Intram azi in partea a doua a serialului nostru. Daca pana acum ne-am concentrat pe partea preliminara pentru a lua in final decizia de a aplica la program, de acum ne vom ocupa de partea concreta a aplicarii. Iti recomandam foarte insistent sa treci prin primii 10 pasi inainte de a trece la noul episod de azi, infiintarea firmei, si mai ales la implementarea lui. Nu vrei sa-ti infiintezi o firma doar pentru a-ti da seama mai tarziu ca nu este eligibila sau ca ai facut cateva alegeri gresite la momentul infiintarii.
Trebuie de la inceput sa mentionam faptul ca infiintarea unei firme in lipsa unor conditii finale de inscriere la program poate fi un pas riscant. In varianta finala a programului este posibil, desi putin probabil, sa apara noi reguli care sa-ti faca firma nou infiinta neeligibila sau sa-ti creeze neplaceri. De aceea, recomandarea noastra este sa astepti cu infiintarea pana la momentul in care apare procedura finala. Si cum este aceasta publicata, tu poti sa te duci din aceeasi zi sa infiintezi firma si sa ai timp sa aplici chiar din prima zi a programului.
Daca ai trecut prin toate episoadele si ai decis ca vrei totusi sa aplici la Romania Startup Nation 2018, primul pas ”birocratic” este sa-ti infiintezi firma. Procedura de infiintare a unei firme este una relativ simpla, dar si aici, precum la consultanta aferenta programului, ai optiunea sa-ti alegi un consultant. Exista firme de specialitate care se ocupa de infiintari de firme si chiar si Oficiul National Registrul Comertului are departament special de consiliere, care contra unei sume de bani poate sa va ajute cu documentatia. In cele ce urmeaza va vom prezenta insa pe scurt procesul astfel incat sa va puteti descurca si singuri sa infiintati o firma.
Inainte de infiintarea firmei insa, pe scurt, trebuie sa stiti deja ce coduri CAEN aveti nevoie, subiect tratat aici, sa stiti care sunt formele de organizare permise la program, pe care le puteti afla din procedura asa cum v-am prezentat aici si sa aveti grija si de structura actionariatului si istoricul acestuia, informatii pe care din nou le veti obtine din procedura programului.
In general, cea mai des intalnita forma de organizare pentru aplicantii programului a fost SRL-ul, procedura urmatoare acoperind cazul particular al acestuia. Si SRL-D-ul se infiinteaza similar, insa din pacate aceasta forma de organizare si-a pierdut in ultimul timp toate avantajele care o mai faceau atragatoare.
In mod normal, daca urmezi pasii de mai jos si iti realizezi si singur actele, infiintarea unei firme dureaza 3 zile si te va costa undeva in jur de 200 lei.
Pasii de urmat pentru infiintarea unei firma sunt urmatorii:
- Ziua 1:
- Mergi la Oficiul Registrul Comertului de pe langa Tribunul judetului in care vei avea sediul social al firmei pentru rezervarea numelui firmei. (Teoretic, tot procesul de inregistrare a unei firme se poate face si online, inclusiv rezervarea de nume). Sa fii pregatit cu 5-10 variante de nume pentru ca nu se accepta denumiri asemanatoare cu cele ale firmelor existente si e posibil sa fie nevoie sa fii destul de creativ. In functie de Oficiu, poti primi raspunsul pe loc sau in cateva ore sau a doua zi in cel mai rau caz. De aceea mergi la prima ora pentru rezervarea de nume.
- Completeaza modelele de contract de comodat (sau inchiriere daca e cazul) pentru sediul social si act constitutiv (statutul companiei) atasate mai jos (ele sunt pentru SRLD, insa puteti schimba denumirea din SRLD in SRL). De mentionat ca daca sediul social va fi intr-un bloc, va fi nevoie sa obtii eventual si semnaturile vecinilor pe un formular pe care il poti lua chiar de la Registrul Comertului cand te duci sa iei si rezervarea de nume.
- Cu actul constitutiv, contractul de comodat si rezervarea de nume te duci la orice banca si depui capitalul social. Poti alege una dintre bancile partenere in programul Romania Startup Nation, dar nu este obligatoriu. Poti avea un cont al companiei pe care sa il folosesti in mod curent, daca ai o banca preferata, iar pentru banca partanera prin care implementezi programul sa deschizi un cont nou.
- Cu chitanta care atesta plata capitalului social, dar si cu restul documentelor stranse pana acum (act constitutiv, contract de comodat, acord vecini, copie upa actul de proprietate al celui cu care ai incheiat contractul aferent sediulu isocial) te intorci la Registrul Comertului si soliciti de la biroul de informatii formularele necesare pentru completat, dar si indicatii asupra numarului de copii din fiecare. Majoritatea oficiilor au deja pe panourile de informare modele de formulare deja completate, deci ar trebui sa iti fie destul de usor sa le completezi.
- Cu toate documentele indosariate, paginate si trecute in OPIS te prezenti la unul din birouri pentru preluarea dosarului. Si cu putin noroc aceasta va fi acceptat. Vei primi un numar de ordine pe care il poti folosi online pentru verificarea stadiului dosarului.
- Ziua 2:
- Poti incepe deja sa verifici statusul dosarului online, pentru depistarea eventualelor probleme aparute.
- Ziua 3:
- Daca nu au fost probleme in dosar, in a ziua a 3-a, la cele mai multe Oficii te poti prezenta pentru ridicarea Certificatul de Inregistrare si a celorlalte acte furnizate la infiintarea firmei. Odata intrat in posesia acestora, te poti prezenta la un centru de stampile pentru realizarea unui set (chiar daca statul roman nu mai solicita prezenta stampile, multe alte institutii/companii inca o fac) si mai apoi, poti merge cu actele la un contabil, pentru a putea demara si restul relatiilor cu ANAF.
Precum se poate vedea, procesul este unul destul de simplu. Nu uita insa ca referitor la Romania Startup Nation, potrivit legii in vigoare, firma trebuie infiintata dupa 31 ianuarie 2017, iar codul CAEN cu care aplici la finantare trebuie sa fie autorizat la Registrul Comertului pana la momentul solicitarii decontului din perioada de implementare. Totusi, daca ai posibilitatea sa-l autorizezi inca de la infiintare, ai putea face acest lucru, pentru a economisi inca o operatiune asemanatoare cu cea de mai sus pentru autorizarea lui.
buna ziua.se poate deschisa firmă fără ca eu să vin în țară?se poate ocupa o firmă de consultanță de asta? multumesc
Trebuie sa semnati imputernicirea
Buna ziua,
As dori o informatie..am o SRL infiintata in aprilie 2017 si am depus un dosar pe submasura 6.2,pe servicii cu raspuns”eligibil fara finantare”,si as dori sa stiu daca as putea depune in acest an alt dosar pe Startup tot cu acest SRL,dar sa schimb domeniul de activitate al firmei,sa trec pe productie..sau imi impune sa infiintez alta firma?Va multumesc
Buna ziua! In principiu, daca nu ati mai avut autorizat codul CAEN cu care aplicati si nu depasiti plafonul de minimis de 200000 euro (in cazul in care ati luat si banii), nu ar trebui sa fie probleme.
Buna ziua,
As dori sa imi raspundeti la urmatoarea intrebare:
Sunt proiecte care nu au intrat la finantare in 2017 din cauza punctajului mic( servicii) Anul acesta se va depune un nou proiect, dar pe un alt cod CAEN. Ce se intampla cu vechiul cod CAEN?
Multumesc,
Mihaela C
Buna ziua! Daca firma respecta celelalte conditii ale Programului, nu se intampla nimic cu respectivul cod CAEN, in conditiile in care se poate aplica si cu un cod CAEN secundar.
[…] ca ai si firma deja infiintata, iti mai lipseste doar planul de afaceri pentru a te putea inscrie online. Si documentele aferente […]
[…] Episodul 11: Infiintare firma: Acte, costuri si pasi […]