Ai aplicat la un program de finantare, ai obtinut acordul de finantare, ai semnat contractul si dupa indelungi eforturi birocratice, ai reusit sa obtii si banii nerambursabili. Felicitari! Greul insa abia acum incepe!
In randurile ce urmeaza vom prezenta cateva aspecte de luat in considerare care sunt valabile in special pentru intreprinzatorii aflati la inceput de drum, dar care noi credem ca ar fi de ajutor sa fie amintite si celor cu experienta.
Primul lucru pe care insa ar trebui sa il stii este faptul ca pregatirea pentru supravietuire trebuie inceputa chiar inainte sa aplici la finantare. Elementele prezentate mai jos, ideale trebuie stiute inca din momentul in care infiintezi firma, dar daca nu ai reusit sa faci asta, pentru unele, e posibil sa nu fie prea tarziu sa le citesti. Iata care sunt cele mai importante sfaturi de care trebuie sa tii cont:
- Niciun program de finantare nu iti da banii si apoi te lasa in pace. Trebuie sa indeplinesti cateva obligatii. Citeste foarte bine contractul de finantare (cand aplici sau cel tarziu cand il semnezi) in special si vezi toate obligatiile care ti se cuvin in perioada de implementare dar si de monitorizare. E posibil sa trebuiasca sa mentii un numar de locuri de munca. Sa nu vinzi echipamentele. Sa nu schimbi actionariatul. Sa indeplinesti anumite criterii de performanta. Sa trimiti o serie de rapoarte. Si fii atent care sunt penalitatile pentru neindeplinirea acestora. Ele pot varia de la interdictia de a participa la alte programe de finantare pana la returnarea completa a banilor, cu penalitatile aferente. Deci este un aspect extrem de important de care trebuie sa tii cont. Nu te baza pe firma de consultanta si citesti tu contractul de finantare.
- Invata din finantare. Cel mai probabil o sa-mi mai doresti pe viitor sa iei si alta finantare. De aceea, vezi ce a mers bine, ce nu a mers bine la actuala finantare, ce ai facut bine si ce nu ai facut bine si noteaza-ti undeva pentru a sti pe viitor la ce sa fii mai atent. Niciun consultant nu te poate invata mai bine decat ceea ce ai invatat tu din propria experienta.
- Sincronizeaza-ti afacerea cu finalizarea implementarii. Planifica-ti implementarea astfel incat, atunci cand ai reusit sa o termini, sa ai deja clienti pentru afacerea ta, sa ai materia prima necesara, sa ai deja procedurile necesare pentru operationalizare astfel incat sa poti livra deja primele produse/servicii. Nu astepta finalizarea implementarii fara sa nu lucrezi la toate celelalte aspecte ale afacerii. De prea multe ori am vazut afaceri in care intreprinzatorul a fost atat de absorbit de finantare incat la finalul implementarii, si-a dat seama ca a neglijat toate aspectele afacerii.
- Care sunt aspectele principale ale afacerii? Sunt raspunsurile urmatoarelor intrebari: Care este avantajul tau concurential? Ai deja oamenii potriviti? Marketingul este pus la punct? Ai relatii stabilite cu furnizorii? Ai o strategie a afacerii? Stii unde vrei sa ajungi? Stii la ce riscuri te supui in urmatoarea perioada? Iti cunosti foarte bine concurentii?
- Daca ai terminat de implementat si ti s-a parut dificil, avem o veste proasta pentru tine: o afacere este de 10 ori mai dificila decat o finantare. Vezi cum te-ai descurcat in implementare, ce probleme ai avut si unde ai reusit sa te descurci si vezi cum performanta ta va afecta pe viitor performanta afacerii tale. Daca te-ai simtit coplesit de munca depusa in implementare, inseamna ca e timpul sa delegi si sa te concentrezi pe coordonarea intregii activitati.
Acesta sunt doar cateva din aspectele de care trebuie sa tii cont, insa in final sfatul nostru este sa inveti si sa te pregatesti cat mai bine, fara sa uiti evident si de cel mai important aspect: actiunea! Mult succes in afacerea ta iti dorim!
Leave A Comment