Femeile Manager

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Programul national multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale in randul femeilor manager din sectorul intreprinderilor mici si mijlocii.

        Cine poate sa obțină finanțarea nerambursabilă?

Programul este destinat microintreprinderilor SRL sau SRL-D, PFA sau II care îndeplinesc următoarele criterii:
– Au la momentul înscrierii cel mult 3 ani de zile de la înfiinţare.

– O femeie deține cel putin 50% din acțiuni in cazul microintreprinderii sau o femeie sș fie reprezentatul legal al PFA-ului sau II-ului.

Pe lângă aceste principale criterii, mai există si altele, prin care amintim: sa nu aibă datorii, sa nu se afle în dificultate si evident să îndeplinească un punctaj de minim 60 de puncte la înscrierea online.

         Câţi bani pot să iau?

Statul român ofera un ajutor financiar nerambursabil de 50.000 lei, ce reprezintă o contribuție de 90% din valoarea întreagă a proiectului. Diferența de 10% trebuie sa o reprezinte contribuţia proprie a întreprinzătoarei.

Cu toate acestea, modalitatea de acordare a banilor este una care necesită o atenție sporită. Dupa semnarea acordului de finanțare, beneficiarii trebuie ca in termen de 30 de zile lucrătoare să efectueze cheltuielile integral din banii proprii, pentru ca mai apoi să solicite decontarea celor 90%. Deci practic, beneficiarii trebuie sa aiba cei peste 55.000 de lei, valoarea integrală a proiectului pentru a putea face cheltuielile inițiale, pentru ca mai apoi, sa primeasca înapoi de la stat, cei 90% nerambursabili.

       Pe ce pot cheltui acești bani?

Principalele categorii de cheltuieli eligibile în cadrul programului sunt reprezentate de:

– Achiziționarea de echipamente tehnologice, mașini si utilaje

– Software si licențe

– Mobilier și aparatură de birotică

– Echipamente IT

– Mijloace de transport marfă

– Realizarea unui site

– Promovare online

– Consultanța pentru realizarea planului de afaceri

– Cursuri de competențe antreprenoriale

Toate activele achiziționate trebuie să fie noi.

         Cum se face înscrierea?

Inscrierea in cadrul programul se face foarte usor. Cu 5 zile înainte de deschiderea înscrierilor, pe site-ul aippimm.ro se va face anunțul corespunzător. Din momentul deschiderii aplicației online, timp de 4 zile, doritorii vor putea crea un cont in care vor înregistra planul de afaceri.

La finalul celor 4 zile, se va publica lista cu cei înscriși, ordonată în functie de punctajul obținut în urma răspunsului la un chestionar integrat în planul de afaceri completat online. După aceea, in 7 zile lucrătoare, participanții vor trebui să se prezinte la sediul OTIMMC de care aparțin, să depună un dosar complet cu toate documentele administrative solicitate, într-un original si 2 copii certificate.

         Cum se face evaluarea?

Din momentul în care au trecut cele 7 zile lucrătoare de mai sus, dosarele sunt analizate în ordinea punctajului obţinut, timp de 15 zile lucrătoare. La finalul acestei perioade se va primi o scrisoare de acceptare la finanţare, dacă participantul a reuşit se încadreze în bugetul existent.

Practic, toate planurile de afaceri sunt ordonate în funcţie de punctajul obţinut (la punctaje egale contează numărul de locuri de muncă, domeniul de activitate şi apoi ordinea de înscriere) şi apoi, este acordată finanţare în ordine descrescătoare până se epuizează bugetul. Asta înseamnă , deşi planul de afaceri poate fie extrem de bine făcut, el nici nu va putea fie evaluat, dacă în faţă lui sunt mult mai multe planuri cu punctaj mai mare, ce epuizează rapid bugetul alocat programului.

În anii trecuţi bugetul a fost destul de mic, ajungând doar pentru câteva zeci de firme. Având în vedere bugetul limitat, finanţarea va putea fi obţinută de acele proiecte care vor avea maximum de punctaj. Acesta poate fi calculat folosinduse grilă de punctaj din planul de afaceri mai jos ataşat.

 

STATUS: Procedura finala afisata. Lansare program: 12 iulie 2016!

Legislatie 2015
Arhiva

 

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.

Comentarii

comentarii

118 Comments

  1. […] – Programul Femeia Manager – Buget 0,5 milioane de lei […]

  2. Simona 17 noiembrie 2016 at 19:08 - Reply

    Buna ziua, inteleg acest program nu ajuta decat f putini oameni. Cu tot respectul dar cum sa fac 100de puncte daca doresc deschiderea unui cabine de psihologie?
    Multumesc

    • Silviu Draganescu 19 noiembrie 2016 at 16:16 - Reply

      Nu puteti

  3. Ana Maria 31 mai 2016 at 21:10 - Reply

    Buna ziua,

    Presupunand ca programul va fi demarat si in 2016, sunt eligibile SRL-urile infiintate in anul curent?

    Multumesc!

    • Silviu Draganescu 5 iunie 2016 at 20:06 - Reply

      Da

  4. Oana Mihaela 24 martie 2016 at 10:45 - Reply

    Buna ziua,

    Un punctaj de 85 puncte ar putea avea sanase de finantare?Activitate de servicii, respectiv design -interior in mediul urban?

    Multumesc!

    • admin 30 martie 2016 at 0:34 - Reply

      Daca pana acum s-a obtinut doar cu 100 de puncte …

  5. Iuliana 20 martie 2016 at 18:00 - Reply

    Buna ziua, pentru un laborator de cofetarie se poate achizitiona o masina frigorifica pt transportarea produselor? Pot obtine un punctaj bun? In 2016 cand incepe si unde ne putem adresa?

  6. Anca 7 martie 2016 at 12:02 - Reply

    Buna ziua,la ce moment trebuie sa fie angajat personalul? La momentul completarii on-line, la momentul semnarii contractului de finantare sau la momentul depunerii doc pt decont?
    Multumesc

    • admin 9 martie 2016 at 15:40 - Reply

      Noul personal? Cel cu care faceti punctaj? la momentul decontului.

  7. Raluca 18 februarie 2016 at 11:55 - Reply

    Buna ziua!

    Pe lista cheltuielilor eligibile este trecut „Software” – este posibil sa investesc acesti bani (daca as obtine finantarea) in dezvoltare de software? Adica efectiv sa platesc un programator sa dezvolte software-ul? Sau se refera doar la chizitia de software deja existent?

    Si inca o intrebare: aveti idee cand va fi demarat acest program in 2016?

    Va multumesc!

    • admin 22 februarie 2016 at 5:40 - Reply

      Se poate cumpara si software la comanda. Inca nu se stie cand si daca se va mai da drumul la acest program.

  8. gabriela andrei 11 februarie 2016 at 17:50 - Reply

    Buna ziua, sunt interesata in a deschide un cabinet de recuperare medicala /kinetoterapie intr-o zona rurala in candrul centrului de sanatate din localitate. Care sunt pasi pentru a putea obtine acest permis si finantare europeana??? Va multumesc anticipat

    • admin 14 februarie 2016 at 20:57 - Reply

      Primul pas e sa va calculati punctajul. Daca nu e de 100 de puncte, nu aveti sanse sa obtineti finantare.

  9. Ramona 27 ianuarie 2016 at 10:25 - Reply

    Buna ziua.
    Activitatea de fotografiere, cod CAEN 7420, este eligibila?
    Achizitionarea unui aparat foto profesionist este o cheltuiala eligibila?

    Multumesc

    • admin 27 ianuarie 2016 at 19:37 - Reply

      Am mai raspuns deja.

  10. LOREDANA 25 ianuarie 2016 at 14:42 - Reply

    BUNA ZIUA,
    MA PUTETI INFORMA CU PRIVIRE LA DATA IN CARE VA INTRA IN VIGOARE PROIECT PROCEDURA FEMEIA MANAGER VALABILA PENTRU SESIUNEA 2016?
    MULTUMESC ANTICIPAT !

    • admin 27 ianuarie 2016 at 19:19 - Reply

      Nu stiu nici macar cei de la Minister.

  11. elena r 17 ianuarie 2016 at 16:44 - Reply

    Buna ziua, deschiderea unui cabinet de recuperare medicala ( kinetoterapie) este eligibila ?
    Se incadreaza ca domeniu de activitate la sanatate dar si la servicii ???? Pt ca sincer acumularea celor 100 puncte mi se pare dificila ? Multumesc !

    • admin 19 ianuarie 2016 at 7:53 - Reply

      Este eligibila dar nu puteti obtine 100 de puncte.

  12. Nicoleta 9 ianuarie 2016 at 21:12 - Reply

    O ferma de prepelite se incadreaza in acest proiect?
    Pot solicita o suma mai mica de 50.000 de lei? (ex. 15.000?
    E nevoie ca spatiul de desfasurare al activitatii sa fie pe numele meu?

    • admin 10 ianuarie 2016 at 21:50 - Reply

      Cresterea animalelor nu e activitate eligibila.

  13. Diana Ilea 8 ianuarie 2016 at 19:03 - Reply

    Doresc sa infintez un SRL-D pentru productia si comercializarea online de articole vestimentare.
    Unde se va incadra dupa aceste criterii?
    La productie sau la comert?

    In codul CAEN pentru industria prelucratoare scrie ca se incadreaza unitatiile care transforma produse noi la domiciliul lucratorului si care comercializeaza produsele obtinute in aceasi locatie.

    1. Astfel, daca SRL-D-ul va fi pe adresa la care sunt domiciliata teoretic se incadreaza, da?
    Mentionez ca la adresa respectiva se vor produce produsele.
    2. Pot fi angajata la propria mea firma? Am diploma universitara in domeniu. Asta pentru a indeplini criteriul de minim un angajat la momentul aplicarii online.

    Va multumesc anticipat,

    Diana Ilea

    • admin 10 ianuarie 2016 at 21:10 - Reply

      1. Productie
      2. Da

  14. Catalina Elena 4 ianuarie 2016 at 18:02 - Reply

    Buna ziua&felicitari pentru acest site.
    Daca tot ma aflu aici, inseama ca am nevoie de ajutorul vostru (multumesc anticipat)
    Istoric (:))
    – am 30 de ani, am terminat un Liceu de Arta, specialitate desen-ceramica, din facultatea de Marketing si comert am reusit sa finalizez doar 3 ani, dat am experienta de aproape 11 ani in publicitate ca Art director/grafician + cativa anisori, coordonator de marketing si ma gandesc sa imi fac un SRL-D (cat mai repede) care sa contina ca domenii de activitate cat mai multe din ce am invatat sa fac.

    Intrebarii:
    1- ma pot folosii doar de experienta din cartea de munca pentru infiintarea acestui SRL-D + diploma si atestatul din liceu?
    2- pot aplica pentru fonduri cu domeniile in care am experienta si ce sanse as avea sa le si primesc? (recunosc, nu m-am lamurit la care din cele 4 domenii de activitate m-as incadra, so help)
    3- au intervenit modificari in legislatia de anul trecut, pentru SRL-D-uri? (stiu ca legislatia sa skimbat pentru PFA-uri dar nu stiu nimic despre SRL-D)
    4- cand incep inscrierile in anul 2016, pentru aceste fonduri?

    Va multumesc pentru ajutorul acordat si va doresc un 2016 minunat!
    CatalinaE

    • admin 5 ianuarie 2016 at 8:38 - Reply

      1. Nu se solicita vreo experienta pentru infiintarea unui SRLD.
      2. Activitatile sunt eligibile. Sansele se pot evalua abia in momentul in care se cunosc conditiile de participare.
      3. Nimic la Srld.
      4. Nu se stie.

  15. Claudia 7 decembrie 2015 at 16:39 - Reply

    Buna ziua,
    Daca sunt in concediu de ingrijire copil pot sa infintez o firma si accesez aceste fonduri?
    Multumesc!

    • admin 10 decembrie 2015 at 16:22 - Reply

      Da

  16. Andreea 22 octombrie 2015 at 15:29 - Reply

    Pentru Femeia Manager 2016 cand se fac inscrierile?
    Multumesc! 🙂

    • admin 23 octombrie 2015 at 8:32 - Reply

      La 5-10 zile dupa anuntarea programului.

  17. Raluca 18 septembrie 2015 at 12:52 - Reply

    Doresc sa depun dosarul pentru Femeia Manager pentru deschiderea unei prajitorii de cafea.
    Tinand cont de faptul ca prelucram cafeaua, adica o prajim, pot sa zic ca depun proiectul pentru Productie (industrie prelucratoare)?

    • admin 21 septembrie 2015 at 8:15 - Reply

      Da

  18. Raluca 18 septembrie 2015 at 12:19 - Reply

    Aveti idee daca mai e necesara stampila? Am vazut ca Anexa 2 – cerere tip acord principiu – solicita stampila si semnatura. Insa nu mi-e clar daca este pur si simplu un format vechi al acestei cereri care nu a fost actualizat sau chiar au nevoie de stampila?

    Multumesc,
    Raluca

    • admin 21 septembrie 2015 at 8:14 - Reply

      Au nevoie.

  19. Ana Maria 18 septembrie 2015 at 9:05 - Reply

    Buna! Eu am un I.I. deschis in august 2014 si un salon de infrumusetare pe care vreau sa il extind, sa m-ai i-au aparatura ce lipseste. As avea sanse pentru aceste fonduri? Multumesc

    • admin 21 septembrie 2015 at 8:14 - Reply

      Citit va rog comentariile precedente.

  20. elena 18 septembrie 2015 at 1:16 - Reply

    Daca am un PFA pe servicii de publicitate din 2013 prin care nu am realizat nicio activitate pot sa ma inscriu in program?

    Multumesc,

    • admin 21 septembrie 2015 at 8:14 - Reply

      Da

  21. IONITA RAMONA 17 septembrie 2015 at 8:30 - Reply

    buna ziua. am un PFA , si as vrea sa stiu daca codul CAEN 9329 se incadreaza in conditiile pentru obtinerea rambursarii prin proiectul „femeia antreprenor” .Mai exact as dori sa achizitionez un spatiu in care sa organizez petreceri pentru copii.

    • admin 17 septembrie 2015 at 9:36 - Reply

      Este eligibil.

  22. Mariana 13 septembrie 2015 at 20:22 - Reply

    Buna ziua, se poate depune cererea in scopul infiintarii unei companii care produce haine? Multumesc

    • admin 14 septembrie 2015 at 6:16 - Reply

      Da

  23. Oana 11 septembrie 2015 at 23:30 - Reply

    Buna seara,

    Nu gasesc codurile CAEN eligibile pentru aceasta finantare. Va rog sa-mi spuneti daca PFA Consiliere pentru dezvoltare personala si Formator,sunt eligibile pentru acest proiect.
    Cu multumiri,
    Oana

    • admin 14 septembrie 2015 at 6:15 - Reply

      In ghidul atasat aveti lista activitatilor care sunt eligibile. Daca nu se regaseste acolo, sunteti eligibila. Dar repet, nefiind in productie si neputand obtine 100 de puncte, sansele reale sunt insignifiante. Cele 20 de locuri din buget se vor acoperi mai mult ca sigur doar cu participante cu 100 de puncte.

  24. Mihaela 30 august 2015 at 18:32 - Reply

    Buna ziua,

    As dori sa infiintez un Srl-d cu activitate: 3212 Fabricarea bijuteriilor si articolelor similare din metale si pietre pretioase. Credeti ca ma incadrez ca timp sa aplic la acest program, abia maine depun actele la Registrul Comertului!

    Si inca o intrebare: credeti ca acest domeniu are posibilitatea sa obtina 100 puncte? Bineinteles cu respectarea celorlalte conditii…

    Multumesc

    • admin 31 august 2015 at 11:46 - Reply

      Grila o aveti pe aceasta pagina, puteti calcula singura punctajul.

      • Mihaela 3 septembrie 2015 at 19:28 - Reply

        Multumesc. Estimati vreo data pentru demararea acestui program?

        • admin 4 septembrie 2015 at 0:24 - Reply

          Nu se stie momentan.

  25. Jurja Marius 20 august 2015 at 20:21 - Reply

    Buna ziua,

    Daca firma isi desfasoara activitatea in Bucuresti, in domeniul servicii, rezultand de aici un punctaj sub 100, credeti ca are sens sa aplicam pentru aceasta finantare ?

    • admin 21 august 2015 at 7:46 - Reply

      Pana acum s-a obtinut finantare doar cu 100 de puncte.

  26. Raluca T 20 august 2015 at 14:41 - Reply

    Buna ziua, as dori sa stiu daca se poate obtine finantare pentru infiintarea unei farmacii sau drogherii(care necesita aviz de la Ministerul Sanatatii) si daca este vreo problema faptul ca am SRL de mai mult de trei ani doar ca este inactiva. Multumesc

    • admin 20 august 2015 at 16:19 - Reply

      Conditia e clara. Maximum 3 ani de la infiintare. Oricum, repet, cu comert nu obtineti 100 de puncte, deci sanse minuscule sa puteti obtine finantare.

  27. ADA 18 august 2015 at 9:56 - Reply

    As dori sa infiintez un SRL-D (sa depun actele saptamana aceasta). Am sanse sa prind inscrierea in program?
    Am un apartament si as dori: fie sa organizez cursuri pt copii (sa investesc in mobilier si echipament IT), fie sa il inchiriez pentru birouri (sa il mobilez la standarde europene). Care activitate ar fi mai eligibila? Cat trebuie sa functioneze „afacerea”? Recunosc ca nu am citit conditiile – dar o fac acum 🙂 .Multumesc .

    • admin 19 august 2015 at 9:17 - Reply

      Spor la citit. Sunt convins ca deja aveti raspunsul la intrebari.

  28. Maria 17 august 2015 at 9:53 - Reply

    Buna ziua

    As dori sa infiintez un PFA sau un SRL-D pentru a aplica la acest program. Care este mai indicat?
    Doresc sa deschid o frizerie pentru pisicute si catelusi.
    Se incadreaza la acest proiect?
    Multumesc anticipat pentru raspuns.

    Au inceput inscrierile?
    O zi buna.

    • admin 18 august 2015 at 7:17 - Reply

      Pana acum s-a obtinut finantare doar cu 100 de puncte. Cu activitatea pe care vreti sa o faceti nu puteti obtine 100 de puncte.

  29. teodora 14 august 2015 at 13:53 - Reply

    Buna ziua!
    Puteti sa-mi spuneti daca ma incadrez sa achizitionez pentru un magazin alimentar o autoutilitara transport marfa, o vitrina frigorifica si un sistem POS pt vanzare/gestiune?

    • admin 16 august 2015 at 20:29 - Reply

      Da, dar sanse aveti doar daca aveti un punctaj de 100 de puncte.

  30. Anamaria 11 august 2015 at 2:12 - Reply

    Bună seara. Va felicit pentru site..si pentru rabdarea de a raspunde tuturor întrebărilor… Sunt si eu incepatoare in ale afacerilor…v-as multumi daca mi-ati putea raspunde si mie la cateva intrebari:
    1. Ma tot gândesc sa imi deschid un PFA in domeniul coafura-manichiura..ceva mic pt inceput..in apartamentul in care stau cu familia…trebuie indeplinite niste conditii speciale pentru acest domeniu?
    2. Azi v-am descoperit intamplator siteul si am aflat despre programele finantate de stat…mai am timp sa aplic pt „Femeile manager” 2015 daca inca nu am inregistrat firma?
    3. Pentru finantarea cheltuielilor mai acorda vreo banca imprumut special pt asta?sau trebuie sa avem toti banii din surse proprii?
    Va multumesc pt timpul acordat.

    • admin 12 august 2015 at 9:11 - Reply

      1. Nu ne pricepem la PFA
      2. Trebuie sa inregistrati firma si puteti aplica imediat cum ies actele. Teoretic mai e timp, dar e posibil sa nu aveti sanse sa obtinenti finantare daca nu aveti 100 de puncte.
      3. Trebuie mers si discutat cu fiecare banca in parte.

  31. Oprea Mihaela 1 august 2015 at 20:47 - Reply

    Buna seara,
    va rog sa imi spuneti daca agentia de pariuri sportive poate face parte din obiectul de activitate, este eligibila pentru acest proiect?
    Va multumesc!

    • admin 2 august 2015 at 21:00 - Reply

      Nu e.

  32. laura 30 iulie 2015 at 16:54 - Reply

    Buna ziua.

    M-ati putea ajuta cu o informatie, va rog? Daca doresc sa infiintez un SRL-D avand printre obiectele de activitate consultanta si managementul, va trebui sa platesc impozit pe venit de 16%, spre deosebire de cei 3% platiti de SRL-D-urile cu alte profile de activitate?

    Va multumesc!

    • admin 30 iulie 2015 at 23:17 - Reply

      Da. Dar doar daca generatie un anumit procent din cifra de afaceri din aceasta activitate. Intrebati contabilul pentru procentul exact.

  33. Cozma Diana 23 iulie 2015 at 1:28 - Reply

    Buna ziua

    As vrea sa stiu daca acest program se aplica pe domeniul de activitate aferent codului CAEN 1071 Fabricarea painii; fabricarea prajiturilor si a produselor proaspete de patiserie, 1072 Fabricarea biscuitilor si piscoturilor; fabricarea prajiturilor si a produselor conservate de patiserie, respectiv comercializarea acestor produse? Imi doresc sa infiintez un laborator de cofetarie in mediu rural, am experienta si calificare in domeniu, multa pasiune si ambitie, doar fondurile pentru investitia initiala imi lipsesc. Multumesc!

    • admin 23 iulie 2015 at 9:45 - Reply

      Puteti. Dar programul e cu decontare. Asta inseamna ca trebuie sa aveti dvs toti banii proiectului, sa-i cheltuiti, si ulterior sa vi se deconteze suma de AFN.

  34. Gabi 15 iulie 2015 at 15:10 - Reply

    Buna ziua,
    Va rog sa-mi spuneti daca pot aplica la programul de finantare „Femeile manager”, in conditiile in care firma este noua, deschisa cu cateva zile inainte de inceperea programului.
    Multumesc,

  35. Vale 13 iulie 2015 at 11:24 - Reply

    prin Romania start-up.

  36. Vale 10 iulie 2015 at 16:09 - Reply

    Daca deja am primit un ajutor de minimis prin alt proiect anul acesta, mai pot aplica?

    • admin 13 iulie 2015 at 5:47 - Reply

      Depinde prin ce alt proiect ati mai primit.

  37. iuly 3 iulie 2015 at 15:30 - Reply

    Vreau sa ma asigur ca am inteles bine: presupunand ca planul meu de afaceri are ca buget 400 milioane de care vreau sa imi fac un sediu, sa cumpar calc, soft, etc, eu trebuie intai sa ii cheltui din resurse proprii, apoi mi se dau banii? Pai cum ma incurajeaza pe mine sa deschid o afacere daca eu tocmai din acest motiv aplic la program, ca nu am bani cu ce sa pornesc afacerea?

    • admin 4 iulie 2015 at 10:34 - Reply

      Din pacate astea sunt conditiile.

  38. Anca Iulia 1 iulie 2015 at 15:01 - Reply

    Buna ziua. Pot aplica pentru un alt cod CAEN decat cel principal de la Registrul Comertului (sigur, secundar le am pe toate)? Intentionez sa imi deschid un punct de lucru pentru care sa iau autorizatie pentru alt CAEN decat cel inregistrat ca obiect principal de activitate.
    multumesc anticipat

  39. Irina 1 iulie 2015 at 12:39 - Reply

    Buna ziua,
    aveti idee cand se va incepe depunerea pentru programul femeile manager?
    Multumesc

    • admin 2 iulie 2015 at 18:15 - Reply

      In maximum o luna.

  40. Anca 17 iunie 2015 at 13:32 - Reply

    Buna ziua! Detin o garsoniera pe care as dori sa o mobilez in vederea inchirierii in regim hotelier. Ma incadrez in Program pentru a obtine finantare?Multumesc.

  41. Dana 16 iunie 2015 at 9:38 - Reply

    Buna ziua,
    Daca nu am inca infiintat SRL-D, dar il infiintez chiar inainte de a depunde actele pentru finantare, pot aplica la acest program sau doar pentru cel de debutanti?
    Multumesc!

    • admin 16 iunie 2015 at 20:06 - Reply

      Putei aplica la oricare din cele 2.

  42. Lavinia 3 iunie 2015 at 21:06 - Reply

    Buna seara,
    Ma interesează daca finanțarea se acorda pe o societate cu obiect de activitate rent a car , care presupune implicit si achiziționarea de autoturisme.

    • admin 4 iunie 2015 at 11:47 - Reply

      Da, dar obtineti un punctaj prea mic pentru finantare.

  43. Dia 3 iunie 2015 at 12:21 - Reply

    Buna ziua
    As avea si eu cateva intrebari pe programul Femeia Manager.

    Daca se face proiectul pe codul CAEN 8552 Invatamant in domeniul cultural ( activitate secundara) se poate incadra proiectul la punctul A2 de pe grila Cercetare, Invatamant, sanatate?
    La acest cod caen este eligibila investitia intr-o instalatie solara? Dupa cum am citit in grila, exista punctul 4.2 j) Achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare.
    As putea sa imi pun aceasta investitie la sediul la care voi face cursurile cu copiii, adica la locatia proiectului?

    Va multumesc,
    Diana

    • admin 4 iunie 2015 at 11:49 - Reply

      Da se poate.

  44. Marya 27 mai 2015 at 14:04 - Reply

    Buna ziua,

    La litera C – Intreprinderea are cel putin 1 angajat la momentul inscrierii online, este suficient daca este angajat cu timp partial? Sau va trebui tot cu norma intreaga, pentru a obtine punctajul?

    Multumesc

    • admin 28 mai 2015 at 0:50 - Reply

      Daca nu se specifica, poate fi si cu timp partial.

  45. Maria Zidaru 24 mai 2015 at 20:05 - Reply

    Buna Ziua,

    Sunt asociat intr-un SRL impreuna cu sora mea din 2004. De 3 ani lucrez cu carte de munca intr-o alta companie. As vrea sa imi deschid un SRL propriu in alt domeniu.Este posibil sa accesez aceste fonduri daca deschid o firma noua? Ce pasi ar trebui sa urmez?
    Multumesc!
    Maria

    • admin 28 mai 2015 at 0:53 - Reply

      Mergeti la ONRC.

  46. 1001flori 23 mai 2015 at 8:03 - Reply

    Buna ziua,

    Imi puteti spune daca in aceasta categorie ” Numărul de locuri de muncă permanente (cu normă întreagă) nou create este mai mare sau egal cu 2″ poate intra si un angajat existent la la momentul înscrierii sau este necesar sa se creeze 2 noi locuri de munca de la momentul aplicării in program?

    Multumesc!

    • admin 23 mai 2015 at 14:58 - Reply

      Din momentul semnarii contractului de finantare.

  47. Eduard 12 mai 2015 at 11:05 - Reply

    Este eligibila achiziția de autovehicule pentru transport in regim taxi ?? Cod CAEN 4932. Multumesc

    • admin 12 mai 2015 at 18:19 - Reply

      Cheltuielile si activitatile eligibile sunt trecute in ghidul atasat in aceasta pagina.

  48. Alexandra 10 mai 2015 at 23:38 - Reply

    Buna ziua!
    Doresc sa infiintez un SRL-D cu partenerul meu. Vom fi asociati ai firmei. Eu as putea aplica si pentru acest program?

    • admin 11 mai 2015 at 10:25 - Reply

      Da, daca aveti actionariat majoritar.

  49. Andreea 5 mai 2015 at 11:41 - Reply

    Buna ziua,

    Pentru un PFA cu obiect de activitate consultanta si management, poate fi eligibila achizitionarea unui autovehicul care sa fie folosit in deplasarile la clienti (acestia fiind in toata tara).
    Multumesc

  50. Dia 1 mai 2015 at 9:44 - Reply

    Buna,
    Se poate achizitiona o masina noua pentru efectuarea cumparaturilor necesare activitatii secundare 510 Restaurante(Logan la 7000 de euro e singura masina care s-ar incadra in planul de afaceri de 10000 de euro) pe linga alte achizitii specifice pentru activitatea de servire a mesei ?

    Merci,
    Dia

    • admin 3 mai 2015 at 10:32 - Reply

      Nu se poate.

  51. Ivan Luciana 30 aprilie 2015 at 20:35 - Reply

    Buna seara,

    Mi-am deschis un SRL la inceputul lunii aprilie 2015.
    In momentul deschiderii programului, pot sa aplic cu planul de afaceri chiar daca firma nu are vechime si este nou infiintata?
    Astept raspuns,

    Cu stima,
    Lucia Ivan

  52. Ana-Maria V 30 aprilie 2015 at 10:05 - Reply

    Dacă dețin un PFA pe servicii de traduceri, dar doresc să adaug și servicii de training și consultață, se recalculează vechimea PFA-ului? Sunt PFA din 2008 deja, dar exact cum am spus, doresc să îmi extind serviciile și planul de finanțare privește aceste servicii noi. Vă mulțumesc anticipat.

  53. Burdea Elisabeta 23 aprilie 2015 at 1:03 - Reply

    buna ziua, am 68 de ani , am o gelaterie artizanala , sub forma de II , vechi de 2 ani, as putea sa accesez aceste fonduri pentru achizitia masinilor si frigiderelor pt inghetata noi, direct din italia?

    • admin 23 aprilie 2015 at 9:23 - Reply

      Da

  54. paula 19 aprilie 2015 at 16:12 - Reply

    Buna ziua! Am o intrebare: putem deschide firma dupa ce primim fondurile? (conform „Au la momentul înscrierii cel mult 3 ani de zile de la înfiinţare.” inteleg ca trebuie deja sa existe). Multumesc!

    • admin 20 aprilie 2015 at 8:21 - Reply

      V-ati raspuns deja la intrebare.

  55. Adriana 18 aprilie 2015 at 14:22 - Reply

    Am Intreprindere Familiala de 10 ani domeniu optica medicala,pot achizitiona aparatura pt acest domeniu prin programul femeia menager ?

    • admin 20 aprilie 2015 at 8:18 - Reply

      Care este primul criteriu care trebuie indeplinit si este descris pe aceasta pagina?

  56. Konta florina 17 martie 2015 at 0:12 - Reply

    Lasati va rog un nr de tel unde sa va pot contacta?

    • admin 18 martie 2015 at 7:26 - Reply

      Il gasiti la pagina de contact.

  57. Marrgot 31 ianuarie 2015 at 15:15 - Reply

    Intrebare: dupa semnarea contractului de finantare trebuie efectuate TOATE cheltuielie intr-o singura transa si in termen de 30 zile? Sunt domenii de activitate in care achizitiile/cheltuielile se realizeaza gradual. Mai exact, dupa semnarea contractului la 1 aprilie, sa spunem, pot comanda,achita si deconta mobilier si echipament IT in aprilie, aparatura tehnologica specifica in iunie, etc? Adica mai multe achzitii si mai multe deconturi, pe o perioada mai lunga de 30 zile. (intrebare valabila si pt proiectul START)

    Va multumesc!

    • admin 1 februarie 2015 at 3:25 - Reply

      Perioada cea mai lunga de decontare si cu mai multe trageri o are srldul.

  58. CRACIUN FL M 21 ianuarie 2015 at 15:32 - Reply

    Doar dupa semnarea acordului de finantare, beneficiarii trebuie ca in termen de 30 de zile lucratoare sa efectueze cheltuielile integral din banii proprii, pentru ca mai apoi sa solicite decontarea celor 90% sau este valabil si faptul ca eu am cheltuit deja respectiva valoare si pot semna acordul de finantare???/

    • admin 22 ianuarie 2015 at 9:21 - Reply

      Toate cheltuielile trebuie facute DUPA semnarea contractului de finantare. Tot ce ati cheltuit inainte nu are nicio importanta.

  59. gabriel 6 ianuarie 2015 at 15:23 - Reply

    Buna ziua, se poate aplica si pentru acest proiect si pentru planul de afacere SRL-D in acelasi timp?

    • admin 7 ianuarie 2015 at 8:57 - Reply

      Da

Leave A Comment

Informatii necesare

Ce activitate faceti sau doriti sa intreprindeti? Daca se poate cat mai specific, eventual cu furnizarea unui cod CAEN (acesta din urma este in final elementul cheie care determina daca o activitate e eligibila sau nu).

Unde doriti sa implementati proiectul?

Pentru ce aveti nevoie de bani? Care sunt cheltuielile la care v-ati ganditi, cel putin in mare? Ne intereseaza cat de cat detaliate si cu valori numerice, de preferat in LEI fara TVA. Acestea e al doilea cel mai important criteriu de eligibilitate, care determina daca puteti obtine finantare sau nu. Mai mult, daca ne furnizati o lista de cheltuieli detaliata, noi putem sa identificam si alte surse de finantare pentru dumneavoastra, poate chiar mai bune decat cele pe care le-ati gasit dumneavoastra.

Care este contributia proprie cu care sunteti dispus sa veniti in implementarea proiectului. Atentie insa, chiar si in proiectele in care contributia proprie este zero, tot este nevoie de bani pentru cheltuieli neeligibile, neprevazute sau eventual de acoperit TVA-ul. Asadar, de cati bani dispuneti ca sa implementati proiectul?

Cand doriti sa implementati proiectul? Peste o luna? Peste 6 luni? Peste 1 an?

– Ce numar de telefon aveti? De cele mai multe ori, discutia despre o finantare, cel putin preliminara, este una destul de complexa si interactiva, astfel incat, telefonul este cea mai rapida si eficienta metoda pentru a lamuri aspectele initiale.

– Nu in cele din urma, ati citit informatiile existe pe site deja? Acesta e gandit sa ofere oamenilor interesati raspunsul la cele mai importante intrebari. Lucram din greu sa oferim pe el cele mai noi si importante informatii, iar lectura lui va ofera nu doar raspunsul la intrebarile pe care le aveti, dar si la intrebarile pe care inca nu stiati ca le aveti.

Va multumim pentru timpul acordat citirii acestui articol.

×
Reguli privind comentariile

Noi cei de la planul-de-afaceri.ro lucram zilnic din greu sa asiguram vizitatorii site-ului ca au la dispozitie cele mai noi si corecte informatii. Site-ul este gandit sa ofere un acces facil la acestea, pentru ca dorim sa nu le pierdem timpul vizitatorilor. Reciproca e valabila insa, asa ca, inainte de a posta un comentariu, asigura-te de urmatoarele lucruri:

Raspunsul la intrebarea ta nu se afla deja pe site. Daca pui o intrebare la care s-a mai raspuns deja, cel mai probabil nu ti se va raspunde. Site-ul este unul usor de citit si intr-o ora probabil poti sa-l parcurgi pe tot. Consideram ca nu este o investitie de timp foarte mare, mai ales comparativ cu zecile, poate sutele de ore pe care noi le petrecem sa intretinem acest site.

Fii specific atunci cand pui intrebarile. Daca sunt prea generale, nu putem sa dam un raspuns exact.

Asigura-te ca ai postat la articolul corespunzator. De asemenea, daca pui o intrebare care nu are legatura cu articolul, nu ti se va raspunde.

– Daca vrei sa obtii finantare si ai nevoie de consultanta, cel mai rapid insa este sa ne suni direct folosind numerele de telefon de la contact.

Am introdus aceste reguli, de bun simt o mare parte din ele, pentru ca incercam sa mentinem acest site usor de parcurs si o sursa importanta de informatii (gratuite) pentru cei interesati de deschiderea sau dezvoltarea unei afaceri. Daca am aproba si raspunde la toate comentariile, nu doar ca ne-ar consuma o mare parte din timp, dar ar face si site-ul foarte greu de parcurs, mai ales pentru cei care sunt cu adevarat interesati si carora le-am pierde timpul cand vor parcurge acelasi intrebari puse de zeci de ori.

×