Programul incepand cu 2017 nu mai este activ, fiind inlocuit de Romania Startup Nation. Click aici pentru mai multe detalii legate de acesta.
Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare – START
Programul este unul de încurajare şi stimulare a înfiinţării de şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, principalul obiectiv al acestuia fiind de creştere a performanţelor firmelor tinere.
Am sanse sa obtin finantare cu afacerea mea?
Poți afla și singur foarte simplu. În primul rand trebuie sa citești foarte bine acest articol, nu iți ia mai mult de 3 minute. Trebuie sa stabilești eligibilitatea, care e data în primul rând de domeniul de activitate și de tipul de cheltuieli pe care vrei să le efectuezi. De asemenea, tine cont si de punctajul obtinut, pentru că banii se dau in funcție de punctaj, iar un punctaj mic de obicei duce efectiv la imposibilitatea obținerii unei finanțări. Despre modul în care sa îți alegi finanțarea potrivită am vorbit și aici. Nu in ultimul rand, trebuie să știi ca dacă nu ai niciun ban nu poți implementa niciun program de finanțare. Am explicat mai bine de ce in linkul acesta. Acum, spor la citit.
Cine poate să obţină aceşti bani?
Pentru accesarea programului START, firmele solicitante trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, dintre care, cele mai importante, le enumărăm mai jos:
– Sunt SRL-uri. De anul acesta nu se vor mai accepta SRLD-uri.
– Au cel mult 2 ani de înregistrarea la Registrul Comerţului la data completării online a formularului de preselecţie
– Nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale
– Au codul CAEN autorizat la ONRC in momentul depunerii documentatie de decont
– Nu au mai beneficiat de ajutor financiar în cadrul programului START, şi nici nu au în componenţă, un asociat sau adminstrator care să fi făcut parte dintre firmă care a beneficiat în trecut de programul START.
– Nu au mai participat la alt program de finantare din bugetul de stat in 2016.
De asemenea, există şi o listă de coduri CAEN care sunt excluse, aceasta regăsindu-se în procedura de implementare START, disponibilă pentru download în partea de jos a acestei pagini. De asemenea, mai jos regasiti si o lista cu codurile CAEN eligibile, impartite pe domeniile de activitate.
Câţi bani pot să iau?
120.000 de lei (sau aproximativ 27.000 de euro) este suma primită maximum în cadrul programului. Aceasta reprezintă o contribuţie de maximum 90% din valoarea proiectului.
Restul, cei 10% trebuie suportaţi din surse proprii de către întreprinzător.
Cum pot cheltui aceşti bani?
Următoarele categorii de cheltuieli sunt eligibile:
– Echipamente tehnologice
– Aparate şi instalaţii de măsură
– Mijloace de transport (autoutilitare din categorie N1, N2, N3) în strictă legătură cu activitatea pe care s-a accesat programul (Nu se acorda bani pentru masini pentru firmele de transport rutier.)
– Licenţe, brete, francize, software
– Achizitionarea de spatii de lucru
– Achiziţionarea de echipamente IT (inclusiv licenţe necesare desfăşurării activităii şi sisteme audio-video)
– Mobilier, aparatură birotică, sistem de protecţie a valorilor umane şi materiale
– Realizarea unui site de prezentare (inclusiv costul domeniului şi achiziţionarea softului pentru comerţul online) – dar nu mai mult de 10.000 lei.
– Instalaţii specifice în scopul obţinerii unei economii de energie
– Consultanţă pentru întocmirea documentaţiei (planul de afaceri)
Beneficiarul trebuie sa facă dovada la momentul semnării contractului de finantare că are în posesie cei 10%, contribuție proprie. In maximum 60 de zile lucrătoare de la semnarea contractului, beneficiarul este obligat sa efectueze cheltuielile (integral, adica toata valoarea proiectului!! din banii proprii) și să depuna documentația de decont la sediul OTIMMC.
Dupa vizita de monitorizare a celor de la OTIMMC, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la momentul depunerii dosarului de decont, se va face plata ajutorului financiar nerambursabil în contul de trezorerie al beneficiarului.
Cum mă înscriu?
Procedura de înscriere se derulează în felul următor:
– Cu 10 zile înainte de deschiderea înscrierilor online, se anunţă acest lucru pe site-ul Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri.
– Perioada de înscriere durează 10 zile, timp în care firmele trebuie să completeze online un plan de afaceri. Template-ul de plan de afaceri pentru anul acesta îl găsești la finalul paginii.
Mai multe detalii despre procedura de inscriere în Programul START poți regăsi în documentul ataşat la finalul acestei pagini.
Cum se face evaluarea?
Evaluarea planurilor de afaceri aferente Programului START se face în două etape:
– Etapa 1 – Evaluarea din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii al documentaţiei depuse. Practic, se atestă dacă toate cheltuielile sunt eligibile, dacă toate documentele necesare sunt incluse in dosar şi dacă evident, codul CAEN este unul corect.
– Etapa 2 – Evaluarea efectivă a planului de afaceri. Fiecare secţiune a acestuia are un punctaj. Punctajul total disponibil este de 100 de puncte. Acesta va fi afişat in mod transparent incă din momentul in care se completează planul de afacere online. Se ordonează planurile de afaceri în funcţie de punctajul primit, iar cele mai bune primesc finanţare. În limita bugetului disponibil.
Grila de punctaj este atasata mai jos. Anul trecut s-a obtinut finantare cu minimum 100 de puncte.
Ca o noutate, anul acesta se va putea selecta si o componentă de credit, cu ajutorul căreia beneficiarul va putea să acopere partea de contribuție proprie.
Mai jos ai ataşat spre download, procedura de implementare a Programului START 2016, precum şi modelul de plan de afaceri necesar a fi respectat pentru obţinerea finanţării.
- Cum putem sa te ajutăm noi? Click aici!
- Vrei o cotaţie de preţ în ceea ce priveşte consultanţa acordată pentru realizarea planului de afaceri? Poți merge direct la Contact.
- Finanțarea aceasta nu ți se potrivește? Mergi pe prima pagină pentru a identifica o noua oportunitate sau poți intra pe tabelul centralizator cu finanțările disponibile.
Buna ziua,as vrea sa va intreb pentru infintarea unui azil de batrini se dau fonduri?
Programul acesta de finantare nu mai este de actualitate.
In programul Start-up nation stiti cumva daca se accepta si angajarea unor persoane care opteaza pt job-ul in firma care aceseaza fondurile guvernamentale ca al doilea job? Vorbim de programe de 8 ore si de job remote in ind creative/IT. Multumesc anticipat.
Locurile de munca nou create trebuie sa fie cu norma intreaga.
[…] Plan de afacere START […]
Pentru construcții ecologice din paie și lut se poate obține finanțare? Ptr 2017?
Ce cod CAEN?
Cumparare de spatii comerciale?
Programul nu mai este valabil anul acesta.
Pentru înființarea unei spălătorie auto și o vulcanizare auto la tara se obțin fonduri
Posibil.
Buna seara.
As dori sa stiu daca as avea sanse sa obtin finantare pentru deschiderea unui salon cosmetic, fiind la inceput de drum.
Multumesc
Ne puteti contacta telefonic pentru mai multe detalii.
Am infiintat in august 2016 o firma cu obiect de activitate 4321-lucrari de instalatii electrice. Ma incadrez pentru proghramul Start? Inteleg ca trebuie sa achizitionez intai aparatura, utilaje, mobilier…etc si apoi sa obtin banii de la stat? E posibil sa fac achizitiile si sa nu primesc ok-ul pentru proiect? Multumesc
Achizitiile trebuie sa le faceti abia DUPA ce ati semnat contractul de finantare cu statul. Va puteti incadra insa acum este putin cam din scurt.
buna ziua. in zona calimanesti-caciulata detinem o casa cu etaj pe care dorim sa o transformam pentru spatii cazare(gen vila). se poate acces programul start pentru utilarea cu cele necesare si conform cu cheltuielile eligibile ale programului???
multumesc!
Da
Buna ziua,
Am infiintat un SRL cu cod caen 1039, iar bunul produs va fi exportat in proportie de 100%. Ne priveste dispozitia art. 3.3 lit. d) din cuprinsul Procedurii, in conditiile in care sumele solicitate vor fi destinate dotarii spatiului cu mobilier, echipamente tehnologice, IT si de masurare?
Multumesc!
Puteti aplica
Bună ziua, se poate și pentru codul CAEN 6622?
Nu. Oricum nu prea puteati obtine punctaj mare cu o asemenea activitate.
Buna ziua,as dori sa stiu daca se pot obtine fonduri pentru o ferma de suine(porci). Mentionez ca ferma am infintat-o acum 3 ani si as avea nevoie de fonduri pentru dezvoltarea ei.Va multumesc!
Nu ne ocupam de agricultura.
Asociatul nu a mai avut calitatea de asociat in alta societate (ultimul capitol din tabelul de punctaj), inseamna sa nu mai fi fost vreodata asociat in alta firma?
Da
„Societatea/Actionarul NU a mai beneficiat de alocatie financiara nerambursabila in cadrul programelor nationale pentru sprijinirea IMM-urilor” – niciodata? sau numai in anul 2016
De asemenea, se castiga numai cu 100 puncte din experienta anilor trecuti?
Niciodata. In acelasi an nici nu aveti voie deloc. Anul trecut da, cu 100 de puncte.
Am infiintat in luna iulie 2016 un SRL cu cod CAEN 8623 Activitati de asistenta stomatologica cu 1 angajat care presteaza servicii catre alte cabinete. Este eligibil pentru infiintarea propriului cabinet?
Eligibil da. Sanse sa obtineti finantare, e un pic mai complex de discutat.
Salut!
Am un SRL de editare, cărți, ziare, realizarea de materiale video, presă în general! Vechime peste 10 ani! Putem accesa ceva fonduri, pentru trecerea de la presa printata in presa online? Ori diversificarea modului de informare al cetățenilor?
Discutia e mai complexa, va rog sa ne contactati telefonic pentru mai multe detalii.
Buna ziua,
Am o fitma deschisa in luna 06.2016 , puteti samaajutati cuunp!ande afaceri ?Multumesc!
Da, va rog sa ne contactati telefonic.
Buna ziua,
As dori sa pornesc o afacere cu un srl in domeniul comertului si anume : comercializarea produselor de instalatii electrice, termice, sanitare, infrastructura cat si punerea in opera a acestora.Intentionez sa-mi fac toate autoriztiile si cursurile necesare pt a putea executa tot ce inseamna instalatii.
Va rog sa-mi ziceti daca pot obtine fonduri europene pentru constructia si utilrea magazinului si a depozitului.
Multumesc,
Din pacate, desi comertul este eligibil la mai multe programe de finantare, el de obicei primeste punctaj mic si cum banii se dau in functie de punctaj, pana sa se ajunga la punctajul mic specific comertului, se epuizeaza deja bugetul.
Bună Ziua!
Sunt Persoana Fizica Autorizată, am codul caen principal 6201, Programare IT (realizare a softului la comandă)
Doresc să intru pe segmentul de producție media (Foto – Video)
Sunt eligibil pentru a mă înscrie în acest program?
Nu. Doar SRL-urile sunt.
Buna ziua, as putea primi banii pt.achizitionarea unui teren pe care sa construiesc o pensiune?
In cadrul programului start nu.
Buna ziua,
Deci sunt eligibile si SRL urile nou infiintate?
Multumesc
Doar SRL-urile de pana in 2 ani.
Buna ziua, as vrea sa imi deschid un SRL-D cu obiect de activitate transport de marfa, as putea accesa fonduri europene?
Multumesc!
Activitatea e eligibila insa nu se dau bani pentru mijloace de transport.
[…] Plan de afacere START […]
buna ziua. pentru transformarea si modernizarea unei case in vila de vacanta situata intr-o statiune balneara care este cel mai potrivit program??? multumesc
Discutia e mult mai complexa. Va rog sa ne contactati telefonic.
Buna ziua,
Daca infiintezun SRL-D cu obiect de activitate vanzarea articolelor de imbracaminte second-hand, sunt eligibila?
Multumesc
Da, dar nu aveti sanse sa obtineti finantare, scrie deja si in articol de ce.
Un atelier de imbracaminte-incaltaminte este eligibil in acest proiect ? V-as mai ruga sa-mi spuneti daca pot obtine finantarea in cazul in care nu am un spatiu inchiriat la data depunerii dosarului. Multumesc !
Da
As putea sa obtin finantare pentru a deschide un atelier de haine?
Activitatea e eligibila.
Buna ziua
Va adresez si eu o întrebare daca îmi permiteți.Am o firma domeniul IT in mediul rural de câțiva ani care merge bine , la care am adăugat anul acesta un nou obiect de activitate , prelucrarea artizanala a lemnului, cu intenția de a ma concentrata mai mult pe acesta activitate.Deoarece este si una din pasiunile mele , am investit dea lungul timpului foarte multi bani in mașini si utilaje necesare acestei activități . Însă am nevoie de un spațiu de producție,dețin teren suficient in acest scop, mai am nevoie de realizarea unui site de prezentare si comerţ online si cel mai importantant este o instalatie de panouri foto-voltaice în scopul obţinerii de energie regenerabilă deoarece costul energiei consumate este unul destul de mare si nu as putea acoperi cheltuielile necesare din vanzari.Credeți ca pot. primi finanțare pt toate acestea? Ce se întâmpla in cazul cand produc destul de multe dar nu reușesc sa vând decat foarte putine produse artizanale? Exista cerințe in acest sens? Mai pot primi fonduri sau nu? Va mulțumesc.
Raspunsurile la intrebarile dvs depind foarte mult de programul de finantare pe care il accesati. Cum nu stim la ce program puteti participa pentru ca nu ne-ati prezentat un buget clar si detaliat, nu va putem raspunde.
Se poate primi finantare doar pentru achizitionarea de spatiu (pentru desfasurarea unei activitati)in 2016 si in anii urmatori a se aplica pentru fonduri de aparatura necesara?
Se poate aplica, dar cu achizitia de spatiu cel mai probabil se obtine punctaj prea mic pentru a se obtine finantare.
ok am inteles,si Dvs.ce ma sfatuiti sa fac? cat de mic?va multumesc
Anul trecut s-a obtinut finantare doar cu 100 de puncte.
Legat de raspunsul dvs de mai sus , sa inteleg ca eu daca depun proiect pentru Start si apoi pe Comert cu cod caen de comert nu am nici o sansa, doar la Tineri ?
Sa inteleg ca o firma- productie care face placinte , are 2 angajati si face o cifra de afaceri de 5000 de euro/an sau o firma de IT care ofera 2 locuri de munca si are o cifra de afaceri pe an de 15000 de euro au sanse mai mari de a primi finantare decat mine care am o firma de comert cu 10 locuri de munca nou create si care estimez ca o sa am o cifra de afaceri de minim 200.00 de euro in primul an, in al 2-lea an 1mil. de euro ?
ms.
Da
pot primi finantare daca nu am obtinut profit in ultimul exercitiu financiar?
chiria spatiului in care desfasor activitatea, poate fi considerata cheltuiala eligibila?
Multumesc!
Da si nu
pentru achizitionarea de aparate de fitness m-as incadra in programul START?si cat la % as primi?
Activitatea e eligibila dar punctajul e prea mic.
Defapt am gasit alta speta:
„- Nu au mai participat la alt program de finantare din bugetul de stat in 2015.”
Eu daca am primit anul trecut 25.000 – 2% nu pot participa cu aceeasi firma, nu?
Dar as putea sa infiintez alta firma? Sau sunt inregistrat cu numele meu in baza de date?
Ala a fost programul STARTUP. Asta e programul START. Nu e acelasi lucru..
buna ziua,pentru o sala de fitness in mediul urban as putea obtine fonduri europene?mentionez ca as vrea sa fac un proiect in valoare de cel putin 50.000 euro si as dispune de20.000 euro ce conditii trebuie sa indeplinesc? am 23 de ani si lucrez in Italia,in ce program m-as incadra?va multumesc anticipat:)
Discutia e un pic mai complexa, va recomand sa ma contactati telefonic.
Buna seara!
1.daca am deja un angajat care era somer din 2014 (chiar mai demult), se pune in acea conditie de 2 locuri de munca? sau se puncteaza doar angajarile de dupa obtinerea finantarii?
2. un mijloc de transport/ autoutilitara, in scopul derularii activitatii (nu activitatea de transport marfuri) este considerat mijloc fix pt atingerea cotei de peste 60% investitii?
3. Sunt sanse cu 90 p sa se castige proiectul?
Multumesc!
1. Doar dupa
2. Nu face parte din grupele 2.1 si 2.2 de amortizare.
3. Slabe.
Bună seara!
Am o întrebare de a cărei naivitate sunt conștient, dar doresc să fiu sigur în totalitate înainte de a începe să depun efort pentru acest proiect.
Întrebarea este referitoare la această afirmație:
”Beneficiarul trebuie sa faca dovada la momentul semnarii contractului de finantare că are în posesie cei 10%, contribuție proprie. In maximum 45 de zile lucratoare de la semnarea contractului, beneficiarul este obligat sa efectueze cheltuielile (integral, adica toata valoarea proiectului!! din banii proprii) si sa depuna documentatia de decont la sediul OTIMMC. ”
Dacă doresc să obțin un ajutor de 30 000 de euro și dețin cei 10% (3000 euro), trebuie să efectuez cheltuielile – adică să plătesc cei 30 000 de euro – din banii mei? Cu alte cuvinte, eu înainte de depunerea candidaturii trebuie să dețin 33 000 euro? Vă ofer scuzele mele cele mai sincere pentru rizibilul acestei întrebări, dar doresc să înțeleg cum funcționează acest sistem.
Vă mulțumesc anticipat!
Da, trebuie sa aveti sa cheltuiti inainte 100% din proiect plus 20% TVA-ul daca e cazul si abia apoi se returneaza 90%. Totusi, anul asta avand in vedere ca se puncteaza suplimentar contributia proprie mai mare, probabil 10% nu vor fi suficienti.
Buna ziua.
Daca infiintez un SRL-D cu domeniu de lucru , alimentatie publica ( fast food ) sunt eligibil?
Multumesc
Da, dar nu e suficient.
Buna ziua,
Pe programele START si comert :
1.se pot cumpara tablete sau telefoane smart phone pentru agentii de vanzrai, o sa avem agenti de vanzari care merg pe teren si este mai greu sa mearga sa faca oferte cu latopu in magazin ?
2. salariile, chiria lunara sunt eligibile in programul Start si Comert ?
3. se poate cumpara tableta si laptop ?
Avem o firma cu activitate comert COD CAEN 4690 , masina pentru trasport marfa gen DACIA DOCKER se poate cumpara ?
De ce au prioritate la finantare firmele de IT, productie, de ce primesc punctaj mai care ca si o firma de comert ?
Cu stima.
1. Da, dar nu aveti sanse cu activitatea de comert
2. Nu exista programul Start si Comert. Exista doua proggrame separate, iar raspunsul la intrebare il gasiti fix in articolul la care ati postat
3. Da
Au prioritate pentru ca produc valoarea adaugata. Comertul nu produce nimic.
As dori sa deschid o cofetarie. ( productie + comert ) Am un srl infiintat anul trecut in domeniul transporturilor. Si sunt si asociat in cadrul firmei. Ar fi sanse…? Multumesc
Intrebarea este mult prea generala pentru a stabili daca sunt sanse. Citit site-ul si vedeti informatiile necesare care trebuie tranmise pentru a se evalua sansele.
Am si eu o intrebare.Cum as putea sa am sediul firmei in casa mamei care este decedata dar nu am facut succesiunea inca(mentionez ca suntem 4 mostenitori).Va multumesc anticipat de informatie!
Informatia pe care o solicitati tine de o consultanta juridica, de care noi nu ne ocupam si implicit nici nu stim sa va raspundem.
„- Nu au mai beneficiat de ajutor financiar în cadrul programului START, şi nici nu au în componenţă, un asociat sau adminstrator care să fi făcut parte dintre firmă care a beneficiat în trecut de programul START.”
Asta e valabil si pentru cei care au castigat anul trecut prin programul Romania Start-Up?
E acelasi program?
Nu e.
Buna ziua,
Gelaterie artizanala – cantitati mici (nu industriala) si mai apoi comercializarea inghetatei obtinute se incadreaza la PRODUCTIE – fabricarea inghetatei ? Sunt sanse mari sau mai degraba minime de finantare prin START pentru aceasta activitate ?
Multumesc
E productie. Sansele se calculeaza in functie de punctaj.
Buna am demarat in anul 2015 o firma ca SRL-D .. dar nu am optat pentru aia 10.000 euro firma este de securitate . Sunt curios daca pot acizitiona o masina gen dacia noua si echipamente electronice pentru dispecerat cu acest program sau sa cumpar o casa de la persoane fizice .. daca ma puteti lamuri multumesc
Autoturismul nu este eligibil. Achizitia de cladiri e eligibile, dar cu o asemenea structura de cheltuieli aveti un punctaj prea mic pentru a avea sanse la finantare.
Buna ziua, codul 5320-alte activitati postale si de curierat. As vrea sa infiintez o firma de aprovizionari si cumparaturi la domiciliu pt persoane fizice. As putea obtine o finantare? As avea vreo sansa? Multumesc
Nu puteti obtine 100 de puncte, deci sanse minime.
Buna ziua,
Daca infiintez un SRL-D, sunt eligibil pentru o afacere cu panouri foto-voltaice?
Multumesc.
Pruductie? Vanzare? Montaj? Toate trei sunt eligibile, doar productia insa are sanse la programul start.
Buna ziua.Am cateva intrebari si eu,multumesc pentru raspuns.
1)As vrea sa deschid un restaurant online numai cu alimentatie sanatoasa(cu livrare la domiciliu)-asta se incadreaza in activitatea de sanatate?
2)Ce sanse am de a obtine finantarea START?mai bine incerc finantarea SRL-D cu 50-50%?
3)conteaza cand deschid firma?inca nu e infiintat
1. Restaurant
2. Slabe, anul trecut s-a obtinut finantare cu 100 de puncte MINIM. Si cum nu sunteti in productie …
3. Trebuie sa fie deschisa in momentul inscrierii si sa nu aiba mai mult de 2 ani.
Buna ziua, as dori sa infiintez anul acesta o firma (IMM – maxim 2-3 angajati) care sa isi desfasoare activitatea in domeniul arheologiei de salvare, mai precis geofizica aplicata in arheologie. Exista fonduri ce pot fi accesate pentru o astfel de activitate? Ar fi legata in principiu de constructii si lucrari de infrastructura, dar si proiecte de cercetare in colaborare cu institutii non-academice si universitati.
Va multumesc.
Va rog sa ne contactati pe email cu mai multe detalii, lista acestora o gasiti sub formularul de contact.
construirea unei hale pentru depozitarea de marfa avand ca scop vanzarea in sistem en-gors este eligibila ?
Da. Dar nu e timp de contrusctie iar activitatea de comert nu are mai deloc sanse sa obtina finantare. A se vedea grila de punctaj.
Buna ziua,
Mai sus, pe site-ul dv scrie:
Beneficiarul trebuie sa faca dovada la momentul semnarii contractului de finantare că are în posesie cei 10%, contribuție proprie. In maximum 45 de zile lucratoare de la semnarea contractului, beneficiarul este obligat sa efectueze cheltuielile (integral, adica toata valoarea proiectului!! din banii proprii) si sa depuna documentatia de decont la sediul OTIMMC. ”
Deci pana la urma PRACTIC trebuie sa avem toti banii pentru proiect si nu doar cei 10%.
Se poate sa facem cheltuiala si sa negociem cu furnizorii ca plata achizitiilor pe care le facem sa o facem dupa ce ni se deconteaza cheltuielile respective ? Sau tot ceea ce se achizitioneaza trebuie sa fie si achitat in acel termen de 45 zile si se face dovada acestora in documentatia trimisa la OTIMMC?
Daca acele cheltuieli se pot face in maxim 10 zile si se depune documentatia mai repede de 45 zile, trebuie totusi sa curga acest termen pentru ca mai apoi sa intervina vizita celor de la OTIMMC ? Ma gandeam ca daca lucrurile ar merge in ritm mai rapid, ar dura mai putin de 45+20 zile. Ar fi foarte important de stiut daca plata achizitiilor s-ar putea face dupa ce se semneaza contractul si bineinteles, se primesc dupa ce se primesc sumele nerambursabile aferente proiectului ?
Multumesc !
Trebuie platit integral inainte de a depune decontul. Acesta se poate depune oricand in cele 45 de zile. Si dupa depunerea lui se primesc banii.
Buna ziua
Cu o firma infiintara in ’92, suspendata in ’99, si repusa in miscare in 2015 pot avea acces la vreun proiect european?
Mai greu.
Buna ziua
Pentru un teren de fotbal sintetic as putea primi vreo finantare? Si in ce conditii? In mediul urban
Multumesc
Slabe sanse.
In mediul rural tot sanse slabe?
Nu mai conteaza aspectul asta.
Buna ziua! Urmeaza sa imi deschid un srl-d, magazin online de cadouri creative, respectiv mesaje personalizate insotite de cadouri.As dori sa stiu daca afacerea este eligibila pentru programul START. De asemenea, as dori sa stiu cum functioneaza acordarea finantarii de catre stat: eu fac investitia si, daca urmeaza sa fiu beneficiar al programului START, statul imi deconteaza o parte dintre cheltuieli sau cum se procedeaza?
Aveti deja raspunsul in aceasta pagina. Spor la citit.
Buna ziua,
Se mai pot depune dosare pentru programul START ? Daca da o Cafenea este eligibila pentru acest program ?
Multumesc,
Bogdan Uta
Inca nu s-a dat drumu la inscrieri. Este eligibila, dar sanse mici de a obtine finantare, am mai scris de ce.
Buna ziua,
Va apreciez pentru munca depusa pe acest site felicitari,am si eu cateva intrebari :
1)nu am inteles firma trebuie sa aiba pana in 2 ani sau dupa ce a facut 2 ani poate adera la start-up?
2)eu detin o intreprindere individuala as dori sa stiu daca ma pot inscrie cu aceasta firma in programul start -up si daca pot adauga alte coduri caen in afara de cel principal pentru a ma putea inscrie in program de ex cod caen 3299 aranjamente florale cod secundar
3)am obtinut cu aceeasi firma fonduri europene pentru agricultura mai pot adera si la start up dar cu codul caen sus precizat
4)eu trebuie sa fac toata investitia inainte adica si cei 90% sau decat cei 10% in 45 zile ?
5)activitatea de planificare si organizare evenimente -nunti -botezuri alte evenimente este eligibila pentru start-up?
1 si 2 sunt deja raspunse fix in articol. II nu e firma. Toti cei 100% plus 20% TVA. Daca nu se regaseste in codurile CAEN excluse din procedura de pe aceasta pagina, da. Iar programul se numeste START nu startup.
Buna. Sunt student, am 20 ani si as vrea sa stiu daca pot infiinta un srl-d, ca si salariat ar fi tata si inca 1-2 persoane, domeniu de activitate: constructii si/sau curatenie. Detin 10.000 Euro.
1). As putea sa fiu finantat cu cei 10.000 euro(+ 10.000 euro ai mei) in domeniul de activitate ales de mine?
2). As putea investi intr-un pub? Spatiu va fi inchiriat
3). As putea sa infiintez o gogoserie/patiserie intr-o rulota dotata corespunzator?
Multumesc frumos.
Activitatile sunt eligibile. Sansele de a obtine finantare sunt o alta discutie.
Buna Ziua,
Am infiintat o firma in anul 2015, cod caen principal 7830, iar ca activitati secundare cod caen 1011, 1012, 1013. Intrebarea mea este, pot accesa programul start, fara a avea activitate pe firma, dar cu documentele transmise la ANAF (fara activitate), pentru a deschide un punct de lucru cu activitatile secundare, respectiv prelucrarea si vanzarea preparatelor din carne?
Puteti accesa finantarea cu activitatile secundare.
si fara sa am activitate?
multumesc
Da
BUNA ZIUA DORESC SA ACCSES ACEST TIP DE FINANTARE PENTRU UN ATELIER DE CROITORIE.
NU AM INFINTATA FIRMA . CREDETI CA VOI OBTINE DECONTUL ?/MAI ESTE VALABIL IN 2016??
Da
Buna ziua, am un srl-d pe care nu am activitate pana in momentul de fata. Ca si domeniul am intretinerea si repararea autovehiculelor. Mentionez ca firma are un an. Sediul social este in alt judet respctiv Valcea si eu am toata aparatura ( spalatorie auto ecologica pe aburi ) in Sibiu. Eu doresc sa aflu daca sunt eligibil la acest program si sa deschid o spalatorie normala cu 2 boxe utilizand apa si o boxa pe aburi in Sibiu mai exact in Selimbar (comuna).
Activitatea e eligibila, dar sansele sunt mici, avand in vedere ca in 2015 s-a obtinut finantare cu minimum 100 de puncte.
Buna ziua, as dori sa accesez programul Start 2016 mai exact un SRL-D, pt infiintarea unui adapost canin.Crede-ti ca m-as incadra pentru finantare, este eligibila activitatea?
Este eligibila, dar sansele de a obtine finantare sunt destul de mici din cauza punctajului mic.
buna ziua!
vreau sa infiintez un srl-d cu domeniu de activitate design de interior,credeti ca m-as incadra pt finantare?
Activitatea e eligibila.
Buna ziua. Exista oare sanse ca anul acesta sa se poata achizitiona un microbuz pentru transport persoane in vederea infiintarii unei agentii de turism, pentru daily tours cu turisti straini?
Daca nu, imi puteti recomanda o trimitere catre o sursa de finantare europeana?
Va multumesc!
Sanse mici pe programul START. Alte programe nu cunoastem, majoritatea programelor ce vor exista anul asta sunt oricum necunoscute la momentul actual.
Buna ziua . Daca accesez fondurile pe masura start in mediu urban , as putea accesa si pe masura 6.4 in mediu rurar . Ambele as dori sa le accesez pentru un cabinete medical stomatologic . Va multumesc
Daca indepliniti la ambele criterii de eligibilitate … da.
Bună ziua . am și eu un magazin srl-d deschis și mă interesează dacă pot să obțin finanțarea. Astept un răspuns. Mulțumesc.
Nu aveti un punctaj suficient de mare pentru a obtine finantare.
In cazul unui echipament sau al unui mijloc de transport (autoutilitara pentru desfasurarea activitatii), dupa incasarea sprijinului financiar (decont), activul se poate vinde sau gaja la banca? Aproximativ in ce data se vor afisa conditiile de participare din 2016?
Multumesc
Trebuie sa mentineti achizitiile in firme 3 ani dupa obtinerea finantarii. Conditiile finale probabil vor aparea in vreo luna.
Pentru o firma nou infiintata in care o parte din asociati au mai avut alt SRL se pot obtine ultimele 5 puncte din tabel? Multumesc
Grila de punctare s-a modificat anul acesta.
Inainte de toate, tot respectul pentru atentia oferita tuturor celor de mai sus !
Am ca idee de afacere infiintarea unui SRL-D ce va avea ca domeniu de activitate Water Transfer Printing-ul (O noua metoda de vopsire daca nu chiar imprimare pe orice tip de suprafete de la metal pana la lemn si sticla), nu imi pot da seama din cele scrise mai sus si nici din ce am gasit pe internet daca aceasta afacere se poate incadra pentru finantare. Multumesc anticipat 😀 !
Puteti intreba la INS, el se ocupa de stabilirea codului CAEN corespunzator. Si daca nu e in cele excluse din ghid, e eligibil.
Buna ,
Se pot accesa fonduri pentru achizitionare de aparatura foto ? Este vorba despre evenimente de tip nunti si botezuri. Toate acestea produc desigur venit firmei (SRL detin eu). Multumesc !
Raspunsul il aveti chiar in aceasta pagina in descrierea programului.
Buna ziua,
Doresc sa deschid o cofetarie (in special pentru torturi si candy-bar) si as avea cateva intrebari:
1. Pentru activitatea aleasa, cam care ar fi sansele sa fiu acceptata in proiect?
2. cat dureaza exact de la aplicare pana la momentul aprobarii proiectului?
3. Pentru activitatea aleasa, as avea sanse mai mari sa aplic la proiectul SRL-D, si anume finantarea 50%-50% (as prefera-o pe cea Start)
4.exista si finantare europeana pentru aceasta activitate?
Va multumesc si o zi frumoasa!
1. Pentru o evaluare corecta trebuie sa avem conditiile de participare de anul acesta, care nu au fost inca anuntate
2. Variaza in fiecare an, de la 1-2 la 3-4 luni
3. In principiu sunt sanse mai mari la SRLD, datoria numarului mai mare de beneficiari si a concurentei mai reduse raportata la acesta.
4. Ceva deschis acum nu, dar vor aaprea probabil.
1. Dupa cati ani de la implementarea proiectului se poate diminua numarul angajatilor asumati? Sau mai exact, care e perioada minima cat trebuie mentinuti?
2. angajatul la data depunerii proiectului trebuie sa fie cu norma intreaga?
3. In cazul in care un loc de munca ramane vacant, care e perioada maxima pana la care trebuie angajat un altul?
Multumesc frumos!
1. 3 ani
2. Nu se specifica, dar trebuie asteptat regulamentul de anul asta oricum.
3. 0 secunde. Aveti si o zi in care nu aveti minumul de angajati si dati banii inapoi.
3 ani de la data angajarii sau de la data semnarii contractului de finantare?
In cat timp trebuie angajati? Banuiesc ca dupa cele 45 de zile.
Multumesc frumos!
Urmaresc si apreciez enorm site-ul si munca Dvs. de a raspunde fiecaruia
3 ani de la terminarea implementarii. Oamenii trebuie angajati pana la depunerea decontului.
Buna ziua
Pentru achizitia de imobile, este obligatoriu ca aceasta sa aiba loc dupa aprobarea proiectului, in cele 45 de zile de la semnarea contractului? sau putem achizitiona un imobil in prealabil, iar doar in cazul aprobarii dosarului, sa depunem actele pt decontare?
Termenul de implementare este destul de scurt, pt a gasi atat de repede un imobil adecvat, la un pret decent…daca apare o ocazie inainte de lansarea programului, n-as vrea sa ratam oportunitatea, chiar si cu riscul de nu primi ulterior si fondurile de la stat..
Multumesc
Orice cheltuiala trebuie facuta in acele 45 de zile.
In maximum 45 de zile lucratoare de la semnarea contractului, beneficiarul este obligat sa efectueze cheltuielile (integral, adica toata valoarea proiectului!! din banii proprii) si sa depuna documentatia de decont la sediul OTIMMC.
Asta inseamna ca trebuie sa detin de la inceput toata suma nu doar 10% din investitie?
Corect. Asa a fost pana acum.
Vreau sa imi fac un srl-d,si vreau sa pun cateva intrebari.Doi angajati trebuie sa am cu mine,si pe ce perioada?Multumesc!
Nu trebuie sa aveti salariati daca aveti srld.
cand se reia programul start in 2016?
Nu se stie.
Buna ziua! In februarie 2016 incep un curs de nutritionist, iar la final, dupa examen (aprox. 15 septembrie) primesc diploma de tehnician nutritionist- calificare care imi ofera dreptul de a profesa. Pot aplica la vreunul din programe pentru deschiderea unui cabinet in acest sens? Mentionez ca pot contribui cu 1000 euro. Va multumesc! Zi frumoasa!
Din pacate cu o contributie proprie atat de mica nu puteti implementa cu succes niciun program de finantare.
Buna ziua! Va deranjez cu o singura intrebare:
Daca am avut o societate care s- a inchis acum 10 ani , pot sa- mi deschid o alta societate si sa aplic pentru programul START?
Va multumesc!
O zi deosebita!
Da
In legatura de ”societatea sa aiba cel mult 2 ani” Daca societatea in momnetul inscrierii a trecut de 2 ani dar are mai putin de 3, societatea este elgibila? Multumesc!
Nu
stati ca nu inteleeg nimic, prioritate la evaluare si finantare o au doar cei care au punctaje intre 90 si 100 , doar cei care au firme de soft si de productie ?
Nu se face evaluarea tuturor proiectelor depuse ( cei care au 85,80,75,70,65,60,55,50 de puncte ) si apoi se da un raspuns?
cu stima
Evaluarea se face in ordinea numarului RUE, determinat in primul rand de punctaj.
Beneficiarul este obligat sa efectueze cheltuielile (integral, adica toata valoarea proiectului!! din banii proprii) si sa depuna documentatia de decont la sediul OTIMMC. Este vorba de cei 10% din valoarea proiectului sau toata suma de 27000 euro?
Eu cred ca am fost destul de clar, nu degeaba am pus explicatia din paranteza. Toata suma. 27.000 de euro.
buna dimineata. daca prin programul start nu mai pot lua fonduri pentru opensiune turistica, ma puteti sfatui ce alte programe sa accesez, daca se mai poate? multumesc!
Programele de finantare nu au o prodictibilitate foarte buna. Trebuie urmarit si vazut ce programe noi apar.
Bana ziua,
Doresc sa deschid un atelier de confectii(o mica croitorie) in mediu rural,o localitate cu rata somajului mare, cu 4-5angajate provenind din medii defavorizate, sau mame care isi cresc singure copiii. Nu am mai aplicat pentru fonduri si din ce am citit afacerea este eligibila. Detin terenul pt constructia spatiului sinas avea si cei 10%. Intrebarea este dc credeti ca exista sanse sa obtin finantarea si dc pot obtine un credit bancar pentru ceilalti 90% pe bazaplanului de afaceri. Va multumesc!!
Finantarea o puteti obtine daca aveti in general un punctaj foarte mare, iar creditul trebuie sa-l discutati exclusiv la banca.
Buna ziua,
Intreb pentru viitor pentru ca vreau sa aplic la acest program in 2016. Cine detine 10% din bani, insa nu are si restul de 90% pentru a putea face cheltuielile ce urmeaza a fi decontate ulterior nu poate participa la acest program? Ma gandeam ca ar putea exista posibilitatea achizitionarii echipamentelor cu facturi proforme cu termen de plata de 2-3 luni, adica imediat cum sunt virati banii in cont sa poata fi achitate facturile. Stima!
Conform procedurii trebuia sa faceti dovada platii integrale pentru a putea primi banii nerambursabili. Poate anul viitor se va modifica.
Buna ziua , in ceea ce priveste finantarea nerambursabila de 90% , detin cei 10% + tva , insa am vazut specificat ca e nevoie sa fac toate cheltuielile integral si dupa urmeaza decontul. Asta inseamna ca trebuie sa detin toata suma aferenta , dupa urmand a imi fi decontata ? Ex : la un proiect de 100.000 lei , detin 20.000 , insa trebuie sa detin 100.000 pentru a efectua din cheltuiala propie costurile proiectului ?
Exact.
Buna ziua,
Activitatea propriu ziua a societatii are obligatia de a fi in aceasi localitate cu domiciliul beneficiarului acestui program ?
Nu
Buna ziua,
Pot infiinta o firma cu sediul social la adresa din buletinul administratorului, in conditiile in care imobilul este proprietatea parintilor acestuia ?
Da
Buna ziua,
Pentru programul Start 2015, exista o limita de varsta pentru administrator?
Nu
Eu ca administrator firma sunt considerat si angajat? sau trebuie sa am amgajat separat. La momentul de fata eu sunt administrator dar eu lucrez si in service si la birou. e vorba de un service moto
Sunteti angajat daca aveti contract de munca inregistrat la ITM.
Buna ziua,
Am revenit cu o intrebare pentru ca nu o mai gasesc aici pe site. Imi puteti spune va rog, daca saptamana asta ne iese certificatul de inmatriculare si CUI-ul , putem aplica pana pe 1 iulie la acest program START?? Multumesc mult.
Da.
Buna ziua. Dovada achizitiei catre guvern se poate face cu factura proforma si plata sa se faca dupa primirea banilor?
Nu
Buna ziua,
Am o nelamurire in legatura cu lista CAEN. Codul care mi se pare interesant de aplicat este 3319 Repararea altor echipamente. Aceasta activitate este una de prestari servicii, dar in lista de mai sus apare bifata la „Productie”. Sa inteleg ca se primesc 30 de puncte sau 15? Va multumesc,
Primiti punctaj conform grilei.
Buna Ziua,
Va rog sa ne comunicati daca intra la decontare si cheltuieli realizate inaninte de depunerea / obtinerea finantarii.
O zi buna,
Nu
Buna ziua,
Imi puteti spune daca contractele angajatilor trebuie sa fie deja inregistrate in Revisal la momentul accesarii aplicatiei online a programului Start sau pot fi doar semnate? In cazul in care inregistrez contractul in Revisal imediat dupa aplicarea la program, este o problema? Specific ca este o chestiune de timp pana obtin parola si username de la ITM. Multumesc tare mult!
Trebuie sa aveti deja angajat un om inscris in Reges in momentul deschiderii aplicatiei online, adica azi.
Buna…pentru un azil de as putea sa cumpar aparatura medicala???tip defibrilator, aspirator de secretii, injectomat, apartura de supraveghere 24/24 h???monitoare..targi??un ecograf mic??multumesc mult/
Da.
Buna ziua,
O firma care are ca activitate principala codul caen 4941 ( transporturi rutiere de marfuri ) poate accesa Programul Start pentru achiziționarea de autoutilitara noua ?
Din informațiile care se regăsesc la dumnevoastră pe site reiese ca nu dar codul caen 4941 este unul eligibil pentru finanțare conform anexei 13.
Va mulțumesc !
Activitatea este eligibila, cheltuiala nu.
Buna ziua! eu inca nu am o societate, dar as vrea sa incep o afacere de prelucrare. se poate paricipa la proectul acesta chiar daca am doar 19 ani?
Da. Dar ca sa va inscrieti trebuie sa va infiintati o firma.
Bună ziua! Aș avea o întrebare în legătură cu angajații – absolvenți după 2013. În cazul celor cu studii superioare, momentul absolvirii este luarea licenței sau cel al încheierii cursurilor și examenelor? Vă mulțumesc frumos.
Licenta.
Buna ziua , vroiam sa va intreb daca activitatea cu cod CAEN 0161 – Activitati auxiliare in productia vegetala , este eligibila pentru programul START 2015 . NU am gasit-o in lista Anexa 13 Lista CAEN START . Anul acesta construim un uscator de plante medicinale si vrem sa investim in utilaje de procesare a plantelor uscate . Aceste fonduri ar fi o posibilitate de a intra pe piata cu produse superioare . Astept raspunsul dv. Va multumesc .
Daca nu e in lista de coduri eligibile inseamna ca nu e eligibila, nu e logic? 🙂
Cat la suta din valoare proiectului, poate fi atribuia promovarii firmei( website)? Va multumesc
Site-ul nu poate costa mai mult de 10.000 de lei.
Buna ,
La programul START se poate inscrie o firma nou infiintata care nu si-a inceput inca activitatea pina la depunerea proiectului?
Daca se accepta inseamna ca se va depune proiectul fara bilanturile cerute in planul de afaceri?
Achizitiile se pot prevedea pentru doua sedii? Pentru sediul principal al firmei si pentru punctul de lucru care se deschide prin proiect?
Multumesc
Sorin
Puteti cumpara puncte de lucru, dar in momentul acela pierdeti suficient puncte pe grila de punctaj la sectiunea de echipamente, incat sa aveti un punctaj prea mic pentru a mai obtine finantare.
daca am castigat finantare prin programul start-up si urmeaza sa infiintez firma acum in iunie ( 25 000 eur de minimis), mai pot aplica pt start? persoanele care figureaza in proiect ca fiind angajate din iulie/august, vor fi considerate pt puncte si la start? Multumesc!
Da, dar voi fi considerate doar daca sunt angajate deja in momentul inscrierii online. Atentie la cheltuielile pe care le vreti decontate, sa nu se considere dubla decontare.
scuze, poate nu m-am exprimat bine; persoanele pt care am luat puncte pe start-up ca LE VOI ANGAJA IN 2015, se vor considera pentru puncte ca PERSOANE PE CARE LE VOI ANGAJA si pe start? exemplu concret: pe start-up am spus ca angajez 3 pers proaspat absolvente in iulie-august 2015. cand aplic pe start, pe aceste 3 persoane voi lua 15 puncte ( ca le angajez in 2015) respectiv inca 10 puncte daca sunt tineri absolventi din 2013-2015? multumesc mult pentru clarificare!
E o zona gri.
Trebuie sa am infiintat SRLD ul atunci cand incep inscrierile ?
Ca sa va inscrieti aveti nevoie de firma infiintata.
Buna ziua,
Daca am infiintat un SRL si beneficiez de fonduri de minimis prin programul START UP, daca aplic si in programul START, se considera ca societatea a mai beneficiat de alocatie financiara nerambursabila in cadrul programelor nationale pentru sprijinul IMM-urilor?
Am in vedere daca pe grila publicata, pierd punctajul la categoria Resurse umane/activitate curenta?
Multumesc anticipat.
Startup nu e implementat de Ministerul Economiei. Deci nu ar trebui sa pierdeti punctaj.
Sunt sanse la finantare cu un punctaj de 90pct.avand in vedere limitarea la 150 de beneficiari?
Depinde. Anul trecut au fost si firme cu 90 de puncte care nu au prins finantare.
Buna ziua
Este eligibil pentru finantare codul CAEN 6622 – „Activitati ale agentilor si brokerilor de asigurari” ?
Multumesc
Se regaseste in lista de la finalul articolului?
Buna ziua,
In procedura, la punctul 3.2 litera g se precizeaza ca codul CAEN eligibil trebuie sa fie autorizat a fi desfasurat la momentul decontului. Deci prin noiembrie, inteleg eu. In alte locuri se face referire la codul CAEN autorizat pentru care se solicită finanţare. E un pic ambiguu si nu stiu cum sa interpretez. Eu vreau sa cer finantare pentru un cod CAEN pe care nu il am autorizat in prezent si vreau sa il autorizez doar daca primesc finantare. Credeti ca e posibil?
Conteaza procedura. Desi se poate.
presupunanad ca voi fi beneficiar al programului start,se poate apoi sa aplic cu un proiect in programul PNDR 2014-2020?
Multumesc!
Da
– sa fie organizate in baza Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale si in baza Ordonantei de Urgenta nr. 6/2011 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri;
Asta nu inseamna ca se adreseaza strict SRL-D urilor? Un SRL care e infiintat doar prin L.31 este eligibil?
E o exprimare nefericita. Se adreseaza ambelor categorii, atat SRLD cat si SRL.
Va rog sa ma lamuriti:
1. „este obligat sa efectueze cheltuielile (integral din banii proprii)”- insemnand ca eu initial trebuie sa platesc integral toata suma , urmand ca ulterior sa fie rambursat 90% din suma cheltuita ?
2. daca da , in cat timp se va rambursa suma respectiva?
1. Da
2. In 2-3 saptamani din momentul in care depuneti decontul.
Buna ziua! Va rog mult sa ma ajutati cu o informatie. Am citit ca trebuie anuntat IMM-ul cu 10 zile inainte de inceperea inscrierilor online. Acestea incepand pe 22 iunie, inseamna ca astazi ar trebui anuntat pe http://www.aippimm.ro/ participarea unui plan de afaceri pentru aceste fonduri? Daca am inteles bine, va rog spuneti-mi care sunt pasii. Sub ce forma trebuie sa anunt inscrierea planului meu de afaceri? Multumesc anticipat!
Ati inteles gresit. Nu trebuie sa anuntati pe nimeni. Va inscrieti direct la ei pe site cand se da drumul la inscrieri. Daca sunteti SRLD, in termen de 30 de zile de la infiintare trebuie sa anuntati OTIMMC-ul, dar nu are legatura cu finantarea.
Buna ziua! Cod CAEN 9003 este eligibil?
Aveti in pagina atasata lista cu codurile CAEN eligibile.
Buna ziua,
Am infintat de cateva zile o firma nou cu domeniul de activitate, cod CAEN 7112. Pentru proiectare constructii. Intrebarea mea este urmatoarea: Inaintea depunerii dosarului eu o sa fiu angajat cu 2 ore ca administrator. Daca spun ca o sa creez 2 locuri de munca pentru a obtine acel punctaj, este considerat loc de munca creat, trecerea mea de la 2 la 8 ore plus inca o persoana, sau trebuie angajate alte doua pesoane si eu sa raman cu 2 ore ca administrator?
Va multumesc!
Dvs si pe urma inca 2 noi locuri de munca.
Va multumesc pentru raspuns.
E suficient sa fiu angajat cu 2 ore in momentul inscirerii sau trebuie sa fiu cu 8 ore?
E suficient cu 2 ore.
buna ziua!
va rog sa imi explicati cum se face plata catre furnizori? se achita suma integral pe o singura factura sau se poate face in doua transe, adica un avans si la livrarea echipamentului restul sumei?
multumesc!
Integral inainte de anul aceasta.
Cei 10% cofinantare se refera la pretul fara TVA sau trebuie sa avem 10% cu tot cu TVA? Va multumesc!
10% e din valoarea fara TVA a proiectului. Dar este cu decontare, deci trebuie sa aveti inainte de decontare 124% din proiect pentru a putea achizitiona integral totul din banii proprii.
Buna seara,
Va rog sa-mi raspundeti la cateva intrebari:
1. Pe Procedura START se pot face achizitii din Uniunea Europeana? Daca da, cum se procedeaza cu intocmirea dosarului de achizitii ?
2.Trebuie neaparat sa optez pentru o firma de consultanta? Daca da, cum fac cu cele 3 oferte, pentru ca trebuie sa-l aleg inainte de scrierea proiectului.
Multumesc !
1. Da. La fel.
2. Nu
Buna.
Imi puteti spune, va rog, daca TVa-ul este eligibil sau prin program finanteaza suma de 120000 lei si tu, pe langa contributia proprie trebuie sa ai si banii de TVA?
Multumesc.
TVA-ul nu este eligibil.
Buna ziua,
Daca doresc sa obtin finantare pentru un atelier de copiat chei (auto, seif, normale, etc), este eligibil domeniul pentru finantare?
Da
Buna ziua,
Ce sanse sa obtina finantarea Start are un proiect pentru un magazin care comercializeaza haine second-hand? Daca anul trecut s-au acordat finantari pt minim 90 de puncte, anul acesta are sanse un proiect care cumuleaza 70 de puncte ?
Multumesc
Raspunsul e deja in articol. Trebuie doar sa-l cititi.
Buna ziua. Codul CAEN 1812 se incadreaza la productie/ industrie prelucratoare pe programul START 2015? Va multumesc anticipat!
Da
pentru dotarea unui centru de colectare peste si centru de prima vanzare se poate accesa acest program? ma refer la masina de facut gheata, lazi frigorifice, autospeciala pentru transportul pestelui.
Ce cod CAEN se foloseste?
4638 Comert cu ridicata specializat al altor alimente, inclusiv peste, crustacee si moluste
Avand in vedere punctajul cu care s-a obtinut finantare anul trecut, nu aveti sanse.
Buna ziua!
As dori sa va intreb care este varsta maxima pe care o poate avea un administrator de firma, daca doreste sa acceseze fonduri prin programul START?
Va multumesc!
Nu exista.
Buna ziua,
Punctajul suplimentar pentru absolventi se acorda numai pentru absolventii de studii superioare sau si pentru cei de studii medii?
Multumesc.
Nu se specifica.
Buna ziua,
spuneti-mi va rog dupa cum e gandit punctajul exista vreo sansa sa obtina finantare vreo firma care nu este din domeniul productie sau IT?
Dupa cum vad , daca firma nu e pe productie deci pierde din start 5 , 10 sau 15 puncte nu poate nici sa obtina vreun punct la ponderea investitiilor in echipamente 2.1,2.2 fiindca pe servicii turism sau invatamant nu se pot face investitii tehnologice din aceste sectiuni.
Eu as vrea sa depun pe 8559 Alte forme de invatamant sau 8552 – invatamant in domeniul cultural exista vreo sansa cu 70-75 de puncte? Am citit ca s-au acordat finantari pina la 90 de puncte anii trecuti
Va multumesc,
Diana
Pai cam asta e situatia din pacate.
Buna ziua,
Acolo zice ca trebuie facute cheltuielile in maxim 30 de zile. Intrebarea mea este: toata valoarea proiectului trebuie cheltuita din bani proprii si dupa se deconteaza ? EX: proiect 20000 euro. Contributie proprie 4000. In cele 30 de zile trebuie sa cheltui cei 2000 de euro ai mei sau 20000 euro cat e proiectul.
Multumesc.
Cei 20.000 de euro cat e tot proiectul. Dupa aceea se vor deconta banii.
Buna ziua,
Pentru a incepe o activitate de distributie de produse destinate constructiilor, va rog sa imi comuicati urmatorele:
– nu am avut pana acum nici un fel de actiuni/parti sociale la nici o SC, pot adera la programul Start?
– cat ma costa in total un plan de afaceri cu infiintarea de SRL si tot ce inseamna un dosar complet pentru a avea limita superioara a plafonului ( voi avea minim 2 angajati)
– cheltuielile cu achizitia de autoutilitare se incadreaza in acest program (ma refer la masini noi)
Mulumesc anticipat pentru raspuns!
Cu stima,
Viorel
Activitatea e eligibila dar va recomand sa cititi foarte bine aceasta pagina pentru ca veti ajunge la concluzia ca aveti un punctaj prea mic pentru a obtine finantare.
M-am exprimat eu gresit.Utilajul ramane in proprietatea mea doar k va presta servicii pt alta firma.In acest fel este eligibil?
Daca folositi o betoniera ca sa construiti casa unei firme, e ok. Daca betoniera insa e imprumutata unei firme ca ea sa o foloseasca pentru a construi casa altcuiva nu e ok.
Daca utilajul achizitionat prin programul Start va fi inchiriat la o firma de constructii-amenajari exterioare(cu contract de inchiriere),mai poate fi planul meu de afaceri eligibil?
Utilajul trebuie sa ramana in proprietatea dvs.
Aceste fonduri sunt rambursabile sau nerambursabile?
Nerambursabile.
Buna ziua. Aveti idee cumva cand va fi dat drumul la proiect? Va multumesc!
Finalul acesstui luni se spera. Scrie deja in articol.
Daca imi infiintez firma luna aceasta pot sa ma inscriu la programul start 2015?si daca vreau sa achizitionez un utilaj care costa aproximativ 300.000 ron,pot fi eligibil?
Da
Buna ziua,
As dori sa imi deschid o cafenea si am mai multe intrebari daca se poate.
1. Detin suma de 7000 euro,este suficient pentru a putea primi fonduri?
2.ca angajati,putem fi eu si sotul meu?
3 cine ne ar putea ajuta pentru completarwa corecta a dosarului si tot ce tine de hartii,acte?
4.in momentul trimiterii dosarului trebuie sa avem spatiul inchiriat?
Va multumesc!
1. Depinde
2. Da
3. Noi
4. Nu.
Buna ziua,
Puteti sa-mi spuneti daca pentru deschiderea unei brutarii in Ilfov pot accesa programul Start pentru achizitia de utilaje?
Daca da, pot achizitiona si vehicul pentru distributie marfa?
Ce sanse de aprobare ar fi?
Da, se pot achizitiona. Si puteti lua si masina. Sansele sunt destul de mari.
Pentru firma de asistenta medicale la domiciliu am sanse sa primesc fonduri?
Da
Buna ziua,
Doresc sa imi infiintez un SRL-D pt cafenea. Se poate accesa acest program?
Este activitate eligibila, da.
Buna ziua,programul Start este valabil si pe Bucuresti?
Este valabil in toata tara.
Buna ziua ,as dori sa infiintez un SRL cu activitate in produse alimentare mai exact un magazin cu produse alimentare rusesti care sunt sansele de-a obtine aceste fonduri nerambursate si care sunt pasi de-a participa la acets proiect
Activitate eligibila dar sanse foarte mici sa obtineti fondurile din cauza punctajului mic.
Am ca obiect principal de activitate 4711, in Certificatul constatator avand si 4725 si 4726 (bauturi si tutun) care stiu ca nu este eligibil. Dar am ca obiect secundar de activitate activat si codul 4941 Transporturi rutiere de marfuri. Pot achizitiona masini pentru aceasta activitate?
Nu
Buna seara! As dori sa înființez un SRL sau un SRL D ca Gradinita si After School.
Pot accesa programul START si/sau SRLD pentru achizitia materialelor si mobilierului?
Da.
As dori sa înființez un SRL sau un SRL D cu activitate de cabinet medical dentar.
Pot accesa programul START si/sau srld pt achizitia echipamentelor?
Da
Buna ziua,
1.Codul CAEN – 7111 – Activitati de arhitecura – este eligibil pentru achizitionare software ?
2.Se incadreaza la „Constructii,activitati profesionale si de servicii”?
Multumesc,
Da
Buna.
M-ar interesa sa deschid o firma de instalatii electrice interioare si bransamente si dupa aceea sa aplic pentru programul start. Intrebarea e daca sunt sanse sa beneficiez de acest program si minimum cati angazati trebuie sa am?
Sansele sunt dependente de punctajul obtinut. Anul trecut de exemplu s-a obtinut finantare cu minimum 90 de puncte iar grila de punctaj o gasiti in modelul de plan de afaceri. Cu cat angajati mai mult cu atat aveti mai multe sanse.
Buna ziua doresc sa infiintez un Srl sau un SRLD cu codul caen 4941 Transporturi rutiere de marfuri, in functie de programul eligibil pt acest cod. Pt care plan de afacere ar trebui sa aplic din cele 3 defapt 2 Start sau comert si servicii. La cheltuielile eligibile mijloacele de transport second hand intra in acest criteriu.?
As putea primi un ajutor din partea dumneavoastra in vederea demarari unui plan de afaceri.
Aveti deja raspunsul la toate intrebarile dvs pe site.
Buna ziua,
Daca sunt deja asociat intr/un srl infiintat de 5 ani, pot infiinta un alt srl ca sa imi pot depune proiect pe program START?
Da
Se poate obtine finantare pentru deschiderea unei simigerii prin sistemul de franciza?
Da
Buna ziua,
Am un SRL infiintat în 2014, dar nu am desfasurat activitate,nu am nici angajati. Vreau sa achizitionez utilaje pentru productie mobila, voi crea locuri de muncă ulterior. Am careva șanse să obtin finantarea în aceste condiții?
Multumesc.
Va rog sa ne contactati telefonic.
Buna ziua,
Daca am deja un serl de mai mult de 2 ani si desfasor activitati de programare it avand acest cod caen secundar in societate si vreau sa imi infiintez o noua societate cu acest cod caen principal de programare it, pot depune proiect pe acest program START??
Da. Dar puteti aplica mai bine pe Romania START UP.
Buna ziua,
Pot infiinta acum un SRL-D, fara nicio legatura cu programul care se va lansa la sfarsit de aprilie pentru SRL-D si sa aplic cu el la programul START? Multumesc anticipat.
Da
Buna ziua. As dori sa va adresez o intrebare: conform programului START care din codurile CAEN de mai jos sunt eligibile?:
-1092 fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de companie;
-1072 fabricarea prajiturilor si a produselor conservate de patiserie;
-1082 fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei si a produselor zaharoase;
-1031 prelucrarea si conservarea cartofilor
Da
Buna ziua!
Codul CAEN de mai jos se inscrie pe finantare prin START?
3109 Fabricarea de mobila n.c.a.
Anul acesta se face diferentiere intre rural si urban?
Multumesc!
E eligibil. Conditiile de anul acesta nu se stiu inca.
Firma de distributie marfa poate beneficia de acest program? marfa va fi din import
Da, dar nu aveti sanse sa obtineti finantare din cauza punctajului foarte mic.
Buna ziua!As vrea sa infiintez un srl cu obiect de activitate sertizarea furtunelor hidreaulice pentru masini cu macara,tractoare,tafuri,etc..Pot sa accesez cei 94500 lei?
Va multumesc!!!!
Da
1084 Fabricarea condimentelor si ingredientelor sau 1089 Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.
Va multumesc!
Da
Buna ziua de nou. Daca vreau sa mi fac o afacere cu mixuri de legume (ex. vegeta), dar aduc legumele uscate din afara tarii eu doar sa fac reteta, sa ambalez…acestea sunt produse agricole sau non-agricole?
Ce cod caen doriti sa folositi?
Sunt eligibile pe START achizitionarea de pahare de unica folosinta personalizate pentru activitatea de „cafe to go„?
Nu
Buna ziua. Codul CAEN 1812 se incadreaza la productie ptr. programul START?
Da
Prin acest program se pot achizitiona si utilaje aduse din China, adica din afara UE ?
Da
Buna ziua. Va multumesc pentru raspuns. As mai dori daca imi permiteti sa va mai adresez o intrebare: in cadrul programului START salariile nu sunt considerate cheltuiala eligibila, nu? In conditiile acestea as putea sa aplic pe alt program, de exemplu POSDRU, pentru a putea primi astfel de subevntii? Va multumesc anticipat!
Da.
codul caen 8292- activitati de ambalare se incadreaza la programul Start, categoria productie? Va multumesc!
Servicii.
Vreau sa deschid un SRL-D, obiectiv principal televiziune online si organizare de evenimente(scena, lumini,sunet etc.) cu incepere prin Incubator de afaceri. Pot accesa programul Start si programul SRL-D de 10 000 euro concomitent anul asta?
Da
Buna ziua? Pentru confectionarea de europaleti, achizitionare motostivuitor ciocan pt cuie si tot ce mai trebuie sunt eligibi? Dar la concesionarea unei hale se pot cheltui banii? Croitorie se poate face? Va multumesc!
Va rog sa ne contactati pentru mai multe detalii.
Buna ziua,daca infiintez un SRL-D anul acesta,cu obiect de activitate prelucrarea lemnului(atelier tamplarie),pot accesa anul acesta finantarea de 10.000 euro pentru achizitia unor utilaje si sa particip in acelasi timp si la programul Start pentru achizitia unei autoutilitare?
Puteti aplica la ambele programe.
Codul cu care aplici in program trebuie sa fie codul principal de activitate? Sau nu contează?
Nu conteaza.
Se poate folosi cod caen de producție , ca de exemplu 3299, pentru realizarea aranjamentelor florale?
Da
Pot solicita un AFN pt un srl-D ce desfasoara mai multe activitati in aceeasi incinta? coduri caen diferite. Pot fi banii alocati mai multor activitati sau doar unui singur cod caen? (ex de combinatii de cod caen 591, 951, 821)
Puteti avea mai multe activitati in acelasi loc, dar programul se acceseaza doar pentru unul dintre ele.
Dar in cazul in care infintez un srl-d pt programul de 10K, pot ulterior accesa si unul de tip start, pe acelasi srl?
Da
buna am un srl-d si domeniul de activitate este service auto si in luna mai anul acesta implineste 2 ani. mai pot participa la programul start?
Daca va inscrieti inainte de a face 2 ani.
Daca infiintez un SRL-D saptamana viitoare si angajez o persoana compania este eligibila pentru programul START 2015? Daca firma nu are angajati proiectul este descalificat sau se pierd doar puncte ?
Se pierd puncte. Dar sa vedem anul acesta ce grila de punctaj va fi.
Exista limita de varsta?
Nu.
Dacă unul dintre administratori este cetățean străin, celălalt cetățean român, suntem eligibili?
Multumesc!
Da
Buna ziua. Doresc deschiderea unui magazin cu jucarii exclusiv de lemn. In incinta magazinului vreau sa tin ateliere creative pentru copii cu varsta intre 1-5 ani. Este eligibila afacerea si pot beneficia de finantare cu cele 2 activitati in acelasi proiect? Multumesc
Daca nu e trecuta in lista activitatilor excluse din ghid, este eligibila.
Buna ziua,
As avea o intrebare, se pot acesa aceste fonduri pentru achizitionarea de unelte/aparate/scule profesionale pentru atelierul unei firme vanzatoare de utilaje agricole si tractoare, daca atelierul este in constructie/ asteapta aprobare pentru PUZ? Punctul de lucru exista, insa.
Multumesc
Da.
Buna ziua,
Sunt interesat de deschidere a unui SRL care sa aibă ca si obiect de activitate ambalare si procesare miere de albine. Este eligibil pentru programul START?
Va mulțumesc
Care e codul caen?
8292 – activități de ambalare
Da, dar activitatea asta presupune ca dvs sa facturati pe altcineva pentru operatiunea de ambalare, nu sa va cumpari singur stocul de miere si sa-l vindeti pe urma ca produs ambalat.
Buna ziua!
Vreau sa înființez un srl-d, cu codul caen 3811, as dori sa stiu cat de eligibil ar fi proiectul, pt finanțare start si ce cheltuieli îmi acoperă acest program, având in vedere ca trebuie sa achiziționez si rvm!
Este eligibil.
buna ziua. intentionez sa mi deschid un srl-d si as dori sa aplic START pentru un uscator de fructe.(in special pentru manatarci) si ceva echipamente pentru o camera frigo, dar nu am vazut ceva aseamanator. imi puteti spune daca este eligibil? din cate am citit eu codul caen ar fi 1039. ce sanse ar fi?
Sunt sanse destul de mari. Va rog sa ne contactati telefonic.
Salutari,
Referitor la aplicatii programul START.
1. Daca angajez o persoana pe jumatate de norma (sau mai putin), se ia in considerare la punctajul privind numarul de angajati? Exemplu, tocmai am angajat contabil cu 2 ore pe zi. Primesc punctaj la numar de angajati?
2. Imi este neclar daca cheltuielile cu chiria punctului de lucru sunt eligibile in programul START sau nu.
Multumesc.
1. Nu
2. Nu
Buna ziua,
si pentru firma platitoare si ne-platitoare e cheltuiala neeligibila TVA-ul?
in caz ca beneficiez de program si angajez un absolvent universitar care nu a mai avut anterior contract de munca, primesc acei bani de la stat?
Multumesc anticipat.
Daca sunt platitor, va deduceti tva-ul. Ce bani?
Sa inteleg ca de preferat ar fi sa trec SRL-D-ul ca platitor de TVA si sa incerc sa accesez programul START?
Subventiile pentru angajarea tinerilor absolventi. Daca particip la program, mai pot primi subventiile acestea?
Subventiile sunt independente. Nevoile financiare depind in general tipul de finantare accesata. Va recomand sa ne contactati telefonic pentru o discutie mai detaliata.
doresc sa imi deschid un srl-d cu prelucrerea lemnului si prelucrarea marmurei. Pot din bani acei 10.000 euro sa imi platesc materile prime ex: un bloc de marmura 7.000 lei sau lemn de 5.000 lei . Va multumesc
La programul START materiile prime nu sunt eligibile.
Buna ziua,
Doresc sa achizitionez un utilaj prin programul Start, dar fondurile nerambursabile sunt insuficiente. As putea sa aplic in paralel pentru finantarea SRLD si sa achizitionez anumite componente ale utilajului (auxiliare) prin aceasta finantare?
Va multumesc.
Va rog sa ne contactati telefonic.
UN SRL_D nou infiintat cu domeniu de acativitate club este eligibil pentru aplicarea la unul din aceste programe?
Pot primi ajutor si consultanta din partea voastra?
Activitatea e eligibila. Insa are putine sanse de obtinere de finantare din cauza punctajului mic obtinut.
Buna ziua! Detin un SRL (cod CAEN 4619), care are ca activitate principala comertul, si in luna martie 2015 va imlini 2 ani. Doresc sa aplic pentru programul START, pentru a deschide un magazin online. Vreau sa va intreb daca am sanse sa obtin aceste fonduri.
Va multumesc !
Daca programul se va deschide dupa luna martie, evident nu mai sunteti eligibil.
Buna ziua! As dori finantare pentru infiintarea/dotarea unui cabinet medical stomatologic (nu sunt medic), iar ulterior sa inchiei contracte de inchiriere ale cabientului si/sau contracte de colaborare cu medici, etc. Multumesc
Se poate.
Buna ziua! As dori infiintarea unei statii I.T.P pentru toate clasele de autovehicule. (de la motociclete la camioane). M-as incadra in programul acesta, si daca da, ce ar trebui sa urmez? Mentionez ca suma ce o pot primi maxim, prin acest program este aproximativ 70% din investitie.
Activitatea este eligibila. Va rog sa ne contactati pentru urmatorii pasi.
buna seara ! de ce se vorbeste de o contributie de 20% cand in ghid scrie de 10%? pt un proiect de 30 de euro , initial eu trebuie sa am toti banii 30 de mii? achizitionez si apoi se face cerere decont ? sa zicem k aplic pt maxim de 21 de mii euro , fac dovada cofinantarii , pe ce bani se demareaza proiectul ? multumesc
In comentarii apare mentiunea de 20% pentru ca aceasta era valabila pe anul 2014. In 2015 s-au modificat criteriile. Nu se stiu insa inca exact conditiile de participare. Anul trecut initial se accepta doar decontare, insa pe parcursul implementarii s-au acceptat si platile in avans ca fiind suficiente. Ideal ar fi bine bine sa va pregatiti pentru scenariul cel mai rau.
Buna ziua, codurile 9003 si 6920 sunt eligibile?Pot beneficia de finanțare si firme înființate in 2015?
Da si da.
Buna seara! Am din acest an un SRL-D fara activitate. Ma intereseaza sa accesez programul start. Am cateva facturi (intrari) pe consumabile. Nu am iesire. E bine sa imi fac iesire ca sa ies la bilant pe profit? Am sanse mai mari pt a obtine finantarea?
Nu stim inca anul acesta care vor fi criteriile de punctare.
Buna ziua! Am infintat SRL-D in 2014 si nu am activitate dar am cateva mii de lei cheltuiti pe transportul unei hale industriale. Ma calific daca societatea mea este pe minus? Va trebui sa fiu pe plus in contabilitate?
Multumesc!
Nu conteaza rezultatele financiare existente.
Buna ziua,
ma pot incadra cu codul CAEN 4339 (Constructii – alte lucrari de finsare) in programul de finantare START?
Da
buna ziua,
cota mea parte pentru acest program vine de la un credit bancar.Intrebarea mea este pot face creditul dupa aprobarea dosarului pentru a nu ramane cu el?s-a decis data inceperii pt 2015?
multumesc!
Nu s-a decis inca data deschiderii. Este posibil sa vi se solicite dovada cofinantarii in momentul in care primiti un raspuns de primire la finantare.
Codul CAEN „3299 Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a.” la ce categorie intra la grila de evaluare? Intra in categoria industriei prelucratoare? In celelalte nu pare a se incadra. Sunt definite pe undeva codurile CAEN specifice pentru fiecare din cele 7 tipuri de activitati din grila de evaluare?
Multumesc!
La acest program inca nu.
Buna ziua,
Doresc sa deschid o sala de dans in a doua parte a anului 2015(atunci este gata spatiul). Pot participa la vreunul dintre aceste programe daca activitatea propriu-zisa a salii incepe din luna Septembrie?
Daca nu, pot deschide SRL-D-ul in 2015 si sa particip in 2016 la proiectele acestea sa-mi amortizez investitia pe care deja am facut-o in 2015?
Multumesc,
Puteti participa si sa dati drumul la activitate abia in septembrie.
buna ziua,
echipamentele tehnologice achizitionate trebuiesc sa fie noi sau e de ajuns daca se emite factura?
multumesc!
Trebuie sa fie noi si prezente la locul de implementare si puse in functiune pentru a putea fi decontate.
buna ziua,
programul este valabil si pentru debitarea lemnului?de cand incep inscrierile pentru anul 2015?
multumesc!
Este eligibila activitatea. Prgramul se va deschida in prima parte din 2015. Nu se stie cand inca.
buna ziua! as vrea sa imi deschid un magazin cu haine si articole second hand.
1-este eligibil pentru a putea aplica la programul start?
2- trebuie sa am cei 20% in momentul in care aplic sau atunci cand am nevoie sa decontez?
3-pentru programul start trebuie sa am angajati?
4-si ultima intrebare : pot aplica la acest program nu mai tarziu de 2 ani de la infiintarea srl-d, adica pot aplica dupa 6/7luni pana la 20/21 luni de la infiintare? va multumesc!
1. Da
2. In momentul semnarii contractului
3. Evident.
4. Da
Buna ziua!
Se pot accesa cu aceeasi firma, cele 3 programe:
– start
– SRL-D
– Comert?
Activitatea este acceasi dar cheltuielile pentru care se solicita finantare sunt diferite..
De exemplu, prin programul Start se doreste achizitia unui echipament. Prin SRL_D achizitia altui echipament si cheltuielile de operare iar prin Comert, realizare site.
Evident.
Buna ziua
As avea 2 intrebari:
1. Este eligibil pentru finantare codul CAEN „Tratarea si eliminarea deseurilor nepericuloase 3821”?
2. Exista o limita de varsta pentru actionar/administrator?
Multumesc
1. Da
2. Nu
Buna ziua!pot sa imi deschid o afacere cu pet-uri?
Da
buna ziua, domeniul silvicultura si exploatari forestiere este eligibil pentru acest program? in 2015 programul se va relua?multumesc!
Da si da
Buna ziua! As dori sa va intreb daca activitatile de comert din domeniul online pot fi finantate prin acest program, in momentul in care va fi din nou disponibil, si daca pe langa planul de afaceri pe care il puteti intocmii dumneavoastra mai este necesara vreo alta forma de consultanta?
Mai mentionez faptul ca detin un srl-d de 6 luni iar in acest timp magazinul meu a inregistrat vanzari.
Astept raspunsul dumneavastra.
Va multumesc!
Sunteti eligibil pentru START si in principiu nu aveti nevoie de alt tip de consultanta pentru a obtine finantarea. Cu toate acestea, observati metoda de evaluare si raportat si la nivelul bugetului disponibil, sansele pentru comert in programul START sunt destul de reduse.
pentru fitofarmacie (pesticide,insecticide,ingrasaminte) si tot ce tine de agricultura, pot face programul start?
Agricultura nu este activitate eligibila. Trebuie sa fiti mai explicit. Ce cod caen va intereseaza?
Buna ! As dori sa imi infiintez o firma cu domeniul pe servicii de curatenie la domiciuliu si institutii de stat/private . Credeti ca as putea fi eligibil cu acest domeniu ?
Da
Acesti bani se pot cheltui pe produse second hand si/sau produse din alte tari?
Nu pot fi SH, dar pot fi din orice alta tara.
Categoria:Echipamente tehnologice – se intelege si dotarea unui coafor cu aparatura necesra desfasurarii activitatii.
Da
pentru acel 20%(contributie proprie) in programul start, exista un credit special care sa fie aprobat mai usor in stransa legatura cu fondurile europene sau ma duc la banca si imi fac ,ex:credit de nevoi personale?
Anul acesta nu a existat o societate de credit partenera. Este responsabilitatea dvs sa gasiti cei 20% plus tva-ul la toate cheltuielile.
Buna ziua!
Ati primit ceva statistici pentru acest program pe 2014? Cate proiecte au fost inscrise? Cate au fost eligibile si cate au fost finantate din ele?
Multumesc!
http://www.aippimmm.ro
Buna seara
un SRL-D nou infiintat poate aplica pentru START?
in procedura scrie este impusa conditia – Au cel multe 2 ani de înregistrarea la Registrul Comerţului la data completării online a formularului de preselecţie, cunosc firme care au depus plan de afacere avand firma infiintata de 2 luni si a fost acceptata la deocntare !
Multumesc.
Cititi din nou ce ati scris. Acolo e si raspunsul 🙂
ce fel de autoturisme se pot cumpara ? doar noi ? de ex daca vreau sa cumpar un cap tractor trebuie sa fie nou chiar daca e de la reprezentanta ? daca costa 100.000 E si vreau sa fac leasing , poate constitui ajutorul din program precum avans la leasing ? sau pot cumpara autoturism de serviciu ?
Trebuie nou si cu banii jos.
[…] Plan de afacere START […]