Valori

/Valori

Ce valori ne pun in miscare?

La fel ca in viaţă, şi intr-o afacere, existenţa unor valori care să te ghideze în acţiunile tale reprezintă o cerinţă necesară pentru succes.  Valorile sunt foarte importante pentru noi, credem cu tărie în ele şi de aceea  incercăm să le impărtăşim cu fiecare client al nostru. Nu în cele din urmă, valorile au fost cele care au dus în final şi la crearea numelui companiei. Am luat fiecare iniţială şi împreună au format CILV. Iată-le prezentate pe larg în cele ce urmează:

– Cunoştinţe – Acestea sunt mai importante ca niciodată, forţa unei companii fiind dată de cunoştinţele pe care aceasta le posedă, atât fizic, sub formă de baze de date, brevete, cărţi dar şi sub forma cunoştinţelor deţinute de fiecare angajat în parte.

– Inovaţie – Intr-o economie mondială tot mai aglomerată, în care cunoştinţele circulă liber şi rapid, nevoia de inovaţie nu a fost niciodată mai intensă. Trebuie să inovezi in continuu, să vii cu produse şi servicii noi dar şi cu modalităţi noi de a le realiza. Inovaţia aduce avantaj competitiv, profit şi pune bazele unei dezvoltări durabile.

– Leadership – Arta conducerii nu este uşoară. Insă este determinantă pentru succesul unei afaceri. Profitul se obţine intr-o echipă cu un leadership performant. Există mii, poate zeci de mii de cărţi scrise pe tema asta, însă nu trebuia uitat că nu există o soluţie bună la toate. De aceea, leadership-ul trebuie învăţat şi adaptat în funcţie de fiecare companie în parte.

– Valori  – Chiar dacă poate părea ciudat la prima vedere, aprecierea valorilor este o valoare în sine. În care noi credem cu tărie. Prea des companiile sunt conduse ţinându-se cont doar de „valoarea” banilor, însă de cele mai multe ori, nici sustenabilitatea acestora nu este mai grea decât goliciunea unor asemenea valori.

– Question everything  Am învăţat până acum, că nimic nu trebuie luat de bun. Orice lucru trebuie „contestat”. De la tehnici de vânzare până la modul în care îţi derulezi operaţiunile curente. În fiecare clipă ne intrebăm „Dar cum putem face asta mai bine?”, „Oare există altă modalitate prin care putem acţiona?” sau „Daca toată lumea face aşa, nu am avea un avantaj competitiv daca am proceda altfel?” .În felul acesta, creativitatea este semnificativ imbunătăţită, inovaţia la cote tot mai mari iar rezultatele nu intârzie să apară. De exemplu, oare de ce nicio alta companie nu mai are un site dedicat Programelor de finanţare din fonduri de stat? Pentru că majoritatea merg pe clasica abordare de atragere a clienţilor prin recomandări. Dacă la fel de conservatori sunt şi in consultanţa pe care o furnizează, oare cât de mulţumiţi sunt clienţii acestora?

 

Acestea sunt doar câteva din valorile în care credem, pe care le respectăm zilnic şi incercăm să le impărtăşim cu fiecare client al nostru. Însă nu sunt singurele şi contribuie semneficativ la conturarea unei culturi organizaţionale tinere, dar foarte bine conturată.

Leave A Comment

Informatii necesare

Ce activitate faceti sau doriti sa intreprindeti? Daca se poate cat mai specific, eventual cu furnizarea unui cod CAEN (acesta din urma este in final elementul cheie care determina daca o activitate e eligibila sau nu).

Unde doriti sa implementati proiectul?

Pentru ce aveti nevoie de bani? Care sunt cheltuielile la care v-ati ganditi, cel putin in mare? Ne intereseaza cat de cat detaliate si cu valori numerice, de preferat in LEI fara TVA. Acestea e al doilea cel mai important criteriu de eligibilitate, care determina daca puteti obtine finantare sau nu. Mai mult, daca ne furnizati o lista de cheltuieli detaliata, noi putem sa identificam si alte surse de finantare pentru dumneavoastra, poate chiar mai bune decat cele pe care le-ati gasit dumneavoastra.

Care este contributia proprie cu care sunteti dispus sa veniti in implementarea proiectului. Atentie insa, chiar si in proiectele in care contributia proprie este zero, tot este nevoie de bani pentru cheltuieli neeligibile, neprevazute sau eventual de acoperit TVA-ul. Asadar, de cati bani dispuneti ca sa implementati proiectul?

Cand doriti sa implementati proiectul? Peste o luna? Peste 6 luni? Peste 1 an?

– Ce numar de telefon aveti? De cele mai multe ori, discutia despre o finantare, cel putin preliminara, este una destul de complexa si interactiva, astfel incat, telefonul este cea mai rapida si eficienta metoda pentru a lamuri aspectele initiale.

– Nu in cele din urma, ati citit informatiile existe pe site deja? Acesta e gandit sa ofere oamenilor interesati raspunsul la cele mai importante intrebari. Lucram din greu sa oferim pe el cele mai noi si importante informatii, iar lectura lui va ofera nu doar raspunsul la intrebarile pe care le aveti, dar si la intrebarile pe care inca nu stiati ca le aveti.

Va multumim pentru timpul acordat citirii acestui articol.

×
Reguli privind comentariile

Noi cei de la planul-de-afaceri.ro lucram zilnic din greu sa asiguram vizitatorii site-ului ca au la dispozitie cele mai noi si corecte informatii. Site-ul este gandit sa ofere un acces facil la acestea, pentru ca dorim sa nu le pierdem timpul vizitatorilor. Reciproca e valabila insa, asa ca, inainte de a posta un comentariu, asigura-te de urmatoarele lucruri:

Raspunsul la intrebarea ta nu se afla deja pe site. Daca pui o intrebare la care s-a mai raspuns deja, cel mai probabil nu ti se va raspunde. Site-ul este unul usor de citit si intr-o ora probabil poti sa-l parcurgi pe tot. Consideram ca nu este o investitie de timp foarte mare, mai ales comparativ cu zecile, poate sutele de ore pe care noi le petrecem sa intretinem acest site.

Fii specific atunci cand pui intrebarile. Daca sunt prea generale, nu putem sa dam un raspuns exact.

Asigura-te ca ai postat la articolul corespunzator. De asemenea, daca pui o intrebare care nu are legatura cu articolul, nu ti se va raspunde.

– Daca vrei sa obtii finantare si ai nevoie de consultanta, cel mai rapid insa este sa ne suni direct folosind numerele de telefon de la contact.

Am introdus aceste reguli, de bun simt o mare parte din ele, pentru ca incercam sa mentinem acest site usor de parcurs si o sursa importanta de informatii (gratuite) pentru cei interesati de deschiderea sau dezvoltarea unei afaceri. Daca am aproba si raspunde la toate comentariile, nu doar ca ne-ar consuma o mare parte din timp, dar ar face si site-ul foarte greu de parcurs, mai ales pentru cei care sunt cu adevarat interesati si carora le-am pierde timpul cand vor parcurge acelasi intrebari puse de zeci de ori.

×