at 20:02 - Reply

      E o suma foarte mica de bani. Nu prea puteti accesa nicio finantare, am explicat deja pe site de ce.

  50. Mihaela 28 aprilie 2016 at 16:31 - Reply

    Dacă înființez SRL-D trebuie să fiu neapărat angajat sau pot sa am numai angajați?

    • Silviu Draganescu 4 mai 2016 at 20:01 - Reply

      Nu trebuie sa fiti dvs angajat.

  51. Gheorghe Alexandru 12 aprilie 2016 at 8:51 - Reply

    Buna ziua! Am infiintat deja SRL-D – ul si suntem 2 asociati, iar unul dintre noi are peste 35 de ani, intrebarea mea este daca ne mai incadram sa luam cei 10.000 de euro?

    • Silviu Draganescu 12 aprilie 2016 at 23:35 - Reply

      Evident.

  52. porumb ionut 11 aprilie 2016 at 17:22 - Reply

    Buna ziua. As vrea sa imi deschid o firma de transport marfa cu autoutilitare de 3.5 t . Pt inceput vreau sa incep cu 2 sau 3 masini. Am eu 1000 de euro. Pot beneficia de fond pentru tipu asta de afacere? Cand se pot depune planurile?. Multumesc

    • Silviu Draganescu 12 aprilie 2016 at 23:38 - Reply

      Am mai raspuns deja la o asemenea intrebare. Spor la citit.

  53. Bogdan 9 aprilie 2016 at 21:18 - Reply

    Bine ziua! Vreau sa deschid un srl-d cu activitatea transport in regim taxi. Daca eu am 10000 euro si mai obtin cei 10000 euro, pot cumpara 2 masini la mana a doua( adica cam 12000), iar restul banilor sa-i folosesc pentru echiparea masinilor, licenta comunitara ?

    • Silviu Draganescu 12 aprilie 2016 at 23:24 - Reply

      Nu puteti face achizitii de lucruri SH. Si nici autoturismele noi nu sunt eligibile.

  54. ANDY 8 aprilie 2016 at 21:17 - Reply

    Buna, vreau sa deschid o afacere cu mancare de luat acasa,produse proaspete si congelate plus dulciuri de casa,nu am avut niciodata o afacere si nu stiu de unde sa incep. Nu am spatiul necesar inchiriat pentru ca nu am gasit locul potrivit,vreau sa stiu daca pot face actele necesare fara sa am inca spatiul de desfasurare? Si va rog frumos sa-mi mai spuneti daca obtin actele cat timp am la dispozitie pentru a inchiria spatiul si a desfasura activitatea,va multumeste Cristina.Andy

    • Silviu Draganescu 9 aprilie 2016 at 12:19 - Reply

      Noi ne ocupam stric de obtinerea finantarilor. Pentru raspunsul la intrebarile dvs v-as recomanda sa cautati un contabil.

  55. Morosan Filaret 3 aprilie 2016 at 10:30 - Reply

    Nu am beneficiat de acest program,dar am avut SRL,si PF,pot demara SRL-D ?

    • Silviu Draganescu 9 aprilie 2016 at 12:08 - Reply

      Care este prima conditie pentru a infiinta un srld? Scrie si pe acest site. Spor la citit.

  56. Madalina Szanto 2 aprilie 2016 at 22:11 - Reply

    Buna seara, detin un SRL-D cod CAEN 9602, este o activitate eligibila?!

    • admin 3 aprilie 2016 at 9:52 - Reply

      Daca nu se regaseste in codurile caen excluse din ghidul solicitantului din aceasta pagina, da.

  57. Crina 31 martie 2016 at 14:48 - Reply

    Buna ziua,
    Doresc sa imi deschid o firma de consultanta. Firmele de consultanta se pot incadra la finantare?

    • admin 3 aprilie 2016 at 9:55 - Reply

      Firmele de consultanta trebuie sa fie foarte bine pregatite. Va recomand sa cititi documentele atasate acestei pagini si o sa gasiti si raspunsul la intrebarea dvs.

  58. Catalin 29 martie 2016 at 20:46 - Reply

    Bună ziua, am văzut că a apărut proiectul pt 2016 si din ce am citit, nici anul acesta nu este eligibilă achiziția de autovehicule destinate transportului in regim de taxi. Va rog să-mi spuneți dacă asta este si forma finală? Mulțumesc.

    • admin 30 martie 2016 at 0:23 - Reply

      Nu e.

  59. Andreea 29 martie 2016 at 16:27 - Reply

    Buna ziua ,
    Detin un Srl-d de un an si vreau sa ma asociez cu cineva intr-ul alt serl-d fara sa renunt la acesta pe care il am …. se poate sa fiu asociat ?

    Si daca pot face import din tarile non- Ue pe fima de srl-d ?

    • admin 30 martie 2016 at 0:24 - Reply

      Nu puteti fi asociat intr-un nou srld, deoarece acesta necesita actionari care nu au mai avut aceasta calitate. Puteti face import.

      • Andreea 30 martie 2016 at 13:39 - Reply

        Atunci pot modifica o grupa CAEN din actualul act constitutiv ? Care este procedura ? vreauu sa introduc alte coduri CAEN

        • admin 31 martie 2016 at 6:19 - Reply

          Da, mergeti la ONRC si intrebati exact care e procedura.

  60. Dancu Alexandru Ilie 27 martie 2016 at 20:29 - Reply

    Buna seara ma numesc Dancu Alexandru am varsta de 20 de ani si vreau sa stiu daca pot sa imi deschid un srl-d cu domeniu de activitate de transport marfa inter si international?
    Daca da cum aflu codul CAEN si daca sunt eligibil pentru acest program ?

    • admin 30 martie 2016 at 0:32 - Reply

      Am mai raspuns deja. Spor la citit.

  61. Adi C. 25 martie 2016 at 18:57 - Reply

    Buna ziua,

    Productia si comercializarea de flori la ghiveci este considerata activitate eligibila? Pt. a primi ajutorul de 10.000 euro.

    Multumesc,
    Adi

    • admin 30 martie 2016 at 0:29 - Reply

      Care e codul CAEN pe care il folositi?

  62. Tiberiu 24 martie 2016 at 22:25 - Reply

    Buna seara.
    Vreau sa infiintez un SRL-D pentru o distilerie.Sunt eligibil pentru cei 10000 euro?
    Va multumesc.

    • admin 30 martie 2016 at 0:31 - Reply

      Productia si comercializarea de alcool nu sunt eligibile.

  63. Bara Zsolt 23 martie 2016 at 12:38 - Reply

    Buna ziua,
    Am infiintat in acest an un SRL-D cu cod caen 4778. Am avut si inca mai am si o intreprindere individuala pe care o voi inchide. Pot aplica pentru ajutorul de 10.000 eur in 2016?

    Zsolt

    • admin 23 martie 2016 at 19:47 - Reply

      Da

  64. Vari.c 22 martie 2016 at 1:42 - Reply

    Pana cand se poate aplica anul asta?

    • admin 23 martie 2016 at 6:42 - Reply

      15 zile de cand se va da drumul la inscrieri. Nu se stie cand se va da drumul. Scria deja in aceasta pagina.

  65. rednic.i 19 martie 2016 at 12:19 - Reply

    In planul de afaceri trec ca o sa cumpar o masina -autoutilitara , castig cu planul de afaceri si mi se cere sa fac investitia in 30,60,90 de zile . Ce fac daca furnizorul EX. Dacia imi spune ca doar in 4-5 luni din momentul platii facturii imi poate aduce masina pentru ca nu o are pe stoc ?

    Ms.

  66. rednic.i 18 martie 2016 at 15:16 - Reply

    Am mai multe nelamuriri:

    1. la programul pentru TINERI 2016 cat este valoarea proiectului 20.000 de euro x4.67lei/euro sau 10.000×4,67lei/euro + TVA ?

    adica 20.000 de euro + TVA din care 10.000 nerambursabili si 10.000 contributia proprie ?

    2. autoutilitare N1,N2,N3 se pot cumpara ?

    ms.

    • admin 19 martie 2016 at 7:30 - Reply

      Inca nu s-au prezentat conditiile pe anul acesta.

  67. daciana 18 martie 2016 at 10:13 - Reply

    ptr administrarea imobilelor pe baza de comision sau contract se poate infiinta SRL D?

    • admin 19 martie 2016 at 7:29 - Reply

      Depinde ce cod CAEN Folositi. Intrebati la ONRC unde vreti sa infiintati firma.

  68. ITP Cluj 17 martie 2016 at 16:40 - Reply

    Buna ziua pentru accesarea fondurilor sevice urile auto sunt eligibile ?

    • admin 19 martie 2016 at 7:28 - Reply

      Service-urile auto sunt eligibile la multe programe de finantare.

  69. Lucian 15 martie 2016 at 12:10 - Reply

    Buna, vreau sa infiintez un SRL-D in domeniul IT, creeare de programe software aplicatii pentru Android, si vreau sa stiu daca numarul de angajati care este de minim 2, poate sa fie alcatuit din mine si inca o persoana?

    • admin 16 martie 2016 at 10:33 - Reply

      Daca nu luati finantare nu aveti o obligativitate in ceea ce priveste angajatii.

  70. sebi 14 martie 2016 at 23:25 - Reply

    Doresc să deschid un srl-d și să fac taximetrie. Dețin cei 10 000 €. Pot cumpăra o mașină nouă pentru a desfășura activitatea ? Și dacă da, pot cumpăra ce mașină doresc care se încadrează ca preț în cei 20 000 € ?

    • admin 16 martie 2016 at 10:33 - Reply

      Autoturismele nu au fost eligibile anul trecut. Sa vedem anul acesta.

  71. Alexandra 14 martie 2016 at 16:28 - Reply

    Buna ziua as vrea sa stiu care e diferenta dintre srl si srl-d,si avantajele, va multumesc

    • admin 16 martie 2016 at 10:31 - Reply

      Spor la citit pe site.

  72. raluca 9 martie 2016 at 21:04 - Reply

    Buna seara ,
    Daca am infiitat un SRLD pot accesa cei 10000euro pentru:
    – achizitionarea unei masini pentru transportat bolnavi ( de ex cei cu dializa) ?
    – achizitionarea unei masini ce urmeaza a fi inchiriata unei terte persoane pentru un fast food?
    Masina trebuie sa fie noua sau pot achizitiona si una second hand?

    O seara frumoasa.

    • admin 11 martie 2016 at 10:01 - Reply

      Nu se pot lua masini, nici noi nici sh.

  73. POTOPEA IONELA CRISTINA 9 martie 2016 at 15:45 - Reply

    Buna ziua,
    Am infiintat un SRL-D din data de 24,02,2016, avand ca obiect principal de activitate 2561 – TRATAREA SI ACOPERIREA METALELOR, AIAR SECUNDARE 2562-OPERATIUNI MECANICA GENERALA, 3311-REPARAREA ARTICOLELOR FABRICATE DIN METAL , 3319-REPARAREA ALTOR ECHIPAMENTE.
    Dorim sa stim daca ne incadram la accesarea fondurilor nerambursabile pentru prestarea acestor activitati? Specificam ca detinem suma de 10 000 euro – fonduri proprii. Va multumim.

    • admin 9 martie 2016 at 16:15 - Reply

      Activitatea e eligibila.

  74. Dan 8 martie 2016 at 18:33 - Reply

    Buna ziua!

    As dori sa infiintez o companie de reciclat diverse tipuri de plasticuri. Activitatea efectiva ar fi aceea de a transforma plastic reciclat in diverse forme de combustibil (in mare parte diesel). E eligibila activitatea aceasta pentru programul de finantare SRL-D?

    • admin 9 martie 2016 at 15:44 - Reply

      Ce cod CAEN folositi?

  75. Mihai 8 martie 2016 at 13:38 - Reply

    Pot sa accesez fonduril daca vreau sa imi deschid o firma de transport? Banii vreau sa ii folosesc pentru a achizitiona un camion/tir! Scuze daca a mai intrebat cineva..dar totusi sunt 800 de comentarii!

    • admin 9 martie 2016 at 15:42 - Reply

      Spor la citit. Sau folositi functia de cautare.

  76. Corina 4 martie 2016 at 8:21 - Reply

    Buna ziua, daca doresc sa accesez fondurile nerambursabile pentru SRL-D trebuie sa am deja spatiul inchiriat pentru desfasurarea activitatii sau se poate si dupa ce mi se aproba proiectul? Va multumesc

    • admin 7 martie 2016 at 6:18 - Reply

      Se poate dupa.

  77. Cristi 3 martie 2016 at 19:58 - Reply

    Buna seara
    m-ar interesa si pe mine sa deschid o mica afacere in domeniul constructiilor executare manopera si distributie de materiale
    ma intereseaza daca cu un fond de cca 5000E pot infinta acest SRLD si daca pot beneficia de cei 10000 E pentru achizitionarea sculelor si formarea unui depozit de materiale.
    va multumesc respectos pentru raspuns

    • admin 7 martie 2016 at 6:17 - Reply

      Activitatea e eligibila dar suma de bani e insuficienta pentru a lua 10.000 de euro.

  78. Ianchis ioan 3 martie 2016 at 16:29 - Reply

    Vreau sa deschid un atelier de tamplarie din lemn masiv sau panouri produse din lemn. Aproximativ trei angajati. Este eligibila astfel de afacere?

    • admin 7 martie 2016 at 6:13 - Reply

      Da

  79. Johny047 3 martie 2016 at 13:54 - Reply

    Buna.
    Eu sunt din Republica Moldova. SI vreau sa deschid aicea un SRL-D
    Care este procedura de deschidere a SRL-D pentru cetatean strain. Si care sunt avantajele si dezavantajele pentru patron strain si local
    Si ce sanse sunt ca sa primesc finansarea?

    • admin 3 martie 2016 at 14:31 - Reply

      Nu conteaza ca nu sunteti roman. Procedura e aceeasi si e deja prezentata pe larg pe site.

  80. Obancea Marian 3 martie 2016 at 11:41 - Reply

    Buna ziua,
    As dori sa deschid un mic magazin(stand) de artizanaturi intr-un spatiu comercial inchiriat(ex mol) in Cluj Napoca, nu am avut niciodata vreo firma infiintata, am 28 ani, probabil voi avea maxim 2 angajati, bugetul cu care as vrea sa incep ar fi cam de 3000E, credeti ca as fi eligibil? As putea accesa doar 3000E si nu intreaga suma din program(10000E)?
    Astept raspuns,
    Marian

    • admin 3 martie 2016 at 14:34 - Reply

      Cu 3000 de euro nu merita bataia de cap cu niciun program de finantare.

  81. ALINA 2 martie 2016 at 8:21 - Reply

    BUNA ZIUA,INTREBAREA MEA ESTE:VRESU SA-MI DESCHID UN SALON DE INFRUMUSETARE,AM DOAR 3000 EURO BANII MEII,POT SA INCERC?AM SANSE?MULTUMESC

    • admin 2 martie 2016 at 15:38 - Reply

      Sansele sunt mici, am explicat deja pe site de ce.

  82. Preotesiu Mihai 28 februarie 2016 at 12:47 - Reply

    Buna ziua , am si eu nevoie de putin ajutor , doresc sa deschid un SRLD , doresc sa fac o firma de evenimente , animatie pentru copii , cu tot tacamul , fotograf , animatoare , masini de baloane , sunet etc. Am inteles ca am nevoie de licente , nu stiu exact in ce constau aceste licente si de unde se pot obtine , nu in ultimul rand as dori sa aflu daca ma incadrez in programul de start-up..

    • admin 28 februarie 2016 at 18:56 - Reply

      Programul start-up nu mai e valabil anul asta, poate va referiti la START. Va rog cititi cu atentie. In ceea ce priveste licenta nu va putem ajuta, noi ne ocupam strict de finantare.

  83. Andrei 28 februarie 2016 at 9:33 - Reply

    Buna ziua, as dori sa investesc intr-un teren de mini golf, mentionez ca nu detin suprafata de teren necesara, si nici fonduri proprii, dar am auzit ca as putea face un un credit la CEC Bank, as vrea sa stiu daca sunt eligibil pentru acest progrogram, costul investition as spune maxim 20 000 euro.

    • admin 28 februarie 2016 at 18:59 - Reply

      Daca nu aveti niciun ban nu aveti nicio sansa sa implementati vreun program. Am explicat pe blog deja de ce.

  84. Iza 28 februarie 2016 at 0:02 - Reply

    Daca as imfiimta um hirou de copiat acte as hemeficia de aceasta fimamtare??

    • admin 28 februarie 2016 at 18:56 - Reply

      Activitatea e eligibila.

  85. Vazy 26 februarie 2016 at 16:01 - Reply

    Salut , as vrea sa stiu daca se poate accesa ceva fonduri de stat , pentru o mica afacere. M-am gandit sa deschid un site cu vanzari piese auto, cunosc furnizori, am experienta in cautarea pieselor originale, deci as putea beneficea de un sprijin in aceasta activitate? multumesc

    • admin 28 februarie 2016 at 19:11 - Reply

      Activitatea e eligibila, dar sunt mult mai multe detalii care conditioneaza obtinerea unei finantari.

  86. ioana 25 februarie 2016 at 21:34 - Reply

    Buna seara! daca as dori sa deschid un loc de joaca pentru copii, ma pot incadra la SRL-D? si se pot accesa cei 10000 euro de la stat?
    multumesc,

    • admin 28 februarie 2016 at 19:15 - Reply

      Activitatea e eligibila

  87. Vlad Gancea 25 februarie 2016 at 10:55 - Reply

    Buna ziua,

    As dori sa deschid o afacere in domeniul barurilor cu focalizare pe sanatate si produse bio.
    Va rog sa ma ajutati cu urmatoarele intrebari:

    1. In primul rand, acest tip de afacere ar fi eligibila pentru acest program?
    2. Daca da, in ce domeniu se incadreaza acest tip de afacere din cele 4 mentionate in program?
    3. Stiti cumva care ar fi perioada aproximativa in care se preconizeaza ca programul sa inceapa?

    Va multumesc

    • admin 28 februarie 2016 at 19:17 - Reply

      1. Care e codul CAEN?
      2. Care 4?
      3. Nu se poate estimat nimic. In fiecare an s-a dat drumul intr-o alta luna.

  88. Cristian 23 februarie 2016 at 9:52 - Reply

    Buna ziua ,doresc deschiderea unei societati SRL-D cu obiect de activitate agricultura,insa ulterior doresc sa accesez un fond european nerambursabil pentru achizitionarea unor utilaje agricole,pot beneficia de ajutorul de stat (10000 e), daca obtin acesti bani este posibil sa-mi cauzeze la dosarul de fonduri europene sa fie o problema.
    Multumesc

    • admin 23 februarie 2016 at 17:29 - Reply

      Am mai raspuns deja, spor la citit.

  89. Alex 15 februarie 2016 at 18:41 - Reply

    Este posibil sa aplic daca am un proiect mai mare de 20mii€?

    • admin 15 februarie 2016 at 19:45 - Reply

      Evident, dar diferenta o suportati.

  90. Alex 9 februarie 2016 at 23:21 - Reply

    Buna ziua as dori sa stiu daca se obtin fonduri nerambursabile pentru un SRL-D in valoare de 10000 euro se mai poate aplica cu aceeasi firme si pentru alte fonduri nerambursabile cum ar fi programul START?

    • admin 10 februarie 2016 at 15:50 - Reply

      Un singur program de la stat pe an.

  91. mihaela 3 februarie 2016 at 18:30 - Reply

    Buna ziua , as dori sa infiintez o firma , activitatea fiind de comert cu haine secand-hand , as dori sa stiu daca dupa infiintarea firmei poat accesa o suma mai mica de 10000 euro mai exact (2000 euro)jumate din suma investita de mine . As mai dori sa stiu cand se pot face inscrierile la acest program. Multumesc , am mare nevoie de acest sfat , este prima data cand ma hotarasc sa deschid o afacere.

    • admin 3 februarie 2016 at 22:54 - Reply

      Nu merita bataia de cap pentru doar 2000 de euro.

  92. Fudulu 2 februarie 2016 at 21:57 - Reply

    Va rog sa imi spuneti si mie daca o firma de transport marfuri generale este eligibila pentru acordarea fondurilor nerambursabile. Am cautat in prealabil pe acest site informatia,dar nu am gaait. Va multumesc anticipat

    • admin 3 februarie 2016 at 8:27 - Reply

      E eligibila, dar nu puteti cumpara masini. Iar pentru restul cheltuielilor nu prea se potriveste niciun program. Pana acum nu stim vreo firma de transport care sa fi obtinut vreo finantare nerambursabila.

  93. IOAN 2 februarie 2016 at 19:34 - Reply

    daca CAS PENTRU ANGAJATI SE SUPORTA DE CATRE SRL -D SAU ESTI SCUTIT

    • admin 3 februarie 2016 at 8:25 - Reply

      Deja am explicat pe site, spor la citit.

  94. Mario 2 februarie 2016 at 19:01 - Reply

    Pot porni un SRL-D in bucuresti daca adresa mea din buletin apartine de alt judet?

    • admin 3 februarie 2016 at 8:24 - Reply

      Evident. Nu are importanta. Nu exista legatura intre persoana fizica si cea juridica.

  95. Sebastian 2 februarie 2016 at 16:04 - Reply

    Buna ziua,doresc sa deschid o ceainarie si m-ar interesa sa stiu daca imi deschid acum,iar fondurile se dau mai tarziu..mai pot beneficia de ele? mi se poate deconta ceva din urma? sau trebuie sa fie facute simultan,Infiintarea SRL-D si cererea finantarii?

    • admin 2 februarie 2016 at 16:09 - Reply

      Nu se poate deconta nimic anterior semnarii contractului de finantare.

  96. radu 1 februarie 2016 at 22:41 - Reply

    buna seara, vreau sa deschid o franciza cu detergent din italia. pot accesa cei 10 000 euro ? toate materialele necesare trebuiesc aduse din italia(structura cu 50 robineti pentru detergenti, cantar cu etichetare etc) deoarece acestea sunt conditiile francizei

    • admin 2 februarie 2016 at 7:47 - Reply

      Activitatea e posibil sa fie eligibila. Nu se cunosc insa conditiile de participare de anul acesta.

  97. MARIAN 1 februarie 2016 at 18:04 - Reply

    buna seara,
    Restaurant (popas) cu parcare pentru tiruri si un teren sintetic de fotbal sunt eligibile?
    Si in ce perioada a anului poti optine ajutorul de 10.000 de euro?

    Multumesc.

    • admin 1 februarie 2016 at 20:48 - Reply

      Activitatile sunt eligibile, perioada anului este necunoscuta, in fiecare an a variat.

  98. Chifan Anca 1 februarie 2016 at 14:48 - Reply

    Buna ziua,as avea nevoie de mai multe informații,as dori sa înființez un home restaurant’e un concept nou apărut in Anglia la începutul crizei,dar funcționează bine si in alte tari ….practic gătești acasa pt un grup restrâns de persoane’produse home-made ,cine cu diverse teme,totul intim,profesional,altfel.as dori sa stiu ce condiții trebuie sa îndeplinesc pt a autoriza bucătăria si dak ma încadrez in programul SRL-D.multumesc

    • admin 1 februarie 2016 at 20:47 - Reply

      Activitatea e eligibila. Insa pe partea de autorizatii nu stim sa va spunem, nu ne ocupam de asa ceva.

  99. marius 31 ianuarie 2016 at 22:12 - Reply

    vreau sa deschid o frizerie.pot accesa bani?la srl d impozirul catre stat si restul impozitelor in ce consta?

    • admin 1 februarie 2016 at 8:06 - Reply

      Da. Fiscalitatea e la fel ca la un SRL normal. Puteti vorbi cu un contabil despre asta.

  100. Mihai 31 ianuarie 2016 at 18:01 - Reply

    Salutare,

    O spalatorie auto este eligibila?

    Multumesc,
    Mihai

    • admin 1 februarie 2016 at 8:04 - Reply

      Da

  101. Doris 31 ianuarie 2016 at 9:50 - Reply

    Buna.As dori sa imi deschid un SRL-D pt servicii de infrumusetare.Se poate obtine finantare pt acest domeniu?Si as dori sa imi spuneti daca se poate,daca doresc sa realizez niste modificari la domiciliul meu pt a-mi deschide un salon in acest domeniu,se poate obtine finantare ?Ar fi acceptat planul acesta?Va multumesc frumos

    • admin 31 ianuarie 2016 at 18:50 - Reply

      Activitatea e eligibila, sansele de a obtine finantare inca nu se pot evalua, in lipsa unor conditii de participare finale pentru anul asta.

  102. Catalin R. 28 ianuarie 2016 at 23:18 - Reply

    Buna seara,

    Pentru a pute beneficia de acest program trebuie ca SRL-ul sa fie deja infiintat pentru a se transforma in SRL-D dupa ce este acceptata cererea mea sau dupa ce este acceptata cererea de particiapre in program se va infiinta si sociatatea comerciala ?

    • admin 29 ianuarie 2016 at 8:56 - Reply

      Nu se poate schimba un SRL in SRLD.

  103. Nicu 25 ianuarie 2016 at 14:02 - Reply

    Exista sanse sa accesez fonduri europene daca imi fac un SRL-D cu domeniu de activitate foto?

    • admin 27 ianuarie 2016 at 19:21 - Reply

      Activitatea e eligibila in multe programele. Sansele depind de mai multi factori, printre care de exemplu si numarul de firme inscrise, numar pe care nimeni nu-l stie decat dupa inchiderea inscrierilor.

  104. sori 24 ianuarie 2016 at 19:48 - Reply

    Buna ziua. Daca vreau sa-mi deschid o afacere in domeniul conversatiilor online stiti cumva daca indeplinesc toate conditiile pentru punctaj,as putea primii finantarea? daca am nevoie de 25.000 de euro,iar eu ii am pe ceilalti 15.000,pot primii finantare? si daca am mai mult de 1 an de la absolvirea studiilor dar intre timp fac si cursul de antreprenoriat,obtin punctajul pentru finalizarea studiilor chiar daca aceste studii sunt cursurile de antreprenoriat?(tin sa mentionez ca am doar facultatea) iar ultima intrebare cam in ce luna se lanseaza inscrierea? Va multumesc!

    • admin 25 ianuarie 2016 at 12:19 - Reply

      Nu se stiu conditiile de participare de anul aceasta si nici data de deschidere. Aprilie cel mai devreme oricum.

  105. pop cristina 24 ianuarie 2016 at 11:27 - Reply

    uitasem: si este neaparat nevoie ca SRL-Dul sa aiba de la 2 angajati in sus? Intr-un singur angajat nu se pot cere fonduri?multumesc

    • admin 25 ianuarie 2016 at 12:16 - Reply

      Nu aveti nevoie de angajati pentru a accesa finantare. Sau cel putin nu a fost nevoie pana anul acesta.

  106. pop cristina 23 ianuarie 2016 at 11:39 - Reply

    Buna ziua,
    daca se aplica pt SRL-D si se achizitioneaza de ex mobilier si diverse mijloace fixe, dupa publicarea conditiilor din 2016, se poate oare plica pt fonduri nerambursabile si inscrie costurile pt achizitiile deja facute?
    Multumesc

    • admin 25 ianuarie 2016 at 12:07 - Reply

      Nu. Toate cheltuielile, cu exceptia celor de consultanta, trebuie facute dupa ce semnati contractul de finantare.

  107. Radu Sorin 22 ianuarie 2016 at 20:57 - Reply

    Buna ziua,
    As dori sa aflu daca pentru un srl-d cu activitate de consultanta de securitate si evaluari de risc la securitatea fizica se pot accesa acesti bani. Multumesc foarte mult!

    • admin 25 ianuarie 2016 at 12:06 - Reply

      Daca activitatea nu este printre cele excluse din ghidul atasat, da.

  108. Nico 22 ianuarie 2016 at 14:41 - Reply

    Daca apar in biroul de credite ca persoana fizica, mai pot obtine cei 50% de la banca?

    • admin 25 ianuarie 2016 at 11:30 - Reply

      Foarte probabil ca nu.

  109. roxana 19 ianuarie 2016 at 15:14 - Reply

    Buna ziua , as dori sa achizitionez 2 Dacia logan noi pentru taxi. As putea beneficia de cei 10.000 euro? Nu am avut niciodata societate. Si daca raspunsul este da, care sunt costurile cu dvs pentru a intocmi dosarul de accesare pentru cei 10.000. Va multumesc

    • admin 19 ianuarie 2016 at 19:05 - Reply

      Nu s-au afisat conditiile de participare de anul acesta pentru SRLD.

  110. AlexD 18 ianuarie 2016 at 18:40 - Reply

    Buna ziua,

    Am niste intrebari despre program poate ma puteti ajuta si deasigur pe alti doritori :

    1. Exista proiecte aprobate care au in plan angajati cu norma redusa, ma intereseaza sa incep o activitate cu o pensiunea turistica care nu ar avea nevoie de mai mult de 2 angajati cu jumatate de norma.
    2. Cate proiecte au fost aprobate in 2015 respectiv 2014, exista un site unde putem vedea aceasta informatie ?
    3. Cat de important este punctajul la un plan bine facut, daca avem punctaj minim dar totusi ajungem sub bugetul anului putem primii ajutor de la stat ?
    4. Daca angajatii cu norma intreaga sunt imperativ necesari pentru aprobare ( sunt ? ) cat timp trebuie sa ramana angajati, 3 ani ?
    5. Locurile de munca pentru proiect trebuie deschise in momentul acceptari dosarului sau pot fi deja angajati in SRL-D, daca am deja 2 angajati de 6 luni de zile pot indeplinii sarcinile de la dosar pentru punctul asta ?

    • admin 19 ianuarie 2016 at 7:59 - Reply

      1. Nu
      2. Aippimm.ro
      3. Cel mai important. Nu
      4. da
      5. Nu, trebuie create dupa ce se obtine finantare.

  111. Paul Alexandru 18 ianuarie 2016 at 15:29 - Reply

    BUna ziua vreau sa infiintez un SRL-D pt un Fast Food si am 10000 euro bani mei.
    1) Daca proiectul costa 20000 de euro partea mea de 10000 de euro e de ajuns .
    2) Sau trebuie sa am cei 20000 euro si restul de 10000de euro mi decondati prin program.

    • admin 19 ianuarie 2016 at 7:58 - Reply

      Anul trecut a fost cu decontare.

  112. Cristian 18 ianuarie 2016 at 15:05 - Reply

    SRL-D-ul se poate deschide si in domeniul transport(TIR comunitate/international) in principiu ce tine de transport

    • admin 19 ianuarie 2016 at 7:58 - Reply

      Da

  113. B 18 ianuarie 2016 at 12:33 - Reply

    Buna ziua! v-as ruga sa imi raspundeti la 2 intrebari. 1. daca am 50% din banii pe care ii investesc si la evaluarea planului de afaceri mi-au iesit 60 de pct, am sanse sa mi se acorde cei 10000 de de euro pt proiect? 2.pot accesa acest fond intr-un pub in zona rurala? multumesc anticipat

    • admin 19 ianuarie 2016 at 7:55 - Reply

      1. Depinde de buget si de cati aplica
      2. Da

  114. Vlad 17 ianuarie 2016 at 16:35 - Reply

    Buna ziua, ca si cheltuieli este eligibila plata salariului pe un an de zile in avans? Deoarece am vazut ca trebuie faculte platile in maxim 30 de zile de la aprobare.

    • admin 19 ianuarie 2016 at 7:54 - Reply

      Nu

  115. Paula 16 ianuarie 2016 at 14:21 - Reply

    Buna ziua. As fi recunoscatoare daca mi-ati raspunde la 2 intrebari:
    1. La data depunerii cererii srl-dul poate avea deja activitate de 3-4 luni? Ce vechime trebuie sa aiba srl=d-ul la ommentul depunerii cererii?
    2. Daca aplicam pentru programul start sau cel pt microintreprinderi si nu primim finantare putem ulterior aplica pentru acesta?
    Multumesc anticipat!

    • admin 17 ianuarie 2016 at 9:38 - Reply

      1. Da. Nu conteaza
      2. Da

  116. Mariana 14 ianuarie 2016 at 23:43 - Reply

    Buna ziua pot accesa fondul pt manichiura & pedichiura? Sunt si studenta multumesc

    • admin 15 ianuarie 2016 at 18:04 - Reply

      Da

  117. soo 14 ianuarie 2016 at 21:30 - Reply

    Cand ar trebui sa apara actualizarile de procedura & plan de afaceri pe 2016 ?

    Multumesc

    • admin 15 ianuarie 2016 at 17:59 - Reply

      Noi speram luna aceasta.

  118. Radulescu Florentina 14 ianuarie 2016 at 16:24 - Reply

    Buna ziua,mi-as dori sa deschid un service-auto si nu am niciun fond ,as putea primi acei bănuți?

    • admin 15 ianuarie 2016 at 18:09 - Reply

      Puteti obtine finantare dar nu o puteti implementa. Am mai explicat deja pe site de ce.

  119. Kelemen 10 ianuarie 2016 at 20:37 - Reply

    Buna seara.

    As avea si eu o intrebare, daca am pe numele meu un I.I. pot beneficia de SRL-D sau nu am voie sa am nimic pe nume?

    Multumesc pentru timpul acordat si pentru raspuns.

    • admin 10 ianuarie 2016 at 21:25 - Reply

      Am raspuns deja, spor la citit.

  120. Cristian 10 ianuarie 2016 at 12:56 - Reply

    Buna ziua. Vreau sa investesc intr-o livada pomicola. Cam in 2 ani as avea nevoie de de un depozit in care sa pot pastra fructele pana cand le vand. As putea aplica pentru finantare pentru depozit pe acest program sau pe un alt program? Oferiti consultanta pentru astfel de programe?
    Va multumesc.

    • admin 10 ianuarie 2016 at 21:26 - Reply

      Nu ne ocupam momentan de agricultura si cresterea plantelor.

  121. andrei 9 ianuarie 2016 at 12:16 - Reply

    Buna seara!
    In prezent sunt administor la un I.I. din 2013, care vreau sa il inchid pentru A deschide un srl sau srl-d, depinde care imi perminte sa obtin finatare!
    Pe srl sau srl-d, vreau sa stiu daca pot merg simultan cu mai multe coduri caen!
    1. vreau sa deschid un magazin alimentar cu comertul cu amanuntul , undeva la tara(unde vreau sa angajez 2 sau 3 persoane)………(angajatii sunt scutiti de plata cas?

    2. transport intern si internatinal de marfa (daca da, pot cumpara o masina 3,5t in baza finantarii?)

    3. agricultura – asta stiu ca nu este fintata de stat, dar daca pot mere simultan cu celelalte!

    Care din primele doua puncte sunt eligibile sau daca sunt amandoua!
    Multumesc anticipat!

    • admin 10 ianuarie 2016 at 21:29 - Reply

      Deja am raspuns la toate pe site, spor la citit.

  122. Oana Daniela 8 ianuarie 2016 at 14:16 - Reply

    Buna ziua, sotul meu vrea sa deschida impreuna cu fratele sau un service auto. Pentru inceput vor fi doar ei asociati si angajati. Nu au avut in trecut nici unul srl, se pot accesa fonduri pentru cumpararea unui cuptor de vopsit ( aprocimativ 13000 euro ) iar restul pana la 20000 euro se pot folosi pentru plata chirii de exemplu? Se incadreaza ca si activitate(service auto)?

    • admin 8 ianuarie 2016 at 17:24 - Reply

      Da

  123. vlad 7 ianuarie 2016 at 19:56 - Reply

    Buna seara!Vreau sa imi deschid un srl-d.Angajati pe ce perioada trebuie sa-i am?

    • admin 8 ianuarie 2016 at 17:24 - Reply

      Am mai raspuns deja. Spor la citit.

  124. Gheorghe Madalin Costel 7 ianuarie 2016 at 11:41 - Reply

    Mi-am dorit inca de cand aveam 18 ani sa deschid un magazin comerial. Acum am aproape 20 si doresc sa accesez acest program.
    Am inteles ca cei 10.000 reprezinta doar 50% iar cealalta parte de 50% ar trebui s-o am eu. Dar daca nu o am, pot beneficia?
    Fondurile mele actuale sunt scazute, chiar spre zero.

    • admin 8 ianuarie 2016 at 16:15 - Reply

      Fara niciun ban nu se poate implementa niciun program de finantare.

  125. Lucian 6 ianuarie 2016 at 17:55 - Reply

    Sotia mea doreste sa deschida anul acesta un salon cosmetica. Vor fi 3 angajati. Este prima ei afacere. Intrebarea mea este daca poate accesa cele doua programe si daca suma de 10.000 EUR este suficienta pentru a beneficia de toate fondurile nerambursabile puse la dispozitie prin aceste programe. Mai exista si alte fonduri ce pot fi accesate? Multumesc frumos pentru raspuns.

    • admin 6 ianuarie 2016 at 22:14 - Reply

      Care cele doua fonduri? Ce suma vreti sa accesati?

      • Lucian 7 ianuarie 2016 at 11:03 - Reply

        Ar fi vorba de acest fond pentru SRL-D si cel pentru femeia manager. As fi interesat sa accesez maximul de la cele doua fonduri. Exista posibilitatea sa primesc bani nerambursabili si in cazul in care as putea sa cumpar afacerea cu totul? Multumesc frumos.

        • admin 8 ianuarie 2016 at 16:15 - Reply

          Trebuie sa asteptam publicarea conditiilor de participare de anul acesta pentru a evalua sansele de obtinere a finantarii.

  126. Raul 6 ianuarie 2016 at 17:54 - Reply

    Buna seara,

    acordarea celor 10 000 euro nerambursabili se face daca eu chletui 20 000 euro din fondurile proprii?

    Va multumesc mult pentru timpul acordat!

    • admin 6 ianuarie 2016 at 22:12 - Reply

      Asa a fost in 2015, poate in 2016 se va modifica.

  127. Hlihor Andrei 6 ianuarie 2016 at 10:02 - Reply

    Buna ziua!

    Se pot folosi banii si pentru constructia/amenajarea sediului?

    Va multumesc!

    • admin 6 ianuarie 2016 at 22:03 - Reply

      Raspunsul e chiar in acest articol.

  128. Sorin 6 ianuarie 2016 at 7:37 - Reply

    Buna ziua,

    Exista termen limita de la infiintarea SRLD la depunere cerere AFN ?

    de exemplu: infiintare SRLD in ianuarie 2016 cerere pt AFN in noiembrie 2016.

    Va multumesc.

    • admin 6 ianuarie 2016 at 7:46 - Reply

      Puteti aplica la program in toti cei 3 ani cat sunteti srld.

  129. Ilie Mihaela 6 ianuarie 2016 at 1:26 - Reply

    Doresc sa înființez un SRL d cu produse din import.cod Caen pt produse de igiena si cosmetice.Am 42 de ani.este prima mea afacere pot primi ajutorul acesta de la stat 10000 euro?

    • admin 6 ianuarie 2016 at 7:44 - Reply

      Activitatea e eligibila.

  130. E&M 4 ianuarie 2016 at 17:15 - Reply

    Buna seara,
    Am urmatoarele intrebari.
    Am facut formalitatile pentru a constitui un SRL-D pentru activitati de productie muzicala, prestare servicii (spectacole , concerte etc).
    1 Pot beneficia de aceste fonduri daca nu am 10 000 de euro in conturi sau prin credit ci prin mijloacele unei asemenea afaceri (chitari, laptop, alte instrumente si soft-uri de produs muzica)? daca da ar trebui sa demonstrez ca ele sunt detinute de firma de vreme ce eu le am ca si persoana fizica?

    • admin 4 ianuarie 2016 at 17:48 - Reply

      Asteptati cateva zile sa vedem conditiile de participare propuse pentru anul aceasta.

  131. FLORIN 4 ianuarie 2016 at 14:46 - Reply

    buna ziua. in decembrie anul acesta mi-am deschis un SRL-D activitatea principala 4941 transporturi rutiere de marfuri. cum as putea sa accesez si eu fonduri europene si care ar fi suma maxima. va multumesc

    • admin 4 ianuarie 2016 at 17:47 - Reply

      Contactati-ne telefonic.

  132. redu 1 ianuarie 2016 at 19:24 - Reply

    Buna ziua,

    daca am 2 firme cu coduri caen diferite pot sa fac si sa aplic pentru START, COMERT SI TINERI 2 planuri de afaceri total diferite ?

    Pot castiga in acelasi timp si pot primi finantare pentru cele 2 afaceri?

    Doresc sa ofer 10 locuri de munca- 5 pe fiecare firma !

    Ms.

    • admin 3 ianuarie 2016 at 22:28 - Reply

      Anul trecut nu s-a putut. Sa vedem procedurile de anul acesta.

  133. Gabriel 31 decembrie 2015 at 18:39 - Reply

    Buna ziua
    Doresc sa deschid un SRL-D cod CAEN 4321 ( Instalatii electrice, bransamente, etc), daca doresc sa investesc 20000 euro in utilaje si echipamente, pot accesa acest program ?

    • admin 3 ianuarie 2016 at 22:27 - Reply

      Da. Nu puteti cumpara insa nimic prin program de la o persoana fizica.

  134. salavastru loredana-slv bt conf srl 29 decembrie 2015 at 10:53 - Reply

    am accesat ptr cei 10000 euro ,am primit raspuns afirmativ ptr finantare ,apoi am mai primit o adresa prin care am fost respins deoarece am angajat in firma peste 20 muncitori.
    in norme nu este prevazut asa ceva,scopul acestei masuri fiind crearea de locuri de munca,aveam in cont cei 10000 euro partea asociatului unic

    • admin 3 ianuarie 2016 at 22:22 - Reply

      Nu mai aveati statut de microintreprindere.

  135. Razvan 27 decembrie 2015 at 13:04 - Reply

    Buna ziua!
    Infiintare SRL-D cod CAEN 7112
    Pentru o afacere in domeniul cadastrului se poat obtine fondurile pentru achizitionarea de aparatura necesara intcomirii documentatiilor de cadastru si de inscriere/intabulare in cartea funciara?
    Multumesc!

    • admin 28 decembrie 2015 at 8:52 - Reply

      Da

  136. Mihai 23 decembrie 2015 at 5:16 - Reply

    Sunt interesat dacă prin Srl-D pot achiziționa cu un avans de 15k euro um apartament pe firma, iar ulterior să plătesc în rate ? Am un job și câștig peste 1900 euro, firma o vreau pentru activitățile online, diferite servicii și siguri care îmi generează încă un venit de 500 euro, bani blocați lunar pentru că nu am firmă și nu vreau să-i scot pe persoană fizică. Vă mulțumesc!

    P.S: Lucrez în Germania.

    • admin 28 decembrie 2015 at 8:50 - Reply

      Nu puteti. In cadrul proiectului apartamentul trebuie achizitionat integral.

  137. andy 22 decembrie 2015 at 19:06 - Reply

    Buna ziua. Interesante raspunsurile. Felicitari. Dar, neregasind raspuns la ce ma preocupă, intreb: Un srl d poate fi infiintat de un student roman si 2 asociati straini?

    • admin 28 decembrie 2015 at 8:49 - Reply

      Da, daca toti 3 indeplinesc conditia sa nu mai fi avut firma vreodata sau actiuni.

  138. ovi 20 decembrie 2015 at 22:42 - Reply

    Doresc sa deschid un srl-d cu domeniul de activitate de fabricare de gard din beton. Aceasta activitate intra la categoria Servicii sau Comert si alte activitati ? Cam care sunt sansele sa obtin ?

    • admin 28 decembrie 2015 at 8:46 - Reply

      Intra la productie. Codul CAEN nu stim care este exact, mai bine intrebati la ONRC.

  139. Lucian 20 decembrie 2015 at 22:10 - Reply

    Buna seara. Doresc sa deschid un srl cu codul caen 4941. Pot sa obtin fondruri nerambursabile pentru achizitia de autovehicule. Multumesc.

    • admin 28 decembrie 2015 at 8:45 - Reply

      Nu.

  140. Nonn Iuliu 16 decembrie 2015 at 18:37 - Reply

    Buna ziua daca vreau sa deschid un magazin cu articole de pescuit am terenul cum fac sa accesez suma inainte de a incepe constructia sau dupa finalizarea ei pot depune dosarul si daca primesc suma daca deschid doua tipuri de servicii una cea cu articole de pescuit si o casa funerara primesc pentru amandoua sau numai o singura data. Va multumesc.

    • admin 20 decembrie 2015 at 16:17 - Reply

      Va rog sa ne contactati telefonic.

  141. Mihaela Cristina 15 decembrie 2015 at 9:31 - Reply

    Buna ziua! Comercializarea de imbracaminte outlet (produse noi, cu eticheta, nu second hand)este eligibila pt acest program? Multumesc!

    • admin 20 decembrie 2015 at 16:17 - Reply

      Daca nu se afla in lista de coduri CAEN interzise ce se regaseste in ghidul solicitantului, da.

  142. ramona 13 decembrie 2015 at 20:43 - Reply

    Buna. Se pot accesa fondurile pentru deschiderea unui magazin de cupcakes si daca da investitia poate fi mai mica de 10.000 de ex 5000. multumesc anticipat

    • admin 14 decembrie 2015 at 7:31 - Reply

      Am mai raspuns deja in comentarii la intrebari asemanatoare. Spor la citit.

  143. emanuel 10 decembrie 2015 at 0:21 - Reply

    Buna seara . vreau sa deschid o firma producatoare de flori, as vrea sa stiu daca ma incadrez in acest program. va multumesc!

    • admin 10 decembrie 2015 at 16:35 - Reply

      Ce cod CAEN folositi?

  144. M&M 9 decembrie 2015 at 20:16 - Reply

    Stiti cumva daca ma incadrez in acest program in eventualitatea in care doresc sa fac un SRL-D avand ca obiect de activitatea comercializarea de huse telefoane/laptopuri/tablete etc, precum si huse personalizate realizate cu imprimanta 3D? Multumesc in avans, o zi buna.

    • admin 10 decembrie 2015 at 16:33 - Reply

      In lipsa conditiilor de participare exacte de anul viitor, astfel incat sa avem cu ce sa comparam, nu avem cum sa va spunem in ce programe ce se vor demara anul viitor va veti incadra. Activitatea poate intra la productie si ati fi putut aplica anul asta la SRLD si START.

  145. Alin 25 noiembrie 2015 at 17:49 - Reply

    Buna ziua! Vreau sa deschid o firma de transporturi, ma incadrez in acest program? Si doresc sa stiu cand incepe sesiunea 2016? Va multumesc!

    • admin 26 noiembrie 2015 at 9:54 - Reply

      S-a mai raspuns deja. Spor la citit!

  146. Gabi 20 noiembrie 2015 at 17:17 - Reply

    Buna ziua, as vrea sa deschid o firma SRL-D pentru comert online. Intrebarea mea este daca dupa ce deschid firma iar eu nu am niciun fel de activitate (nu dau drumul la site deci venit,cheltuieli,profit = 0) platesc ceva taxe? Iar daca vreau sa inchid firma dupa cateva luni 2-3 spre ex….se poate? Va multumesc!

    • admin 21 noiembrie 2015 at 11:11 - Reply

      Nu platiti. Dar mai bine ii dati drumul cand stiti ca o sa aveti si venituri.

  147. Cristina 27 octombrie 2015 at 10:04 - Reply

    Buna ziua,
    Cand se primmesc raspunsurile daca suntem acceptati pentru finantare, deoarece au trecut cele 10 zile, se trimite scrisoare prin mail sau prin posta?

    • admin 28 octombrie 2015 at 8:23 - Reply

      Zilele acestea ar trebui sa primiti un mail.

  148. Vero 22 octombrie 2015 at 22:20 - Reply

    Buna ziua,
    Pentru o firma de comert a draperiilor si a diverse tesaturi, pot accesa
    ambele fonduri SRLD si Start ?
    MUltumesc !

    • admin 23 octombrie 2015 at 8:34 - Reply

      Activitatea e eligibila la ambele.

  149. Viorel 22 octombrie 2015 at 17:10 - Reply

    Doresc sa infiintez o firma ce are ca activitate curse de karting. Se incadreaza?
    Multumesc

    • admin 23 octombrie 2015 at 8:32 - Reply

      Da

  150. Andrei Ciocodeica 21 octombrie 2015 at 23:10 - Reply

    Buna seara. As vrea sa deschid impreuna cu fratele meu o firma de productie publicitara, cod CAEN 5819 si am cateva intrebari:

    1. Care sunt pasii ce trebuie urmati pentru deschiderea acestei afaceri?
    2. Cand putem aplica planul de afaceri pentru obtinerea fondurilor, inainte sau dupa deschiderea firmei?
    3. Mai este valabil programul de obtinere fonduri pe anul acesta?

    Multumesc. O seara buna!

    • admin 23 octombrie 2015 at 8:31 - Reply

      1. Cititi pagina dedicata infiintarii
      2. Dupa
      3. Nu

  151. Laura 21 octombrie 2015 at 21:38 - Reply

    Buna ziua,

    Ati putea sa ne explicati la ce face referire documentul de la lit. f) din lista de documente justificative publicata pe site-ul aippimm, mai precis:

    „f) documentul care sa ateste ca Asociatul/ administratorul SRL-D a avut calitatea de somer sau absolvent in anul precedent si/sau anul curent inregistrarii SRLD la Registrul Comertului.”

    Exista aceasta obligatie (ilogica!!), pentru a putea accesa fondurile, ca asociatul/ administratorul sa fie „somer sau absolvent”?

    Va multumesc anticipat.

    • admin 23 octombrie 2015 at 8:30 - Reply

      Doar se puncteaza suplimentar.

  152. cristi 18 octombrie 2015 at 14:20 - Reply

    Buna ziua. Doresc sa imi deschid o firma de renovari interioare/exterioare.Nu am studii superioare,ci gimnaziale.Ma intereseaza daca pot „porni” la drum cu studiile care le am sau nu. Daca as putea sa fac studii si unde ar trebui sa ma interesez sa stiu ce si cum am de facut. Sunt satul sa lucrez in strainatate . Cu respect,Cristi.

    • admin 20 octombrie 2015 at 22:46 - Reply

      Nu aveti nevoie de studii de specialitate in domeniu pentru a deschide o companie in Romania.

  153. Danut 18 octombrie 2015 at 10:25 - Reply

    Buna ziua! As vrea sa imi deschid o cafenea si as vrea sa stiu daca pot beneficea de cei 10000€. Va multumesc!

    • admin 18 octombrie 2015 at 10:36 - Reply

      Activitatea e una eligibila.

  154. Andreea 12 octombrie 2015 at 19:35 - Reply

    Daca deschid firma ca si SRL-D ma costa mai putin. Care e dezavantajul unui SRL-D? Banii care nu ii dau la deschiderea firmei trebuie sa ii dau alta data?

    • admin 13 octombrie 2015 at 10:14 - Reply

      Exista deja un articol dedicat pe site cu privire la avantaje si dezavantaje SRLD.

  155. Cristina 12 octombrie 2015 at 15:21 - Reply

    Buna ziua deci sa inteleg trbuie cheltuiti toti bani in termen de 30 de zile? Unde este specificat acest lucru?

    • admin 13 octombrie 2015 at 10:08 - Reply

      In ghidul solicitantului pe care il gasiti si in aceasta pagina.

  156. raluca 7 octombrie 2015 at 10:53 - Reply

    Buna ziua, as dori sa imi deschid u magazin cu produse reciclate din hartie, carton,materiale, sticla, mobila . produse care eu le reciclez , fac din ele produse pt depozitat, decoartiuni interioare ect. as dori sa stiu daca as putea sa optin finantare pt acest tip de afacere

    • admin 8 octombrie 2015 at 7:48 - Reply

      Da

  157. rus alin 3 octombrie 2015 at 0:43 - Reply

    Buna ziua
    Se pot plati salarii din posibila asistenta de 10000 de euro? Am inteles bine ca toata suma trebuie cheltuita in primele 30 de zile? Atunci cum s-ar mai putea plati salarii in decurs de un an, sa zicem?
    Cu multumiri

    • admin 4 octombrie 2015 at 11:44 - Reply

      Salariul este eligibil dar evident ca practic nu se mai poate plati. Anul acesta perioada de implementare a fost doar de 30 de zile pentru ca s-a dat drumul la final de an. Poate anul viitor se vor modifica lucrurile.

  158. Alexandru 2 octombrie 2015 at 23:40 - Reply

    Buna seara , doresc sa imi deschid o firma de reparatii calculaoare, telefoane , pot beneficia de acest program? dar problema ca nu am cei 50% din productie proprie, ce ma sfatuiti sa fac?

    Va Multumesc!

    • admin 4 octombrie 2015 at 11:44 - Reply

      Sa faceti rost de cei 50% contributie proprie si sa incepeti din banii proprii intre timp, aplicand la fonduri doar pentru dezvoltare.

  159. Cristina 28 septembrie 2015 at 17:41 - Reply

    Buna ziua,
    As avea doua intrebari in legatura cu documentele pe care trebuie sa le prezentam la OTIMMC
    1. Unde gasesc anexa 10 de care avem nevoie la punctul c ( declaraţie cu privire ajutoarele de stat şi de minimis primite (anexa nr. 10 la procedura programului) ?
    2. Daca administratorul a urmat in cadrul facultati un curs de Management si comunicare este valabil pentru a indeplini cerinta de la punctul e ( documentul care să ateste că asociatul /administratorul a urmat/urmează un curs de antreprenoriat;(Se acceptă cursuri de antreprenoriat organizate de către un organism autorizat recunoscut de educaţie antreprenorială.) ?

    • admin 29 septembrie 2015 at 9:11 - Reply

      1. aippimm.ro
      2. Nu

  160. Alexandra 23 septembrie 2015 at 11:25 - Reply

    Buna ziua,

    Este eligibila in acest program si finantarea unui proiect care ar presupune cumpararea unei mici afaceri cu o vechime de 2 ani pe piata?
    exemplu: as dori sa cumpar o bacanie care vine la cheie cu mobilier, frigider, vitrine etc

    Multumesc,
    Alexandra

    • admin 25 septembrie 2015 at 5:10 - Reply

      Am mai raspuns la aceasta intrebare.

  161. iulian 22 septembrie 2015 at 22:55 - Reply

    Buna seara, un prieten vrea sa-si infinteze un srl-d in care va fii asociat unic, eu pot detine functia de administrator in aceasta societate, in faptul ca sunt deja asociat unic si administrator in srl-d personal ?

    • admin 23 septembrie 2015 at 8:35 - Reply

      Doar daca si prietenul e administrator.

  162. Radu Vicol 22 septembrie 2015 at 11:26 - Reply

    Buna ziua si multumesc anticipat pentru raspuns. Eu as vrea sa deschid un magazin de haine SH sau outlet. Ma incadrez la SRL-D sau Start ?

    • admin 22 septembrie 2015 at 16:43 - Reply

      Pentru ambele programe trebuie sa verificati ghidul socilitantului. Daca activitatea nu se regaseste prin cele excluse, atunci e eligibila.

  163. bogdan 21 septembrie 2015 at 23:09 - Reply

    Buna seara,as vrea sa-mi cumpar un hectar de pamant,doresc sa cresc arbori paulownia.Pot sa primesc acei 10000 de euro?

    • admin 22 septembrie 2015 at 10:20 - Reply

      Am raspuns deja la aceasta intrebare.

  164. Andrei 21 septembrie 2015 at 12:20 - Reply

    Se pot accesa si mai putini bani, spre exemplu doar 5000€?
    Multumesc!

    • admin 22 septembrie 2015 at 10:18 - Reply

      Da

  165. Robert 20 septembrie 2015 at 2:10 - Reply

    Buna Seara! As dori sa stiu daca ma incadrez in domeniul de activitate „Programare IT” si primesc cele 30 de puncte din grila in cazul in care infiintez un centru de robotica unde se vor preda cursuri din acest domeniu.

    • admin 21 septembrie 2015 at 8:16 - Reply

      Activitatea dvs este de invatamant, nu de programare.

  166. Petrov Nicole 17 septembrie 2015 at 17:17 - Reply

    Buna ziua,

    As dori sa ma ajutati cu un raspuns cu privire la urmatoarea situatie:
    Un SRL-D poate beneficia de finantarea de EUR 10.000 in cazul in care doreste sa deschida o cafenea de genul „take away” prin incheierea unui contract de franciza?

    Va multumesc frumos,
    Cu stima,
    Nicoleta Petrov.

    • admin 18 septembrie 2015 at 1:16 - Reply

      Da

  167. Paul 17 septembrie 2015 at 14:59 - Reply

    Buna ziua,

    Imi puteti spune, va rog, daca fondurile se pot acorda dupa efectuarea investitiilor? Daca infiintam un SRL-D, in prezent, si facem investitiile necesare, putem aplica pentru fondurile de anul viitor? Sunt anumite reglementari pe tema aceasta?

    Va multumesc anticipat

    • admin 18 septembrie 2015 at 1:15 - Reply

      Cheltuielile pe care doriti sa le decontati folosind finantarea trebuie facute dupa semnarea contractului de finantare.

  168. TOPARCEAN MARIUS 16 septembrie 2015 at 21:37 - Reply

    Buna seara!
    Doresc sa va intreb daca pot sa aplic pentru programul SRL-D si daca as putea beneficia de suma de 10000 euro oferita de stat?
    Va precizez ca am un cabinet medical stomatologic care functioneaza ca si PFA!
    Si daca da care ar fi pasii de urmat sau cu cine pot lua legatura sa ma orienteze in aceasta privinta?
    Multumesc mult!

    • admin 17 septembrie 2015 at 9:38 - Reply

      Puteti aplica, dar trebuie sa va infiintati un srld. Ne puteti contacta telefonic pentru mai multe detalii.

  169. Madalin 16 septembrie 2015 at 18:28 - Reply

    Vreau sa infiintez un srl-d pentru evenimente (nunti, botezuri, concerte, etc) pot accesa ce 1000 euro pt achizitionarea echipamentelor de lumini si sunet fara ca eu sa am aceasta suma? Adica eu as avea undeva la 2000 euro si daca raspunsul este afirmativ, cum se procedeaza? Multumesc

    • admin 17 septembrie 2015 at 9:36 - Reply

      Va rog sa cititi articolul la care ati comentat, va ofera raspunsul la propria intrebare.

  170. Cosmin Andreiescu 16 septembrie 2015 at 16:36 - Reply

    Buna ziua,pot beneficia de fonduri daca am ca activitate un magazin online de ceasuri?

    • admin 17 septembrie 2015 at 9:36 - Reply

      Da

  171. Stefanache alin 15 septembrie 2015 at 15:48 - Reply

    Buna ziua,trebuie sa infiintez o firma pe mediul rural,iar proprietarul la care vreau sa fac corespondenta nu este proprietar in acte ci mostenitor,pot sa fac contractul decomodat cu el?fiind mostenitor si nu proprietar?

    • admin 16 septembrie 2015 at 8:57 - Reply

      Intrebati la ONRC.

  172. Tudor 14 septembrie 2015 at 15:18 - Reply

    Dar as putea sa accesez la programul SRL-D? Si sa folosesc banii intr-un alt scop care corespunde cerintelor?
    Va multumesc!

    • admin 15 septembrie 2015 at 9:58 - Reply

      Da

  173. Tudor 12 septembrie 2015 at 11:59 - Reply

    Buna ziua,

    Prietena mea a infiintat o firma SRL-D anul acesta in februarie.In luna august am preluat aceasta firma ca fiind unic administrator.Mentionez ca indeplinesc condiitiile pentru SRL-D. Firma are in prezent 4 angajati si detine 2 autoutilitare una achizitionata noua si una second-hand.As dori sa stiu daca pot aplica la programul pt cei 10.000 de euro si daca as putea achizitiona inca o autoutilitara? Sau daca nu,in ce scop as putea folosi acei bani?

    Va multumesc!

    • admin 14 septembrie 2015 at 6:18 - Reply

      Daca aveti firma de transport, nu puteti achizitiona autoutilitara.

  174. alexandru 12 septembrie 2015 at 0:37 - Reply

    Buna !am infiintat un srl-d in urma cu o luna insa nu am accesat pentru fondul de 10000€ si nici nu vreau sa fac acest lucru.toata cheltuiala a fost sustinuta 100% cu banii mei.ceea ce ma intereseaza este:1 pot functiona ca o societate normala? 2 mai sunt obligata sa angajezi minim 2 pers cu norma intreaga? 3 sunt obligata sa investesc in anul urmator 50% din profit, etc( si celelalte obligatii enumerate in og 6/2011?),4 sau doar aceste conditii sunt obligatorii numai in cazul in care beneficiezi de acel fond? 5 care sunt obligatiile mele fara accesarea fondului? Va rog mult sa ma lamuriti! Multumesc frumos

    • admin 14 septembrie 2015 at 6:16 - Reply

      Am mai raspuns deja tuturor intrebarilor. Va recomand sa cititi acest site, o sa gasiti raspunsul la si mai multe intrebari.

  175. MARIUTEI CATALIN 10 septembrie 2015 at 14:49 - Reply

    Buna ziua,

    Vreau sa deschid un SRLD pentru organizare si desfasurare petreceri copii. Se poate ?
    Multumesc

    • admin 11 septembrie 2015 at 8:50 - Reply

      Am mai raspuns deja la aceasta intrebare.

  176. Stefanache alin 8 septembrie 2015 at 19:31 - Reply

    buna ziua sunt interesat sa deschid o firma accesand fonduri europene pe mediul rural,insa eu nu detin proprietate la tara.am gasit pe cineva care detin proprietate dar casa este trecuta pe firma. Insa am cateva intrebi la care as aprecia daca mi-ar explica si mie cineva la aceste intrebari.
    As avea cateva intrebari de care sunt curios si nu le stiu raspunsul.
    1:corespondenta firmei o fac la punctul A, punctul de lucru in fac la B. Afecteaza cumva punctul A daca eu nu am platit contributele fata de stat sau alte impozite si taxe? Deschid firma pe punctul A pentru ca are acte pe proprietate in mediul rural. Pe el il afecteaza cu ceva daca sunt eu dator fata de stat?sau decat ii vin instiintari ca eu persoana Y cu firma X sunt platitor de datorii fata de stat?
    2: Care este minimul de angajati care il pot avea atunci cand deschid firma?
    3: cat timp trebuie sa ii tin in firma? La primil contract trebuie sa il fac pe nedeterminat? Sau primul va fi pe 6 luni/1 an?
    4: de ce taxe sunt scutit timp de 3 ani? Sau cat la %?
    5: daca nu scot nici un profit si ies numai in pierdere se intampla cva daca vreau sa inchid firma?
    6: am cateva amenzi de curculatie si masina neplatita la impozit,ma afecteaza cu ceva? Nu pot deschide firma pe numele meu?
    7: eu pot accesa acei 10.000€?
    8: daca ii pot accesa care sunt termenii si conditiile care sunt impuse? Cred ca astea sunt toate intrebarile pe care le am si sunt curios de ele?
    9: de ce contractul comodat trebuie semnat pe 11 ani? Atat trebuie sa tin firma?
    Va multumesc

    • admin 9 septembrie 2015 at 8:18 - Reply

      1. Daca nu platiti taxe, instiintarile vin la sediul social. Proprietarul sediului social nu va fi afectat.
      2. 0
      3. Cat vreti
      4. Scrie deja pe site
      5. Platiti inchiderea ei
      6. Foarte posibil, intrebati la Anaf.
      7. Programul il poate accesa orice SRLD
      8. Cititi va rog site-ul pentru termenii si conditii.
      9. Nu stiu de unde aveti aceasta informatie eronata.

  177. Alexandru 7 septembrie 2015 at 9:17 - Reply

    Buna ziua.
    Pot deschide un SRL-D pentru o firma de instalatii electrice si aceeasi firma sa fac si taxi ?Pot accesa programul pentru cei 10000 de euro?

    • admin 7 septembrie 2015 at 9:34 - Reply

      Puteti avea mai multe activitati pe un SRLD.

  178. Georgiana 6 septembrie 2015 at 18:06 - Reply

    Buna ziua, as dori sa infiintez un SRL D pentru o florarie in zona rurala;
    1. Ma incadrez ca si cod CAEN pentru SRL D????
    2. Pot obtine finantare de la STAT???
    Va multumesc anticipat.

    • admin 7 septembrie 2015 at 9:32 - Reply

      1. Lista de coduri CAEN neeligibile e in ghidul solicitantului. Daca nu sunteti acolo, puteti lua finantare de la stat.

  179. Miron Alina 6 septembrie 2015 at 13:13 - Reply

    Buna ziua, as dori sa deschid un fast food pe numele meu dar soțul are acțiuni pe bursa de valori București, în acest caz ma încadrez la acest proiect? Mulțumesc.

    • admin 7 septembrie 2015 at 9:31 - Reply

      Nu are importanta ce actiuni are sotul dvs.

  180. geanina m. 2 septembrie 2015 at 11:34 - Reply

    Buna ziua/As dori sa stiu daca ma incadrez la acest proiect daca vreau sa deschid o firma cu activitati foto-video

    • admin 4 septembrie 2015 at 0:22 - Reply

      Da

  181. Raul 31 august 2015 at 5:12 - Reply

    Buna ,o data estimativa cam cand s-ar putea deschide 100% , se stie ?

    • admin 31 august 2015 at 10:57 - Reply

      Daca se stia ceva concret, am fi afisat pe site.

  182. Onicescu 28 august 2015 at 13:54 - Reply

    Buna ziua,as vrea sa imi deschid un coafor.Pot beneficia de acesti bani?

    • admin 31 august 2015 at 11:49 - Reply

      Da

  183. Alexandru 28 august 2015 at 12:08 - Reply

    Buna ziua. Vreau sa-mi fac un srl-d si sa desfasor ca activitate principala curieratul. Pot accesa aceste fonduri pentru a achizitiona 2-3 autovehicule? Daca se poate doresc mai multe amanunte. Va Multumesc!

    • admin 31 august 2015 at 11:50 - Reply

      Nu puteti lua masini.

  184. Diana 27 august 2015 at 0:48 - Reply

    Buna ziua! As dori sa stiu daca acest concurs pentru a primi alocatia nerambursabila se desfasoara o singura data pe an sau de mai multe ori? Multumesc

    • admin 27 august 2015 at 8:49 - Reply

      O singura data.

  185. Madalina 26 august 2015 at 12:55 - Reply

    Buna ziua,
    As dori sa incep o mica afacere ce presupune asigurarea de animatie pentru copii la diverse evenimente, precum botezuri, zile de nastere etc.
    Este o activitate eligibila pentru accesarea programului?
    Multumesc.

    • admin 27 august 2015 at 8:57 - Reply

      Daca nu se regaseste in codurile CAEN neelibile din codul solicitantului, da.

  186. Robert Peter 25 august 2015 at 18:11 - Reply

    Buna ziua,
    Spuneti-mi va rog, daca domiciliul meu este in apartamentul socrilor si am imputernicire de la ei pentru a-i reprezenta sau semna in locul lor pot eu semna actul constitutiv ?

    Se poate face sediu social intr-un apartament care este ipotecat la banca pentru un credit de nevoi personale ?

    • admin 27 august 2015 at 8:42 - Reply

      Puteti intreba la ONRC. De asemenea, pentru sediu intrebati la banca. Sunt chestii care tin de aceste doua institutii.

  187. Raul 25 august 2015 at 15:32 - Reply

    Buna ziua , data de deschidere a fost pe 24 august , dc s-a amanat pe 30 august ? Se deschide pana la urma pe 30 august sau iar se anuleaza ?

    • admin 27 august 2015 at 8:41 - Reply

      24 august a fost o data estimativa. Nu au putut-o indeplini cei de la minister. Se va tot amana pana cand va exista o deschidere oficiala.

  188. Stefan 23 august 2015 at 16:51 - Reply

    Buna ziua. Mai este timp pentru scrierea unui proiect? Am toate actele necesare inclusiv planul de investitii. Va multumesc

    • admin 24 august 2015 at 9:49 - Reply

      Da

  189. Stefan 23 august 2015 at 16:35 - Reply

    Buna ziua. Mi-am infiintat un srl-d acum 3 luni de zile am toate actele necesare pentru a aplica pt acest proiect. intrebarea mea este: mai este timp pentru scrierea proiectului din moment ce am toate documentele pregatite? va multumesc.

    • admin 24 august 2015 at 9:49 - Reply

      Da

  190. Robert Peter 23 august 2015 at 12:00 - Reply

    Aici textul mi se pare putin derutant:

    „Precum spuneam, contribuţia AFN-ului este de 50% din intreaga valoare a proiectului. Asta înseamnă că orice cheltuială va fi acoperită de către AFN doar în proporţie de 50%. Restul de 50%, precum şi TVA (nu este cheltuială eligibilă) trebuie acoperite din surse proprii sau din credit.”

    TVA-ul, din cate stiu eu, se plateste exclusiv din surse proprii (veniturile firmei, buzunarul antreprenorului) creditul de la banca nu acopera aceasta taxa !!! Gresesc ?

    • admin 24 august 2015 at 9:54 - Reply

      Se poate face credit si pentru tva.

  191. Cristina 22 august 2015 at 1:41 - Reply

    Buna ziua,

    as vrea sa accesez programul.
    am o singura intrebare: daca detin actiuni la o SA mai indeplinesc toate conditiile?

    Multumesc.
    O zi buna!

    • admin 24 august 2015 at 9:53 - Reply

      Sunt nominale? SA-ul e din Romania?

  192. Stefan 21 august 2015 at 10:20 - Reply

    Buna ziua.
    > Suntem o familie de tineri( 30 ani) și lucram în străinătate Am dori sa ne întorcem în România și sa ne deschid un depozit de materiale de construcții(cu prestări servicii în domeniul construcțiilor,instalații electrice,sanitare.etc)
    > ași dori înființa unei srl-d dacă este posibil la acesta activitate..
    >Dețin terenul de construcție a depozitului.care este intr-O ZONA RURALA..
    > Costul este în jur de 30-40 mii euro  (de care si dispun)cu tot cu stocuri de materiale.
    > ESTE posibil sa obțin și cei 10 mii euro de la stat
    > ce consilii îmi sugerati …
    > Va mulțumesc

    • admin 24 august 2015 at 9:52 - Reply

      Activitatea e eligibila.

  193. Victor Stanescu 20 august 2015 at 10:18 - Reply

    Buna ziua!
    Se poate accepta si un program ce are ponderea investitiilor in capital fix (ex: echipamente tehnologice) raportata la un procent sub 10-15% din capitalul total?
    Toate formele sugereaza prin casutele de completare ca ele trebuie sa fie de minim 40% din capitalul total; insa nu spun nimic concret.
    Astept un raspuns! Multumesc!

    • admin 20 august 2015 at 11:25 - Reply

      Trebuie minimum 40%.

  194. Adrian 19 august 2015 at 16:38 - Reply

    Buna ziua,

    1)Pot aplica pentru obtinerea celor 10.000 de euro la infiintarea unei firme cu codul CAEN 9601?
    2) Daca obtine aceste fonduri mai pot aplica pentru anul 2016 la programul START?

    Va multumesc!

    • admin 19 august 2015 at 17:58 - Reply

      1. Da
      2. Da

  195. Oana 17 august 2015 at 16:03 - Reply

    „4.3. Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:
    1) INVESTIŢIILE ÎN ACTIVE CORPORALE referitoare la:
    f) Achiziţionarea de autoutilitare din categoria N1, N2, N3, cu excepţia vehiculelor de teren simbol G conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificărcu excepţia vehiculelor de transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost.
    În cazul în care întreprinderea beneficiară de ajutor de minimis, pe lângă activitatea eligibilă pentru care solicită să primească ajutor în cadrul schemei de minimis, desfăşoară şi activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, nu poate utiliza ajutorul de minimis pentru achiziţionarea de mijloace de transport marfă, decât dacă se asigură, prin separarea activităţilor sau o distincţie clară între costuri, că activitatea exclusă din domeniul de aplicare al schemei nu beneficiază de ajutoare de minimis.
    Sunt eligibile în cadrul programului autoutilitare din categoria N1,N2,N3 cu excepţia vehiculelor de teren simbol G conform Ordinului MLPTL 211/2003cu modificările şi completările ulterioare în legătură directă cu fluxul subactivităţilor (aprovizionare/promovare, activitatea codului CAEN, distribuţie/vânzare), care sunt necesare desfăşurării activităţilor codului CAEN autorizat pentru care se solicită finanţare, aşa cum sunt detaliate activitatile codului CAEN în “Clasificarea activităţilor din economia naţională”- CAEN Rev 2.
    În cazul în care la certificare se constată că autoutilitarele achiziţionate nu fac parte din categoriile enunţate mai sus, nu se va proceda la acordarea AFN.
    ile şi completările ulterioare, respectiv ” .
    Asta inseamna ca nu se mai pot achizitiona automobile ? Doar autoutilitare ? As dori sa deschid rent a car
    Multumesc

    • admin 18 august 2015 at 7:27 - Reply

      Nu se mai poate.

  196. Oana 15 august 2015 at 11:45 - Reply

    Buna ziua , as dori sa stiu daca in cadrul programului SRL-D se poate aplica pentru rent a car ? Multumesc mult

    • admin 16 august 2015 at 20:28 - Reply

      Da

  197. MIRELA 13 august 2015 at 16:23 - Reply

    De asemenea as dori sa stiu daca acei 50% contributie proprie se poate obtine cu credit, apoi sa-i pot investi caci fonduri personale nu am inainte. Apoi m-ar interesa o consultanta in legatura cu demararea acestei afaceri, iar plata daca se poate face dupa obtinerea fondurilor nerambursabile pentru ca nu dispun de fonduri la acest moment. Va multumesc pentru ca va faceti timp sa-mi raspunde-ti si mie!

    • admin 16 august 2015 at 20:26 - Reply

      Fara ca dvs sa nu aveti niciun ban este foarte greu sa puteti face ceva. Mai sunt necesare cheltuieli neeligibile, neprevazute … care nu pot fi acoperite de credit si AFN, si daca nu aveti din ce sa le acoperiti, va blocati.

  198. MIRELA 13 august 2015 at 15:58 - Reply

    Buna ziua, as dori informatii legate de deschiderea unui SRL-D pentru Activitate Pilates si masaj medical codul caen pentru sport si activitatea antrenorilor de sport este: 9262 si pentru activitatea fizioterapeutior este : 8514, as dori sa stiu daca aceste coduri caen sunt eligibile. Va multumesc,

    • admin 16 august 2015 at 20:25 - Reply

      Daca nu sunt in lista de activitati excluse din ghidul solicitantului, atunci sunt eligibile.

  199. ionescu cristina 13 august 2015 at 10:19 - Reply

    Buna ziua,vrea sa mi fac un srl d ai sa contactez o franciza in domeniul cosmetic,cum trebuie sa pornesc ca platitor tva sau neplatitor?o sa trebuiasca sa inveatesc 30.000 euro in aparatura si altele

    • admin 16 august 2015 at 20:25 - Reply

      Discutia despre platitor de tva sau nu e una foarte complexa, nu puteti primi un raspuns clar la nivelul de detalii pe care l-ati dat. Sfatul nostru este sa discutati cu un contabil.

  200. Vikgeo33 12 august 2015 at 14:34 - Reply

    Buna ziua.
    Pot incheia un contract de comodat cu presedintele unei asociatii, pt sediul social?
    va multumesc

    • admin 16 august 2015 at 20:20 - Reply

      Contractul de comodat se incheie cu un proprietar de spatiu.

  201. Madalina 11 august 2015 at 22:40 - Reply

    Buna seara, pot sa am ca activitate pe un srl-d, un pub( bar , cafenea) , unde se vinde si bautura alcoolica ?
    Multumesc !

    • admin 12 august 2015 at 9:04 - Reply

      Da.

  202. Gabi007 10 august 2015 at 17:03 - Reply

    Buna ziua ! Am citit o mare parte din comentarii si mi se pare ca am ajuns unde trebuie deoarece observ ca aveti experienta,bun simt si deosebita rabdare pentru a raspunde tuturor intrebarilor adresate aici. Sunt student in anul 2 si lucrurile nu merg intocmai cum as vrea sa mearga ,ma pricep la lucruri ,sunt creativ,muncitor,dornic sa ajut pe altii si sa imi pornesc propria mea afacere. Ma gandeam sa imi deschid un atelier cu produse hand made . Ca produse finite voi avea : Cercei,bratari ,felicitari , figurine ,brelocuri,papusi si personaje animate facute din hartie in 3D in stilul quilling. Aici am o gramada de nelamuriri,pentru ca idei sunt ,vointa este ,dar cu banii e mai greu . Sincer nu prea am bani pentru a investi ,cam greu cu acel 50% . Aportul adus ,trebuie sa fie in bani ,sau in cladire si teren ? As putea sa dispun de un sediu ,de un atelier undeva in zona rurala ,iar promovarea sa o incep mai intai in mediul online. Pot dispune de acei 10.000 euro ,fara a aduce un aport concretizat in bani ? Spre exemplu o locuinta (sediu) si un teren ? Va multumesc mult !

    • admin 12 august 2015 at 9:02 - Reply

      Contributia proprie trebuie cash.

  203. elena 7 august 2015 at 14:22 - Reply

    Buna ziua,

    Imi puteti spuneti va rog daca cheltuielile cu promovarea (nu ma refer la creare site, ci la publicitate in ziare sau la radio, sau o campanie de marketing online) sunt cheltuieli eligibile?

    Dar cele cu crearea de brosuri, flyere si alte obiecte promotionale?

    Nu imi dau seama daca intra la cheltuieli operare. Multumesc tare mult!

    • admin 10 august 2015 at 13:22 - Reply

      Lista detaliata de cheltuieli eligibile se regaseste in ghidul solicitantului.

      • elena 10 august 2015 at 16:42 - Reply

        Sa stiti ca am citit cu atentia lista, dar nu reusesc sa imi dau seama daca sunt incluse la cheltuieli operare. Unde exact apare in acea lista, cheltuieli cu promovare. Scuze ca insist, dar sa stiti ca nu apare exact cuvantul chletuieli promovare. Ce credeti? Multumesc inca o data.

        • admin 12 august 2015 at 9:00 - Reply

          Pana acum au fost, dar cel mai bine confirmati cu cei de la OTIMCC.

  204. alin 6 august 2015 at 21:35 - Reply

    cei 10k din venituri proprii, se mai pot achizitiona prin imprumut la cec ? avand in vedere ca nu lucrez niciunde ?…multumesc

    • admin 10 august 2015 at 13:20 - Reply

      Conditiile de credit le discutati la banca.

  205. Octavian 3 august 2015 at 10:25 - Reply

    Buna ziua,

    In afara de codul CAEN principal cate coduri CAEN secundare se pot trece in actul constitutiv pentru infiintarea unui SRL-D?

    • admin 4 august 2015 at 22:03 - Reply

      Nelimitate. Cat timp se incadreaza in 5 grupe.

  206. IIF 31 iulie 2015 at 15:15 - Reply

    Buna ziua,
    Am si eu 2 intrebari:
    1. In momentul depunerii planului de afaceri, trebuie sa am deja acei 10.000euro si sa fac dovada lor sau sunt necesari numai dupa primirea acordului de finantare? Va intreb pt ca daca deschid firma inainte si nu primesc finantarea de la stat, eu deja am accesat linia de credit si pierd banii- pt ca fara finantare nu-mi pot desfasura activitatea;
    2. Firma poate fi infiintata si dupa ce primesc acceptul de finantare, in acele 45 zile de dupa?

    Va multumesc!

    • admin 31 iulie 2015 at 23:25 - Reply

      1. Trebuie sa aveti cei 10.000 in momentul semnarii.
      2. Nu.

  207. irda 30 iulie 2015 at 15:29 - Reply

    Buna ziua,
    pana in ce data se pot depune dosarele pentru finantare?
    Va multumesc.

    • admin 30 iulie 2015 at 23:16 - Reply

      Inca nici nu s-a anuntat in mod oficial data inceperii.

  208. daniela 28 iulie 2015 at 17:45 - Reply

    Buna ziua
    Am 41 de ani si nu am avut firma pana acum. Doresc sa deschid un mag de electronice.
    Am citit parte din comentarii si vreau sa apreciez promptitudinea si pregatirea deosebita a adminului. Felicitari….
    Ce nu mi-e clar?
    1.In textul de mai sus scrie ca:
    „În plus, este nevoie sa faca toate cheltuielile din banii proprii, toata valoarea proiectului, in termen de 45 de zile de la semnarea contractului de finantare, pentru a i se deconta ulterior in cateva saptamani 50% din valoarea lor fara tva.”
    Inteleg ca trebuie sa am deci 20 mii euro si sa ii cheltui in 45 zile, sau cheltui zece mii ai mei si primesc cei zece ai statului?
    2.Daca mi-a expirat somajul de ceva timp, asta se puncteaza totusi cu 10 puncte cf pct F?

    • admin 29 iulie 2015 at 0:18 - Reply

      1. Trebuie sa aveti 20.000 inainte.
      2. Daca nu sunteti in clipa de fata somer, nu puteti avea punctaj. Totusi grila finala e posibil sa se schimbe.

  209. edwina 28 iulie 2015 at 16:24 - Reply

    3.La calculul punctajului daca profilul firmei include programare, servicii si comert, se vor aduna toate sau se ia doar prima?

    • admin 29 iulie 2015 at 0:16 - Reply

      Punctajul este dat de codul caen cu care se acceseaza finantarea. Cheltuielile din proiect trebuie sa fie in legatura directa cu acel cod caen.

  210. edwina 28 iulie 2015 at 0:58 - Reply

    1.Nr de angajati poate fi zero? As vrea sa lucrez doar eu pt inceput pana pun chestia pe picioare si daca merge treaba atunci angajez cat e nevoie.Ca fondator pp ca pot lucra legal.

    2.Daca as folosi 90% pt invetitii pt achizitia unui spatiu comercial, inseamna ca pot cumpara o cladire cu minim 19k euro, statul venind cu 9k si eu cu 10k?
    Multumesc

    • admin 28 iulie 2015 at 7:17 - Reply

      1. Da, dar daca obtineti finantare trebuie sa angajati minimum 2 oameni.
      2. Da

  211. Andrei 24 iulie 2015 at 8:46 - Reply

    Buna ziua.As dori sa stiu daca as putea infiinta un srl-d,pentru o frizerie si daca pot accesa banii?

    • admin 24 iulie 2015 at 8:50 - Reply

      Da

  212. Flaviu 22 iulie 2015 at 13:14 - Reply

    Dupa obtinerea finantarii de 10.000 de euro daca doresc sa angajez mai mult de 4 angajati mi se retrage titulatura de SRL-D sau sunt oblicat 3 ani sa nu am mai mult de 4 angajati?

    • admin 23 iulie 2015 at 9:47 - Reply

      Puteti avea cati angajati vreti.

  213. Malos Andrei 21 iulie 2015 at 11:58 - Reply

    Buna ziua.
    As dori sa stiu daca pentru a accesa cei 10000 de euro de la stat pot mai face creditul la CEC , pentru ca stiam ca se modificase aceasta modalitate de cofinantare.
    Va multumesc

    • admin 22 iulie 2015 at 0:24 - Reply

      Trebuie sa intrebati la CEC.

  214. Ovidiu 21 iulie 2015 at 10:23 - Reply

    Salut,

    As dori sa stiu daca o firma care se ocupa cu cresterea copacilor este eligibila?

    Multumesc

    • admin 22 iulie 2015 at 0:24 - Reply

      Nu

  215. Adrian 17 iulie 2015 at 17:58 - Reply

    Cum anume instiintez dipimm dupa deschiderea srl-d si cat timp am? Multumesc!

    • admin 20 iulie 2015 at 7:13 - Reply

      30 de zile prin mail.

  216. Lucian 16 iulie 2015 at 14:47 - Reply

    Buna ziua! Daca nu am nevoie de toti cei 10.000 de euro se poate sa primesc doar 2.000 de euro de exemplu?

    • admin 20 iulie 2015 at 7:14 - Reply

      Da, dar nu merita bataia de cap pentru o suma asa de mica.

  217. Liana Alexandra 16 iulie 2015 at 14:11 - Reply

    Buna ziua.

    Am vazut ca inscrierile pentru finantare se mai fac doar pana maine. Urmatoarele se vor face anul viitor? Sau se repeta intr-un an?

    Mai am o intrebare. 5920 este eligibil pentru finantare?

    Va multumesc mult!

    • admin 20 iulie 2015 at 7:11 - Reply

      Faceti confuzie intre programe. Pentru eligibilitate verificati ghidul fiecarui program.

  218. Aura 16 iulie 2015 at 10:26 - Reply

    Buna ziua!
    Infiintarea unui after school este eligibila?
    Multumesc! 🙂

    • admin 20 iulie 2015 at 7:10 - Reply

      Daca nu este in lista de coduri CAEN interzise din ghidul din aceasta pagina, da.

  219. Alina 14 iulie 2015 at 13:07 - Reply

    Buna ziua,

    Doresc achizitionarea in cadrul programului a unei autoutilitare in valoare de 17000 euro + TVA, iar de 3000 euro echipamente tehnologice.
    Obiectul de activitate este 8130.
    Primesc punctajul pentru „echipamente tehnologice in pondere de 60% din valoare planului de afaceri”?
    Dar punctajul pentru „ponderea investitiilor peste 60% in cheltuieli aferente planului de afaceri”?
    La echipamente tehnologice prevazute la art 2.1 si 2.2 se incadreaza si masinile de tuns gazonul?
    Va multumesc anticipat

    • admin 15 iulie 2015 at 5:25 - Reply

      Autoutilitara nu este echipament tehnologic. Pentru incadrarea in grupelle 2.1 si 2.2 va puteti intreba si contabilul.

  220. Denisa 14 iulie 2015 at 11:16 - Reply

    Buna ziua,
    As dori sa infiintez un SRL-D pentru un salon de bronzat. Am inteles de la cei de la CEC Bank( pentru ca vreau sa aplic pentru un credit pentru cei 50% de care am nevoie), ca nu pot beneficia de programul START daca firma nu are cel putin 2 ani de cand este infiintata.
    Pot beneficia de program daca firma este infiintata cu cel putin 2 saptamani de la depunerea acetlor pentru program?
    Multumesc!

    • admin 15 iulie 2015 at 5:24 - Reply

      Programul START si SRLD sunt complet diferite. Va rog sa le cititi pe amandoua pe acest site sa le lamuriti.

  221. Emilia 13 iulie 2015 at 13:42 - Reply

    Buna ziua, doresc sa infiintez un SRL-D si as cateva intrebari:
    1. Daca la obiectul de activitate aleg „463 Comerţ cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului” si „472Comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor şi al produselor din tutun, în magazine specializate” ceea ce include comertul cu tutun si bauturi alcoolice, dar nu vreau sa accesez in momentul de fata cei 10.000de euro exista vreo problema?
    2. Daca aleg obiectele de activitate mentionate si vreau sa beneficiez de facilitatea referitoare la neplata asigurarilor sociale pt 3 angajati exista vreo problema?
    3. Daca am cele 2 obiecte de activitate mentionate si peste un an doresc sa accesez cei 10.000 de euro pentru un al treilea obiect de activitate care nu are legatura cu comertul cu bauturi alcoolice si tutun, este posibil?
    4. Daca nu accesez cei 10.000 de euro imediat dupa infiintare mai trebuie sa notific Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (O.T.I.M.M.C.)?
    5. Daca nu accesez cei 10.000 de euro mai trebuie să depun la O.T.I.M.M.C situaţiile financiare semestriale şi anuale, cu dovada înregistrarii acestora la autorităţile competente, precum şi un raport semestrial de progres?
    Va multumesc anticipat

    • admin 14 iulie 2015 at 5:31 - Reply

      1. Nu
      2. Nu
      3. Da
      4. Da
      5. Nu

  222. Mihai Viorel 13 iulie 2015 at 9:17 - Reply

    Buna ziua.
    Vreau sa deschid un laborator cu healty food (catering-freshuri si deserturi) cu livrare pe bicicleta, se poate accesa programul cu 10.000 de euro ?

    • admin 14 iulie 2015 at 5:29 - Reply

      Da

  223. Vali 12 iulie 2015 at 10:07 - Reply

    Buna ziua, vreau sa imi deschid un laborator foto-video, in proportie de 60% detin cam tot ce am nevoie, dar vreau sa ma extind la un alt nivel, pot accesa aceste fonduri de 10.000de euro ?

    • admin 13 iulie 2015 at 5:47 - Reply

      Da

  224. Eduard 7 iulie 2015 at 15:52 - Reply

    buna ziua, as dori sa stiu daca ma incadrez pentru accesarea fondurilor europene pentru un atelier floral .Multumesc

  225. alex 6 iulie 2015 at 11:59 - Reply

    Va rog e important sa stiu daca SRLD-ul este considerat o intreprindere individuala mica? Multumesc

    • admin 6 iulie 2015 at 15:36 - Reply

      Nu.

  226. Marius Andrei 2 iulie 2015 at 7:36 - Reply

    Buna ziua, as vrea sa stiu daca am un SRLD dar nu vreau sa obtin acei 10000 euro de la stat dar in schimb vreau Beneficiez de acel credit bancar care este garantat 80% de stat, ce sanse as avea sa pot obtine creditul? As dori sa ma contactati ,vreau sa apelez la serviciile dumneavoastra . Multumesc!

    • admin 2 iulie 2015 at 18:28 - Reply

      Creditul se acorda doar in cadrul programului.

  227. Robert T 1 iulie 2015 at 13:41 - Reply

    Buna ziua! As vrea sa pornesc o afacere prin a cumpara o franciza de 20 000euro. Sa inteleg ca eu primesc doar 10 000. Restul de bani, 10 000euro, trebuie sa-i procur prin credit, sau nu conteaza din ce sursa? Daca primesc 10 000euro din proiect, pot sa cumpar franciza de 20 000?

    • admin 2 iulie 2015 at 18:27 - Reply

      Da

  228. alex 30 iunie 2015 at 0:32 - Reply

    Inca o intrebare va rog:
    Daca incep maiine sa infiintez un srl-d pe dom IT si comp electronice diverse, cu ajutorul dvs mai pot intra sa prin anul asta ceva finantare?

    • admin 30 iunie 2015 at 5:29 - Reply

      Programul SRLD asa cum scrie si la finalul articolului, inca nu s-a dat drumul.

  229. alex 30 iunie 2015 at 0:17 - Reply

    Aveti idee, anul trecut cam care a fost punctajul minim care a prins finantare?
    Din calculul meu as scoate cam 65 de puncte.Oare merita sa incerc?
    Sint fonduri mai mari ca anul trecut?
    Multumesc

    • admin 30 iunie 2015 at 5:29 - Reply

      Anul trecut s-a obtinut cu minimum 60 de puncte, dar nu avea importanta ordinea punctajului.

  230. valy 29 iunie 2015 at 15:04 - Reply

    Buna ziua,

    Ca fapt divers, daca zice ca in 45 de zile sa faci toate cheltuielile,cum poti sa cheltui banii pe salariati ?Ii platesti in avans?

    Multumesc

    • admin 30 iunie 2015 at 5:28 - Reply

      45 de zile lucratoare, deci 2 luni calendaristice de salariu.

  231. alex 21 iunie 2015 at 1:56 - Reply

    Trebuie sa am cei 10.000 euro inainte ?

    • admin 21 iunie 2015 at 17:03 - Reply

      Trebuie sa faceti dovada lor la momentul semnarii contractului.

  232. popina simona 19 iunie 2015 at 12:49 - Reply

    Buna ziua,

    As dori sa infiintez un srl-d pentru cresa privata cu spatiul de activitate inchiriat.
    Va rog sa-mi comunicati daca este posibila obtinerea unei finantari

    Multumesc

    • admin 21 iunie 2015 at 17:05 - Reply

      Acctivitatea este eligibila. Sansele de a obtine finantare se calculeaza mai greu, nu sunt suficiente informatiile pe care ni le-ati dat. Mai bine ne contactati telefonic.

  233. cristina 16 iunie 2015 at 16:57 - Reply

    buna,as dori sa intreb anu asta pana in ce luna se poate face inscrierea ?

    • admin 16 iunie 2015 at 20:08 - Reply

      Nu se stie momentan nici macar cand se da drumul.

  234. cristi 15 iunie 2015 at 23:38 - Reply

    va salut, din experienta dvoastra credeti ca, cu 75 de puncte la acest proiect, m-as incadra sa iau banii ? multumesc

    • admin 16 iunie 2015 at 8:21 - Reply

      Anul acesta e prima oara cand se dau banii in functie de ordinea punctajului. E greu de facut o estimare momentan, mai ales ca nu se stiu conditiile finale de participare.

  235. elena 15 iunie 2015 at 16:25 - Reply

    Buna ziua, As dori sa stiu daca pentru programul SRL-D trebuie sa aleg coduri CAEN, acelea cu 3 cifre sau cele cu 4 cifre, sau poate fi o combinatie a acestora? Una din grupele pe care vreau sa o aleg este CAEN 855 care contine doua coduri pe care le doresc: 8552 si 8559.

    Aceste doua coduri sunt in completarea celor 4 pe care deja le-am ales. este deci posibil sa adaug intre cele 5 permise, o grupa CAEN? Adica 3 cifre? Multumesc frumos!

    • admin 16 iunie 2015 at 8:36 - Reply

      Veti adauga coduri din 4, care sa se incadreze in maximum 5 grupe de cate 3.

      • elena 16 iunie 2015 at 10:06 - Reply

        Multumesc tare mult, bafta in activitate! Meritati din plin tot respectul nostru! Sper sa devin curand clientul dvs!

  236. ionut 11 iunie 2015 at 16:25 - Reply

    Buna ziua,

    Daca am fost trecut ca si administrator intr-un srl in trecut mai pot infinta srl-d?

    Multumesc anticipat!

    • admin 12 iunie 2015 at 20:06 - Reply

      Da

  237. Alexandru Husaru 5 iunie 2015 at 20:35 - Reply

    Seara buna! Vreau sa deschid un SRL-D si as fi vrut sa stiu daca este o data limita la care se poate aplica pentru banii de la stat. Daca da, si eu deschid SRL-D-ul anul acesta, pot aplica pentru bani anul viitor, in urmatoarea sesiune? Daca stii si data pentru anul acesta, mi-ar fi de mare ajutor.
    Multumesc frumos!

    • admin 10 iunie 2015 at 22:11 - Reply

      Cat timp sunteti srld puteti aplica.

  238. adi 3 iunie 2015 at 22:17 - Reply

    salut , care e adresa de e-mail la care trebuie sa trimit instiintarea de infiintarea de srl-d + copie de c,i si certificatul de inregisrate in bucuresti ? pe net nu am gasit specific pentru o.t.i.m.m.c bucuresti ,va multumesc

    • admin 4 iunie 2015 at 11:45 - Reply

      OTIMMMC Ploiesti.

  239. Costi 1 iunie 2015 at 0:24 - Reply

    Buna seara ! As vrea sa stiu si eu daca pot sa imi deschid un SRL-D, daca nu am liceul terminat, dar sunt inscris la seral ??

    • admin 2 iunie 2015 at 8:38 - Reply

      Daca aveti peste 18 ani, da.

  240. Alexandru 26 mai 2015 at 20:31 - Reply

    Buna ziua. As dori sa imi raspundeti la cateva intrebari, daca se poate. 1.Eu trebuie sa cheltui in 45 de zile 20.000 de euro sau 8.000? 2.Daca trebuie 20.000 si eu am 10.000 euro si primesc finantare, cum cheltui eu 20.000 euro in 45 de zile daca eu am 10.000? 3.Sunt confectiile textile eligibile pentru aceasta finantare? Multumesc anticipat.

    • Alexandru 26 mai 2015 at 21:49 - Reply

      4. Pot cumpara produse second hand cu factura din banii primiti?

    • admin 28 mai 2015 at 0:52 - Reply

      Trebuie sa aveti 20.000.

  241. Dragos Androne 21 mai 2015 at 20:34 - Reply

    Buna seara,
    Vreau sa infiintez o firma foto-video pentru evenimente. Doresc sa stiu daca pot sa beneficiez de ajutorul de la stat cu aceasta firma.

  242. Marius 20 mai 2015 at 13:44 - Reply

    Buna ziua,
    Imi puteti spune va rog, cum se poate ca salariile,contributiile,chiriile,utilitatile sa fie cheltuieli eligibile daca toti banii trebuie cheltuiti in 45 de zile?

    • admin 20 mai 2015 at 15:45 - Reply

      Asta ne intrebam si noi. Se va deconta o luna si atat.

  243. cristina zlota 20 mai 2015 at 11:27 - Reply

    Buna ziua,
    Daca asociatul SRL-D ului este somer in UE (Germania) se obtin cele 10 puncte acordate la categoria F din criteriile de evaluare?
    Multumesc

    • admin 20 mai 2015 at 15:46 - Reply

      Nu a fost inca definita notiunea de somer.

  244. Daniel 19 mai 2015 at 12:03 - Reply

    Tocmai am infintat un srl-d si activitatea de baza este transportul de marfa prin srl-d pot achizitiona camioane cu sprijin de la stat sau prin fondurii europene?? Si ce beneficii mai pot avea pe acest sector va multumesc anticipat!!

    • admin 19 mai 2015 at 22:17 - Reply

      Nu puteti lua camioane din fonduri.

  245. Costi 18 mai 2015 at 21:32 - Reply

    de la ce data incep inscrierile anul acesta?

    • admin 19 mai 2015 at 8:06 - Reply

      Estimativ 15 iunie. Scrie deja cu rosu mare in articol.

  246. mihai 18 mai 2015 at 13:44 - Reply

    Buna ziua! Doresc sa aflu daca exixta o limita de varsta pentru infiintarea unui SRL-D si pentru accesarea fondurilor. Pe unele sit-uri se vehiculeaza varsta de 35 ani. Multumesc!

    • admin 19 mai 2015 at 8:05 - Reply

      Initial a fost o limita de 35 ani, insa de un an de zile aceasta limitare a fost eliminata.

  247. Marius 14 mai 2015 at 23:04 - Reply

    Buna ziua! Apelez la amabilitatea dvs si vin cu o intrebare. Vreau sa infiintez un SRL-D prin acest program (nu am mai beneficiat de niciun program de finantare) este vorba de un salon de infrumusetare in care as venii cu 2500-3000e as putea sa primiesc 50% in conditiile acestea? Multumesc anticipat

    • admin 16 mai 2015 at 8:51 - Reply

      Da, dar pentru o suma asa de mica nu merita bataia de cap.

  248. SIMON 13 mai 2015 at 23:38 - Reply

    Buna seara.
    se poate infiinta srl-d pentru sonorizari evenimente?
    pentru achizitionarea aparaturi trebuie facut proiect sau doar prin facturi?

    • admin 14 mai 2015 at 7:15 - Reply

      Pentru obtinerea finantarii trebuie facut un plan de afaceri.

  249. Mezaroba alin 11 mai 2015 at 18:19 - Reply

    Buna ziua am 38 de ani si ca toti de varsta mea am detinut actiuni prin cupon de privatizare subscris, mai pot infiinta srld pt finantare,eu dupa cate stiu mai sunt persoane cu varsta mai mare ca mine care au facut firma, si la onrc nu au avut nimic de obiectat,este legal pana la urma sau nu?

    • admin 12 mai 2015 at 10:41 - Reply

      Intrebati la ONRC.

  250. Andrei Marian 11 mai 2015 at 15:13 - Reply

    buna ziua,imi spuneti si mie va rog care program este mai avantajos de accesat :cel care se refera la srl-d sau start -up ?domeniul meu de activitate ar fi IT.sunt dispun sa fac investitii de 20.000 e.multumesc

    • admin 12 mai 2015 at 10:22 - Reply

      Le puteti accesa pe amandoua.

  251. ramona 10 mai 2015 at 19:31 - Reply

    Buna ziua ! pot accesa banii daca vreau sa deschid o firma de vanzari anvelope second hand ?

  252. Ramona 8 mai 2015 at 23:05 - Reply

    Buna ziua,

    Ma intereseaza daca as putea lua finantare pentru o facere cu cod CAEN 1086 din doua parti si anume :
    10.000 EUR din infiitare SRL-D si
    25.000 EUR in cazul in care castig un conscurs de afaceri care are fonduri de la uniunea europeana pe axa prioritara 3: „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor”, Domeniul Major de Intervenţie 3.1, „Promovarea culturii antreprenoriale”, apelul de propuneri de proiecte ”România Start-up”.

    Se exclud reciproc sau sunt fiabile impreuna?

    • admin 9 mai 2015 at 8:53 - Reply

      Le puteti accesa pe ambele.

  253. elena 6 mai 2015 at 12:33 - Reply

    buna ziua am deschis un srl-d din luna martie si am fii vrut sa deschidem 2 magazine dar nu am reusit sa acumulam decat 65 de puncte si nu avem nici o sansa nu ne ramane decat cu credit de la banca dar intrebarea mea pentru dumneavoastra este pana cand voi avea bani necesari deschideri unui magazin ma pot angaja eu si sotul meu pe firma sau doar in momentul in care avem magazinul deschis ne putem face angajarile va multumesc o ziii buna

    • admin 7 mai 2015 at 17:00 - Reply

      Daca nu aplicati la finantare, angajarile le faceti cand vreti.

  254. Madalina 6 mai 2015 at 7:49 - Reply

    Buna dimineata, In comendarii,mai sus, scrieti ca nu mai exista limita de varsta pentru infiintarea unui SRL-D. Puteti sa-mi precizati actul prin care a fost eliminata aceasta limita de varsta? Un document legal? Multumesc

    • admin 6 mai 2015 at 7:51 - Reply

      A fost modificata direct OUG 6/2011.

  255. Savencu 5 mai 2015 at 22:44 - Reply

    Buna seara,vreau sa-mi cumpăr un teren pe care sa construiesc niste căsute pentru turisti.Pot accesa acest program si in acelasi timp ffondurile europene pt turism?multumesc!

  256. Gabriela 3 mai 2015 at 1:01 - Reply

    Buna seara!

    As vrea sa stiu, vreau sa infiintez un SRL-D cu principal obiect de activitate crearea de obiecte de podoaba (bijuterii nepretioase). Eu fac aceste bijuterii, pot face SRL-ul pe numele fiului meu care este student si el sa fie administrator al firmei? Si poate plati chiria sediului catre mine? sau nu pot fi angajata sa , daca vreau sa ii inchiriez spatiul? Aceasta activitate este eligibila pt finantare nerambursabila? Achizitia de materii prime, utilaje, mobilier pt dotarea atelierului?

    Multumesc mult!

    • admin 3 mai 2015 at 10:36 - Reply

      Se poate infiinta, dar nu puteti folosi finantarea pentru a face plati catre membrii familiei.

  257. Cristian 28 aprilie 2015 at 9:07 - Reply

    Buna ziua
    Pot accesa cei 10.000 euro pentru deschiderea unui magazin de comercializare a mobilei?
    Multumesc

    • admin 29 aprilie 2015 at 7:54 - Reply

      Activitatea e eligibila.

  258. Mihai 27 aprilie 2015 at 13:17 - Reply

    Cf. art.4 lit. c) – 50% din profit trebuie reinsvestit. Se poate achizitiona atunci un cap de TIR care nu este nou si alte cheltuieli pentru el (de ex. benzina, cauciucuri, piese de schimb, DKV etc.)? Ma interesa in ideea daca reinvestitia inseamna doar mijloace fixe sau pot si si alte cheltuieli de natura obiectelor de inventar, combustibili etc.

    • admin 28 aprilie 2015 at 8:05 - Reply

      Merge.

  259. Stefan 21 aprilie 2015 at 19:34 - Reply

    Se poate achizitiona un automobil prin leasing cu banii primiti? Sau sa preiau un leasing de la cineva? Multumesc

    • admin 22 aprilie 2015 at 7:02 - Reply

      Nu

  260. George 20 aprilie 2015 at 19:05 - Reply

    Buna ziua,

    1.Daca detin un PFA in acest moment, pt a putea infinta un SRLD trebuie sa renunt la el sau pot sa il pastrez concomitent cu SRLD?
    2.Pt a pastra statutul de SRLD sunt obligat sa am constant minim 2 angajati sau aceasta regula se aplica doar in momentul in care accesez fondurile de 10.000 euro?

    Multumesc

    • admin 21 aprilie 2015 at 10:57 - Reply

      1. Il puteti pastra
      2. Doar cand luati banii.

  261. bogdan 19 aprilie 2015 at 17:39 - Reply

    Voiam sa intreb..in cazul in care imi infiintez un srl-d si primesc cei 1000 de euro..dar dupa 6 luni sa zicem..vreu sa renunt la afacere deoarece nu ies deloc pe profit.ce se intampla?presupun ca cei 1000 trebuiesc dati inapoi,nu?am citit ca trebuie sa reinvestesc 50% din profit..daca profitul meu e aproape de 0?

    • admin 20 aprilie 2015 at 8:22 - Reply

      Da, banii trebuie dati inapoi, ei vor executa bunurile existente ale firmei si aia e. Reinvestiti 50% din cat profit exista.

  262. Carmen 18 aprilie 2015 at 13:37 - Reply

    Buna ziua, am o intrebare vreau sa-mi deschid un SRL-D/ firma de vinuri si as dori sa stiu daca se ofera finantare de la stat? Se ofera credit sau finantare daca nu detin in prealabil o suma de bani, atunci care ar fi bugetul necesar pe care trebuie sa-l am pentru a lua finantare, exista o suma fixa stabilita?

    Multumesc,

    • admin 20 aprilie 2015 at 8:17 - Reply

      Nu merge deschis SRLD pentru alcool.

  263. florin 15 aprilie 2015 at 16:30 - Reply

    Buna ziua, deschiderea unei covrigarii / simigerii estw eligibila? Mai exact o franciza a unei covrigarii. Sau cum se poate face astfel incat sa pastrez numele francizei.

    • admin 16 aprilie 2015 at 8:11 - Reply

      Da, este.

  264. Runceanu Alexandru 15 aprilie 2015 at 14:36 - Reply

    Buna ziua.
    Credeti ca exista riscul ca finantatorul (statul) sa impuna anumiti furnizori (ori sa ia in calcul si furnizorii alesi) pentru aprobarea finantarii unui proiect?
    As vrea sa dau drumul la proiect pana la finalul lunii Aprilie 2015, inclusiv sa achizitionez echipamentele de productie, urmand sa trimit proiectul pentru aprobare finantare in luna urmatoare (Mai; ori cand se da drumul). Exista riscul sa nu imi fie aprobat proiectul fiindca am achizitionat echipamente de la furnizorul X si nu de la Y (pe care, posibil, l-ar „prefera” statul)?
    Multumesc anticipat pentru raspuns.

    • admin 16 aprilie 2015 at 8:11 - Reply

      Nu exista furnuzori preferati de stat. Echipamentele, daca vreti insa sa le decontati, nu le puteti achizitiona pana nu aveti semnat contractul de finantare.

  265. Bogacs Endre 14 aprilie 2015 at 17:09 - Reply

    Buna ziua,
    Am incercat sa descarc proiectul procedurii SRL-D 2015, dar mi se pare ca informatiile cuprinse in document defapt sunt cele vechi.
    Ati putea sa-mi trimiteti proiectul din 2015?

    Multumesc,
    Endre

    • admin 15 aprilie 2015 at 13:37 - Reply

      Proiectul din 2015 il gasiti in sectiunea blog.

  266. Ionut 14 aprilie 2015 at 14:19 - Reply

    Buna, am inteles ca se v-a pornii programul anul acesta pe la sfarsitul lunii Aprilie, este postat deja pe AIPPIMM data exacta sau sunt doar speculatii, am cautat pe siteul lor, dar probabil nu sunt asa de tenace in a gasi anuntul cu pricina, probabil voi aveti deja aceasta informatie.
    As vrea sa particip anul acesta, dar inca nu am SRL-D facut si as vrea sa stiu cat de repede trebuie sa ma misc.

    • admin 15 aprilie 2015 at 13:37 - Reply

      Nu s-a anuntat inca. Daca va miscati rapid, e timp sa aplicam si anul aceasta.

  267. Paul 7 aprilie 2015 at 9:27 - Reply

    Mulțumesc! Nu vreau să fac abuz de întrebări, dar sunt curios să știu cât mai multe înainte de a începe. Iar probabil prin răspunsurile pe care mi le oferiți, răspundeți și mai multor cititori aflați în dubii. Deci, vă rog să-mi mai spuneți, referitor la avantajul angajării fără a plătii impozit pe salariul angajatului; Cați oameni pot angaja fără a plăti impozit de pe urma lor ? 3-4 ?
    Și.. Care este salariul maxim pe care îl pot trece pe contract angajatului fără a plăti de pe urma acestuia ? Știu că e nevoie să fie angajați la program de 8 ore/zi. Pot fi eu unul dintre cei angajați fără a fi nevoie de plata impozitului ?
    Vă Mulțumesc !

    • admin 8 aprilie 2015 at 7:38 - Reply

      Raspunsul la intrebarile dvs se afla deja pe site. Trebuie doar sa-l cititi cu atentie.

  268. roxana cosnarovici 6 aprilie 2015 at 9:04 - Reply

    Revin cu intrebarea. Daca sunt asociat intrun SRL infiintat acum 5 ani care nu a beneficiat de nicio finantare, pot sa-mi infiintez un SRLD pentru a accesa fonduri START?
    Multumesc!

    • admin 8 aprilie 2015 at 7:34 - Reply

      Doar un alt SRL.

  269. Paul 5 aprilie 2015 at 10:44 - Reply

    Pentru întrebarea anterioară am găsit deja răspunsurile pe site. Aș mai vrea totuși să știu dacă se poate primi o finanțarea mai mică de 10 000 ? Sau există doar două praguri, de 10 000 și de 100 000, pentru finanțări ?
    Mulțumesc !

    • admin 6 aprilie 2015 at 0:27 - Reply

      Puteti cere si mai putini bani. Dar pe urma nu prea mai merita bataia de cap.

  270. Paul 4 aprilie 2015 at 13:12 - Reply

    Bună ziua ! Am citit, dar aș dori o confirmare. Am 25 de ani și plănuiesc deschiderea unei firme în domeniul cadastrului. Pot aplica pentru SRL-D și finațarea din partea statului ? În ce măsură se acordă această finanțare și cam care sunt șansele de obținere a finanțării ?
    Vă mulțumesc!

    • admin 6 aprilie 2015 at 0:25 - Reply

      Activitatea e eligibila. Sansele nu se pot stabili la o descriere asa sumara.

  271. Ionela 2 aprilie 2015 at 11:00 - Reply

    Buna ziua,pot aplica la acest program daca deschid un service auto ?

    • admin 3 aprilie 2015 at 8:59 - Reply

      Da

  272. rusu 1 aprilie 2015 at 14:57 - Reply

    Buna ziua
    daca îmi înființez un s r l d in luna a 5 a ,mai pot cere ajutorul de 10,000euro?
    Daca răspunsul e afirmativ de toate formalitățile va ocupați dumneavoastră
    Mulțumesc mult
    cu respect Daniel

    • admin 2 aprilie 2015 at 9:51 - Reply

      Va rog sa ne contactati telefonic.

  273. Andreea 31 martie 2015 at 15:01 - Reply

    Buna ziua

    Daca aplic pentru programul START pentru o gradinita particulara pot achizitiona o masina de transport copii?

    • admin 1 aprilie 2015 at 10:00 - Reply

      Nu

  274. Mihai 31 martie 2015 at 13:32 - Reply

    Buna ziua am sa reiau o intrebare adresata deoarece nu stiu cum a disparut de pe site,

    Imi puteti spune va rog daca pot infiinta un SRLd si beneficia de ajutorul de la stat in cazul in care am investit in niste fonduri mutuale de la Certinvest? Daca raspunsul este negativ, exista alt program de fonduri nerambursabile pe care il pot accesa cu o firma de consultanta horeca si organizari evenimente?

    Multumesc inca o data si o zi buna!

    • admin 1 aprilie 2015 at 10:00 - Reply

      Doar daca actiunile nu au fost nominale.

      • Mihai 1 aprilie 2015 at 20:35 - Reply

        1) Cei de la Certinvest mi-au spus ca am calitatea doar de investitor, si nu de actionar. Deci banuiesc ca este ok sa deschid SRLD. Domeniul consultantei HORECA si organizari evenimente banuiesc ca se incadreaza, nu?

        2) Acum ma gandesc, in cazul in care sunt nominale, ce alte fonduri nerambursabile pot accesa?

        3) Sau care sunt fondurile disponibile pentru un start-up?

        Multumesc tare mult! Bafta in tot ce faceti!

        • admin 2 aprilie 2015 at 9:53 - Reply

          1. Da
          2. Cele pentru srluri.
          3. Startup.

  275. Alin 31 martie 2015 at 3:07 - Reply

    Buna! Am parcurs întreg articolul dar si întrebările si răspunsurile. As vrea sa va întreb daca s-ar încadra in vreun program de finanțare activitatea de prestări servicii artistice/muzicale pentru diverse evenimente. In cheltuielile eligibile s-ar încadra si Achiziția de scena, lumini, Instalații de sonorizare etc.? Multumesc!

    • admin 1 aprilie 2015 at 9:58 - Reply

      Ce cod CAEN e?

  276. Moisi George 30 martie 2015 at 16:37 - Reply

    Buna ziua

    as dorii sa stiu pentru anul acesta se mai poate face proiectul cu 10.000 euro nerambursabili , daca da pana cand ? Multumesc .

    • admin 31 martie 2015 at 8:15 - Reply

      Inscrierile se vor deschide la finalul lunii viitoare.

  277. Tudosie Sorin 30 martie 2015 at 11:00 - Reply

    Buna ziua,

    In programul cu 10.000 EUR se pot achizitiona utilaje second hand?

    Va multumesc

    • admin 31 martie 2015 at 8:14 - Reply

      Nu

  278. Alexandra M. 25 martie 2015 at 18:20 - Reply

    Daca am SRL-D, pot deschide un SRL normal? (vreau sa deschid o cafenea care vinde si bauturi alcoolice). Daca da, ce consecinte are aceasta?

    • admin 26 martie 2015 at 9:15 - Reply

      Da. Niciuna.

      • Alexandra M. 26 martie 2015 at 10:52 - Reply

        Pot in continuare sa ma inscriu cu SRLD-ul la finantari? chiar daca am acest nou SRL pe langa

        • admin 27 martie 2015 at 9:13 - Reply

          Da

  279. Hanganu Mihaela 24 martie 2015 at 14:58 - Reply

    Buna ziua,

    Am 32 de ani si doresc sa infintez un SRL-D cu activitate principala cod CAEN principal:
    1413 Fabricarea altor articole de imbracaminte (exclusiv lenjeria de corp)
    si activitati secundare:
    4120 Lucrari de constructii a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale
    4322 Lucrari de instalatii sanitare, de incalzire si de aer conditionat
    4321 Lucrari de instalatii electrice
    471 Comert cu amanuntul in magazine nespecializate
    Aceste actvitati sunt eligibile pentru a aplica la programul cu 10000 EURO nerambursabili?
    Anul acesta de cand incepe programul?
    Va multumesc?

    • admin 25 martie 2015 at 9:42 - Reply

      Sunt eligibile. Final de aprilie.

  280. Serban Pop 23 martie 2015 at 15:07 - Reply

    Buna ziua,
    Doresc sa imi infiintez de anul acesta o plantatie de mure, suprafata de 1 ha pentru inceput si sa imi deschid un SRLD (am 25 de ani, si nu am avut niciodata srl/actiuni). Am inteles ca activitatea respectiva nu este eligibila pentru obtinerea fondurilor nerambursabile, doresc sa stiu daca sunt orice alte fonduri nationale nerambursabile pe care le-as putea accesa (exclus fonduri europene) si cine m-ar putea ajuta in privinta aceasta. Mentionez ca dispun si eu de suma de 10.000 euro.
    Cu stima,
    Serban Pop

    • admin 24 martie 2015 at 8:39 - Reply

      Nu va puteti infiinta srld deloc pentru aceasta activitate.

  281. Vali 23 martie 2015 at 12:51 - Reply

    Cred că m-am exprimat eu greșit.Este vorba de activitate de traning,nu de intermediere în asigurări.Activitatea de training poate cuprinde mai multe direcții,cum ar fi training de vînzări,motivarea personalului,abilități de prezentare în public,etc. Pe lângă acestea există și training pentru produsele de asigurare.De cesetea era vorba,nu de intermediere în asigurări.

    • admin 24 martie 2015 at 8:39 - Reply

      Atunci e ok.

  282. Florin 23 martie 2015 at 11:45 - Reply

    1.Va rog sa-mi spuneti daca firma are 2 asociati: unul nu are si nu a avut niciodata o forma de societate pe numele lui, iar celalalt este actionar si administrator la o alta firma, ne mai putem incadra ptr programul SRL-D?
    2. In cazul in care raspunsul este nu la prima intrebare, persoana care este asosiat la o alta firma si actionar, poate fi administrator in srl-d ?
    3. Si ce se mai aude cu programele : Start si srl-D ? mai sunt si anul asta ?
    Multumesc anticipat.

    • admin 24 martie 2015 at 8:38 - Reply

      1. Nu
      2. Nu
      3. Se deschid la final de aprilie.

  283. Vali 23 martie 2015 at 8:30 - Reply

    Aș dori s știu dacă activitatea de training (inclusiv de vînzări asigurări) este eligibilă.
    Dar un magazin de produse bio ?
    Mulțumesc anticipat

    • admin 23 martie 2015 at 9:56 - Reply

      Asigurarile nu. Restul da. Lista de coduri caen neeligibile se regaseste si in ghidul solicitantului.

  284. Maria 22 martie 2015 at 23:22 - Reply

    Dupa eliberarea SRL-D, am 30 zile la dispozitie sa-l inregistrez la Directia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri? – Nu am stiut de aceasta regula, si au trecut 17 zile (10 zile lucratoare). De asemenea, Oradea apartine de oficiul din Cluj (O.T.I.M.M.C. Cluj Napoca)?

    • admin 23 martie 2015 at 10:44 - Reply

      Da si da.

  285. Alice 22 martie 2015 at 23:18 - Reply

    Daca aleg sa-mi desfasor activitatea in mediu rural, trebuie sa am deja dovada inchirierii unui imobil intr-un sat (respectiv deschiderea punctului de lucru)?

    • admin 23 martie 2015 at 10:38 - Reply

      Doar in momentul implementarii.

  286. Catalin 22 martie 2015 at 20:03 - Reply

    Buna ziua!
    Am o nedumerire:
    Daca accesez suma X si am invesitii in echipament de 8.000 E trebuie sa am in cont jumatate din suma X(cat scriu in planul de afacere)+24% TVA din cei 8000 care doresc sa-i bag in echipament si la care eu sunt obligat sa platesc TVA din buzunar?
    Pot depunde jumatate din cat am scris in plan si sa vin cu partea de TVA cand doresc sa achizitionez echipamentul?

    • admin 23 martie 2015 at 10:38 - Reply

      Anul acesta vor cere cel mai probabil sa aveti cei 10.000 de euro in cont in momentul semnarii contractului de finantare.

  287. marioara 21 martie 2015 at 16:43 - Reply

    buna ziua! sa inteleg ca mai intai imi deschis SRLD si apoi aplic pentru cei 10.000 de euro? Dar in cazul in care nu am toti 50 % se poate sa iau totusi iar in momentul in care apare o cheltuiala eu sa vin cu jumatate din suma necesara iar jumatate ii iau din cei 10000 de euro?

    • admin 22 martie 2015 at 8:04 - Reply

      Mergea pana acum. Din pacate de anul acesta e posibil sa trebuiasca sa faceti dovada ca aveti cei 10.000 de euro in momentul semnarii contractului. Sa vedem versiunea finala.

  288. Cata 19 martie 2015 at 18:36 - Reply

    Doresc sa deschid un atelier de creatie (diverse cursuri)si reusesc sa strang in jur de 30-35 milioane vechi(venituri proprii). Am vreo sansa pentru creditul de 10.000 euro?

    Multumesc!

    • admin 20 martie 2015 at 8:45 - Reply

      E nevoie de mult mai multi bani pentru a obtine un credit.

  289. Valentin 18 martie 2015 at 10:07 - Reply

    Buna ziua,

    Se poate accesa cei 10.000 euro pentru o linie de brichetare resturi vegetale?

    • admin 19 martie 2015 at 8:13 - Reply

      Da

  290. stoica silviu 17 martie 2015 at 10:05 - Reply

    Buna ziua! Am 28 de ani si vreau sa infiintez un SRL-D.
    Am un credit de nevoi personale pt care urmeaza cel mai probabil sa mi se puna poprire pe venit, nu am bunuri pe nume. 1 – Daca deschid acest srl-d, pot apoi recuperatorii sa ma execute, luandu-mi fie cota parte dintr-un eventual profit, sau bunuri achizitionate ( utilaje, marfuri etc )pentru afacere?
    2 – Este eligibil srl-d -ul pt productia si apoi evident comercializarea de mobilier din pal + mobilier ( banci ) stradal ?
    3 – In cadrul aceluiasi srl-d, pot sa mai adaug ca activitate productia si comercializarea de marturii de nunta si botez ( avand in vedere ca este o grupa f diferita fata de primul domeniu de activitate ) ?
    4 – Exista vreo sansa sa obtin vreun credit bancar pt. finantarea afacerii mele, in contextul unui credit de nevoi personale inca neachitat? Multumesc anticipat !

    • admin 18 martie 2015 at 7:29 - Reply

      Practic nu aveti nicio sansa sa implementati un proiect prin srld, mai ales daca inteleg bine, oricum nu aveti niciun ban. Am mai explicat pe site deja de ce.

  291. Vali Enescu 15 martie 2015 at 19:42 - Reply

    Buna seara. Am 29 de ani si am fost angajat intr-un SRL pe perioada faculatatii fara insa a fi asociat.
    Am codul CAEN 8623 (Activitati de asistenta stomatologica). Intrebarea mea esta daca este eligibil pentru deschiderea unui SRL-D ?

    • admin 16 martie 2015 at 2:25 - Reply

      Da

  292. george 6 martie 2015 at 23:32 - Reply

    Buna seara !
    Credeti ca as putea accesa creditul de 10.000 euro pentru deschiderea unei Statii de inspectie tehnica periodica (SITP)?
    Va multumesc!

    • admin 7 martie 2015 at 8:32 - Reply

      Da.

  293. george 3 martie 2015 at 19:55 - Reply

    buna ziua!
    Credeti ca as putea accesa creditul de 80.000 euro având în vedere ca este garantat de FNGCIMM 80 % iar venitul meu lunar este de 2200 lei ?
    In caz pozitiv, banii pot fi folositi pentru achizitionarea unui teren, ridicarea unei constructii si dotarea cu echipament necesar unei sali de fitness/forță.
    Va multumesc.

    • admin 4 martie 2015 at 8:15 - Reply

      Conditiile de creditare le puteti obtine doar de la banca partenera. Puteti incerca intai la CEC.

  294. relu 27 februarie 2015 at 21:05 - Reply

    BUNA ZIUA,

    daca cumpar calculatoare valoare factura fara tva 2000, tva 2400 TVA-Ul este cheltuiala eligibila?

    pentru credit la banca, cec trebuie garantie?

    eu trebuie sa am bani pentru TVA aferent achizitiilor ?

    Sunt NEPLATITOR DE TVA!

    MS.

    • admin 1 martie 2015 at 13:36 - Reply

      Tva-ul nu este cheltuiala eligibila, trebuie suportat din banii proprii. Conditiile de creditare le aflati de la banca.

  295. Pislaru Marius 24 februarie 2015 at 18:43 - Reply

    Va felicit pt raspunsurile acordate 🙂 Am 30 ani , 10.000 euro si vreau sa infiintez primul Srl-d fiind procesator de miere de albine cu desfacere in supermarket kaufland………..pot primi finantare pt cumparare de utilaje noi , constructie hala de productie ?

    • admin 25 februarie 2015 at 14:08 - Reply

      Contactati-ne folosind pagina de contact.

  296. Nicoleta 23 februarie 2015 at 20:34 - Reply

    Doresc sa infiintez un srl-d pt a deschide o frizerie. Intrebarea mea este daca pot solicita o suma mai mica de 10000euro astfel incat sa pot participa si eu cu 50% din investitie. De exemplu, 2000euro.

    • admin 25 februarie 2015 at 9:12 - Reply

      Da, dar nu merita bataia de cap.

  297. madalin 23 februarie 2015 at 8:43 - Reply

    Buna ziua. Puteti sa imi spune-ti daca o firma cu profilul Organizari Evenimente este eligibila pentru program?multumesc

    • admin 25 februarie 2015 at 9:11 - Reply

      Da

  298. Doru 22 februarie 2015 at 20:49 - Reply

    1.Va rog sa-mi spuneti daca pot infiinta SRL-D daca am fost asociat al unei intreprinderi familiale pana in 2011?
    2.Pot infiinta SRL-D prin asocierea cu o persoana de 53 de ani?
    3.Pot beneficia de cei 10.000 de euro nerambursabili daca nu am si eu inca 10.000 de euro?
    Va multumesc!

    • admin 23 februarie 2015 at 1:08 - Reply

      1. Deja exista raspunsul pe site
      2. Idem
      3. Idem

  299. Cristina 21 februarie 2015 at 11:28 - Reply

    Buna ziua,
    Daca am infiintat firma la Registrul Comertului, si nu mi-a fost acceptata cererea de inscriere la acest program, ce se intampla cu firma? Trebuie sa o inchid sau se inchide automat daca nu exista activitate?

    Multumesc!

    • admin 23 februarie 2015 at 1:07 - Reply

      Ea functioneaza in continuare. Daca nu ati depus nicio declaratie la fisc de la respingere pana acum deja e posibil sa primiti si amenda.

  300. Daniel 19 februarie 2015 at 20:05 - Reply

    Buna seara, am infiintat un srl-d si doresc sa accesez cei 10.000E. Se poate daca optez pentru un alt cod CAEN – nu cel care este trecut ca fiind domeniu peincipal de activitate din actul constitutiv. Codul pentru care voi accesa este trecut in statul firmei.

    • admin 21 februarie 2015 at 8:57 - Reply

      E ok.

  301. cornel 18 februarie 2015 at 23:38 - Reply

    Buna seara, o intrebare, am o societate ( srl-d )infiintata in februarie 2012 am crezut ca acum in februarie 2015 fapt ca am implinit 3 ani de la infiintare devine srl normal, dar cei de la registru au zis ca e valabil pana la 31 decembrie 2015, pana acum nu am acesat nici un fond, mai pot depunde acum pentru cei 10.000 ? societatea se ocupa cu comert instalatii termice sanitare etc. si prestari servicii.

    • admin 19 februarie 2015 at 10:15 - Reply

      Da, puteti depune.

  302. Sorin 18 februarie 2015 at 22:39 - Reply

    Buna ziua,

    As avea si eu cateva intrebari in legatura cu finantarea pentru SRL-D.

    Am infiintat un SRL-D acum , in februarie, pentru a putea depune planul de afaceri pentru fondurile nerambursabile. Firma va incepe sa aiba activitate doar din luna septembrie ( after school)
    1, Daca mi se accepta finantarea de exemplu in aprilie de cand sunt obligata sa angajez nr de persoane (4) specificat in planul de afaceri daca firma nu va avea activitate pina in luna septembrie?
    2. Voi putea sa incep sa cheltui pentru investitii din cei 10000 primiti sau repectiv cei 10000 de euro proprii doar incepand cu luna iulie de ex?
    3. In planul de afaceri am inteles ca trebuie specificate investitii doar strict legate de codul caen principal sau doar pentru un singur cod caen din cele max 5 cat poate sa aiba un srl-D? E adevarat?
    4, Daca se pot obtine fonduri decat pe un sigur cod CAEN din firma as putea sa incerc sa accesez cei 10000 de euro pt SRL-D pe un cod ( de ex 8891 Activitati ingrire zilnica copii ) iar alta suma pentru investitii cu ajutorul unui alt program ( de ex START) pe un alt cod CAEN ( de ex 5610 Restaurante – investitii pentru servirea mesei) .

    Multumesc,

    Sorin

    • admin 19 februarie 2015 at 10:16 - Reply

      Primii 2 cand luati prima oara banii, restul pana la ultima tragere
      Doar dupa ce ati semnat contractul de finantare
      Doar de un singur cod caen, oricare din cele existente
      Da

  303. Tamas 18 februarie 2015 at 13:43 - Reply

    Buna ziua,

    se poate aplica pentru infiintarea unui cabinet stomatologic?
    aparatura achizitionata trebuie sa fie noua? (doar vreau sa ma asigur)
    din experienta dvs. cam cand se termina banii pentru finantari? ca am vazut ca programul ar incepe prin martie

    Va multumesc anticipat!

    • admin 19 februarie 2015 at 10:03 - Reply

      Da, da, foarte repede.

  304. Victor 18 februarie 2015 at 13:23 - Reply

    Buna.
    Va rog sa ma infirmati.
    Care este cursul Euro/RON folosit pentru programul SRL-D 2015 (programul pentru TINERI).
    In 2014 admiterea in program se facea dupa principiul „Primul venit,Primul servit”. In 2015 cum se va face admiterea in programul SRL-D 2015.
    Va multumesc anticipat.

    • admin 19 februarie 2015 at 10:03 - Reply

      Nu se stiu aceste informatii inca, specificatiile SRLD-ului 2015 nefiind inca finalizate.

  305. Ioana 18 februarie 2015 at 11:26 - Reply

    Buna ziua,

    V-am trimis si ieri un mesaj, insa vad ca nu mai apare pe site.
    Am verificat toate raspunsurile date pana acum de dvs.
    Va intrebam daca pot accesa acest program, srl-d, in cazul in care am o societate din 2007, dar care nu a avut activitate, iar o perioada de 3 ani a fost suspendata.
    Multumesc anticipat.

    • admin 19 februarie 2015 at 10:00 - Reply

      Dar site-ul l-ati verificat? Se precizeaza ca SRLD isi pot infiinta doar cei care nu au mai avut actiuni la alte firme. Daca nu se precizeaza vreo exceptie, inseamna ca nu exista.

  306. Alina 18 februarie 2015 at 11:05 - Reply

    Buna ziua,

    As dori sa deschid un studio de productie muzicala. Se incadreaza pentru programul de finantare?

    Multumesc

    • admin 19 februarie 2015 at 9:58 - Reply

      Da

  307. ionn 16 februarie 2015 at 18:58 - Reply

    daca am fost actionar in marea privatizare mai poti face srld ,teoretic majoritatea oamenilor au primit cupon de privatizare

    Răspunde
    admin
    16 februarie 2015 la 12:52

    Nu mai puteti.

    atunci de ce legiutorul a ridicat pragul de 35 de ani din moment ce toate persoanele trecute de aceasta varsta au beneficiat de actiuni in marea privatizare,sau exista o interpretare gresita de catre dvs ,cu respect ,astept raspuns

    • admin 17 februarie 2015 at 10:22 - Reply

      Pentru ca pe legiuitor il intereseaza mai mult ”marketingul” pe care si-l poate face cu legea, nu efectele reale ale acesteia. Efectul exista insa, in sensul ca totusi exista o gama ce beneficiaza, mica e adevarat, de cei care au pana in vreo 40 de ani. De asemenea, legea are efect de acum inainte, astfel ca cei care de acum incolo trec de 35 de ani pot sa infiinteze un srld.

  308. Daniel 15 februarie 2015 at 21:06 - Reply

    Buna doresc sa infintez un srl-d,prestarii servici funerare sau alte servicii ma incadrez,mentionez ca sunt student in ultimul an

    • admin 16 februarie 2015 at 12:53 - Reply

      Da

  309. Adriana 15 februarie 2015 at 15:16 - Reply

    Buna ziua,

    noul proiect de lege introduce o noua grila de punctaje, printre care: Echipamente tehnologice ȋn pondere de peste 40% din valoarea planului de afaceri.
    Ce se intampla daca nu exista echipamente tehnologice? totusi pentru o activitate diferita de Productie nu vad necesitatea unor echipamente tehnologice. Sau gresesc in clasareaa echipamentelor tehnologice…

    multumesc frumos!

    • admin 16 februarie 2015 at 12:52 - Reply

      E o intrebare foarte buna pe care si noi ne-o punem. Concret, in lipsa unui ghid de implementare, nu se stie.

  310. ionn 15 februarie 2015 at 12:59 - Reply

    daca am fost actionar in marea privatizare mai poti face srld ,teoretic majoritatea oamenilor au primit cupon de privatizare

    • admin 16 februarie 2015 at 12:52 - Reply

      Nu mai puteti.

  311. popa cristian 13 februarie 2015 at 21:02 - Reply

    Va salut,as vrea sa preiau afacerea unui prieten care are un bar,as putea sa beneficiez de acesti bani pentru a-i plati investitiile pe care el le-a facut deja (mese ,canapele,biliard si alte cheltuieli pentru aranjarea barului)?

    • admin 14 februarie 2015 at 10:41 - Reply

      Nu se acorda bani pentru cheltuieli realizate inaintea semnarii contractului de finantare.

  312. Alin 13 februarie 2015 at 10:26 - Reply

    Buna ziua,

    As vrea sa deschis un srl-d pentru transportul de persoane. Am deja in vizor o posibila firma ce imi poate asigura un contract pe doi ani. Intrebarea mea este: masinile ce vreau sa le achizitionez trebuie sa fie noi(3 microbuze de 17 locuri)? In cazul in care este asa, e posibil sa accesez de la inceput si creditul de 80000 euro pentru a le cumpara? Si daca da, in caz de insolventa cum recupereaza banca aceasta creanta?

    Multumesc

    • admin 14 februarie 2015 at 10:40 - Reply

      Pentru activitatea de transport nu se acorda bani pentru mijloace de transport.

  313. Victor 12 februarie 2015 at 20:21 - Reply

    Buna,
    pot sa deschid un srl-d, pentru’ doua activitati?
    1. service de depanare Laptopuri si telefoane mobile..
    2. pescarie pe propriul pamant, achizitionat,? ambele pentru fonduri de finantare nerambursabile..
    Multumesc.

    • admin 14 februarie 2015 at 10:39 - Reply

      1. Da
      2. Nu

  314. iunia mihalachi 10 februarie 2015 at 21:12 - Reply

    as vrea sa inteleg daca un SRL-D cu obiect de activitate comercializare haine second-hand este elegibil pentru fonduri nerambursabile pentru ca la un comentariu anterior ati dat un raspuns afirmativ.multumesc !

    • admin 11 februarie 2015 at 9:09 - Reply

      Si ce am facut pe site de v-am facut sa credeti ca poate s-au schimbat conditiile in ultimele 2 zile?

  315. Andrei Alexandru 10 februarie 2015 at 15:20 - Reply

    Buna ziua. Am o nelamurire legata de acest program.

    Cu ajutorul acestui program pot sa deschid o cafenea unde se vor vinde si bauturi alcoolice ?

    În cele 5 (cinci) grupe de activitate nu pot fi incluse ca obiect de activitate al societăţii următoarele:

    •producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope:
    – 4725 – Comerţ cu amănuntul al băuturilor, în magazine specializate

    Deci este posibil sau nu ? Nu va fi magazin specializat, va fi o cafenea unde se va comercializa si alcool.

    Multumesc pentru timpul acordat. O zi buna.

    • admin 11 februarie 2015 at 9:11 - Reply

      Pentru cafenea se foloseste ald cod caen.

  316. Roxana 10 februarie 2015 at 12:45 - Reply

    Buna ziua! As putea obtine finantarea daca doresc infiintarea unei florarii? Multumesc anticipat.

    • admin 11 februarie 2015 at 9:07 - Reply

      Da

  317. lucaniuc gelu 10 februarie 2015 at 10:15 - Reply

    as vrea sa deschid un parc de dezmembrari auto ma poate ajuta cineva pentru deschiderea unui SRL-D si accesarea fondului .. dau comision 10 la suta din fond??

    • admin 10 februarie 2015 at 10:20 - Reply

      Ne puteti contacta.

  318. mih 9 februarie 2015 at 15:32 - Reply

    Daca am domiciliul in alt judet, pot accesa aceste fonduri pentru o activitate in bucuresti?

    • admin 9 februarie 2015 at 17:45 - Reply

      Da

  319. Sabrina 8 februarie 2015 at 19:16 - Reply

    Buna ziua ,

    Ma intereseaza sa deschid un local cu produse naturale ( sucuri , salate etc ) . Se poate obtiine finanatare ?

    Multumesc .

    • admin 9 februarie 2015 at 8:59 - Reply

      Da

  320. ciorinel 7 februarie 2015 at 19:59 - Reply

    pot beneficia pentru un srl-d pe care vreau sa-l infiintez avind domeniul de activitate foto-video sonorizari evenimente iar ca si contributie proprie sa am aparatura deja achizitionata urmind ca cei 10000E sa-i investesc in ata mai noua sau care sa ma ajute mai mult. va multumesc

    • admin 8 februarie 2015 at 16:32 - Reply

      Contributia proprie nu poate fi in natura. Doar Cash.

  321. Dan 6 februarie 2015 at 22:28 - Reply

    Procesarea si conservarea fructelor si legumelor – cod 1039 este eligibil ? si intra in categoria de productie, deci 30 puncte – asa este ?

    • admin 8 februarie 2015 at 16:23 - Reply

      Da

  322. ovidiu 6 februarie 2015 at 16:49 - Reply

    buna ziua.am o firma srl-d din anul 2014 si nu am beneficiat de suma de 10000 euro,mai pot beneficia de aceasta suma acum in 2015?si mai am o intrebare ma pot angaja la o alta firma desi eu detin aceasta firma? va multumesc

    • admin 6 februarie 2015 at 21:00 - Reply

      Da si da.

  323. Cosmin 6 februarie 2015 at 11:46 - Reply

    Buna ziua,

    Codul CAEN 1041 este eligibil pentru finantari de stat ( SRL – D, start-up, etc)?

    Multumesc

    • admin 6 februarie 2015 at 20:58 - Reply

      Daca nu se afla in lista codurile interzise din proceduri, da.

  324. Doru S 4 februarie 2015 at 19:22 - Reply

    Intentionez sa infiintez o firma de comert online.
    Daca sunt pensionar pot deschide un SRL-D?
    Avand si indemnizatie de handicap (din cauza ca sufar de diabet si glaucom), am vreo scutire de taxe/impozite?
    Multumesc si felicitari pentru informatiile pretioase de pe site.

    • admin 5 februarie 2015 at 8:33 - Reply

      Daca nu ati mai avut niciodata actiuni, da. Scutirea suplimentara de taxe, nu stim sa va raspundem.

  325. Marian 4 februarie 2015 at 11:51 - Reply

    Buna ziua,
    Pot accesa fonduri nerambursabile de la uniune(start up) sau fonduri nerambursabile de la stat(srld, start) pentru a realiza o croitorie in regim lohn(vanzarea productie pe plan extern).
    Multumesc anticipat.

    • admin 5 februarie 2015 at 8:32 - Reply

      Da

  326. Cosmin 4 februarie 2015 at 11:50 - Reply

    Buna ziua

    Daca detin actiuni cumparate prin Bursa de Valori (ca valori mobiliare), dar nu am fost actionar/nu am infiintat nici o companie, pot fi eligibil pentru ajutorul financiar nerambursabil?

    Multumesc.

    • admin 5 februarie 2015 at 8:32 - Reply

      Nu

  327. Dan 3 februarie 2015 at 16:06 - Reply

    Buna ziua,

    Dacă am avut un pfa (actualmente radiat) si mai sunt asociat majoritar intr-o întreprindere familială (IF) pot deschide un SRL -D?

    Mulțumesc,
    Dan

    • admin 4 februarie 2015 at 9:12 - Reply

      Da

  328. Cristian 2 februarie 2015 at 23:05 - Reply

    Buna ziua,
    Am deschis si eu un SRL-D (in domeniul productiei de mobilier) si doresc sa accesez fondurile nerambursabile pentru a cumpara un unic utilaj cu o valoare de 150.000 Euro. Ma pot incadra in vreun program pentru aceasta suma? Intrb pentru ca cei 10.000 euro nu imi ajung nici de un sfert de utilaj.
    Mulțumesc

    • admin 3 februarie 2015 at 9:34 - Reply

      Pe fonduri europene.

  329. Adrian 2 februarie 2015 at 21:23 - Reply

    Buna ziua,
    Am in vedere sa deschid un magazin second hand printr-un srl-d,mentionez ca am in activitate un pfa pe fonduri nerambursabile masura 112
    Va rog sa ma lamuriti cu cateva aspecte,
    1.Daca nu aplici pentru fondul nerambursabil cat timp sunt scutiti angajatorii de la plata contributiilor la stat si la cati angajati?
    2.Daca obtin cei 10000 euro,pot plati chiria unui spatiu din ei si daca da cum se realizeaza plata?achit eu integral factura si fac retragere in baza ei sau virez jumatate in contul propietarului si cealalta jumatate statul?
    3 In cazul in care obtin fondurile si inchei activitatea mai devreme de 3 ani,pot restitui fondurile nerambursabile, sa renunt la angajati si sa inchid activitatea?

    • admin 3 februarie 2015 at 9:36 - Reply

      1. Scutirea e independente de finantare. Cat sunteti srld.
      2. Ambele variante merg.
      3. Da.

  330. Madalin 2 februarie 2015 at 20:46 - Reply

    Buna seara..as dorii sa deschid o frizerie..o parte din bani o am eu,insa ma intereseaza daca aceasta este eligibila si daca as putea obtine cei 10.000euro care sa ma ajute sa cumpar aparatura necesara si sa incep constructia..multumesc

    • admin 3 februarie 2015 at 9:35 - Reply

      Da.

  331. Stanica Mihai 1 februarie 2015 at 16:14 - Reply

    Buna ziua,

    Am si eu o intrebare: Mama mea detine o societate in domeniul agricol care contine si o unitate de protectia plantelor in urma decedarii tatalui meu. Se poate sa primesc cei 10000 eur pentru cumpararea acestei firme sau daca nu macar pentru deschiderea unei fitofarmacii?
    Va multumesc anticipat

    Cu stima si respect,
    Stanica Mihai

    • admin 1 februarie 2015 at 18:16 - Reply

      Nu puteti cumpara o firma, ci doar deschide una noua.

  332. Alex 31 ianuarie 2015 at 16:49 - Reply

    Bună ziua. Eu am înființat s.r.l.-d.-ul și aș dori să îmi răspunde-ți la câteva întrebări dacă se poate.
    1. Societatea se va ocupa cu obținerea uleiului presat la rece din diverse tipuri de semințe oleaginoase. Pot să depun proiectul când se va deschide linia de finanțare și să încep activitatea în septembrie? Pentru că atunci se pot achiziționa semințele la un preț mult mai mic.

    2. Momentan sediul social este stabilit în apartamentul în care locuiesc iar punctul de lucru va fi în zona rurală. Proiectul se va derula în zona rurală ? Pot autoriza punctul de lucru în august?

    3. Locația unde va fi înființat punctul de lucru al societății este proprietatea părinților, pot încheia un contract de închiriere cu ei sau sunt obligat să închei comodat ?

    Vă mulțumesc. Eu sunt din județul Vrancea și pentru o eventuală colaborare va trebui să vin la București sau aveți birou și în acest județ ?

    • admin 1 februarie 2015 at 3:26 - Reply

      1. Da
      2. Da
      3. Puteti si inchiriere. Dar de ce ati vrea sa treceti cheltuieli pe firma inca de la inceput?

      • Alex 3 februarie 2015 at 17:36 - Reply

        Aveți dreptate.
        Încă o problemă. Am încercat să trimit mesaj celor de la Constanța pentru a mă lua în evidență și email-ul de pe site-ul lor nu există. Unde anume trebuie să trimit mesaj să pot fi luat în evidență ca SRL-D nou înființată?
        Menționez că sunt din județul Vrancea și aici în oraș nu există reprezentanți.

        • admin 4 februarie 2015 at 9:12 - Reply

          Sunati la ei si cereti-le un mail valid.

  333. Gigi 31 ianuarie 2015 at 11:35 - Reply

    baiatul meu implineste 18 ani ,e inca elev , poate infiinta srld? poate beneficia de cei 10000 de euro ? multumesc.

    • admin 31 ianuarie 2015 at 12:07 - Reply

      Da

  334. ionutzz 31 ianuarie 2015 at 9:58 - Reply

    Buna ziua
    Daca se aproba cei 10000 de euro ptr srl.d cam cat dureaza pana intra banii, deoarece am inteles ca intra cam greu?

    • admin 31 ianuarie 2015 at 12:06 - Reply

      Fiecare tragere de bani se aproba in 2-3 saptamani.

  335. adi 29 ianuarie 2015 at 19:58 - Reply

    Buna seara. Pentru o afacere in domeniul cadastrului sunt eligibil pentru cei 10000 euro ? Va multumesc!

    • admin 29 ianuarie 2015 at 23:38 - Reply

      Daca in ghidul solicitantului nu va regasiti codul caen la cele interzise, da.

  336. ciprian 28 ianuarie 2015 at 22:33 - Reply

    Buna seara . Pentru o linie de producerea de brichete ,peleti pentru foc sunt eligibil ? Ma refer la cei 10000 . Multumesc

    • admin 29 ianuarie 2015 at 10:31 - Reply

      Da

  337. Alex 27 ianuarie 2015 at 10:53 - Reply

    Păi și există vreo delimitare clară, definiții, criterii ? Sau totul depinde de:

    1) Cum știe cel care întocmește planul de afaceri să ”se joace” cu cuvintele, astfel încât să încadreze proiectul la cel mai bine punctat domeniu posibil?
    2) Comisia de evaluare care poate să interpreteze cum dorește ?

    • admin 28 ianuarie 2015 at 9:37 - Reply

      1. Punctajul este determinat oarecum de tipul de afacere, nu va recomand sa schimbati domeniul de dragul punctajului
      2. Comisia este una corecta.

  338. Alex 27 ianuarie 2015 at 10:06 - Reply

    Bună ziua,

    Există o delimitare clară între domenii? Niște definiții poate, să ne ajute să ne dăm seama unde se încadrează o idee? Pentru că mi se pare o discriminare clară sistemul cu punctaje diferite pentru domenii diferite, „Producția” fiind foarte clar avantajată în toate programele.

    Mulțumesc

    • admin 27 ianuarie 2015 at 10:47 - Reply

      Din pacate, da, asa sunt gandite programele.

  339. Ferenc 26 ianuarie 2015 at 21:38 - Reply

    Bună seara,

    În momentul de față înregistrarea unui SRL-D pe numele meu este în proces, deoarece am vrut să obțin ajutorul financiar de 10,000 de euro pentru activitatea agriculturală cu care mă ocup.
    Însă am luat la cunoștință informația despre faptul că domeniul agriculturii nu se află printre activitățile eligibile doar azi.Am înțeles că nu sunt eligibil pentru ajutor, dar am o întrebare.Pot să continui înregistrarea și activitatea agriculturală ca SRL-D sau e necesar să încep de la start și să înregistrez un SRL pentru a putea continua activitatea agriculturală sau aplicarea pentru ajutoare financiare provenite de la UE ca SRL-D? Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns.

    • admin 27 ianuarie 2015 at 10:48 - Reply

      Nu puteti infiinta srld pe agricultura..

  340. ciobanu 26 ianuarie 2015 at 10:52 - Reply

    buna ziua. As dori sa deschid o pizzerie cu spatiu de servire dar si cu livrare la domiciliu dar am inteles ca activitatea de comert este slab cotata in cadrul programelor. Totusi, e vorba de investirea de bani in utilaje, echipamente tehnologice…M-am blocat pentru ca nu imi permit sa deschid ceva si sa nu primesc finantare. Ce „portita’ as putea gasi?

    • admin 26 ianuarie 2015 at 16:34 - Reply

      Contactati-ne pentru a discuta mai pe larg.

  341. Nicoleta 26 ianuarie 2015 at 10:51 - Reply

    Buna ziua. Am infiintat un SRL-D in oct 2014 si anul acesta vreau sa depun proiectul pentru cei 10.000 de euro.

    1.In primul rand dupa ce facem dovada cofinantarii banilor si proiectul este aprobat se mai pot scoate banii din acel cont (partea mea) pentru diferite cheltuieli in firma si in momentul in care vreau sa fac o achizitie se pot pune inapoi ? Am inteles ca se pot depune la banca la care vrei si AFN nu plateste decat in momentul in care are dovada platii tale pentru o achizitie. Deci dupa aprobarea proiectului pot scoate sa zicem o anumita suma din partea mea si pune la loc in momentul in care vreau sa fac o achizitie ?

    2. Sunt eligibile achizitiile extra si intracomunitare ?
    3.S-a anuntat deschiderea sesiunii ?
    4. In privinta ajutorului cu proiectul pot apela si la AIPPIMM ,OTTIMEC in raza caruia ma aflu ?

    • admin 26 ianuarie 2015 at 16:35 - Reply

      1. Nu se stie procedura finala in momentul acesta.
      2. Da
      2. Nu
      4. Da

  342. claudiu 0 25 ianuarie 2015 at 20:29 - Reply

    Va salut,detin Inteprindere Individuala de 10 ani functionala,fara datorii si cu profit,in momentul de fata sunt cursul construirii unui Market,ce solutie as avea pentru a obtine vreun fel de ajutor de la stat?Va multumesc!

    • admin 26 ianuarie 2015 at 8:56 - Reply

      Sa va infiintati un srld.

  343. Petre 24 ianuarie 2015 at 9:48 - Reply

    Lecturind informatiile dumneavoastra de la inceputul acestei pagini am inteles ca veniturile proprii pot fi considerate si veniturile realizate de catre firma pe durata implementarii proiectului, iar mai tarziu spuneti ca dovada cofinantarii trebuie facuta la semnarea contractului???? Am inteles bine?

    • admin 24 ianuarie 2015 at 10:03 - Reply

      Urmariti va rog data afirmatiilor. Pana anul acesta, nu era necesara dovada cofinantarii. De anul acesta este posibil sa fie.

  344. Oana 24 ianuarie 2015 at 0:11 - Reply

    Buna ziua. Daca am detinut / detin in calitate de angajat actiuni la o firma multinationala, pot aplica pt srl-d? Actiunile din anii anteriori le-am vandut, cele existente nu sunt inca mature.
    Va multumesc!

    • admin 24 ianuarie 2015 at 10:04 - Reply

      Daca sunt la firme din spatiul economic european, nu mai puteti face srld.

  345. claudiu 23 ianuarie 2015 at 10:27 - Reply

    buna ziua !as vrea sa deschid o firma de constructi pot beneficia pentru achizitionarea a unui mini escavator . va multumesc anticipat!

    • admin 24 ianuarie 2015 at 10:05 - Reply

      Da

  346. George 23 ianuarie 2015 at 2:28 - Reply

    Buna ziua! am si eu doua intrebari la care nu am gasit inca raspunsuri concrete si as fi recunoscator daca le-as afla de la dumneavoastra!

    1.Am amenzi administrative neplatite (politie, jandarmerie, circulatie, ratc, politia locala), dar nimic penal! Pot infiinta SRL-D? Sau ma afecteaza cumva?
    2.Un magazin mixt am inteles ca e admis pentru finantare, dar am permisiunea sa vand tigari si alcool?

    Va multumesc anticipat!

    • admin 23 ianuarie 2015 at 8:24 - Reply

      1. Normal. Nu primiti acordul de la Fisc.
      2. Legea spune ca nu.

  347. Monica 22 ianuarie 2015 at 17:03 - Reply

    Buna ziua, se poate sa deschid un srl-d in jud vrancea- Focsani? pentru un magazin de It- vanzari laptopuri,calculatoare si alte componente? in acest an mai este valabil acel ajutor financiar neramburasbil? daca da, pana cand se pot depune actele? multumesc

    • admin 22 ianuarie 2015 at 17:25 - Reply

      Mai e valabil. Inscrierea inca nu s-a dat drumul anul acesta.

  348. Florin 22 ianuarie 2015 at 12:54 - Reply

    Buna ziua,
    Ce forma de impozitare poate avea SRL-D?
    Multumesc

    • admin 22 ianuarie 2015 at 17:25 - Reply

      Cea tipica a unui srl. 3% pe venit cu cateva exceptii.

  349. Catalin olari 22 ianuarie 2015 at 12:24 - Reply

    Buna ziua. Doresc infiintzarea unei carmangerii dispun de fonduri proprii intrucat valoarea proiectului se ridica la 35000€ intrebare a este daca pot folosi cei 10000 si pentru achizitia de bunuri (vitrine frigorifice,coloane frigo) din strainatate. Plata va fi facuta in baza de facturi si virament bancar. Va multumesc anticipat

    • admin 22 ianuarie 2015 at 17:24 - Reply

      Se poate.

  350. Alice 21 ianuarie 2015 at 18:11 - Reply

    SRL-D ul poate fi proaspat infiintat? Trebuie sa fi avut activitate, angajati?
    De asemenea, se poate aplica la mai multe finantari cu acelasi SRL-D: Start sau Femeia Manager?

    • admin 22 ianuarie 2015 at 9:22 - Reply

      Nu trebuie sa fiu proaspat si puteti aplica la mai multe finantari.

  351. MARIA DONCIU 21 ianuarie 2015 at 17:46 - Reply

    Buna ziua.
    Codurile Caen 931 si 932 sunt eligibile pentru infiintarea SRL-D?
    Există limită de vârstă pentru a putea face SRL-D , sau conditia este sa fii debutatant in antreprenoriat?
    Mulțumesc.

    • admin 22 ianuarie 2015 at 9:22 - Reply

      Sunt eligibile. Nu mai exista limita de varsta.

  352. Vontean Amalia 21 ianuarie 2015 at 13:01 - Reply

    In cazul in care am obiect de activitate cresterea albinelor (apicultura)- 0149; pot sa infiintez un SRL-D si sa accesez programul cu 10.000 EUR ??

    Multumesc!

    • admin 22 ianuarie 2015 at 9:21 - Reply

      Nu

  353. alina 21 ianuarie 2015 at 12:07 - Reply

    Pot folosi cei 10000 euro pentru achizitionarea unui imobil in valoare de 20000 euro in conditiile in care ceilalti 10000 sunt obtinuti printr-un credit?

    • admin 22 ianuarie 2015 at 9:21 - Reply

      Da

  354. claudiu 20 ianuarie 2015 at 17:00 - Reply

    buna ziua,
    in cazul in care am un PFA in domeniul agriculturii (ciupercarie), pot sa infiintez un SRL-D si sa accesez programul cu 10.000 EUR pentru o investitie intr-o linie de procesare ciuperci (ambalare, conserve, etc.)
    pe SRL-D suma rezultata din proiect nu vreau sa o utilizez pentru achizitie ciuperci de la PFA-ul propriu, ci doar strict pentru investitie, urmand ca achizitionarea ciupercilor sa se faca din sumele provenite din vanzarea lor ambalate prin SRL-D (deci din activitatea curenta a acestuia)
    pentru mai multe informatii pot lua legatura cu dvs telefonic la numerele de contact ? oferiti suport doar pentru intocmirea planului de afaceri sau si o consultanta mai complexa (idei de afaceri si de structurare a afacerii, cursuri de urmat pentru perfectionare, etc.)
    multumesc

    • admin 21 ianuarie 2015 at 9:35 - Reply

      Ne puteti contacta la numerele de telefon.

  355. tudor 20 ianuarie 2015 at 12:18 - Reply

    Buna ziua, Daca imi deschid Srl-d sunt obligat de a avea un anumit profit anual? ma refer pentru a nu pierde suma primita din fondurile guvernamentale adica cei 10000 euro

    • admin 21 ianuarie 2015 at 9:33 - Reply

      Nu. Sunteti obligat doar sa mentineti locurile de munca si investitiile timp de 3 ani.

  356. adelin 19 ianuarie 2015 at 21:14 - Reply

    Se poate deschide SRL-D in domeniul apicol?

    • admin 19 ianuarie 2015 at 21:15 - Reply

      Pentru efectiv cresterea albinelor, nu.

  357. claudiu 19 ianuarie 2015 at 16:07 - Reply

    buna ziua,
    intentionez sa deschid un SRL-D care sa activeze in domeniul prestarilor de servicii in constructii si prin intermediul programului de finantare (cei 10.000 EUR) sa achizitionez de exemplu 1 miniexcavator; Aceasta investitie este eligibila ?
    apoi, as putea opta si in cadrul aceluiasi program sau prin programul start-up pentru achizitia unei autoutilitare care sa imi foloseasca la transportul utilajului achizitionat anterior (in cazul de mai sus – miniexcavatorul) intre diversele locatii ?
    mare multumire

    • admin 19 ianuarie 2015 at 21:18 - Reply

      Pentru miniexcavator se poate. Pentru autoutilitara nu.

      • claudiu 20 ianuarie 2015 at 8:22 - Reply

        in aceleasi conditii de mai sus, daca obiectul de activitate ar fi prestarea de servicii in constructii, autoutilitara nu ar putea fi achizitionata nici de exemplu pentru transportul pamantului rezultat/dislocat ca urmare a activitatii miniexcavatorului ?
        sau ar exista o alta posibilitate de investitie tot printr-un program SRL-D prin care se poate achizitiona si o autoutilitara care sa activeze/ sa isi desfasoare activitatea conform CAEN societate ?
        multumesc

        • admin 20 ianuarie 2015 at 8:25 - Reply

          Autoutilitara trebuie sa transporte marfa.

  358. Daniela 19 ianuarie 2015 at 15:50 - Reply

    Pot deschide o mercerie care sa contina si unele textile gen (lenjerii de pat, paturi, pijamale, ate de tricotat) folosindu-ma de acest ajutor?
    Si cheltuielile cu mobilierul si aparatura necesara (casa de marcat, imprimanta), chirii spatiu, achizitionare marfuri, sunt eligibile in program? Multumesc !

    • admin 19 ianuarie 2015 at 21:18 - Reply

      Da

  359. Bianca 19 ianuarie 2015 at 9:22 - Reply

    Buna. Suntem un SRL-D infiintat anul trecut si dorim sa aplicam la programul de anul acesta cel mai probabil cu finantare de la stat. Daca anul 2014 s-a incheiat pe o pierdere mica s-ar putea sa ne afecteze intr-un mod negativ pentru program sau partea de finantare? Va multumesc!

    • admin 19 ianuarie 2015 at 21:17 - Reply

      Nu ar trebui.

  360. Serban 15 ianuarie 2015 at 15:39 - Reply

    Buna ziua! Am un spatiu la mine in curte, si as dori sa dechid o farmacie cu palnte medicinale, doar ca va trebuie sa il renovez si pe urma sa investesc in constructie + mobilier + marfa necesara
    Este posibil sa acces acest fond nerambursabil ? Multumesc

    • admin 16 ianuarie 2015 at 8:03 - Reply

      Activitatea este eligibila. Cheltuielile trebuie discutate fiecare in parte insa. Va rog sa ne contactati pe pagina de contact.

  361. Alex Neagu 15 ianuarie 2015 at 14:19 - Reply

    Buna ziua. Foarte bune informatiile dumneavoastra. As vrea sa va adresez si eu 3 intrebari in speranta ca ma puteti ajuta 1.In cazul in care eu voi veni cu 10.000 euro ,teoretic statul va veni cu inca 10. Dar. Care este procedura exacta? Voi primi banii cash (transfer in cont) si ma voi putea folosi de intreaga suma de 20.000 din start? Sau trebuie sa cheltuiesc partea mea de 10.000 si prin facturile inregistrate sa mi se deconteze banii asta insemnand sa imi primesc cei 10.000 pe care sa ii folosesc ulterior. 2. Daca infiintez SRL-D-ul.. ipotetic zilele acestea, in momentul aplicarii la programul de finantare, eu deja trebuie sa am 2 angajati daca am inteles bine. Daca si eu si sotia suntem angajati in momentul de fata la o firma, putem aparea ca angajati si pe SRL-ul proaspat infiintat? (precizez ca ambii lucram la program de 8 ore). In ideea ca eu as fi administrator si ea..sa spunem..orice altceva. 3. In cazul in care raspunsul la nr2 este negativ, se poate face cumva, astfel incat sa platesc la 2 persoane contributiile catre stat dar intelegandu-ma cu ei ca momentan sa nu le platesc si salariile? (in ideea ca poate va dura putin pana voi demara productia si nu vor avea activitate productiva). MULTUMESC anticipat si scuze pentru deranj.

    • admin 16 ianuarie 2015 at 8:04 - Reply

      Raspunsurile dvs se afla deja pe acest site.

  362. Daniel 14 ianuarie 2015 at 10:14 - Reply

    Buna ziua,
    As dori sa stiu daca pot infiinta un SLR-D anul acesta si apoi, anul viitor daca voi avea nevoie, sa cer si finantare. Sau infiintarea si finantarea se fac in acelasi timp?
    Multumesc.

    • admin 15 ianuarie 2015 at 8:06 - Reply

      Puteti aplica la program cat timp sunteti srld. Deci 3 ani.

  363. ALINA 13 ianuarie 2015 at 16:38 - Reply

    buna ziua,

    va rog sa imi spuneti daca domeniul de activitate – prestari servicii de contabilitate, expertiza contabila se incadreaza pentru SRL-D.

    multumesc,

    • admin 14 ianuarie 2015 at 8:19 - Reply

      Da

  364. alex 12 ianuarie 2015 at 1:47 - Reply

    Salut,

    Sunt eligibil pentru finantarea cu 10,000 euro, daca infintez un SRL-D si ca domeniu de activitate sa fie vanzarea si distribuirea de vopsea si lavabil? Puteti sa ma ajutati sa aflu care este codul CAEN la care s-ar incadra? Multumesc!

    • admin 12 ianuarie 2015 at 9:28 - Reply

      Activitatea este eligibila. Nu ne ocupam insa de infiintari de firme, deci nu va putem ajuta cu codul CAEN potrivit pentru afacerea dvs.

  365. mihai 11 ianuarie 2015 at 19:33 - Reply

    buna ziua! doresc sa intreb daca pot beneficia de scutire de la plata contributiilor sociale daca nu accesez ajutorul de minimis. multumesc!

    • admin 12 ianuarie 2015 at 9:27 - Reply

      Da

  366. George 7 ianuarie 2015 at 13:45 - Reply

    Daca imprumut cei 10.000 euro , si firma nu merge, ce se intampla? Ce-ti poate face statul? cum isi recupereaza banii?

    • admin 12 ianuarie 2015 at 9:23 - Reply

      Executa investitiile pe care le faceti in momentul implemnentarii finantarii.

  367. crisan ioan 1 ianuarie 2015 at 10:28 - Reply

    Buna.As vrea sa infintez un srl d pentru distributia de legume fructe ,detin cei 10000 eur.Pot sa beneficiez de cei 10000 eur pentru chiria spatii,achizitia marfa,achizitia mobilier,etc,mentionez ca am 36 ani si am lucrat peste 8 ani agent com si nu am mai avut firma?!

    • admin 5 ianuarie 2015 at 9:27 - Reply

      Da

  368. Popescu laura 16 decembrie 2014 at 20:14 - Reply

    Este posibil ca in primul an sa angajez 2 persoane cu salariul mediu si apoi in anii 2 si 3 sa reduc salarile la nivelul celui minim?
    Numarul de locuri inteleg ca trebuie sa il mentin, dar si nivelul salariilor?

    • admin 19 decembrie 2014 at 8:48 - Reply

      Exista doar limita minima la salariu.

  369. virgil 13 decembrie 2014 at 12:04 - Reply

    Buna ziua as dori sa stiu cand incep inscrierile pentru 2015 pentru accesarea fondurilor de 10000 de e si daca pot obtine o cofinantare de la banca pentru afacerea care vreau sa o incep .trebuie sa merg la o banca anume sa ma interesez de ce acte am nevoie sau dupa ce imi accepta finantarea statul? Pot face cererea online ?de unde sa incep?

    • admin 15 decembrie 2014 at 9:00 - Reply

      Nu se cunoaste momoentul in care se va da drumul la program. Creditul se poate lua de anul viitor, de la orice banca.

  370. Marian 11 decembrie 2014 at 19:58 - Reply

    Buna seara,

    Daca am avut o II ( inteprindere individuala ) care a fost inchisa in 2010 , mai pot infiinta un srl-d pt. accesare 10000 euro ?
    Multumesc pt. raspuns !

    • admin 15 decembrie 2014 at 8:50 - Reply

      Da

  371. Romeo 8 decembrie 2014 at 14:39 - Reply

    Buna ziua,va felicit pt ajutorul acordat tuturor,as avea si eu o întrebare,in Ianuarie înființez un SRL-d,pt cei 10.000 EUR,dar momentan sunt angajat full time cu contract nedeterminat,va trebui sa-mi dau demisia inainte de înființarea firmei??eu voi fi asociat unic in cadrul SRL-d.va multumesc

    • admin 10 decembrie 2014 at 23:30 - Reply

      Nu au legatura cele doua.

  372. Ionela 8 decembrie 2014 at 13:34 - Reply

    Buna ziua!

    Am 23 de ani si dispun de 10.000. Euro. As dori sa imi fac un SRL-D cu obiect de activitate Organizare de evenimente. As vrea sa contruiesc o cladire pentru nunti, botezuri, etc.

    1. Pot sa aplic pentru 10.000 euro si apoi pentru programul START (100.000) ? Nu imi ajung cei 10.000 ai mei si cei 10.000 primiti pentru SRL-D, de aceea va intreb.

    2. Presupunand ca raspunsul la intrebarea de mai sus este afirmativ, care sunt conditiile sa beneficiez de programul START?

    Va multumesc!

    Astept cu interes raspunsul dvs.!

    • admin 10 decembrie 2014 at 23:33 - Reply

      Puteti aplica la ambele. Conditiile de participare exacte insa pentru anul viitor nu au fost afisate.

  373. emilia georgiana 6 decembrie 2014 at 11:16 - Reply

    Buna ziua as dori sa stiu daca am avut un bar in spania ca asociat timp de 2 luni mai pot beneficia de finantarea de la stat de 10000 de euro.multumesc

    • admin 8 decembrie 2014 at 8:29 - Reply

      Nu

  374. Cristi 27 noiembrie 2014 at 16:12 - Reply

    Se poate deschide un srl-d pt o firma de prestări servicii. Montări întreținere instalații audio video este eligibil?

    • admin 1 decembrie 2014 at 23:16 - Reply

      Da

  375. nick 24 noiembrie 2014 at 21:20 - Reply

    Buna seara. As vrea sa stiu daca o firma de proiectare si consultanta in constructii este eligibila pentru acest program.Multumesc!

    • admin 25 noiembrie 2014 at 23:03 - Reply

      Da

  376. Vlad 22 noiembrie 2014 at 13:57 - Reply

    Buna ziua,
    Daca am detiunut sau detin actiuni listate la burse internationale si BVB prin intermediul unui broker, am dreptul sa fiu asociat intr-un srl-d?
    Multumesc mult! Stima pt ceea ce faceti!

    • admin 23 noiembrie 2014 at 21:09 - Reply

      Daca erati proprietarul actiunilor, nu.

  377. Andrei 20 noiembrie 2014 at 23:03 - Reply

    Buna ziua,

    Pentru constructia unui atelier pot sa inchei un contract de inchiriere pentru terenul aferent viitoarei constructii cu bunica sotiei mele ( afini gradul 2, probabil)?

    Va multumesc.

    • admin 23 noiembrie 2014 at 21:00 - Reply

      Nu.

  378. mihai 19 noiembrie 2014 at 12:52 - Reply

    Buna ziua! As vrea sa stiu cand se pot depune dosarele? Multumesc anticipat!

    • admin 20 noiembrie 2014 at 9:16 - Reply

      In fiecare an, la inceputul lui, se anunta data pornirii inscrierii. Momentan nu se stie data de inscriere pentru 2015.

  379. Catalin 17 noiembrie 2014 at 15:04 - Reply

    Buna ziua,

    vreau sa infintez un SRL-D si sa am ca activitate comertul cu amanuntul adica sa imi deschid un magazin alimentar pot sa accesez cei 10.000 euro ?
    Daca deschid firma anul acesta si incep acctivitatea din 2015 are ceva ?

    multumesc,

    • admin 18 noiembrie 2014 at 22:16 - Reply

      Puteti infiinta, dar daca o faceti anul acesta inutil, pierdeti un an in care nu platiti CAS-ul din partea angajatorului.

  380. calin 17 noiembrie 2014 at 13:21 - Reply

    Buna ziua, as avea o intrebare.
    Daca as infiinta un SRL-D, si as primi finantarea de 10000 de euro + 10000 de euro de la banca, garantat de fondul national de investitii pt imm-uri, m-ar interesa urmatoarele aspecte:
    1. Ce s-ar intampla daca dupa implementarea planului de afaceri, nu as mai putea plati ratele?
    2. Prin ce garanteaza fonsul national de investiti pt imm-uri creditul facut de mine
    3. Cum o sa-si recupereze statul fondurile alocate mie? (adica finantarea de 10000 de euro + creditul garantat)
    Va multumesc si va doresc o zi buna!

    • admin 18 noiembrie 2014 at 22:15 - Reply

      1. Se executa garantiile.
      2. Platiti un procent din credit si ei va garanteaza 80% din credit
      3. Executa echipamentele.

  381. Madalina 15 noiembrie 2014 at 16:30 - Reply

    Buna ziua! As dori sa-mi deschid un SRL-d anul acesta si sa accesez cei 10000 de euro in 2015. Practic ce dezavantaj am daca deschid firma acum la sfarsitul anului (stiu ca voi pierde calitatea de srl-d in decembrie 2017) dar la ce este important acest aspect?
    Va multumesc!

    • admin 16 noiembrie 2014 at 8:36 - Reply

      Pierdeti un an in care nu platiti CAS-ul. Asta in bani poata sa ajunga si pana la 10.000 de lei.

  382. Samoila Mihaela 15 noiembrie 2014 at 15:54 - Reply

    Intentionez sa deschid un SRL-D pentru un magazin aimemtar ( mini market ) ce va contine produse alimentare/ nealimentare panificatie dar si tutun si alcool ( gelu de magazin de cartier shop& go de la mega image ) pot beneficia de cei 10000€ pentru achizitionarea marfii care apoi va fi pusa in vanzare ? Sau banii pot fi folositi doar pentru casa de marcat / rafturi ,vitrine frigorifice ?
    Unde se fac inscrierile pentru a putea beneficia de bani ?
    Planul afacerii trebuie facut de cineva autorizat sau il putem face noi ?

    • admin 16 noiembrie 2014 at 8:36 - Reply

      Nu puteti achizitiona alcool si tutun din bani. Inscrierile se fac pe aippimm.ro iar planul de afaceri poate fi facut si de voi. Daca va informati perfect.

  383. Cantemir 13 noiembrie 2014 at 17:45 - Reply

    Buna ziua.

    Am deschis de curant un SRL , activitate principala comert cu amanuntul piese si accesorii auto.
    Intrebarea mea este: In acest moment mai sunt asociat intr-un SRL cu un procent modic de 3%. Am 24 de ani. Poate acest lucru sa ma impiedice sa accesez fonuri nerambursabile pentru firma mea nou infiintata?

    • admin 16 noiembrie 2014 at 8:33 - Reply

      Nu.

  384. Andrei 12 noiembrie 2014 at 14:02 - Reply

    buna ziua , o fabrica de alcool se poate face ? sa cumpar cazanul din germania pentru whiskey deoarece e de mare calitate, recipiente din inox (butoaie) , accesorii instalatie , arzatoare etc , sa platesc licenta de alcool in valoare de 1000 ron ? sa platesc chiria unui spatiu pentru producerea alcoolului

    • admin 16 noiembrie 2014 at 8:29 - Reply

      Nu.

  385. Attila 12 noiembrie 2014 at 13:00 - Reply

    Daca obtin finantarea de 10000 euro voi fi conditionat sa am cel putin 2 angajati, intrebarea este daca acesti 2 angajati trebuie sa se ocupe de activitatea pt care am obtinut finantarea, sau se pot ocupa de cealalta activitate a aceleiasi firme? Adica eu obtin finantare pt comert prin intermediul automatelor vending (unde nu am nevoie de angajati), si voi angaja persoane care vor lucra intr-un magazin de articole sportive pt care am cod caen pe acelasi srl-d.

    • admin 16 noiembrie 2014 at 8:32 - Reply

      Teoretic nu. Practic insa …

  386. CataliN 12 noiembrie 2014 at 11:26 - Reply

    Buna ziua, va adresez si eu cateva intrebari la care nu am gasit raspuns:
    1. Detin un PFA, se poate sa-mi infiintez SRL-D (domeniu de activitate coment online)?
    2. Daca infiintez SRL-D pe numele sotiei, se poate ca eu (PFA) sa prestez servicii de consultanta pentru SRL-D?
    Multumesc

    • admin 16 noiembrie 2014 at 8:26 - Reply

      1. Da
      2. Nu

  387. tiana 5 noiembrie 2014 at 10:44 - Reply

    Buna ziua,
    Doresc sa infiintez un SRL D care sa aiba ca activitate principala instalarea unui parc fotovoltaic on grid. Este aceasta activitate eligibila? Pot sa aplic pentru unul din fonduri? Cind se poate aplica pentru fondurile din 2015?
    Va multumesc!

    • admin 8 noiembrie 2014 at 6:26 - Reply

      Activitatea e eligibila. Data deschiderii inscrierilor pentru 2015 e necunoscuta.

  388. Andrei 3 noiembrie 2014 at 20:40 - Reply

    Buna ziua! Am si eu cateva intrebari:
    1. infiintarea unei fabrici de peleti este eligibila?
    2. se pot accesa si fonduri europene totodata?(masura 312)
    3. daca am 18 ani pot infiinta srl-d?
    4. pot obtine credit bancar(la cec) pentru srl-d daca nu dispun de vreun salariu?

    • admin 4 noiembrie 2014 at 21:25 - Reply

      1. Da
      2. Da
      3. Da
      4. Da

  389. Serbina Dragos 3 noiembrie 2014 at 11:42 - Reply

    Buna ziua intrebarea mea este daca deschis SRL-D cu profil de productie fructe de padure si produse eco din fructe de padure pentru import-export se poate accesa acest program si in ce conditii?

    • admin 4 noiembrie 2014 at 21:23 - Reply

      Ce cod CAEN folositi?

  390. nazy 2 noiembrie 2014 at 2:11 - Reply

    Buna ziua ,daca doresc sa accesez cei 10000 ptr spatiu de joaca copii sunt eligibil?
    Achizitii de trambuline ,topogane, labirinturi tot ce tine de echipamente ptr desfasurarea activitatilor

    • admin 2 noiembrie 2014 at 23:22 - Reply

      Da

  391. Andrei 29 octombrie 2014 at 22:01 - Reply

    Buna ziua.
    Am si eu o intrebare. Pentru deschiderea unui Cinema Drive-in se poate obtine finantarea de 10.000 de euro?

    • admin 2 noiembrie 2014 at 23:17 - Reply

      Da

  392. Mirela 28 octombrie 2014 at 20:31 - Reply

    Buna seara!
    Vreau sa infiintez o firma de import pentru unturi naturale.
    1. Pot sa fac actele pt SRL – D si in 2015 sa primesc cei 10000 de euro?
    2. Daca firma se inchide mai devereme de 3 ani trebuie sa returnez banii primiti?

    • admin 2 noiembrie 2014 at 23:21 - Reply

      1. Da
      2. Ca persoana fizica nu. Dar se vor executa bunurile firmei ramase.

  393. Luciana 28 octombrie 2014 at 9:51 - Reply

    Buna ziua.

    Firmele de curatenie se incadreaza pentru aceasta finantare? Multumesc

    • admin 28 octombrie 2014 at 20:11 - Reply

      Da

  394. Alex 27 octombrie 2014 at 19:20 - Reply

    Buna seara,
    Dorent infiintarea unei societati comerciale pentru activitatea de comert cu amanuntul al accesoriile de telefonie, telefoane mobile si incarcare electronica. Activitatea doresc a se efectua intr-un mall, intr-o locatie de tip insula. Intrebarea mea este urmatoarea: daca fac demersurile infiintari unui SRL-D anul acesta si fac investitia in mobilier,chirie si stoc de marfa din fonduri proprii, anul viitor la deschiderea finantarilor pot recupera jumatate din investitia initiala?
    Va multumesc

    • admin 28 octombrie 2014 at 20:09 - Reply

      Nu. Se deconteaza doar cheltuielile efectuate dupa obtinerea finantarii.

  395. Attila 27 octombrie 2014 at 10:48 - Reply

    Buna,
    Am si eu cateva intrebari:
    1. Cei 10.000 euro obtinuti de la stat se pot utiliza in oricare din cele 5 coduri CAEN stabilite la infiintarea srl-d?
    2. Activitatea de initiere in inot poate fi aleasa printre cele 5 coduri CAEN?
    Multumesc.

    • admin 28 octombrie 2014 at 20:09 - Reply

      1. Finantare se obtine pe un singur cod
      2. Da

  396. Mona 26 octombrie 2014 at 15:40 - Reply

    Buna ziua! As avea si eu cateva intrebari privind infiintarea unui srl-debutant:
    1.In planul nostru de afaceri avem un contract de colaborare privind inchirierea de masini de teren cu o firma de turism, sunt eligibile activitatile de inchiriere de masini?
    2.Putem accesa fonduri nerambursabile de anul viitor pentru achizitionarea de masini noi Dacia Duster?
    3.Dupa infiintarea srl-ului, pana la primirea efectiva a banilor nerambursabili, trebuie sa ai activitate?
    4.In cazul in care nu obtii punctajul si nu primesti banii nerambursabili, poti inchide firma?
    Va multumesc anticipat!

    • admin 27 octombrie 2014 at 8:59 - Reply

      1. Da
      2. Nu prea se dau bani pentru autoturisme sau masini de teren
      3. Nu
      4. Da

  397. Alex 25 octombrie 2014 at 10:43 - Reply

    Buna ziua,

    am si eu 3 intrebari:

    1. Faptul ca deti o intreprindere individuala te face sa fi antreprenor individual?
    2. la intreprinderea individuala mai am nevoie de stampila?
    3. este vreun model de contract de comodat pt intreprinderea individuala pt spatiu de sediu social?

    Multumesc.

    • admin 26 octombrie 2014 at 9:03 - Reply

      Nu ne ocupam de infiintari de firme, deci nu stim ce sa va spunem legat de intreprinderea individuala.

  398. Daniela 23 octombrie 2014 at 11:23 - Reply

    Buna ziua, as dori sa deschid un magazin cu mobila import China, cu acest SRL d se plătesc taxe si TVA la produsele importate? Multumesc

    • admin 26 octombrie 2014 at 9:00 - Reply

      Regimul fiscal este acelasi cu cel al unui SRL normal.

  399. Mihai 23 octombrie 2014 at 10:21 - Reply

    Buna Ziua,

    EU detin un srl-D si vreau sa fac o colaborare (un contract) cu o tara straina (Ungaria), insa ei mi-au cerut acest VAT id, din cate am vazut pe internet ca sa-l primesc trebuie sa ma inscriu in Registrul Operatorilor Intracomunitari, dar nu stiu ce cerere trebuie sa depun la ANAF ca sa primesc acel VAT id. Si o alta intrebare: Pe mine de la registrul comertului m-au trimis ca sa ma inscriu la finante (firma mea: srl-D).Dar eu trebuie sa fiu platitor de TVA sau nu ca sa am acel VAT id? As vrea sa stiu ce trebuie sa fac si ce de acte trebuie sa fac rost ca sa obtin acel VAT id. Dar va rog explicatimi in detaliat ce trebuie sa fac. Eu vind servicii celor din ungaria si pe acele servicii adaug TVA (cred, nu sunt sigur), insa ca sa fac contractu cu ei am nevoie de VAT id (TVA = VAT). Si am inteles ca in fiecare luna eu trebuie sa duc la finante declaratia 390 VIES si si pe cd sa fie ca format pdf (cred), dar pt suportul (serviciile) pe care i le ofera srl-d ul meu, eu trebuie lunar sa le trimit celor din ungaria un fel de factura: aici:

    after the provided service your company will be entitled to send us an invoice about the monthly fee of the service

    the fee will be without any VAT because there is no VAT between two EU country
    so the net amount will be: X EUR
    the VAT will be: 0 EUR (0%)
    the gross amount will be: X EUR (same as the net)
    but on the invoice there should be the following data of the company:
    -name
    -address
    -bank account number
    -VAT ID

    Va rog frumo sa-mi spuneti pasii pe care trebuie sa-i fac, daca trebuie sa ma mai inscriu la finante pt VAT id, daca trebuie sa ma inscriu ca platitor de TVA (VAT), stiu ca daca cifra de afaceri este 65.000 EUR, firma devine automat platitoare de TVA, dar spunetimi ce trebuie sa fac, cu ce acte sa ma duc unde, de unde sa iau declaratiile, si ce trebuie mai exact sa le trimit celor din ungaria lunar, si celor de la anaf lunar.

    In momentu de fata nu-mi permit un contabil, eu am un srl-d, si va rog din suflet sa ma ajutati.

    Va multumesc.

    • admin 26 octombrie 2014 at 8:59 - Reply

      Din pacate noi nu ne ocupam de consultanta fiscala si nu stim sa va explicam in detaliu ceea ce trebuie sa faceti. Va recomand sa mergeti la fisc, cei de acolo sunt obligati sa va ofere consultanta totala in ceea ce priveste fiscalitatea.

  400. Nicu 20 octombrie 2014 at 22:06 - Reply

    Buna ziua
    Imi puteti spune va rog cand vor primi dosare pentru anul 2015?
    Pentru ca am vazut ca momentan nu se mai primesc dosare deoarece sunt analizate cele primite deja
    Multumesc

    • admin 22 octombrie 2014 at 8:40 - Reply

      Perioada de inscriere de anul viitor se va anunta la inceputul anului viitor.

  401. Alexandru 15 octombrie 2014 at 20:37 - Reply

    Buna ziua am 2 intrebari la care as dori raspuns:
    1.daca imi pot deschide o alimentara de tip non stop.
    2.in cazul nefericit in care se intra in faliment dupa 1 an de exemplu, in care s-a consumat si creditul de la stat si sa spunem ca am reusit sa luam si credit de la banca (CEC) si o parte din acesta a fost epuizat ce se intmpla cu cel care a fost beneficiar ce obligati ii revin mai exact.
    Cu stima Alexandru

    • admin 16 octombrie 2014 at 22:21 - Reply

      1. Da
      2. Se executa garantiile conform contractului de creditare.

  402. Raul 13 octombrie 2014 at 19:27 - Reply

    Buna ziua,

    as dori sa-mi fac un SRL-D cu sediul la mine acasa, insa eu sunt chirias nu proprietar. Si ma intreb ce acte ar trebui sa fac sau de care as avea nevoie pt a avea un sediu la o cunostinta (la bloc), aceasta fiind proprietara.

    • admin 15 octombrie 2014 at 7:32 - Reply

      Contract de comodat cu aceasta.

  403. Cosmin 13 octombrie 2014 at 13:22 - Reply

    Cursuri de specializare hairstyle .cheltuiala eligibila?daca imi deschid salon

    • admin 15 octombrie 2014 at 7:31 - Reply

      Da

  404. alina 13 octombrie 2014 at 12:26 - Reply

    Buna ziua !
    As dori sa stiu daca se poate primi aceasta suma si in vederea achizitionari unu cap tractor,adica pe scurt as dori sa stiu daca se pot acesa acesti bani si pentru o firma de transport,iar jumatate din bani sa fie dati ca avans pentru masina? din cate am citit masina trebuie neparat sa fie noua!
    multumesc !

    • admin 15 octombrie 2014 at 7:30 - Reply

      Nu puteti cumpara masina de transport, daca faceti activitate de transport. Si oricum, si daca se putea, trebuia cumparata integral, nu mergea doar un avans.

  405. Sergiu 12 octombrie 2014 at 21:41 - Reply

    Buna seara. As dori sa imfiintez un srl-d care are ca activitate tranzactii imoniliare, caen 683, 6831. Am restrictii in acest sens?
    Multumesc

    • admin 13 octombrie 2014 at 8:14 - Reply

      Nu se poate. In Ghidul Solicitantului se specifica clar care coduri nu sunt admise.

  406. Stefan 12 octombrie 2014 at 14:58 - Reply

    Buna ziua,

    am si eu o nelamurire. Eu sunt din judetul Hunedoara si as dori sa-mi fac un SRL-D.
    Insa cu sediul la Bucuresti. Deci se poate ca firma sa mi`o deschid (prin acte) in Judetul Hunedoara, iar cu locul de sediu trecut in contractul de comodare in Bucuresti?

    • admin 13 octombrie 2014 at 8:21 - Reply

      Da

  407. Robert B. 12 octombrie 2014 at 14:46 - Reply

    Buna ziua. Vreau sa infiintez un SRL-D , avand ca obiect de activitate vanzarea de scule si unelte prin intemediul unui magazin online, importate din China. Din fonduri nerembursabile pot achizitiona si sculele propriu-zise care urmeaza a fi puse spre vanzare? dar un autoturism de marfa, terenul unde voi construi depozitul si materialele necesare construirii depozitului?
    Multumesc anticipat!

    • admin 13 octombrie 2014 at 8:21 - Reply

      Se poate achizitiona si stoc. Si masina, dar noua. Iar terenul doar daca se va contrui in acelasi timp pe el.

  408. alex 10 octombrie 2014 at 1:27 - Reply

    buna
    activitatea de interpretariat 743, si servicii cod 821, 8219 sunt eligibile?
    nu detin autorizatie de traducator , insa angajez unu autorizat si (pfa),cum il platesc? onorariul il incaseaza srld-ul iar eu ii platesc salariul ? sau factureaza prestarea?
    mutumesc.

    • admin 13 octombrie 2014 at 8:16 - Reply

      In Ghidul Solicitantului precum si in OUG 6/2011, ambele de pe acest site, regasiti lista codurilor neacceptate. Daca nu sunt printre ele, inseamna ca activitatile dvs sunt eligibile.

  409. Ramona V. 8 octombrie 2014 at 21:21 - Reply

    Am o nelămurire si poate ma ajutați cu un răspuns. Daca deschid o firma având ca obiect vânzarea pe internet de articole de îmbrăcăminte, ma încadrez in acest program? Mulțumesc

    • admin 9 octombrie 2014 at 11:07 - Reply

      Da

  410. amalia 6 octombrie 2014 at 11:40 - Reply

    Am si eu o intrebare. In planul de afaceri apare o rubrica „locatia implementarii proiectului” , se cere si adresa si datele de contact. Daca eu vreau sa fac un SRL D , de exemplu sa deschid un magazin , dar nu detin un spatiu pentru asa ceva si nici am inchiriat spatiu. Ce se trece in planul de afaceri la rubrica respectiva?

    • admin 6 octombrie 2014 at 22:15 - Reply

      Ca urmeaza sa se stabileasca.

  411. Tea 6 octombrie 2014 at 11:27 - Reply

    Buna ziua! In ultimele zile, in demersurile infiintarii un SRL-D, am gasit foarte multe lucruri utile pe site-ul dvs. Totusi, am o nelamurire. Ce inseamna exact asta: Totodata, Fondul National de Garantare al Creditelor pentru IMM acorda garantii pentru creditele contractate de „SRL-D” in vederea realizarii planurilor de afaceri acceptate de Agentie, pana la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, in limita sumei de 80.000 euro, echivalentul in lei.

    Impreuna cu prietenul meu, vrem sa deschidem un studio foto si, pentru ca nu dispunem de o suma mare de bani, am vrea sa accesam si un credit (pe langa banii solicitati prin proiect). Multumesc!

    • admin 6 octombrie 2014 at 22:14 - Reply

      Puteti solicita in cadrul proiectului un credit de la CEC, ce va fi garantat in proportie de 80% de FNGCIMM.

  412. George N. 4 octombrie 2014 at 18:15 - Reply

    Eu si sotia lucram ca angajati in prezent la o Societate Comerciala, intrebarea mea este:
    1. Putem unul dintre noi sa sa fim si administratori la SRL-D pe care il infiintam si sa stam si angajati la aceea societate?
    2. Se poate sa lucrez cu contract de colaborare pentru cateva ore la SRL-D avand in vedere ca nu sunt eu administrator?

    • admin 5 octombrie 2014 at 0:53 - Reply

      Da si da.

  413. cosmin 29 septembrie 2014 at 19:41 - Reply

    Buna ziua. As dori sa stiu daca pentru deschiderea unui restaurant se pot asocia mai multe srl-d uri, si eventual cum trebuie procedat pentru ca trebuie aplicat cu acelasinplan de afaceri. Multumesc.

    • admin 1 octombrie 2014 at 9:04 - Reply

      Planul de afaceri poate fi depus de o singura firma.

  414. Mihai 21 septembrie 2014 at 15:22 - Reply

    Buna ziua,

    Sunt curios daca reprezinta cheltuiala eligibila achizitionarea unui echipament de lucru din China, avand in vedere ca este spatiu extracomunitar. Platesc TVA-ul 24% din valoarea facturii la vama, asta e clar, dar de regula plata pentru respectivul echipament se face in avans prin transfer bancar. Am voie sa trag 1 plata din cei cele doua conturi CEC (AFN si cel de creditare) in anticipatie, ca sa spun asa. Venind cu oferta de pret de pe site-ul din China?

    • admin 22 septembrie 2014 at 9:07 - Reply

      Se poate plati in China. Si anticipat, fara sa fie livrat inainte echipamentul.

  415. Alex 20 septembrie 2014 at 13:24 - Reply

    Bună ziua,

    Sunt din România și doresc să lucrez la o compania din Ungaria, însă aceștia mi-au spus că ei nu pot oferi salariu persoanelor private. Iar ceea ce mi-au spus ei este că să-mi fac o mică firmă prin intermediul căruia să poată ei să mă plătească. (să-mi ofere un salariu)

    Și mă gândeam să-mi deschid un SRL-D. Iar întrebarea mea este: după ce înființez acest SRL-D (nu se plătesc taxe din câte am citit), eu trebuie să le trimit celor din Ungaria un document (din engleza: Invoice) ceva factură însă nu știu ce reprezintă ea mai exact, deci prin acest mod as putea deveni un employer la ei pentru a putea primi un salariu de la compania lor prin intermediul SRL-D ului meu?

    Aștept un răspuns urgent.

    Vă mulțumesc.

    • admin 21 septembrie 2014 at 11:13 - Reply

      Trebuie sa le trimiteti o factura lunara, prin care sa le facturati contravaloarea muncii dvs. Luati legatura cu un contabil.

  416. Loredana 19 septembrie 2014 at 21:53 - Reply

    Buna ziua, asi dorii sa deschid un SRL -D impreuna cu sotul meu si un asociat pentru valorificarea productiei de lavanda, este eligibila activitatea pentru a accesa acest ajutor?Multumesc

    • admin 21 septembrie 2014 at 11:12 - Reply

      Ce cod CAEN corespunde activitatii dvs?

      • Loredana 1 octombrie 2014 at 11:46 - Reply

        012- 0128

        • admin 5 octombrie 2014 at 0:38 - Reply

          Nu este.

  417. ema 19 septembrie 2014 at 15:24 - Reply

    Buna ziua! Ce conditii trebuie sa indeplinesc pt a aplica la credit la CEC Bank?

    • admin 21 septembrie 2014 at 11:10 - Reply

      Sa participati la programul de finantare destinat SRL-D-urilor si sa solicitati in cadrul lui un credit bancar.

  418. Laurentiu 17 septembrie 2014 at 13:48 - Reply

    Buna ziua,

    Va rog sa imi spuneti daca se poate aplica pentru mai multe programe in acelasi timp (SRL-D, Start si Femeia Manager), cu proiecte diferite.
    In cazul in care proiectele sunt aprobate pe 2 sau 3 programe, exista posibilitatea sa ma razgandesc cu privire la unul din programe?
    Exista posibilitatea sa depunem acelasi proiect pentru toate cele 3 programe? Scopul final al tuturor proiectelor va fi acelasi, insa proiectele vor fi scrise diferit conform specificatiilor fiecarui program si conform plafonului de finantare.

    Multumesc!

    • admin 21 septembrie 2014 at 11:07 - Reply

      Da da si da.

  419. Andreea 15 septembrie 2014 at 19:07 - Reply

    Buna,

    As dori sa deschid un srl-d care are ca activitate predarea de cursuri de programare. Indeplinesc toate conditiile de eligibilitate, nu doresc finantare, si as vrea ca momentan sa lucrez singura. Este posibil?

    Ulterior, mai pot angaja persoane pentru care sa beneficiez de scutirea platirii de taxe pentru acestia?

    Multumesc.

    • admin 17 septembrie 2014 at 1:34 - Reply

      Da. Dupa ce aveti 2 angajati puteti beneficia si de reducere.

  420. dumitru 15 septembrie 2014 at 15:23 - Reply

    As dori sa infiintez un SRL-D care are drept activitate pensiunea de animale.
    se poate obtine finantare pentru acesta activitate? din banii obtinuti pot construi padocuri pentru animale, si utilizarea acestor bani pentru achizitionari diverse in cadrul firmei.

    • admin 17 septembrie 2014 at 1:34 - Reply

      E ok.

  421. Remus 13 septembrie 2014 at 18:10 - Reply

    Buna ziua!
    Daca firma v-a avea ca domeniu de activitate organizarea si sustinerea de evenimente, se pot accesa aceste fonduri?… banii urmeaza a fi investiti in echipamente (camere video – foto)

    • admin 14 septembrie 2014 at 22:34 - Reply

      Da

  422. Eduard 13 septembrie 2014 at 17:50 - Reply

    Buna ziua,

    As dori sa infiintez un SRL-D care are drept activitate transportul cu taxiuri, cod CAEN 4932.
    Mai in amanunt achizitionare autoturisme impreuna cu autorizatiile respective si a le da spre inchiriere.

    Prima intrebare, cum as putea intra legal in posesia unei autorizatii taxi pe masina prin proces de tip rapid (obtinerea unei licente prin inscrierea in lista primariei orasului este o solutie aproape imposibil de aplicat din pricina timpului de asteptare) ? Se poate aborda proces vanzare-cumparare cu o persoana fizica autorizata?

    Infiintarea unui SRL-D m-ar obliga sa creez minimum 2 locuri de munca cu norma intreaga. Exista vreo modalitate de a avea posibilitatea indeplinirii conditiei precedente stiind ca planul de afacere se refera in principal la a da spre inchiriere autoturisme autorizate pentru transport taxi?

    Multumesc

    • admin 14 septembrie 2014 at 22:34 - Reply

      Pentru prima intrebare consultati un avocat. Infiintarea unui srl-d nu va obliga sa creati 2 locuri de munca. Doar cheltuirea celor 10.000 de euro va obliga. Ultima intrebare nu o inteleg.

  423. silviu 13 septembrie 2014 at 14:19 - Reply

    daca infiintez o societate srl-d de transport marfa la ce se pot folosii cei 10.000 E ?
    cumparare autoturism pentru angajati(nu pentru transport marfa) ? plata combustibil ? piese auto ? salarii ? chirie garaj ? facturi utilitati ? multumesc anticipat

    • admin 14 septembrie 2014 at 22:32 - Reply

      Autoturismul nu e eligibil. Restul cheltuielilor insa da.

  424. AMN 12 septembrie 2014 at 17:32 - Reply

    Pot sa infintez un SRL-D acum si apoi sa accesez fonduri in 2015?
    este valabil pentru cetateni straini casatoriti in Romania cu permis de sedere de membru de familie pentru 5 ani?
    Multumesc.

    • admin 14 septembrie 2014 at 22:04 - Reply

      Da si da.

  425. ion 10 septembrie 2014 at 17:09 - Reply

    cu finantare pot cumpara utilaje din marea britanie si u.s.a ?

    • admin 11 septembrie 2014 at 5:58 - Reply

      Da

  426. Bogdan 9 septembrie 2014 at 16:23 - Reply

    Am 30 de ani si nu am mai avut nici o societate pana acum. Pot sa imi deschid un SRL-D pe comert de cosmetica si detergeniti si import din UE si sa ma am pe mine ca angajat si pe mama mea?

    • admin 10 septembrie 2014 at 7:20 - Reply

      Da

  427. Duiculete 8 septembrie 2014 at 14:42 - Reply

    Buna ziua . Eu daca imi deschid zilele aceste (9- sep 2014) o firma SRL-D cand pot sa depun planul de afacere pentru a putea primi bani ? Si in cat primeste bani firma de la care cumpar ,un ultilaj de exemplu , dupa depunerea facturilor la banca ?

    • admin 8 septembrie 2014 at 19:27 - Reply

      Inscrierea se va face anul viitor, iar banii ii primiti in aproximativ 2-3 luni de la momentul inscrierii.

  428. Doru G 7 septembrie 2014 at 10:33 - Reply

    Vreau sa deschid un minimarket cu autoservire. Mi-am construit, linga casa, un spatiu comercial si l-am dotat cu aer conditionat si mobilier specializat, totul din bani proprii si imprumutati de la prieteni. Investitia este , pina acum, de circa 30.000 Euro dar majoritatea achizitiilor s-au facut de pe piata libera, fara facturi fiscale. Se poate evalua valoarea investitiei de catre un expert in vederea obtinerii finantarii nerambursabile ? Din cei 10.000E primiti in cadrul finantarii pot rambursa imprumuturile facute de la prieteni ?

    • admin 7 septembrie 2014 at 19:52 - Reply

      Nu si nu. Ca sa luati 10.000 de euro, mai cheltuiti inca 10.000 proprii pe noi cheltuieli.

  429. Cristian 6 septembrie 2014 at 22:51 - Reply

    Salut. As vreasa stiu daca:
    1. Daca imi infiintez un SRL-D sunt scutit automat de la plata contribuţiilor de asigurări sociale ale angajatilor chiar daca nu doresc sa aplic la nici un program de finantare?
    2. Sunt scutit de toate platile aferente deschiderii firmei in cazul SRL-D?
    3. Pot sa imi angajez mama, cumnatul sau alte rude?
    4. O persoana care beneficiaza de ajutor de somaj poate sa isi deschida SRL-D? Daca da, odata infiintata societatea, ajutorul de somaj va inceta?
    5. Ca si SRL-D pot lua credit de la orice banca pe persoana juridica? Daca da, care sunt consecintele in cazul in care firma da faliment si nu se mai pot achita ratele?

    Multumesc anticipat

    • admin 7 septembrie 2014 at 19:51 - Reply

      1. Da, dar trebuie sa stie contabilul sa nu va plateasca cas-ul.
      2. Taxele de la ONRC
      3. Da
      4. Da, dar nu stiu daca ajutorul inceteaza.
      5. Aceleasi ca la un SRL normal.

  430. Roxana 5 septembrie 2014 at 23:26 - Reply

    Buna ziua , radierea unui srl d care nu a avut nicio activitate si este suspendat de 3 ani , presupune costuri? Daca da, care ar fi acestea? Multumesc anticipat .

    • admin 7 septembrie 2014 at 19:49 - Reply

      Nu ne ocupam de radieri. Va trebui sa intrebati la ONRC.

  431. Dorin 4 septembrie 2014 at 14:50 - Reply

    la un SRL-D si administratorul trebuie sa fie debutant sau doar asociatul/asociatii ?
    sau administratorul trebuie sa fie unul din asociati si atunci clar trebuie sa fie debutant
    Multumesc!

    • admin 4 septembrie 2014 at 22:07 - Reply

      Administratorul trebuie sa fie si asociat.

  432. Alex 3 septembrie 2014 at 2:13 - Reply

    Salut,
    1) as dori sa stiu daca pot obtine acesti bani 10.000 de euro si pentru un MAGAZIN ALIMENTAR NON STOP in care sa contina si bauturi alcoolice si tigari,etc…?
    2) se pot obtine si pentru un FAST FOOD ?

    Multumesc!

    • admin 3 septembrie 2014 at 21:34 - Reply

      Da si da.

  433. iulian 2 septembrie 2014 at 11:02 - Reply

    Daca sunt membru fondator al unui club sportiv (non-profit) pot fi asociat (unul dintre cei 2) la infiintarea unei SRL-D ? Multumesc !

    • admin 3 septembrie 2014 at 21:32 - Reply

      Da

  434. Lazea Peter 1 septembrie 2014 at 20:13 - Reply

    Buna ziua,

    sunt cetatean roman si german.
    Am buletin romanesc provizoriu, este asta o problema pentru a beneficia de aceste avantaje?
    vreau sa imi deschid o afacere de apicultura(stupi cu albine), se incadreaza aceasta afacere? Pot beneficia de avantaje?
    Va multumesc

    Lazea Peter

    • admin 3 septembrie 2014 at 21:31 - Reply

      Cresterea animalelor nu e activitate eligibila.

  435. Juhasz Raluca 1 septembrie 2014 at 13:18 - Reply

    Buna ziua. As dori sa deschid o firma tip catering in Oradea pentru produse dietetice. Am vazut ca in Bucuresti exista asa ceva, gen (meniul zilei dietetic, dukan, etc..). Ma gandeam si la posibilitatea inchirierii unui spatiu, utilat ca bucatarie si angajarea unei bucatareses si a unui distribuitor cu masina proprie. M-as incadra in acest program? Va multumesc. O alta varianta ar fi produsele homemade din aceeasi categorie, dar daca aleg sediu social domiciliul meu, cred ca as avea nevie de semnaturile locatarilor.

    • admin 3 septembrie 2014 at 21:30 - Reply

      Da

  436. iuliana 26 august 2014 at 10:45 - Reply

    As putea sa achizitionez o rulota la mana a 2 a pt desfasurarea activitatii?

    • admin 26 august 2014 at 13:44 - Reply

      Nu se admite nimic SH.

  437. Constantin 23 august 2014 at 17:47 - Reply

    Multumesc pentru raspuns. As vrea sa stiu daca oferiti consultanta si daca , fima este deja deschisa sau daca nu s-a facut proiectul afaceri cu voi dar ar vrea o parere si daca ajutati si la proiecte fara a accesa acei 10.000 sau alte fonduri europene . Multi din noi v-am fi recunoscatori daca ati zice si ce tarife aveti. O zi buna.

    • admin 24 august 2014 at 11:47 - Reply

      Pentru mai multe detalii ne puteti contacta telefonic.

  438. Ionut 23 august 2014 at 12:06 - Reply

    Buna ziua! Pentru deschiderea unui magazin de pesticide pot accesa acest fond?

    • admin 23 august 2014 at 15:05 - Reply

      Da

  439. ionela 23 august 2014 at 7:41 - Reply

    buna ziua,
    ce se poate intampla daca admministratorul unui srld care are un nr de angajati peste 20, nu isi achita drepturile banesti catre angajati la data specificata in contract? tin sa precizez ca e vorba de un srld cu activitate de telesales si o parte din angazati sunt cu norma intreaza(8 ore..dar sunt putini acestia), iar restul sunt angajati cu 2 ore(dar lucreaza tot 8 ore pe zi)…sunt direct interesata de aceste detalii…deoarece am fost angajata lor,si dupa ce ca aveam contract cu 2 ore,eram pusa sa lucrez 8 ore pe zi(in romania a inceput sa se poarte din ce in ce mai mult aceasta practica) acum nu vor nici sa-mi plateasca salariul..ba mai mult zice ca nu-si permite sa plateasca nici un angajat luna aceasta….ce putem sa facem noi(astia mici fara putere)???? sper sa primesc un raspuns cat mai repede…sau macar cui sa ma adresez in asemea situatie..

    multumesc si sa aveti o zi cat mai buna.

    • admin 23 august 2014 at 15:10 - Reply

      Pentru drepturile salarile neachitate puteti formula actiune in justitie. Iar pentru nerespectarea programului de lucru prevazut in contract, ITM-ul ar putea sa lamureasca treburile. 😉

  440. Constantin 22 august 2014 at 20:58 - Reply

    Salut daca vreau sa deschid srl-d gen catering ( dulciuri etc ) . Sediul acasa si productia tot ” home made ” fara sa iau fonduri , trebuie ca -sa am :1 cont deschis la CEC sau nu conteaza ? 2 trebuie sa ai un fond ca si la SRL ? 3 ne-luand fonduri , daca nu merge poti pastra SRL-D dar pe alt profil tot fara fondurii . 4 odata deschis , trebuie sa ruleze sau potii sa-l pui in stand-bay 2-3 lunii ? Multumesc si tot respectul pentr-u ajutorul dat.

    • admin 23 august 2014 at 15:06 - Reply

      1. Cont la orice banca vreti
      2. Ce fond? Bani la inceput? Daca necesita afacerea
      3. Da
      4. Nu e obligatoriu sa aveti venituri continuu.

  441. Cristi 17 august 2014 at 11:15 - Reply

    Buna ziua , vreau sa deschid un magazin mixt ( SRL-D )si doresc sa vand unele produse alcoolice ( bere ,bauturi tari ) si cateva produse de tutun.Sau nici un produs acoolic / tutun nu poate fi comercializat in unitatile SRL -D ? multumesc

    • admin 18 august 2014 at 8:30 - Reply

      E foarte interpretabila chestiunea. Teoretic, nu trebuie sa aveti cod caen de vanzari exclusive de tutun si alcool. Deci puteti fi majoritar alimentar si sa aveti si cateva elemente de alcool si tutun.

  442. Robert 14 august 2014 at 15:36 - Reply

    Buna ziua! As dori sa deschid o firma care sa se ocupe cu montarea sistemelor de securitate (alarme, control-acces, incendiu, etc) si instalatiilor electrice. Se pot accesa fonduri pentru acest lucru? Va multumesc!

    • admin 15 august 2014 at 21:07 - Reply

      Da

  443. petrica 11 august 2014 at 18:39 - Reply

    Salut ,

    Ma gandesc sa fac un tabacco shop si din rasunsurile de mai sus inteleg ca nu se incadreaza domeniul pt accesarea banilor insa pe lista de activitati care nu pot benificia exista doar – 1200 – Fabricarea produselor din tutun . Eu nu doresc sa produc ci sa comercializez (magazin cu specific tutun). e ok ???

    Multuimesc anticipat ,

    • admin 13 august 2014 at 8:42 - Reply

      Nici comertul nu este acceptat.

  444. Alex 8 august 2014 at 11:15 - Reply

    Buna ziua,
    Am o intreprindere individuala infiintata acum 5 ani pentru un proiect feadr, dar nu a iesit eligibil, si de atunci nu am avut nici o activitate cu ii-ul, scopul infiintari a fost doar pentru acel proiect.
    Intrebarea mea este: pot beneficia de cei 10.000 eur daca imi deschid un SRL- D pentru un service auto?

    • admin 8 august 2014 at 19:15 - Reply

      Da

  445. Ioana 28 iulie 2014 at 17:05 - Reply

    Buna ziua!

    As dori sa ma ajutati cu cateva informatii. Doresc sa aplic pentru acest program si ma intereseaza sa investesc in corturi pentru nunti, apoi sa incep activitatea. Spatiul de amplasare l-as inchiria. Este eligibila aceasta activitate? Va multumesc!

    • admin 29 iulie 2014 at 0:01 - Reply

      Da

  446. Ioana 28 iulie 2014 at 12:31 - Reply

    Buna ziua

    As vrea sa stiu pentru emitere carduri studentesti ma incadrez pentru SRL-D si care ar fi codul CAEN aferent acestui gen de activitate?

    Multumesc anticipat!

    • admin 29 iulie 2014 at 0:01 - Reply

      Nu stiu la ce va referiti.

  447. alina 23 iulie 2014 at 13:35 - Reply

    Buna ziua!As dori sa ma ajutati cu cateva informatii.Detinem deja un srl-d infiintat anul acesta si desfasuram o activitate in domeniul comertului de piese auto-magazin specializat.Intrebarea mea este daca ar fi posibil ca anul viitor sa depunem un proiect pentru cumpararea unui teren in vederea deschiderii unui service auto sau proiectul trebuie sa tina doar de magazinul de piese-activitatea pe care deja o desfasuram.

    • admin 24 iulie 2014 at 23:56 - Reply

      In cadrul proiectului trebuie atat sa cumparati terenul cat si sa construiti pe el.

  448. maria 21 iulie 2014 at 17:25 - Reply

    Buna! Doresc sa aplic si eu acest program in 2015, pentru deschiderea unui magazin cu articole pentru copii. Este eligibila aceasta activitate? Daca primesc banii exista o limita de timp pt ai investi sau pot demara afacerea din banii proprii si sa folosesc ulterir cei 10000 de euro, 🙂

    • admin 22 iulie 2014 at 21:27 - Reply

      Activitatea e eligibila. Din momentul obtinerii finantarii, aveti 1 an la dispozitie sa cheltuiti banii.

  449. elena 18 iulie 2014 at 10:46 - Reply

    Se poate infiinta SRL-D pentru realizarea uneie Saline artificiala? Daca da, se pot accesa cei 10000 EUR? Va multumesc!

    • admin 20 iulie 2014 at 16:29 - Reply

      Da si da.

  450. Liliana 13 iulie 2014 at 10:27 - Reply

    Va multumesc pentru raspuns.As mai avea o nelamurire.In cazul unui SRL-D avand ca si obiect de activitate comercializarea de produse agricole, marfurile pot fii achizitionate direct de la producatori?Va multumesc!

    • admin 14 iulie 2014 at 10:04 - Reply

      Da

  451. Liliana 12 iulie 2014 at 16:19 - Reply

    Se poate infiinta SRL-D pentru comercializarea de produse agricole? Daca da, se pot accesa cei 10000 EUR?Va multumesc!

    • admin 13 iulie 2014 at 1:45 - Reply

      Da

  452. mihai stoica 11 iulie 2014 at 1:36 - Reply

    Buna ziua,

    Am o intrebare: pot sa infiintez un SRL-D daca detin actiunii mostenite la doua societati???
    Multumesc anticipat.

    • admin 11 iulie 2014 at 9:10 - Reply

      Nu

  453. Adina 10 iulie 2014 at 13:11 - Reply

    Buna ziua!
    As dori sa stiu daca pentru deschiderea unui salon de infrumusetare pot accesa cei 10000 € ?

    • admin 11 iulie 2014 at 9:11 - Reply

      Da

  454. catalina 9 iulie 2014 at 8:55 - Reply

    Buna ziua,as vrea sa deschid si eu un SRL-D avand ca subiect transport intern si international de marfuri petisabile si as vrea sa stiu daca as putea accesa fondul nerambursabil avand in vedere faptul ca sotul meu a detinut o asociatie familiala prin anii ’90

    • admin 9 iulie 2014 at 22:50 - Reply

      Firma trebuie facuta pe numele dvs. Puteti accesa fondurile, dar nu veti primi bani pentru masina de transport.

  455. adrian 3 iulie 2014 at 11:22 - Reply

    dupa ce cumpar cabana pe un SRL D pot accesa programul start?100 000euro?

    • admin 3 iulie 2014 at 13:03 - Reply

      Da

  456. Adrian 2 iulie 2014 at 22:48 - Reply

    Daca deschid un Srl D , pot cumpara o cabana turistica in stadiul portocaliu? Pot accesa aceste fonduri? Pot obtine mai mult de 10 000 euro?

    • admin 3 iulie 2014 at 8:46 - Reply

      Se dau doar 10.000 de nerambursabili. Restul trebuie suporti de dvs sau sa solicitati un credit.

  457. Ruja Gabriela 2 iulie 2014 at 15:50 - Reply

    A-şi dori să ştiu dacă pot înfiinţa un srl-d după care să nu aplic la nici un proiect,care ar fi responsabilităţile mele în acest caz şi cât timp trebuie menţinut acest srl.Vă mulţumesc anticipat.

    • admin 3 iulie 2014 at 8:44 - Reply

      Se poate. Obligatiile sunt cele legate de reinvestirea a jumătate din profit. Il tineti cat vreti dvs.

  458. Lespezeanu Tudor 30 iunie 2014 at 21:47 - Reply

    Buna ziua am cateva intrebari, am 23 de ani sunt student in ultimul an la facultate de constructii si asi dori sa deschid un srl-d pe domeniul monumentelor funerare, placari gresie granit, marmura sculptura, in principal diverse activitati ce includ marmura sucpltura si finisajele, am niste nelamuriri:
    – Exsista o lista de domeni de unde asi putea sa imi aleg domeniu de activitate?(sau daca imi aleg un domeniu pot ulterior sa mai adaug de exemplu finisaje interioare, sau proiectare in cadrul constructiilor)
    – pentru a primi 10 mii de euro trebuie sa am si eu 10mii?(de exemplu daca imi cumpar un tractor pentru procurarea materialelor, pot atasa doar actele ? fara sa „le arat bani” asta se pune? sau daca detin utilaje in valoare de 10mii aparate de scris in marmura cu comanda electronica etc)
    – Cum pot acesa fondurile, in cat timp? eu am experienta cu mai multe proiecte pe agricultura in cadru ADPDRP (apia etc..) si de obicei pana ajungi sa primesti bani cam astepti,
    – si nu in ultimul rand, pe perioada aceasta am anumite facilitati reduceri anumite taxe pentru angajati(auzisem un zvon)
    Va multumesc pt ajutor

  459. bogdan 30 iunie 2014 at 13:21 - Reply

    as vrea sa deschid o shaormerie,un fast food ceva de genul asta ,credeti ca m-as incadra in acest proiect?

    • admin 1 iulie 2014 at 2:30 - Reply

      E activitate eligibila.

  460. Nora 29 iunie 2014 at 16:46 - Reply

    Buna ziua,
    Am 34 de ani , un srl infiintat in 2012.
    As vrea sa infiintez un srl-d cu obiect de activitate comert cu amanuntul imbracaminte/incaltaminte si articole din piele in piete, targuri, oboruri etc.
    Pot beneficia de cei 10.000 de euro pt a incepe afacerea?Daca raspunsul e afirmativ, va rog sa imi spuneti pasii pe care trebuie sa ii urmez.
    Multumesc anticipat!

    • admin 1 iulie 2014 at 2:29 - Reply

      Daca mai aveti deja un SRL, nu puteti infiinta pe numele dvs un SRL-D.

  461. george 29 iunie 2014 at 12:51 - Reply

    Doresc sa devin subcontractor la o firma de curierat se pot accesa banii in vederea achizitionarii unei masini ?

    • admin 29 iunie 2014 at 13:17 - Reply

      Nu puteti obtine bani pentru achitizia unei autoutilitare pentru transport in numele tertilor.

  462. Loredana 28 iunie 2014 at 12:13 - Reply

    Buna ziua!! Infiintarea unei drogherii in mediul rural se incadreaza in acest program???

    • admin 29 iunie 2014 at 13:18 - Reply

      Da

  463. Iulia 26 iunie 2014 at 16:16 - Reply

    Buna ziua,
    As dori sa infintez un SRL-D,dar nu vreau sa beneficiez de sustinerea financiara momentan,ce trebuie sa fac,cui ma adresez,si ce alte beneficii am ?!
    Multumesc! Seara buna!

    • admin 29 iunie 2014 at 13:19 - Reply

      Trebuie doar sa urmati pasii de pe pagina de infiintare a unui srl-d.

  464. laura 22 iunie 2014 at 14:34 - Reply

    Imi cer scuze.inca o intrebare.pentru angajatii pe care trebuie sa-i am,minim 2 am inteles,este sufucuent contract de munca pe 2 ore sau trebuie de 8 ore?salariul pentru angajati este si el eligibil?
    Va multumesc!

    • admin 23 iunie 2014 at 0:03 - Reply

      Nu exista numar nimic de angajati. Puteti functiona si fara. Daca obtineti finantare, abia atunci trebuie sa angajati minim 2 pe 8 ore.

  465. laura 22 iunie 2014 at 14:28 - Reply

    Buna ziua.Doresc sa aplic pentru acest program.domeniul de activitate fiind confectii.
    Imi puteti spune,va rog,daca dotarea atelierului cu mobilier adecvat si achizitionarea de materiale textile pentru confectii,precum si instrumentele nece,sare confectionarii,ce de exemplu ,foarfeci,adezivizi textili,etc ,sunt cheltuieli eligibile?
    De asemenea vreau sa va intreb cand ar trebui sa-midepun dosarul si cand este urmatoarea sesiune.
    Va multumesc !

    • admin 23 iunie 2014 at 0:17 - Reply

      Cheltuielile sunt eligibile. Programul se va deschide din nou anul viitor, in primele luni.

  466. Dorinel 19 iunie 2014 at 11:28 - Reply

    Buna ziua,

    As dori sa infiintez o firma de transport marfa si as dori sa stiu daca pot sa accesez banii pentru achizitionarea unui cap tractor / semiremorca (5000 Euro), restul fiind investitie proprie. Se pot achizitiona si echipamente second hand (de la dealeri-i)?
    Multumesc.

    • admin 20 iunie 2014 at 9:50 - Reply

      Nu se pot achizitiona echipamente second hand sub nicio forma. De asemenea pentru transportul marfii un numele tertilor nu se pot achizitiona mijloace de transport.

  467. Gabi 18 iunie 2014 at 3:35 - Reply

    Buna ziua, as vrea sa stiu daca pentru achizitionarea aparatelor de cafea acestea trebuiesc sa fie noi sau se pot achizitiona si uzate, si nu numai, toata aparatura sau utilajele indiferent de ce afacere este vorba? …..
    Multumesc

    • admin 18 iunie 2014 at 10:20 - Reply

      Tot timpul doar noi in orice program.

  468. Adelina 17 iunie 2014 at 18:46 - Reply

    Buna din nou….Si ce anume trebuie făcut pentru obținerea acestei finantari?Unde si cui trebuie sa ma adresez?Poate ați mai răspuns la aceasta întrebare dar nu am timp sa parcurg toate întrebările si răspunsurile .

    • admin 18 iunie 2014 at 10:19 - Reply

      Ne puteti contacta folosind pagina de contact.

  469. Bogdan Lupu 15 iunie 2014 at 9:13 - Reply

    Buna ziua! Este eligibila cheltuiala cu constructia unui magazin/depozit de legume provenite de la producatori agricoli? Dar modernizarea/amenajarea unei magazii pt depozitarea cerealelor si tranzactionarea cerealelor…?

    • admin 15 iunie 2014 at 15:00 - Reply

      Constructia da, amenajarea sau modernizarea nu.

  470. Adelina 11 iunie 2014 at 14:00 - Reply

    Buna ziua.As vrea sa stiu daca intra in discuție si comertul…de exemplu un magazin

    • admin 13 iunie 2014 at 8:45 - Reply

      Da

  471. alexandra 10 iunie 2014 at 13:35 - Reply

    buna ziua. doresc sa imi deschid un srld pentru producerea de dulceata, gemuri, zacusca si alte conserve. indeplinesc conditia de varsta si nu am avut nici o alta firma. am citit in ghidul solicitantului ca nu pot beneficia de acest program „Activităţi auxiliare agriculturii şi activităţi după recoltare”. producerea acestor conserve se incadreaza aici? va multumesc mult pentru raspuns!

    • admin 11 iunie 2014 at 7:48 - Reply

      Nu ne ocupam de infiintarea de firme si nu stim daca acest cod caen este unul bun pentru activitatea pe care vreți să o faceți. Faptul că soțul dvs are o firmă nu contează.

  472. CAMELIA 3 iunie 2014 at 18:08 - Reply

    Buna ziua, in primul rand sunt o mamica a unui baiatel d 8 luni si nu am reusit sa parcurg toate intrebarile si raspunsurile asa ca imi cer scz daca s-a mai rasp la intrebarile p care le postez:
    1. pot infiinta srl-d pt mag second hand cu imbracaminte?
    2. o sa iau in chirie d la o vecina garajul pot folosi din cei10000E plata chiriei? imi trebuie aprobarea vecinilor?
    3. din cate am inteles sau terminat banii si abia anul viitor se mai pot aplica cereri pt AFN-ul d 10000 euro: mai pot recupera 50% din banii cheltuiti p : mobilier, masa d calcat+fier d calcat, umerase si o masina pt marfa?
    4. cati angajati sunt obligata sa am pt a benficia d cei 10000E?
    5. acum sunt in maternitate si teoretic daca mas reintoarce la munca pana implineste bebe 1 an as primi 500 lei stimulent de insertie si 200 lei alocatia lui pana la implinirea a 2 ani a copilului (cam 12-13 luni) :INTREBAREA: daca as deschide un srld si as fi angajata la propria firma as mai beneficia de cei 700lei pana implineste copilul 2 ani?

    multumesc anticipat si felicitari pt site

    • admin 5 iunie 2014 at 0:06 - Reply

      1. Da
      2. Da. Acordul, depinde de regimul de constructie.
      3. Nu. Toate cheltuielile, pentru a fi decontate, trebuie facute dupa semnarea contractului de finantare.
      4. Dupa ce obtineti finantarea, cand vreti sa luati banii, atunci trebuie sa aveti minim 2.
      5. Nu

  473. adriana 3 iunie 2014 at 17:38 - Reply

    Buna ziua, as dori sa sti daca infiitez anul acesta un srl-d si angajez doua persoane sunt scutita de plata cas chiar daca numai anul viitor fac proiectul pentru a accesa fonduriile europene. Daca pe langa aceste 2 persoane angajez contabilul cu numai 2 ore pe zi la acesta trebuie platit cas??

    • admin 4 iunie 2014 at 23:34 - Reply

      Puteti angaja si aplica anul viitor. In lege scrie asa: scutirea de la plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 salariați, angajați pe perioadă nedeterminată.

  474. Dragos 1 iunie 2014 at 15:18 - Reply

    Buna ziua,

    Din cei 10.000 de euro se pot achizitiona autoutilitare la mana a doua sau doar noi?

    Multumesc.

    • admin 4 iunie 2014 at 22:06 - Reply

      Doar noi.

  475. Ildi 30 mai 2014 at 22:10 - Reply

    Buna ziua! asi dori sa intreb cati ani trebuie sa mentin in functiune afacerea, dupa ce am obtinut finantarea?

    • admin 1 iunie 2014 at 11:46 - Reply

      Singura obligativitate dupa ce obtineti finantarea este sa mentineti numarul de locuri de munca declarate in planul de afaceri, timp de 3 ani. Daca nu le mentineti, ei vor veni sa va execute bunurile firmei pentru a-si recupera banii.

  476. dragos 29 mai 2014 at 11:21 - Reply

    Salut,
    1. Achizitionarea unor aparate pentru o sala de fitness reprezinta cheltuiala eligibila?
    2. Daca programul pentru cei 10k euro s-a inchis acum 4 zile, pentru alte surse de finantare de pana la 80k euro este inca valabil? (nu ma refer la credit sau alte surse)
    Multumesc!

    • admin 30 mai 2014 at 1:15 - Reply

      1.Da
      2. Nu inteleg intrebarea.

  477. alexandra 28 mai 2014 at 13:15 - Reply

    Buna ziua, as dori sa va intreb, ipotetic vorbind…in caz ca nu merge firma, cand pot sa inchid acest SRL-d? Si care sunt consecintele?
    Multumesc.

    • admin 30 mai 2014 at 1:14 - Reply

      Daca nu aveti finantare obtinuta se poate inchide. Daca avezi si finantare si nu mentineti locurile de munca timp de 3 ani, ei vor incerca sa-si recupereze banii prin executarea activelor firmei.

  478. ASAFTEI.G 27 mai 2014 at 11:46 - Reply

    EU AM O AUTOUTILITARA SI O PRESA DA BALOTAT PETURI,CARTOANE ETC ,AS PUTEA BENEFICIA DE ACEST PROIECT FARA SA MAI AM SI BANI?

    • admin 27 mai 2014 at 14:42 - Reply

      In momentul in care veti face chletuielile din proiect, trebuie sa veniti cu jumătate din bani. Daca aveti un srl-d de anul trecut, puteti aplica cu el la anul.

  479. Sorel 26 mai 2014 at 19:50 - Reply

    Buna ziua! Cu privire la situatia in care deschid anul acesta un srl, mai exact amplasarea de automate de cafea, pot beneficia de programul srl-d daca la inceputul anului continui in cadrul aceleiasi societati cu deschiderea unei patiserii? Deoarece am inteles ca pt anul acesta fondurile au fost epuizate!

    • admin 27 mai 2014 at 14:41 - Reply

      Trebuie de la inceput sa infiintati un SRL-D. Puteti avea activititate anul acesta si anul viitor sa accesati finantare pentru dezvoltare.

  480. valy 26 mai 2014 at 11:56 - Reply

    Buna ziua. O inerebare. Ipottic vb, se poate obtine aceasta fianatare pentru un studio de videochat ? Multumesc.

  481. CORINA B 24 mai 2014 at 14:33 - Reply

    buna ziua.Prietenul meu beneficiaza de imdemnizatie de handicap.ar putea sa se asocieze cu mine daca as face srl_d?multumesc

    • admin 25 mai 2014 at 11:11 - Reply

      Da, dar ar trebui sa faceti SRL-D pe o singura persoana. Pentru ca putea si a doua la randul ei sa-si faca un SRL-D si sa beneficieze de toate facilitatile.

  482. Raluca T 19 mai 2014 at 13:56 - Reply

    Buna ziua,

    as dori sa stiu daca o agentie de publicitate poate reprezenta SRL-D si poate beneficia de banii oferiti de stat.

    Multumesc!

  483. Alexandra 19 mai 2014 at 12:24 - Reply

    Buna ziua, doresc sa înființez un SRL-d, am deja un spațiu comercial unde doresc sa-mi desfășoară activitatea, insa as dori sa știu dacă mai sunt fonduri pt 2014, întrucât am nevoie de finanțare pt amenajare si echipament.
    Va Multumesc!

    • admin 20 mai 2014 at 12:35 - Reply

      Programul SRL-D de anul acesta se incheie in 6 zile. Cel mai probabil veti putea beneficiar de finantare abia din 2015. Intre timp, puteti da drumul la afacere fara nicio problema si sa aplicati abia anul viitor.

  484. Ranona Hodas 17 mai 2014 at 17:09 - Reply

    Buna ziua! As dori sa stiu daca se poate infiinta un Srl-D cu obiect de activitate handmade,mai exact obiecte crosetate! Va multumesc!

  485. cristi v. 13 mai 2014 at 22:17 - Reply

    cat e dobanda si pe cati ani este creditul daca intentionez sa accesez credit pe cei 10000 euro?

    • admin 14 mai 2014 at 7:29 - Reply

      Pana la 5 ani, pana la un an de gratie in care se plateste doar dobanda, dupa 5 ani ajungand sa platiti in plus 25% fata de suma imprumutata.

  486. Pirvulescu Alin-Marian 12 mai 2014 at 20:34 - Reply

    Bunã seara! Aš dori sã štiu dacã pot accesa ajutorul în privinta deschiderii unui depozit pentru a viñde gresie, faiantã ši Tot ce tiñe de acestea. Sunt rezident în altã tarã ši cerámica o aduc de-afarã. Vã multumesc!!!

  487. ANDREEA 12 mai 2014 at 13:52 - Reply

    Buna Ziua,

    As dori sa stiu daca pentru deschiderea unei tutungerii,as putea sa deschid un SRL-D ?Va multumesc

    • admin 13 mai 2014 at 13:15 - Reply

      Vanzarea de tigari in magazine specializate nu se poate alege pentru un SRL-D.

  488. Ioan 11 mai 2014 at 19:58 - Reply

    La acest link spune ca banii s-au terminat deja pt 2014. Succes pt 2015
    http://www.incont.ro/investitiile-tale/guvernul-da-10-000-de-euro-oricui-vrea-sa-si-deschida-prima-firma.html

    • admin 13 mai 2014 at 13:14 - Reply

      Articolul e plin de erori. In primul rand nu esti obligat sa-ti angajezi oameni daca infiintezi un SRL-D, decat dacă vei obtine finantarea de 10.000 de euro. In al doilea rand, modul de punctare acorda sanse egale indiferent de tipul de afacere si in al treilea rand, se mai permit inscrieri, precum se poate vedea aici: http://programe2014.aippimm.ro/stimulare-tineri/login/. As mai avea de comentat si la alte detalii, dar astea 3 sunt cele mai importante.

  489. Albert 10 mai 2014 at 18:47 - Reply

    Buna ziua ,as dori sa deschid o brutărie si vreau sa știu daca este cheltuiala eligibila construcția cuptorului de pâine.

  490. Iuliana 10 mai 2014 at 16:14 - Reply

    Buna ziua,as dori sa stiu daca pt deschiderea unui magazin de imbracaminte genul celor cum cele de la 13 ron sunt eleigibile.sau a unui magazin mixt//?Multumesc!

  491. Tudor 9 mai 2014 at 14:49 - Reply

    buna ziua, daca vreau sa cumpar o firma care este in insolventa? cu totul, echipament si tot ce are, este o firma de topografie, asa pot sa beneficiez de o anumita suma?

  492. Timotei 8 mai 2014 at 13:12 - Reply

    Buna ziua!
    1.As dori sa stiu daca infiinatrea unui cabinet stomatologice este eligibila pentru obtinerea sumei de 10000euro?
    2.Daca nu am acei 50% din investitie, se mai poate accesa acest fond?

    • admin 11 mai 2014 at 15:52 - Reply

      1. Da
      2. Puteti accesa, dar nu puteti cheltui banii daca nu aveti si contributia proprie.

  493. Roxana 7 mai 2014 at 15:05 - Reply

    Buna. As dori sa stiu daca pentru deschiderea unui pub/cafenea pot accesa cei 10000€ ?

  494. Staicu Laurentiu 7 mai 2014 at 10:43 - Reply

    Buna ziua,

    As dori sa stiu daca este considerata cheltuială eligibilă amenajarea imobilului inchiriat unde se va desfasura activitatea si care este dobanda la creditul AFN.

    Si pentru o firma de productie si comert cu haine ar trebui sa aplic la programul pentru tineri sau programul START?

    Multumesc.

    O zi buna,

    • admin 7 mai 2014 at 10:55 - Reply

      Amenajarea nu este eligibila. Puteti aplica la ambele programe.

  495. Silviu 5 mai 2014 at 15:36 - Reply

    Buna ziua.
    Daca am fost asociat unic intr-o firma si am cesionat toate partile catre o alta persoana mai sunt elegibil pentru acest program?
    Multumesc.

    • admin 5 mai 2014 at 18:20 - Reply

      Nu se mai poate.

  496. Beny 4 mai 2014 at 10:29 - Reply

    pot sa beneficiez de cei 10000 de euro si daca nu am cei 50% pe care trebuie sa ii am eu? am in jur la 3000 de euro momentan dar pe parcurs pot sa fac rost si de restul dupa ce deschid afacerea

    • admin 5 mai 2014 at 14:03 - Reply

      Teoretic da, practic va trebui ca de fiecare data cand solicitati o tragere de bani sa aveti jumătate din valoarea ei. Cel putin.

  497. Ioan 3 mai 2014 at 18:12 - Reply

    Buna ziua
    Inteleg ca sunt maxim 550 de firme-beneficiare a acestor bani.
    Exista undeva o situatie la zi referitoare la dosarele deja acceptate din acest total, ca sa stim ce sanse avem?
    Multumesc

  498. Beny 3 mai 2014 at 15:33 - Reply

    vreau sa deschid un parc de dezmembrari auto, as avea posibilitatea sa primesc cei 10000 de euro?

  499. gaby 2 mai 2014 at 23:53 - Reply

    As dorii sa stiu daca infiintarea unei afaceri bazata pe cresterea ciupercilor este una eligibila.va multumesc!

    • admin 3 mai 2014 at 18:45 - Reply

      Agricultura nu este eligibila.

  500. Ciupi 2 mai 2014 at 17:38 - Reply

    Buna seara! Am si eu o intrebare si va multumesc daca imi puteti raspunde. As putea deschide o firma de confectii imbracaminte folosindu-ma de acest ajutor?

    • admin 3 mai 2014 at 18:43 - Reply

      Se poate. Puteti aplica inclusiv la programul start.

  501. Angela 1 mai 2014 at 20:47 - Reply

    Buna ziua! Vreau sa infiintez un SRL avand o activitate de servicii funerare. As putea beneficia de acest ajutor?

  502. Virgil 1 mai 2014 at 14:08 - Reply

    Buna ziua !
    Daca infiintez o societate de consultanta in domeniul securitatii si sanatatii in munca(ssm),cod CAEN 7490,pot beneficia de acest ajutor?
    Multumesc !

  503. Adrian 27 aprilie 2014 at 18:52 - Reply

    Buna seara,

    As putea deschide o firma de ingrijiri la domiciuliu folosindu-ma de acest ajutor?

    • admin 28 aprilie 2014 at 21:18 - Reply

      Da

  504. Nicol 27 aprilie 2014 at 16:50 - Reply

    Buna,
    As dori si eu sa pornesc o mica afacere, intrebarea mea este daca pot solicita deschiderea unui SRL, si solicitarea ulterioara a acestui ajutor din partea statului in calitate de cetatean din Republica Moldova, casatorita cu cetatean roman, avand ca act de identitate permis de sedere pe perioada de 5 ani.
    Multumesc

    • admin 27 aprilie 2014 at 17:13 - Reply

      Da

  505. Andrei 18 aprilie 2014 at 22:20 - Reply

    Buna ziua,

    As dori sa stiu daca este considerata cheltuială eligibilă achiziționarea de echipamente si instalatii de lucru ce urmeaza a fi puse in folosinta intr-un spatiu inchiriat (n.b. nu amenajez spatiul inchiriat!), in vederea realizarii activitatii specificate in cererea de finantare.

    Multumesc si felicitari pentru saitul informativ.

    Cu bine,
    Andrei B.

    • admin 21 aprilie 2014 at 21:44 - Reply

      Da.

      • flori b 12 august 2015 at 20:49 - Reply

        buna ziua, as dori sa incep o mica afacere, mai precis o patiserie. in ce perioada se depune planul de afaceri, pot accesa fonduri? multumesc

        • admin 16 august 2015 at 20:21 - Reply

          Inca nu s-a dat drumul la program. In momentul in care se anunta oficial data, noi o publicam pe site.

      • Simina Iacob 2 martie 2016 at 14:28 - Reply

        cand apare o noua sesiune 2016?

        • admin 2 martie 2016 at 15:40 - Reply

          Nu stiu nici macar cei de la Minister momentan.

    • Stoica Nicu 23 octombrie 2015 at 14:12 - Reply

      Vreau sa infiintez o gogosarie la sat si nu am nimic dar vreau sa cumpar o rulota echipata cu toate cele necesare! Cum trebuie sa fac sa acccesez ce 10000 de Euro si daca am sanse sa-i obtin?
      Nu am mai avut deschisa nici-o societate. Va rog frumos sa-mi raspundeti! Multumesc!

      • admin 26 octombrie 2015 at 7:25 - Reply

        Daca nu aveti contributie proprie, nu puteti implementa niciun program de finantare. De asemenea, credeti ca exista piata pentru o gogoserie la sat?

  506. Infiintare SRL-D – Acte si documente, pasi, costuri | Plan de afaceri SRL-D 15 august 2013 at 7:16 - Reply

    […] Plan de afacere SRL-D […]

  507. SRL-D 2013, plan de afaceri srl-d | Plan de afaceri SRL-D 15 aprilie 2013 at 20:08 - Reply

    […] Plan de afacere SRL-D […]

  508. Programul SRL-D 2013 | Plan de afaceri SRL-D 31 martie 2013 at 10:48 - Reply

    […] Plan de afacere SRL-D […]

Leave A Comment Anulează răspunsul

Informatii necesare

Ce activitate faceti sau doriti sa intreprindeti? Daca se poate cat mai specific, eventual cu furnizarea unui cod CAEN (acesta din urma este in final elementul cheie care determina daca o activitate e eligibila sau nu).

Unde doriti sa implementati proiectul?

Pentru ce aveti nevoie de bani? Care sunt cheltuielile la care v-ati ganditi, cel putin in mare? Ne intereseaza cat de cat detaliate si cu valori numerice, de preferat in LEI fara TVA. Acestea e al doilea cel mai important criteriu de eligibilitate, care determina daca puteti obtine finantare sau nu. Mai mult, daca ne furnizati o lista de cheltuieli detaliata, noi putem sa identificam si alte surse de finantare pentru dumneavoastra, poate chiar mai bune decat cele pe care le-ati gasit dumneavoastra.

Care este contributia proprie cu care sunteti dispus sa veniti in implementarea proiectului. Atentie insa, chiar si in proiectele in care contributia proprie este zero, tot este nevoie de bani pentru cheltuieli neeligibile, neprevazute sau eventual de acoperit TVA-ul. Asadar, de cati bani dispuneti ca sa implementati proiectul?

Cand doriti sa implementati proiectul? Peste o luna? Peste 6 luni? Peste 1 an?

– Ce numar de telefon aveti? De cele mai multe ori, discutia despre o finantare, cel putin preliminara, este una destul de complexa si interactiva, astfel incat, telefonul este cea mai rapida si eficienta metoda pentru a lamuri aspectele initiale.

– Nu in cele din urma, ati citit informatiile existe pe site deja? Acesta e gandit sa ofere oamenilor interesati raspunsul la cele mai importante intrebari. Lucram din greu sa oferim pe el cele mai noi si importante informatii, iar lectura lui va ofera nu doar raspunsul la intrebarile pe care le aveti, dar si la intrebarile pe care inca nu stiati ca le aveti.

Va multumim pentru timpul acordat citirii acestui articol.

×
Reguli privind comentariile

Noi cei de la planul-de-afaceri.ro lucram zilnic din greu sa asiguram vizitatorii site-ului ca au la dispozitie cele mai noi si corecte informatii. Site-ul este gandit sa ofere un acces facil la acestea, pentru ca dorim sa nu le pierdem timpul vizitatorilor. Reciproca e valabila insa, asa ca, inainte de a posta un comentariu, asigura-te de urmatoarele lucruri:

Raspunsul la intrebarea ta nu se afla deja pe site. Daca pui o intrebare la care s-a mai raspuns deja, cel mai probabil nu ti se va raspunde. Site-ul este unul usor de citit si intr-o ora probabil poti sa-l parcurgi pe tot. Consideram ca nu este o investitie de timp foarte mare, mai ales comparativ cu zecile, poate sutele de ore pe care noi le petrecem sa intretinem acest site.

Fii specific atunci cand pui intrebarile. Daca sunt prea generale, nu putem sa dam un raspuns exact.

Asigura-te ca ai postat la articolul corespunzator. De asemenea, daca pui o intrebare care nu are legatura cu articolul, nu ti se va raspunde.

– Daca vrei sa obtii finantare si ai nevoie de consultanta, cel mai rapid insa este sa ne suni direct folosind numerele de telefon de la contact.

Am introdus aceste reguli, de bun simt o mare parte din ele, pentru ca incercam sa mentinem acest site usor de parcurs si o sursa importanta de informatii (gratuite) pentru cei interesati de deschiderea sau dezvoltarea unei afaceri. Daca am aproba si raspunde la toate comentariile, nu doar ca ne-ar consuma o mare parte din timp, dar ar face si site-ul foarte greu de parcurs, mai ales pentru cei care sunt cu adevarat interesati si carora le-am pierde timpul cand vor parcurge acelasi intrebari puse de zeci de ori.

×