Planul de afaceri este un instrument puternic ce nu ar trebui să lipsească de la începutul niciunei afaceri. Acesta poate fi uşor adaptat pentru orice fel de afacere, iar utilitatea lui este la fel de importantă fie că îţi deschizi o simigerie, fie că începi o afacere în domeniul serviciilor.
Din păcate, mult prea puţine afaceri, mai ales mici, au un plan de afaceri în momentul în care demarează. Motivele invocate sunt multe: de la imposibilitatea previziunii diverselor aspecte legate de afacere până la inutilitatea totală sau lipsa cunoştinţelor necesare întocmirii unui plan de afaceri. De asemenea, de multe ori un plan de afaceri făcut prost, va avea rezultate în practică dezastruoase, contribuind la impresia colectivă că un plan de afaceri este inutil.
În realitate, un plan de afaceri făcut reprezintă un important avantaj in momentul pornirii unei afaceri. Nu reprezintă un panaceu, nu este o garanţie a reuşitei şi nici nu este o reţetă bătută în cuie. În schimb, un plan de afaceri glisează în timp, odată cu evoluţia afacerii, se adaptează continuu şi reprezintă o harta pe care întreprinzătorul o urmăreşte pentru a vedea în orice moment, în ce situaţie se află. Un plan de afaceri este un instrument holistic, ce cuprinde afacerea în ansamblul sau şi îţi permite să nu scapi din vedere toate elementele critice acele acesteia. Este adevărat, de multe ori previziunile nu pot fi îndeplinite cu acurateţe, însă un plan de afaceri te obligă să iei în considerare multe aspecte înainte de a te lovi cu ele în cadrul afacerii, fiind luat pe nepregătite.
Fiecare plan de afaceri pe care îl facem este personalizat pe nevoile clientului şi realizat în strânsă legătură cu acesta. Doar dacă şi acesta ia parte intens la realizarea planului de afaceri, atunci rezultatele în practică vor fi mult mai bine simţite. Un plan de afaceri nu se realizează însă doar la începutul unei afaceri. Acesta poate fi necesar şi atunci când se dezvoltă o afacere, prin deschiderea unui nou punct de lucru sau furnizarea unui nou tip de serviciu ori produs.
Deşi avem la dispoziţie numeroase template-uri multiple pentru dezvoltarea planurilor de afaceri, ele nu reprezintă mai mult decât o serie de schelete, de la care pornim, dar care pot fi oricând modificate pentru a oglindi cât mai bine nevoile clientului.
Un rol foarte important al unui plan de afaceri este şi cel de validare a ideii de afaceri. Multe afaceri dau faliment dintr-un motiv extrem de simplu: ideea pur şi simplu nu era suficient de bună. Chiar dacă întreprinzătorul a fost foarte muncitor, a făcut un marketing performant şi a avut cei mai bun angajaţi. Dacă a făcut o singură greşeală, şi nu şi-a estimat corect puterea ideii, falimentul a fost inevitabil. Cu ajutorul unui plan de afaceri, poţi să–ţi dai seama cu şanse destul de mari, dacă ideea pe care o ai este bună sau nu. Acum. Pentru că această poate fi introdusă pe piaţă prea târziu, sau prea devreme. O idee bună trebuie să fie introdusă pe piaţă la momentul potrivit.
De asemenea, vă oferim şi mentoring pe perioada de implementare a planului de afaceri. Mai ales dacă sunteţi la prima afacere, o persoană care să vă indrume, să vă dea sfaturi, să vă pună întrebări şi să ajute în primele luni de activitate reprezintă un avantaj serios.
În final, avantajele unui plan de afaceri sunt evidente: afli dacă ideea pe care o ai este viabilă economic, iei în considerare toate aspectele importante ale unei afaceri, le pregăteşti şi pe urmă le pui in practică cu ajutorul unui mentoring performant. Construim astfel impreună fundatia unei afaceri solide.
Dacă vrei să afli mai multe detalii, nu ezita să ne contactezi.
Bună ziua,vreau să întreb dacă pt deschiderea un centru de call-center, se poate utiliza SRL-D. De asemenea, în cazul in care e posibil, membrii SRL- D trebuie să aibă o vârstă minimă sau/și maximă ?
multumesc anticipat pentru raspuns
Se poate, nu exista limitare de varsta, in afara de cea minima evident de 18 ani.